Capitolul 10
Asa cum v-am spus si saptamana trecuta, capitolele 9-11 din Romani discuta despre problema necredintei evreilor. Daca in capitolul 9 am vazut ca accentul s-a pus pe hotararea mai dinainte a lui Dumnezeu prin care facea o alegere, in capitolul 10 accentul cade pe factorul uman, pe necesitatea intelegerii evangheliei si a raspunsului fata de evanghelie. Aici apostolul face trecerea de la trecut la prezent, exprimandu-si nadejdea ca totusi israeliti vor asculta de evanghelie si vor crede pana la urma in mesajul ei.
Pavel incepe si acest capitol intr-o nota foarte personala exprimandu-si dragostea fata de Israel si dorinta fierbinte care o are ca ei sa vina la pocainta. Aceasta dorinta nu este numai una verbala, ci una care se manifesta prin rugaciuni fierbinti inaltate de apostol catre Dumnezeu. Cu atat mai mult cu cat el stie ca in ei este o ravna pentru Dumnezeu, dar este una fara pricepere, la fel cum avusese si el pana la intalnirea cu Cristos in drumul spre Damasc. Pavel stia ce inseamna sa ai ravna, dar sa o folosesti gresit. Aduceti-va aminte de cat de marcat a fost de aceasta realizare, ca trei zile in Damasc nu a putut sa manance si sa bea nimic. Dupa ce a inteles ca ceea ce facuse el in numele Domnului era gresit si ca ii persecutase tocmai pe cei pe care trebuia sa ii apere. Pavel a avut inima franta. El nu avea indoieli cu privire la sinceritatea religioasa a istraelitilor si de ravna lor pentru religia iudaica pentru ca la fel avusese si el. Sa citim cateva versete ca sa intelegem mai bine cat de bine ii intelegea Pavel pe evrei: Galateni 1:13-14, Filipeni 3:6, Fapte 22:3, 26:9. Dar Pavel le spune foarte clar ca sinceritatea nu este suficienta, iar ravna fara pricepere este gresita.
Pavel spune apoi in vs.3 ca ei nu au cunoscut neprihanirea pe care o da Dumnezeu si nici nu s-au supus acestei neprihaniri, cautand sa isi puna inainte o neprihanire proprie. Pavel practic obiecteaza fata de incercarea lui Israel de a pastra monopolul asupra neprihanirii legamantului lui Dumnezeu. De aceea spune ca Isus Cristos este sfarsitul Legii. Si cand spune acest lucru se refera la faptul ca Dumnezeu nu mai facea acum nici o diferentiere intre Israel si celelelate popoare.
Necunoasterea adevaratului drum si tragica alegere a unui drum fals nu se limiteaza insa la poporul Israel. Sunt atat de multi oameni religiosi care fac acelasi lucru astazi cum faceau si iudeii, dar ei se pretind a fi crestini. Oameni care isi cauta o neprihanire proprie care sa le permita sa stea inaintea lui Dumnezeu. De aceea incearca sa faca lucrul acesta prin religiozitate si fapte bune. Dar aceasta incercare este sortita esecului pentru ca in ochii lui Dumnezeu toate faptele noastre bune contin urme de stricaciune, egoism, falsitate sau ipocrizie. De aceea Pavel spune in vs.5-6 ca trebuie sa renuntam la aceasta proprie neprihanire si sa primim neprihanirea pe care o da credinta. Cristos a pus capat Legii pentru ca oricine crede in El sa poate primi neprihanirea. Cand vine vorba despre mantuire, Cristos si Legea sunt solutii alternative incompatibile. Daca neprihanirea se poate capata prin propriile eforturi, atunci ea nu poate sa vina prin Cristos, iar daca vine prin Cristos, atunci nu o poti capata prin fapte. Si Legea si Cristos sunt daruri de la Dumnezeu, dar au fost date pentru momente diferite si legaminte diferite. In vremurile din urma, Cristos este Cel ce a realizat mantuirea noastra, prin moartea si invierea Sa punand capat legii in ceea ce priveste rolul pe care aceasta il avusese pana la El.
Spre deosebire de Lege care fusese inaccesibila marii majoritati a oamenilor, Cristos este acum accesibil pentru fiecare popor de sub soare. Mesajul minunat al neprihanirii pe care o primim prin credinta in Isus il gasim in vs.8 si 9. Credinta interioara care este inima si marturisirea exterioara care este gura, formeaza un tot unitar. Daca marturisesti cu gura ta ca Isus este Domn si crezi din inima ta ca Dumnezeu l-a inviat din morti, atunci vei fi mantuit. Fara credinta marturisirea este zadarnica, iar fara marturisire credinta s-ar dovedi mincinoasa, vs.10. Continutul marturisirii si cel al credintei este acelasi, Isus Cristos. Acesta este mesajul pozitiv pe care il da neprihanirea ce se capata prin credinta. De aceea nu mai este nevoie sa il cautam pe Cristos nici in cer ca sa ii cerem sa se coboare de acolo si nici in Adanc in locuinta mortilor ca sa ii cerem sa iasa de acolo. Pentru ca El deja s-a coborat din cer si a ajuns in locuinta mortilor, dar a inviat si acum avem toti acces la El.
Vs.11-13 continua sa accentueze faptul ca Isus nu doar ca este accesibil pentru toti, dar este accesibil si in mod egal pentru oricine si pentru fiecare in parte, deoarece acum nu este nici o deosebire si nici o partinire. Fiecare dintre aceste 3 versete fac referire la Cristos si la cum raspunde El fata de credinta omului. In vs.11 cel ce crede in El nu va fi dat de rusine. In vs.12 cel care Il cauta, va descoperi un Domn bogat in indurare. Iar in vs.13 acela care cheama numele Domnului, va fi mantuit. Dar toate aceste versete trebuie intelese si aplicate in context cu celelalte si nu scoase din context ca sa li se ofere o marturie individuala. Toate cele trei versete sunt in acelasi timp si o implinire a unor profetii din Vechiul Testament din cartile Isaia si Ioel. Asadar ce anume ne spune Scriotura ca este necesar din aceste versete pentru a fi mantuit? In primul rand oricine are nevoie de Cristos. In al doilea rand cine are nevoie de cuvantul Sau si in cele din urma este necesara credinta din partea celor ce il aud. Ii putem numei cei trei “c”: Cristos, Cuvantul si Credinta.
In versetele 14-15 apostolul vorbeste despre necesitatea evanghelizarii. Pentru a sublinia nevoia de a propovadui evanghelia, Pavel formuleaza cateva intrebari. Am vazut deja in versetele anterioare ca pentru a fi mantuita, o persoana trebuie sa cheme numele Domnului. Dar Pavel intreaba, “cum il va chema el pe Acela in care n-a crezut si cum vor crede in Acela despre care nu au auzit?” Cu alte cuvinte nimeni nu poate crede in Cristos si sa cheme numele Domnului, pana cand cei care au facut asta deja, nu vor deveni ambasadori ai lui Isus in mijlocul lor. Apoi apostolul intreaba, ”cum vor auzi despre El fara propovaduitor?” si “cum vor propovadui daca nu sunt trimisi?” Cum va fi acest lucru posibil fara predicatori, evanghelisti si misionari, intreaba Pavel? Intelegeti acum de ce este atat de mare nevoie de cei care fac aceasta lucrare in Imparatia lui Dumnezeu. Poate ca tu nu poti predica, dar asta nu inseamna ca nu poti contribui cu ceva. Fii cel care incurajeaza pe cel ce predica, cel ce il slujeste sau care sustine financiar un frate, o sora sau o familie care a primit chemarea de a face lucrul acesta.
Daca cei ce proclamasera vestea buna a eliberarii din exilul babilonian au fost celebrati intr-un mod aparte ne spune Isaia 52:7, cu cat mai mult trebuie sa fie bine primiti cei ce propovaduiesc eliberarea din captivitatea pacatului realizata prin Cristos, vs.15? Cristos isi trimite mesagerii, acestia propovaduiesc, oamenii aud, cei ce aud cred, cei ce cred cheama numele Domnului si cei ce cheama numele Domnului sunt mantuiti. Daca aceste lucruri nu se intampla care sunt urmarile? Oamenii nu vor auzi evanghelia, daca nu o vor auzi nu vor putea sa o creada, daca nu o vor crede nu vor putea sa cheme numele Domnului si in cele din urma nu vor putea fi mantuiti, ci vor fi pierduti pe vesnicie.
Versetele 16-21, aduc din nou in discutie motivul necredintei lui Israel. Necredinta lor fusese profetita de Isaia in capitolul 53. Dar daca tot ce aveau nevoie sa faca era sa auda evanghelia si sa o creada, atunci de ce nu au venit la mantuire mai multi evrei? Pavel ofera in vs.18-19 doua explicatii posibile, iar in vs. 20 si 21 ne da si o explicatie proprie.
Mai intai el spune, “n-au auzit ei?” Este prima intrebare care trebuie adresata intrucat credinta am vazut deja ca vine prin auzire. El raspunde foarte simplu la aceasta intrebare in vs.18 spunand, “ba da” ci citeaza si Psalmul 19:4 ca sa sublinieze acest lucru. Este ceea ce Pavel spune ulterior si colosenilor in 1:23. Insasi faptul ca ii persecutau pe crestini demonstra ca ei auzisera mesajul evangheliei. Asadar evreii au auzit evanghelia, deci aceasta nu poate fi o scuza pentru neascultarea lor.
Apoi intreaba, “n-a stiut Israel lucrul acesta?” Adica nu a inteles Israel mesajul evangheliei? Si Pavel citeaza din nou un verset din cartea profetului Isaia pentru a raspunde la intrebare. Faptul ca l-am ales pe Baraba in locul lui Isus spunand ca Imparatul lor este Cezar si nu Isus, demonstreaza ca ei intelesesera mesajul evangheliei. Asadar, Israelul nu are nici o scuza pentru ca a respins Evanghelia. Nu este nici pentru ca nu au auzit-o si nici pentru ca nu au inteles-o. Si atunci apostolul aduce ca explicatie un al treilea argument, si anume incapatanarea. Ignoranta lor fata de Evanghelie a fost deliberata, o alegere constienta. De aceea Pavel citeaza din profetul Isaia 65:1-2. Aceste versete vin direct din gura lui Dumnezeu si arata contrastul puternic intre evrei si neamuri, intre ceea ce au facut ei si atitudinea neamurilor fata de evanghelie.
Aceste doua versete din Isaia 65 completeaza tabloul zugravit in tot acest capitol de catre Pavel. Ar fi fost normal ca Israelul sa ceara, sa caute, sa bata si sa aiba o atitudine de respect asemenea unui rob care este la dispozitia stapanului Sau strigand, “Iata-ma! iata-ma!” Si desi ei nu au facut nimic din aceste lucruri, totusi Dumnezeu s-a lasat gasit de ei, li s-a descoperit si chiar li s-a oferit prin Isus, ilustrand in cel mai minunat mod ce este harul. Dumnezeu nu doar ca s-a lasat gasit de cei nu l-au cautat, dar si-a si intins mainile spre ei asemenea unui parinte care isi cheama copilul ratacit acasa, gata sa ii ofere o imbratisare si o sarutare promitandu-I ca nu va fi respins, ci va fi iubit si ingrijit. Dar cu toate acestea Israel a refuzat orice demers al lui Dumnezeu de a-I aduce la El. De aceea Pavel spune despre ei ca sunt un “norod razvratit si impotrivitor la vorba.”
Pavel citeaza adesea in acest capitol din profetiile Vechiului Testament tocmai pentru a comfirma si pentru a ilustra cu lux de amanunte adevarurile evangheliei de care Israel se face vinovat ca le-a incalcat. Si apostolul nu doar ca accentueaza in acest capitol autoritatea Scripturii, dar dovedeste din nou legatura extrardinara dintre Vechiul si Noul Testament. Asadar sa invatam din esecul Israelului si sa nu devenim la randul nostru un popor razvratit si incapatanat, ci sa ne smerim inaintea Domnului cautand sa dam ascultare permanenta poruncilor Sale. De aceea Scriptura ne cheama tot prin apostolul Pavel sa ne cercetam in mod constant si sa ne punem la incercare umblarea cu Domnul ca sa vedem daca traim cu adevarat in credinta sau nu.