Mandria

Psalmul 31:23  “Iubiţi, dar, pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mândri.”

Mandria este un sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie care constituie prilej de laudă, de fală, este o încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare.

Vreau sa vorbim astazi despre pacatul mandriei pentru ca este unul din pacatele preferate ale diavolului pe care il foloseste cu atata maiestrie in vietile oamenilor. Din cauza mandriei atat de multe  inimi au fost frante, multe razboaie au luat nastere, vieti au fost luate si suflete au fost si sunt pierdute.

De ce este important sa ne cercetam mereu umblarea cu Cristos in oglinda Evangheliei? Pentru ca ea ne spune de fiecare data daca suntem indeajuns de smeriti ca sa fim pe drumul cel stramt in calatoria noastra spre ceruri. Nici un om nu poate umbla cu D-zeu daca este condus de pacatul mandriei. Din cauza mandriei exista Satan, din cauza mandriei am cazut in pacat, din cauza mandriei ne-au fost incurcate limbile si din cauza mandriei avem un crestinism dezbinat azi. Mandria este radacina multor rele.

Sa raspundem astazi la cateva intrebari din Cuvantul lui D-zeu:

1. La ce duce mandrie? Proverbe 16:18

2. Ce reprezinta o inima ingamfata? Proverbe 21:4

3. Despre ce oras citim in biblie ca a fost acuzat de D-zeu de ingamfare? Ezechiel 16:49

4. De ce este mandria periculoasa? Obadia 1:3-4

5. Ce imparat a fost deposedat de tronul sau din cauza mandriei? Daniel 5:18-20

6. Care este unele dintre caracteristicile mandriei? 1 Timotei 6:3-5

7. Care este atitudinea lui D-zeu fata de cei mandri si ce face pentru cei smeriti? Iacov 4:6

8. Cat de mult trebuie sa ne smerim ca sa putem intra in Imparatia Cerurilor? Matei 18:3-4

Mandria nu a adus decat suferinta si dezbinare in istoria omenirii. Tocmai din acest motiv Domnul Isus a insistat atat de mult asupra invataturii cu privire la smerenie si ne-a dat exemplul suprem al smereniei in momentul cand s-a pus in genunchi si a spalat picioarele oamenilor.

Astazi mandria continua sa franga inimi, sa distruga vieti, sa creeze conflicte si sa ne desparta de D-zeu. De aceea este absolut necesar sa ii cerem Domnului in rugaciuni sa ne smereasca si sa ne ajute sa umblam cu el pe genunchi, nu cu nasul pe sus pentru ca “răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa.” Proverbe 22:4

This entry was posted in Studiu Biblic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code