Evanghelia inseamna in traducere vestea buna. De aceea ea inspira intotdeuna Biserica si mantuieste lumea. Dar desi noi avem speranta pe care lumea nu o are, totusi atunci cand pierdem pe cineva drag avem nevoie de mangaiere. Pavel da aici mangaiere tuturor crestinilor si le spune ca daca cei ce au plecat de pe acest pamant erau in Domnul, atunci nu au nici un motiv sa fie tristi si deznadajduiti in privinta lor. Pavel arata in aceste versete foarte clar ca solutia pentru toate problemele Bisericii este Evanghelia. Si spune ca acelasi Isus care a fost rastignit, dar a inviat si in care ei si-au pus toata increderea, se va intoarce sa ii ia acasa pe toti cei care au fost ai Lui.
Sa pierzi pe cineva drag este intotdeauna o experienta dureroasa. Oricat de tare ar fi credinta noastra, sa pierzi pe cineva drag iti poate provoca un soc emotional profund, pentru ca de fapt atunci pierzi o mai mica sau mai mare parte din tine. Uneori este nevoie de luni sau de ani ca sa ne putem reveni din aceasta experienta. Si uneori este dificil sa impacam credinta pe care o avem cu ceea ce simtim in acele momente. Pierderea celor dragi da nastere si la intrebari de genul: “Ce s-a intamplat oare cu ei? Ii vom mai vedea vreodata? Sunt ei oare cu adevarat intr-un loc mai bun?” Pentru ca intotdeauna cand suntem confruntati cu moartea ne amintim de propria mortalitate si acest lucru parca ne ataca acel sentiment de Securitate si de liniste. In acele zile crestinii traiau cu o nadejde vie ca Isus se poate intoarce in orice moment. De aceea unii erau nelinistiti cu privire la cei ce murisera inainte de intoarcerea Domnul. Oare ce urma sa se intample cu ei? Apostolul Pavel scrie aceste lucruri ca sa ii mangaie si ca sa ii incurajeze.
Vs.13. Dumnezeu uraste lipsa de cunostinta. De aceea Pavel spune clar ca nu vrea sa fim in necunostinta cu privire la ceea ce o sa se intample ca toti aceia care sunt in Cristos. Nadejdea noastra este intarita atunci cand crestem in cunostinta si in pricepere. Nu pot sa am o nadejde tare in fata incercarilor si a ispitelor de azi, daca ma incred in cunostinta si priceperea pe care am avut-o ieri. Ce am cunoscut ieri a fost pentru ce am avut de infruntat ieri. Ce vine peste mine astazi are nevoie de o cunostinta si o descoperire noua. Pavel nu spune ca nu trebuie sa ii plangem pe cei dragi. E normal sa plangi cand pierzi pe cineva apropiat. Domnul Isus inainte sa il invie pe Lazar, a plans cu Marta si Maria pentru ca desi stia ca Lazar va reveni la viata, El intelegea suferinta lor. Sa jelesti este o descarcare emotionala de care avem nevoie pentru procesul de vindecare. Este nesanatos si as putea spune inuman sa nu plangi cand iti iei la revedere de la o persoana iubita. Insa atunci cand pleaca de pe acest pamant un copil al lui Dumnezeu, nu spunem niciodata “adio” ci doar “la revedere”. Ne bucuram si sarbatorim triumful in fata mortii pe care Cristos li l-a dat.
In trei versete succesive, Pavel ii descrie pe cei ce au murit cum ca au adormit. Inseamna oare ca acestia sunt intr-o stare de inconstienta dupa moarte asa cum afirma unele culte crestine? Metafora folosita aici de Pavel sugereaza nemiscarea trupului. Corpul uman neinsufletit zace nemiscat in mormant ca ci cum ar dormi si asteapta invierea. De aceea putem numi moartea adormire si mormintele cimitir (un loc de adormit). Cimitirele sunt dormitoarele mortilor. Dar aceste matofore folosite de Scriptura nu au drept intentie sa ne spuna ca dupa moarte sufletul este intr-o stare de inconstienta pana in ziua invierii. Adormirea la care Pavel face referire aici nu este a sufletului, ci a trupului. Referirea Domnului Isus din Luca 16 cred ca face clara aceasta realitate de dincolo de moarte. Daca moartea ne-ar duce intr-o stare de inconstienta, atunci Pavel nu ar mai fi spus ca pentru el a trai este Cristos si a muri este un castig. Ce castig este sa fii inconstient mii de ani pana la intoarcerea Mantuitorului? Castigul este in faptul ca dupa moarte primesti o mangaiere si o pace pentru suflet cum in timpul vietii nu ai experimentat, in timp ce trupul greu incercat sa odihneste. Asadar nadejdea pe care noi o avem si lumii ii lipseste nu elimina plangerea celor dragi care pleaca de langa noi, dar ne da mangaiere si ne intareste in intristarea noastra.
Vs.14-15 spun limpede ca nadejdea crestina se concentreaza pe venirea lui Cristos. Bucuria crestinului este atat in faptul ca Domnul se va intoarce, dar si pentru ca impreuna cu El se vor intoarce la viata toti cei ce au adormit in Cristos. Revenirea Mantuitorului va fi o zi a reintalnirii tuturor celor ce l-au iubit pe Domnul si au trait in voia Sa in orice loc si in orice vreme. Si desi despartirea de ei ne provoaca acum durere, najdejdea ca se apropie ziua reintalnirii cu ei pentru vesnicie ne da bucurie si pace. Pavel ne ofera aici o certitudine cu care copilul Domnului traieste. Noi CREDEM!!! Asta este diferenta intre omul nascut din nou in Cristos si cel nascut doar din Adam. El CREDE! Noi credem ca Isus a murit si a inviat. Aceasta este mesajul Evangheliei pe care o avem de propovaduit si noi astazi si care ne da ceea ce nimeni altcineva nu poate avea, nadejde in fata mortii. Noi credem ca Dumnezeu care l-a adus inapoi pe Cristos din morti, va aduce inapoi cu Isus si pe cei ce au adormit in El. In vs.15 Pavel spune ca nici crestinul care a murit in Domnul si nici cel care traieste pentru Domnul nu vor fi lasati in urma. La inviere Dumnezeu isi va demonstra din nou impartialitatea. Nimeni nu va fi avantajat. Nu o va lua unii inaintea altora. De aceea moartea nu trebuie sa aduca deznadejde crestinului, pentru ca invierea va fi in slava si glorie pentru toti cei ce sunt ai lui Cristos, vii sau morti in trup.
Vs.16-17 vorbesc despre revenirea lui Cristos si Pavel face patru afirmatii cu privire la patru evenimente extraordinare ce vor avea loc.
Revenirea: Domnul Isus se va cobora din cer. Ca si in ziua cand insusi Fiul lui Dumnezeu a trebuit sa vina pe pamant ca sa moara pentru pacatul lumii, la fel se va intampla si inainte de ziua judecatii. Isus Insusi va reveni si nu un inger sau arhanghel al Sau. Omenirea va avea parte de cea de-a doua vizita in persoana Domnului Isus. In ziua revenirii Lui va avea loc o proclamare universala si plina de autoritate care va anunta sfarsitul acestei lumi asa cum o stim si invierea celor morti. La fel cum la creatie Dumnezeu a vorbit si lucrurile au prins viata, cum in ziua invierii lui Lazar, Cristos a vorbit si cel ce era mort a inviat, le fel se va intampla si in ziua intoarcerii Mantuitorului. La glasul Sau toti cei morti vor fi inviati. Pentru ca nu este nevoie decat de un cuvant din partea lui Dumnezeu ca ceea ce este mort sa vina la viata, Ioan 5:25-28.
Invierea: Intai vor invia cei morti in Cristos. Dupa ce ii asigurase pe tesaloniceni de invierea celor ce au adormit in Domnul, acum le spune si cum se va intampla lucrul acesta. Pana si la inviere exista o ordine. Nimic din ceea ce Dumnezeu face nu este lipsit de randuiala. Nimic nu este lasat la voia intamplarii. Cristosul inviat va fi urmat de cei ce au fost ai Lui si acum sunt inviati, asa cum frumos aminteste apostolul si in 1 Corinteni 15:20-23. Cei ce au murit in El, au adormit in El si vor fi inviati impreuna cu El.
Rapirea: Noi cei vii care vom fi ramas vom fi rapiti toti impreuna cu ei. Cuvantul rapire este tradus aici cu sensul de “a apuca” si face referire la un eveniment care se intampla brusc. Cei ce vor fi in viata la intoarcerea Mantuitorului vor fi luati sau smulsi impreuna cu cei inviati si dusi in nori ca sa intampine acolo pe Domnul. Asadar, cei vii in Cristos nu o vor lua inaintea celor ce au adormit in Domnul, dar nici aceia care au adormit nu vor merge inaintea Domnului in fata celor ce sunt inca vii. Ce minunat! Impreuna ne vom infatisa ca sa il intampinam pe Domnul vietii pe nori cerului. Ceea ce ni se spune in aceste versete trebuie pus impreuna cu informatiile care ni se dau despre ziua inviere in 1 Corinteni 15 (vs.51-52). Intampinarea Domnului in nori este un termen cu care copiii lui Dumnezeu sunt familiarizati. Norii sunt un simbol al descoperirii lui Dumnezeu. Il gasim la exodul lui Israel din Egipt in Exod 13:21 si 14:19; pe Muntele Sinai in Exod 19:16 si 24:15; la umplerea cortului in Exod 40:34-35; in timpul umblarii prin pustie al lui Israel in Exod 40:36-38; la schimabrea lui fata a Domnului Isus in Marcu 9:7; la inaltarea Lui in Fapte 1:9 si la intoarcerea Lui slavita in Marcu 13:32, 14:62 si Apocalipsa 1:7.
Reunirea: Si astfel vom fi intotdeauna cu Domnul. Dupa ce vom fi rapiti ca sa il intampinam impreuna pe Domnul urmeaza sa fim pentru totdeauna cu El. Acea intalnire pe nori este inceputul unei partasii vesnice cu Domnul nostru. Domnul coboara, iar sfintii Sai se inalta ca astfel sa fie impreuna. Aceasta repetare a cuvantului “impreuna”este marea noastra sursa de bucurie si speranta. Ca ceea ce acest pamant desparte nu este decat pentru o bucata de vreme. La venirea lui Cristos toti cei ce sunt ai Lui vor fi din nou impreuna. Aceasta este mare reuniune a sfintilor. Va fi strangerea noastra laolalta cu Cristos si fizic nu doar in duh ca pe pamant.
Asadar aceste versete ne prezinta patru mari evenimente pe care aceasta lume le va cunoaste: revenire, invierea, rapirea si reunirea. Cum reactionam noi astazi la 2000 de ani distanta de cand a fost dat acest mesaj?
Avem nevoie sa stam tari si sa nu cedam in fata ispitei de a inflori aceasta realitate descoperita de Scripturi cu speculatii personale fortand textul sa spuna mai mult decat o face. Cu alte cuvinte sa nu punem cuvinte in gura lui Dumnezeu. Bineinteles ca ne-am dori mai multe informatii despre ziua invierii, sa stim cum va fi si invierea celor ce nu au adomit in Cristos, cum se va face judecata cum vor fi cerurile si pamantul nou. Dar trebuie pana cand se vor intampla aceste lucruri sa ne multumim cu ceea ce am primit si sa nu adaugam sau sa scoatem nimic de la ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit in Scripturi.
Vs.18 ne ofera balsamul pentru suflet in fata realitatii dureroase a despartirii temporare de cei dragi noua pe acest pamant “mangaiati-va unii pe altii cu aceste cuvinte.” Aceste cuvinte ne dau cu adevarat mangaiere in vremurile de incercare, nu asa cum au facut prietenii lui Iov care au venit la el ca sa il mangaie, dar au sfarsit prin a-l descuraja si mai tare cand acesta suferea si avea nevoie de mangaierea lor. Desi la inceput au stat langa el sapte zile si i-au impartasit durerea in tacere, mai tarziu au inceput sa ii aduca lui Iov acuzatii cu privire la lucruri pe care acesta nu le facuse incercand sa il convinga ca era pedepsit de Dumnezeu pentru anumite pacate pe care le facuse in ascuns si nu le marturisise. Greseala lor nu a constat in faptul ca au vorbit, ci in faptul ca ceea ce au spus nu a implinit scopul pentru care ei venisera la Iov si anume sa ii dea acestuia mangaiere. Pavel ne spune aici tuturor ca in aceste cuvinte putem sa gasim intotdeauna fiecare mangaierea de care avem nevoie atunci cand suferim.