Nu stim cu exactitate cat timp trecuse de la evenimentele descrise in capitolul 5, pana la momentul acesta cand citim in capitolul 6, dar vedem ca Isus era acum la Marea Tiberiadei. Si ca de obicei o mare multime de oameni venise dupa El si aici. Asa cum am vazut deja pana acum, marea lor majoritate nu era acolo pentru ca ei credeau ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, ci pentru ca vazusera sau auzisera despre minunile si semnele pe care le facea. Dar credinta care are ca temelie minuni si semne, nu este credinta pe care Isus doreste sa o sadeasca in inimile oamenilor. Credinta mantuitoare trebuie sa aiba ca temelie cuvantul lui Cristos. Si in timp ce statea impreuna cu ucenicii Sai, Isus se uita la Filip Scriptura ne spune ca il pune la incercare cu o intrebare. “De unde avem sa cumparam paini ca sa manance oamenii acestia?” Cred ca sunt momente cand Dumnezeu ne pune la incercare si pe noi. Ne pune in fata unor intrebari, situatii, oameni, decizii care fie sa ne testeze credinta, fie sa ne-o intareasca, fie sa ne smereasca. Si ca sa ne aduca aminte cine este Acela care sta cu noi. Ce situatia este imposibila pentru El? Ce poate sa faca Isus, atunci cand noi ne punem toata nadejdea in El!
Ce credinta avea Filip la momentul acela? Asemenea si noua uneori, Filip nu a dat dovada de o credinta extraordinar de mare. S-a increzut mai repede in logica matematicii decat in puterea lui Isus. Pentru noi unu plus unu fac intotdeauna doi. Penru Dumnezeu cinci paini adunate cu doi pesti fac cateva mii. Filip a crezut ca banii pot rezolva problema, doar ca si-a dat seama, asa cum si noi o facem, ca sunt lucruri pentru care niciodata nu ai indeajuns de multi bani ca sa le rezolvi. Si atunci Andrei vine in ajutorul lui Filip cu o sugestie. Aici avem o lectie importanta, de ce ne-a pus Cristos unii in viata altora. Pentru ca in anumite decizii, este nevoie ca fiecare sa vina cu ceva. Ca tu sa acoperi ceea ce mie imi lipseste si un altul sa adauge ceva in plus care sa ajute sa facem un pas inainte in rezolvarea problemei. Imi plac mult aceste versete si cum Filip si Andrei cauta impreuna solutii pentru o problema foarte mare. Cum putem hrani miile de oameni pe care le avem in fata? Si nici Andrei nu reuseste sa se uite la Cristos pentru a gasi solutia, ci priveste spre un alt om si spera sa gaseasca rezolvarea acolo. Cred ca si lucrul acesta ne descrie si pe noi uneori. Cand avem o problema de sanatate mai intai ne gandim la cati bani ca sa o rezolvam, apoi ne punem increderea in doctori si adesea esuam in a merge mai intai de toate la Isus, care ne-a spus ca este mereu aproape de noi.
Si aici avem descris atat de frumos principiul care spune ca daca avem putin, dar il punem cu credinta in mainile lui Isus, El poate sa faca din el un belsug. As vrea sa mai subliniez ceva important aici. Prezenta acelui baiat pe care Dumnezeu a avut grija sa il puna in locul potrivit si la momentul potrivit pentru ca o astfel de lucrarea minunata sa poata fi facuta. Cred ca in continuare Dumnezeu pune astfel de oameni in viata noastra care sa ne dea acel putin, care mai apoi pus in mana lui Dumnezeu, sa faca lucrurile sa se miste pentru noi in directia binecuvantarii noastre. Sa fim cu bagare de seama la lucrul acesta. Sa nu uitam ca unii au gazduit ingeri fara sa stie cine sunt si asta le-a adus izbavire din situatii limita. Cineva poate fi acum in viata noastra acest copil care desi nu are nici pe departe indeajuns ca sa ne rezolve problema, totusi ne poate da de ajuns cat sa ne indrepte ochii spre Dumnezeu aducandu-ne aminte din nou ca El poate face restul.
Multimea era una foarte mare. Doar numarul barbatilor, fara copii sau femei, era de aproximativ 5000. Iar in vs.11 Domnul Isus ne invata ca indiferent de cat de putin pare ca avem la un moment dat, sa nu uitam sa multumim lui Dumnezeu pentru ceea ce avem. Caci multumirea din inimile noastre il onoreaza pe Dumnezeu si poate deschide usi extraordinare catre binecuvantarile lui Dumnezeu. Cinci paini si doi pesti in mainile lui Isus au fost mai mult decat suficient ca mii de oameni sa fie hraniti si saturati. Ce ne spune noua lucrul acesta?
Ca in prezenta lui Isus, nu exista criza alimentara. Ca Dumnezeu nu isi va lasa niciodata copiii credinciosi sa isi cerseasca painea. Poate ca nu va mai cadea mancarea din frigider peste noi cand il vom deschide. Dar scopul vietii nu este imbuibarea cu mancare, ca sa ajungem sa luam apoi medicamente pentru tot felul de afectiuni si sa urmam tot felul de diete de slabire. Si vreau sa va mai aduc in atentie un lucru foarte important. Dumnezeu nu face niciodata risipa, nici chiar din belsugul Sau.
Isus le-a cerut ucenicilor sa adune resturile de mancare ramase si ucenicii au adunat 12 cosuri cu firimituri. Mie acest lucru imi spune cat de atent este Domnul la fiecare detaliu. Care dintre noi s-ar mai fi gandit la resturi dupa ce am mancat si ne-am saturat? Dar Dumnezeu ne invata sa nu risipim lucrurile pretioase pe care El ni le-a incredintat. Acele firimituri venisera din mana lui Dumnezeu, prin puterea Lui si erau o dovada a harului Sau. El nu vrea ca ceva din ceea ce ne-a dat sa se piarda si sa se risipeasca. Sa fim cu bagare de seama la lucrul acesta.
In vs.15 avem descrierea minunata a misiunii lui Isus pe pamant. El nu a venit sa fie rege peste lucrurile fizice ci peste cele spirituale. El vrea sa domneasca in inimile oamenilor, nu peste lucrurile lor. In loc sa accepte onoarea de a fi numit Imparat cum cred ca am fi ales majoritatea dintre noi, El face ceva total impotriva naturii umane. S-a indepartat de multime si a mers pe munte sa fie singur. El a refuzat sa fie urcat pe un tronul temporar al omului, pentru ca stia ca va fi inaltat pe un tron vesnic de catre Dumnezeu, chiar daca lucrul acesta urma sa vina la pachet cu tradarea, judecata, umilinta, abuzul si moartea. Cand oamenii au vrut sa il faca imparat, Isus a fugit de ei, dar cand au dorit sa Il rastigneasca, El a mers la ei. Acesta este Cristosul al carui nume suntem chemati sa Il purtam astazi cu cinste si mandrie.
Sa privim acum la vs. 22-34. Isus vedea fatarnicia din inima acestor oameni ce venisera din nou la El. Si le spune ca mantuirea nu este despre faptele lor, ci despre credinta in Acela pe care Dumnezeu l-a trimis la ei. Singura fapta cu adevarat buna in ochii lui Dumnezeu este sa ne recunoastem pacatele, sa le marturisim, sa ne pocaim de ele, sa credem ca Isus a murit pentru iertarea lor si sa incheiem un legamant cu El. Restul faptelor noastre, indiferent de cat de nobile ar parea ele, au stricaciune in ele. Vs.30 ne descopera din nou cat de mare este rautatea din inima omului. Cu o zi inainte acesti oameni il vazusera pe Isus facand o minune extraordinara si in ziua urmatoare, vin sa ii ceara lui Isus un semn care sa valideze identitatea Sa. Dar nu aceasta este ordinea corecta in planul lui Dumnezeu. Ei vroiau sa vada ca apoi sa creada. Isus spune in Ioan 11:40, „nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Increde-te in Isus Cristos cu toata fiinta ta si apoi vei putea vedea si minunile lui Dumnezeu in viata ta. In vs.33, Isus se descopera pe sine ca fiind painea lui Dumnezeu ca s-a coborat din cer si care da viata lumii.
Dumnezeu a avut grija de poporul Sau in umblarea lui prin pustie. A facut asta cu Israel in vechime si face acest lucru si acum cu Biserica in zilele din urma. Atunci le-a dat israelitilor mana din cer, acum ni-l da pe insasi Fiul Sau ca paine vie din cer. Ce Tata minunat avem! Slavit sa fie numele Lui! In vs.34, iudeii cer aceasta paine de la Isus, dar fara sa creada ca El Insusi este painea. Si fara credinta ca Isus este Mesia, nu poti sa o primesti.
Vs.35-65. Este pasajul in care Isus spune despre sine ca El este acea painea care poate hrani pe veci foamea din sufletul omului. El spune in repetate randuri, “Eu sunt”, care este chiar unul dintre numele lui Iehova. Este numele in care Dumnezeu il trimisese pe Moise la faraon in Egipt: “cand va intreba cine te-a trimis, spune-i ca “Eu sunt”, te-a trimis!”
Si aceste versete ne mai descopera un mare si minunat adevar. Ca Dumnezeu l-a dat pe singurul Lui Fiu, pe Isus tuturor oamenilor, insa pentru a fi mantuit omul trebuie sa vina cu credinta si pocainta la Isus, acceptandu-l ca Domn si Mantuitor al vietii sale. Asadar mantuirea este exclusiv harul lui Dumnezeu, in timp ce condamnarea se datoreaza exclusiv respingerii omului a harului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a ales din vesnicie pe toti cei ce vor fi mantuiti si pe toti cei ce vor fi condamnati, asa cum spun unii. Ar avea El dreptul sa faca asta? Cu siguranta ca DA. Dumnezeu poate face tot ceea ce doreste cu ceea ce ii apartine. Stie El deja cine va fi mantuit si cine va fi condamnat? Cu siguranta ca DA! Dar Dumnezeu a facut o oferta universala pentru mantuire care are ca temelie credinta in Fiul Sau Isus Cristos si supunerea fata de Cuvantul Lui si nu va forta pe nimeni sa fie mantuit.
In vs.41-43, cei ce stateau in fata lui Isus au fost pusi in aceeasi situatie ca si noi. Credem tot ceea ce spune Isus despre El si suntem gata sa primim tot ceea ce El ne ofera la pachet cu crucea Sa, sau cautam tot felul de scuze ca sa nu credem si sa nu ne supunem cuvintelor Lui? Nu este nimic greu in a intelege chemarea lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Dar este nespus de greu sa o accepti cu toata inima ta prin credinta. Marturie sta indecizia a milioane de oameni din fiecare generatie. Marturie poate sta chiar indecizia ta de astazi. Si stiti ce se intampla atunci cand nu primesti cu bucurie cuvantul lui Cristos. Cand te incapatanezi sa te impotrivesti Duhului lui Dumnezeu? Cu cat vei cauta mai multa vreme scuze sa nu te supui Evangheliei, cu atat mai greu de primit vor deveni invataturile Lui pentru inima ta.
Pe masura ce il respingeau pe Isus, inima lor se impietrea tot mai tare. Acesta este marele pericol pentru toti cei ce intarzie momentul pocaintei lor, lasandu-se inselati de satan sa creada ca sa vii la mantuire este mai mult despre ceea ce simti, decat despre ceea ce stii. Daca Isus si-ar fi trait viata in functie de ceea ce simtea, nu ar mai fi mers la cruce niciodata. Dar in ciuda a ceea ce simtea, El a facut ceea ce stia ca este voia Tatalui. Da-mi voie sa iti spun astazi ca daca stii ca esti pierdut in pacatele tale si Isus a murit ca sa te mantuiasca, atunci nu Dumnezeu te indeamna sa astepti ca sa vii la mantuire, ci satan te inseala sa o faci. Planul lui Dumnezeu se descopera limpede in 2 Corinteni 6:2 “Caci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” Acum daca stii ca esti pierdut, acum vino la pocainta!
Omul nu poate veni singur la mantuire. El are nevoie de ajutor. Asta ne spune vs.44. Si asta a facut Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. A trimis oameni, imprejurari, incercari, care sa ne aduca intr-un fel sau altul in punctul in care sa putem auzi cuvantul Lui. Nimeni nu isi poate da seama singur de pacatul mizerabil care domneste in inima sa. Toti avem nevoie de interventia lui Dumnezeu care sa ne descopere lucrul acesta. Apostolul Ioan ne spune 1 Ioan 4:10 ca “nu noi am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” Promisiunea invierii pentru viata vesnica o au doar cei ce vin la Cristos chemati de Tatal prin mesajul Evangheliei. Doar ei vor fi inviati pentru viata. Cei ce au respins chemarea lui Dumnezeu la mantuire, au respins autoritatea lui Isus si mesajul cuvantului Sau, vor fi inviati, dar va fi pentru judecata.
Vs.47 contine una dintre cele mai scurte la concise marturii ale Noului Testament. Mantuirea nu se capata prin fapte, ci prin credinta in Isus Cristos. Iar versetele urmatoare afirma ceea ce este Cristos pentru Acela care a crezut in El. Mana le-a fost data iudeilor pentru a avea hrana pentru aici si pentru acum. Isus, painea vie care s-a coborat din cer ne este data noua ca sa fim saturati aici si sa avem viata in vesnicie. Cine face din Cristos painea vietii Sale de zi cu zi, nu va vedea niciodata moartea a doua. Aceasta este promisiunea Domnului pentru toti cei ce au fost nascuti din nou. Sa mananci din Isus inseamna sa te increzi cu toata fiinta ta in El. La Cina Domnului, painea si vinul nu se transforma miraculous in trupul si sangele lui Isus. La Cina Domnului marturisim ca intreaga noastra nadejde pentru aceasta viata si pentru vesnicie, este in Isus Cristos. Vs.51 exprima ceea ce Isus a facut pentru noi toti si ce reprezinta painea ce o frangem impreuna in fiecare duminica.
Iar in vs 60-71 intelegem ca niciodata multimea nu a reprezentat Biserica. Multi au fost chemati, dar putini au fost alesi. Putini sunt gata sa primeasca hrana tare de la Isus. Cata vreme Isus le-a vorbit ca unor prunci, ei au fost acolo. Dar multi s-au poticnit atunci si se poticnesc si acum de cuvintele profunde ale lui Isus. Pentru acest lucru este nevoie ca Duhul Sfant sa fie inflacarat in om. Doar prin mijlocirea Duhului Sfant, omul poate sa digere invatatura tare a Evangheliei. Si aici se face o mare si dura cernere prin care se face separarea intre cei ce sunt urmaritori de ocazie ai lui Isus si cei ce sunt ucenici ai Sai. Aceste versete ne fac sa intelegem cat de putini dintre cei ce merg dupa Isus, sunt cu adevarat si ucenici ai Sai. Multimea avida dupa invataturi usoare, minuni, semne si binecuvantari se scurge si astazi prin sita cernerii. Cand nu dragostea este ceea ce ne-a adus la Isus, ci doar ceea ce Isus putea sa faca pentru noi, vine ziua cand ne vom lipsi de El.
Si din miile de oameni ce erau acolo, vedem ca doar 12 mai raman cu Isus, si nici macar acestia nu urmau sa ii fie aproape pana la capat. Dar acea mana de oameni a inteles ceea ce astazi ma rog sa intelegem si noi. Ca la Isus si doar la El, sunt cuvintele vietii vesnice! Si ca odata ce l-am cunoscut pe El, nu exista nimic mai bun la care sa ne putem intoarce! Amin!