Cred ca aceasta epistola este una dintre cele mai neglijate dintre toate cartile noului testament. Rereori se predica, sau se fac studii in Biserica din mesajul acestei carti. Iar motivele sunt diverse. De la marimea pe care o are, la plasarea ei intre epistolele grele ale lui Ioan si Apocalipsa, pentru ca parte din mesajul ei il gasim si in a doua epostola a lui Petru, dar si pentru continutul ei oarecum ciudat, avand in vedere ca Iuda citeaza din carti care nu se gasesc in Biblie. Insa in ciuda tuturor acestor lucruri, Iuda ofera Bisericii in aceasta scurta epistola, un mesaj foarte puternic. Cu atat mai mult acest mesaj este binevenit intr-o generatie in care crestinismul se afirma tot mai mult prin apatie, compromis si invataturi false. Este o epistola prin care se cheama Biserica la dragostea dintai, la lupta pentru adevarata credinta si la rugaciune fierbinte pentru mantuirea celor ce sunt pierduti in pacatele lor.
Autorul cartii se autointituleaza “Iuda”, slujitor al lui Isus Cristos si frate al lui Iacov. In NT sunt mentionati patru barbati care s-au numit Iuda. Iuda, fratele Domnului Isus, Marcu 6:3; Iuda, apostolul care l-a tradat pe Isus, Luca 6:16; Iuda Barsaba despre care citim in Fapte 15:22; si Iuda din Damasc, Fapte 9:11. Majoritatea teologilor ii atribuie aceasta epistola lui Iuda, fratele Domnului Isus si al lui Iacov, care era pe atunci episcop al Bisericii din Ierusalim.
In ce priveste data scrierii acestei epistole, ea dateaza cel mai probabil intre anii 55-80 d Cr, iar tema centrala a epistolei este avertizarea Bisericii cu privire la invatatorii falsi care s-au strecurat in casa Domnului, asa cum vedem in vs.3-4. Una dintre marile probleme ale acestor invatatori falsi era faptul ca ei se bazau mai multe pe profetii si descoperiri pe care pretindeau ca le au de la Dumnezeu, care veneau insa in contradictie cu insasi Legea lui Dumnezeu. vs.8, 10-13. Iuda nu vorbeste in acest mesaj despre impotrivirea care venea din afara, ci despre lupta pe care Biserica trebuia sa o duca cu vrajmasul care se ridicase dinauntru. Nu avem o localizare exacta a lui Iuda cu privire la locul de unde scrie aceasta epistola si nici a Bisericii careia epistola ii este adresata.
Un alt lucru care merita mnetionat este ca exista o asemanare destul de mare intre Iuda 4-16 si 2 Petru 2:1-19. Marea curiozitate a epistolei lui Iuda este faptul ca scriitorul citeaza in aceasta scurta epistola din doua carti care nu se gasesc in Biblie. Este vorba despre “testamentul lui Moise”, vs.9 si “cartea lui Enoh”, vs.14-15. Desi cel mai probabil si alti scriitori ai Bibliei erau in cunostinta de aceste carti, Iuda este singurul care citeaza din ele. Multi teologi crestini au fost tulburati de-a lungul secolelor ca Iuda citeaza din doua carti care nu sunt recunoscute ca facand parte din canonul Bibliei. Unii au afirmat ca mentionarea acelor carti le atribuie si acestora inspiratia divina, in timp ce altii au pus la indoiala inspiratia acestei epistole tocmai din cauza acestor citate care se gasesc mentionate in ea. Sa nu uitam insa ca si Pavel a mentionat in scrierile sale din surse exterioare bibliei in pasaje precum, 1 Corinteni 15:33, Fapte 17:28 sau Tit 1:12. La fel este posibil ca Iuda sa fi avut un mare respect pentru aceste carti, in ciuda faptului ca nu au fost considerate ca fiind de inspiratie divina. Aceste referinte nu ar trebui sa ne distraga atentia de la mesajul central al cartii lui Iuda si anume lupta pentru crcedinta si faptul ca Dumnezeu ii va judeca pe toti acei invatatori falsi care i-au condus si continua sa ii condusa si astazi pe multi in ratacire.
In ceea ce ne priveste o sa impartim acest studiu in trei parti. Astazi pe langa introducere, o sa vorbim si despre primele patru versete. Saptamana viitoare o sa ne concentram pe vs.5-16, iar peste doua saptamani pe pasajul de la vs.17-25.
Asemenea majoritatii scrierilor NT si aceasta epistola incepe prin identificarea expeditorului si a destinatarului. Autorul este cel mai probabil asa cum spuneam, Iuda, fratele lui Iacov si al Domnului Isus. Dar vedem ca el nu se numeste pe sine, frate al lui Cristos, ci rob al Sau. El nu doreste ca epistola lui sa primeasca autoritate doar pentru faptul ca este fratele pamantesc al lui Isus, ci pentru ca asemenea si celorlati apostoli si scriitori ai NT, el este un rob al lui Mesia (Romani 1:1, Iacov 1:1, 2 Petru 1:1).
Modul in care el se diferentiaza de ceillati barbati numiti Iuda in NT este prin faptul ca spune despre sine ca este fratele lui Iacov. De obicei ca sa se identifice, iudeii foloseau o altfel de metoda. Ei se numeau de cele mai multe ori ca fiind “fiu al lui…”
Aceasta identificare a sa cu Iacov, ne arata recunoasterea pe care Iacov o avea in Biserica din primul secol, lucru pe care il putem observa destul de clar si din cartea faptele apostolilor.
Destinatarul acestei epistole este extraordinar de frumos descris de Iuda in vs.2. Si desi epistola are un caracter general, ea se remarca si prin intimitatea felului in care Iuda se adreseaza cititorilor sai. Iuda nu ii saluta pe nume pe cititorii epistolei sale, ci ii descrie in trei feluri: cei chemati, cei iubiti de Dumnezeu si cei pastrati pentru Isus Cristos.
Sa fii chemat inseamna ca ai primit harul minunat al lui Dumnzeu prin Isus Cristos si acum esti lasat aici pentru a trai in credinciosie ca lumina a acestei chemari sfinte, Ioan 6:44-45.
Sa fii iubit de Dumnezeu inseamna sa fii in permanenta asigurat ca valoarea si pretul pe care il ai in ochii Tatalui ceresc, dar si de protectia de care te bucuri din partea Lui, Ioan 3:16.
Sa fii pastrat pentru Isus Cristos, nu inseamna ca nu poti sa cazi din credinta. Omul isi poate pierde mantuirea asa cum Iuda spune in vs.6 ca sunt si ingeri care isi asteapta judecata pentru ca nu si-au pastrat vrednicia si si-au parasit locuinta, Ioan 14:1-3.
“Indurarea, pacea si dragostea sa va fie inmultite!” Iuda este singurul scriitor al NT care foloseste aceasta forma de salut. Si gandindu-ne la fiecare in parte ne dam seama ca acestea sunt cele mai mari nevoi pe care omul le are in viata sa.
Vs.3-4 descrie motivul principal pentru ca Iuda scrie aceasta epistola. Si el incepe adresandu-li-se cu, “preaiubitilor”, tocmai penru a sublinia suveranitatea dragostei peste toate celelalte lucruri care ii leaga unii de ceilalti. Desi planul sau initial se pare ca era de a le scrie despre alte lucruri, in lumina ultimelor evenimente, alege sa le scrie pentru a-i indemna sa lupte pentru credinta care le fusese data, o data pentru totdeauna. Termenul “luptati” este cel folosit in mediul militar pentru momentele cand soldatii erau angrenati intr-un razboi. Si ne aminteste tuturor ca viata de credinta nu este o vacanta, ci este o lupta. Citim limpede despre lucrul acesta si in scrierile lui Pavel din 1 Tesaloniceni 5:8, 1 Timotei 6:12, si 2 Timotei 2:4, 4:7. Fratilor, viata de credinta este o lupta. Unul dintre principalele motive pentru care multi au ratacit de la credinta adevarata este ca nu inteles lucrul acesta. Nu au inteles ca pentru sufletele lor se poarta un razboi spiritual, un razboi care depaseste vizibilul si cunoscutul. Un razboi in care fiecare suntem chemati sa luptam nu pentru a castiga, ci pentru a pazi ceea ce Cristos a castigat pentru noi. (2 Imparari 6:15-17, Daniel 10:12-14, 20-21, Efeseni 6:10-13, Iuda 9).
Astazi in numele tolerantei, multe Biserici fac compromisuri in ceea ce priveste invatatura si modul de viata al multora dintre liderii ei. Pentru Iuda sa ii avertizeze pe fratii sai de aceste lucruri era o dovada a dragostei ce le-o poarta. Sa continuam sa luptam intr-o generatie a compromisului si a imitatiilor de tot felul, pentru credinta autentica, pentru ceea ce stim si pentru lucrurile de care suntem deplin incredintati este si mesajul pentru noi astazi.
“Credinta care a fost data sfintilor o data pentru totdeauna.” Acest mesaj minunat al evangheliei le fusese oferit si lor, incredintat si lor, iar acum trebuia pazit cu sfintenie, nealterat de invataturi omenesti. In fiecare generatie au fost sfinti care au luptat pentru evanghelie si care au platit cu libertatea, cu pierderi de tot felul si nu putini dintre ei, chiar cu propria viata. Atunci era randul lor sa faca acelasi lucru. Iar astazi este randul nostru sa fim gata sa pastram ceea ce ne-a fost dat o data pentru totdeauna. Acelasi indemn il gasim si in 1 Corinteni 11:2, 2 Tesaloniceni 2:15, 3:6, 1 Timotei 6:20-21. Asa cum jertfa lui Cristos pentru pacat s-a facut o data pentru totdeauna, la fel invatatura evangheliei a fost data o data pentru totdeauna si trebuie pastrata cu sfintenie de catre toti cei ce sunt sfinti.
Pericolul cel mai mare vine din interior si acest lucru este descris de Iuda in vs.4. Dintre cei credinciosi s-au ridicat necredinciosii. Este un lucru pe care si Pavel il mentioneaza in Galateni 1:7 si 2 Corinteni 10:10-12. Iuda nu ii mentioneaza pe acestia pe nume cum face in unele epistole Pavel, ci ii numeste doar, “unii oameni”, care se remarca prin lipsa de evlavie si despre care Iuda spune ca osanda lor este scrisa de multa vreme.
Si ceea ce faceau acesti oameni era sa schimbe harul lui Dumnezeu in desfranare si sa Il tagaduiasca pe Domnul Isus Cristos. Uneori spunem ca o schimbare este binevenita si chiar este in unele situatii. Dar nu in cazul evangheliei. Astazi evanghelia este rastalmacita si folosita de atatia pentru castig material sau ca sa isi scuze pacatul in care traiesc. Dar Isus Cristos este acelasi ieri, astazi si in veac! Si la fel este si cuvantul Sau. Cel ce isi permite sa rastalmaceasca evanghelia pentru a-si usura crucea, va raspunde in fata Dumnezeului celui viu. Iar Pavel spune ca va fi vai de cei ce cad in mana Dumnezeului celui viu, caci El este un foc mistuitor.
Pe tot cuprinsul NT se vorbeste impotriva imoralitatii. Va dau doar cateva exemple: Romani 13:13-14, 2 Corinteni 12:21, Galateni 5:19, 1 Petru 4:3, 2 Petru 2:2 sau Apocalipsa 2:20-24. Ceea ce acesti oameni faceau era chiar impotriva a ceeea ce Pavel spune in Romani 6:1.
“Ei Il tagaduiesc pe singurul nostru Stapan si Domn, Isus Cristos.” Tratarea cu dispret a harului primit si trairea in pacat conduce la negarea autoritatii lui Isus Cristos. Aceasta tagaduire cel mai probabil ca nu era una verbala, ci una demonstrata prin traire, asa cum citim si in Tit 1:16. Acesti oameni pretindeau de la Isus mantuirea, asemenea multora astazi, fara insa sa traiasca in supunere fata de autoritatea pe care Cel ce o ofera si care este Stapan si Domn, o pretinde.