Sunt doua lucruri, doua intrebari care au fascinat dintotdeauna mintea omului. Prima este cu privire la ceea ce se intampla dupa moarte, iar cea de-a doua vizeaza sfarsitul lumii. Ce se intampla dupa ce mori si cum va fi la judecata? Tesalonicenii erau in mod evident preocupati de ambele probleme avand in vedere lucrurile pe care Pavel le spune in aceasta epistola. Dar aceste preocupari continua sa framante mintile si inimile oamenilor si astazi. Asa ca apostolul Pavel preocupat fiind de sanatatea emotionala dar si spirituala a noastra ne descopera o parte din aceste adevaruri mai intai in capitolul 4:13-18, si acum in capitolul 5:1-11.
Pavel le spune in vs.2 ca ziua Domnului va veni si le explica ca aceasta zi va fi o zi a judecatii. Ziua Domnului nu era ceva nou pentru aceia care cunosteau Scripturile VT. Profetul Isaia dar si Amos vorbesc despre ziua aceasta, Amos 5:18-20. Pavel vine si le spune Tesalonicenilor si noua ca sa cunosti data cand acest lucru se va intampla este solutia gresita pentru rezolvarea acestor intrebari, 5:1-3. Tesalonicenii erau preocupati de vremuri, asa cum fusesera inaintea lor si apostolii si putem sa citim despre asta in Marcu 13:4 si Fapte 1:6. Este important sa intelegem motivul pentru care doreau tesalonicenii sa stie cand se va intampla acest lucru. Ei nu intrebau din pura curiozitate, ci dintr-o dorinta sincera de a se pregati asa cum se cuvine pentru Ziua judecatii. Ei credeau ca se pot pregati mai bine sa stea in fata lui Cristos daca stiu momentul cand se va intampla acest lucru. Desi nu este greu sa intelegem de ce gandeau astfel, totusi aceasta nu era atunci si nu este nici acum calea pentru rezolvarea conditiei spiritual a omului.
Scriptura face foarte clar faptul ca nimeni nu cunoaste aceasta data in afara de Tatal, Marcu 13:32. Inainte de inaltare Isus le spune ucenicilor ca nu este treaba lor sa fie preocupati de lucrul acesta, Fapte 1:7. Este ceva ce Tatal a pastrat sub stapanirea Sa. Cristos a spus insa ceva despre ziua Judecatii. A spus ca ea va veni pe neasteptate, in ceasul in care omul nu se asteapta, Matei 24:44. Cu siguranta ca tesalonicenilor li se spusese deja lucrul acesta de catre Pavel in zilele cand fusese in mijlocul lor. Pentru ca altfel nu ar fi spus in vs.1 ca “despre aceste lucruri nu aveti trebuinta sa vi se scrie fratilor.” De ce? Vs.2 ne da raspunsul. Pentru ca stiti! Dumnezeu vrea ca noi sa stim, sa avem cunostinta si pricepere cu privire la lucrurile ce ne-au fost descoperite. Stiti ca aceasta zi va veni pe neasteptate. Nimeni nu stie ziua, dar ea va veni ca un hot noaptea, de aceea ziua poate fi chiar aceasta in care voi auziti aceste cuvinte. Marea problema a omului a fost ca in loc sa se preocupe sa invete si sa creasca tot mai mult in ceea ce Dumnezeu i-a descoperit, el a cautat mereu sa cunoasca ceea ce Dumnezeu a pastrat pentru El.
Venirea Domnului ca un hot noaptea, este o metafora folosita si in alte locuri din Scriptura. Domnul Isus a folosit-o in Matei 24:43, dar o gasim folosita si de apostolul Petru in 2 Petru 3:10, sau de apostolul Ioan in Apocalipsa 3:3 si 16:15. Hotii nu anunta niciodata venirea lor. Ei nu isi anunta sosirea in avans si nu avertizeaza de momentul cand vor ajunge. Ziua Domnului va avea acelasi caracter neasteptat. Si asa cum trebuie sa ne pregatim cum se cuvinte si sa fim gata pentru ca nu stim cand hotii pot sa loveasca. De aceea ne asiguram ca usile sunt incuiate, unii avem si camera de luat vederi ca sa fim pregatiti in eventualitatea unor atacuri venite din partea lor in timpul noptii. La fel trebuie sa facem cand vorbim despre Ziua judecatii. Trebuie sa ne pregatim pentru ca aceasta poate veni in orice moment.
Cand vor zice “pace si liniste”, asa cum citim in vs.3a, acela este momentul cand Cristos va reveni. Adica atunci cand stau linistiti si ajung sa nici nu mai creada ca se poate intampla. Si cum va fi atunci? A doua parte a vs.3 ne raspunde. Pavel face aici doua afirmatii importante cu privire la judecata. Acea zi va veni ca un hot, pe neasteptate, iar nimicirea va lovi precum durerile nasterii. Asa cum hotul loveste noaptea pe neasteptate, la fel dintr-o data vin si durerile nasterii peste femeia insarcinata. Exista insa si o diferenta intre aceste afirmatii. Pentru ca desi amandoua vin pe neasteptate, hotul nu este asteptat in timp ce durerile nasterii sunt asteptate de femeia insarcinata. Asa ca putem spune ca venirea lui Cristos va fi fara avertisment, dar si fara posibilitatea de evitare. Asadar, daca Isus va reveni subit si pe neasteptate, iar intoarcerea sa nu poate fi evitata de catre nimeni, cum ne putem pregati? Si Pavel ne spune lucrul acesta in 5:4-8.
Exista cateva motive pentru care cineva poate fi luat prin surprindere atunci cand vine hotul. Primul este ca vine in timpul noptii, iar al doilea este ca proprietarul casei doarme. Daca in ceea ce priveste primul motiv nu putem sa facem mare lucru, in ceea ce il priveste pe al doilea putem face ceva.
Solutia la problema zilei judecatii nu este sa stii cand va veni, ci sa sa fii treaz si veghetor. Hotii ii ia prin surprindere pe oameni pentru ca vin noaptea si fiind intuneric, ei nu ii pot vedea. Pe langa aceasta in acel moment majoritatea oamenilor dorm dusi, iar daca sunt treji atunci este pentru ca probabil sunt pe la vreo petrecere si sunt mai degreaba beti decat treji. Asa ca intunericul, somnul si betia ii fac pe multi sa fie luati prin surprindere de venirea hotului. Ce bine ar fi daca hotul ar fi atat de amabil incat sa ne anunte de ziua cand vine. Ar fi si mai bine daca ar veni in timpul zilei pentru ca atunci am fi treji si l-am si putea vedea. Dar hotul nu face asta. Si la fel stau lucrurile si in ceea ce priveste revenirea lui Cristos. Cum va veni El? Pai in cazul necredinciosilor, El va veni ca hotul noaptea pentru ca ei sunt fii ai intunericului. In ceea ce ii priveste pe copiii lui Dumnezeu ce spune Pavel despre ei in vs.4-5? Noi nu suntem in intuneric, ci suntem fii ai luminii. De aceea venirea lui Cristos nu ne va surprinde pentru ca noi traim in lumina, suntem treji si suntem pregatiti. Prin Isus Cristos, Dumnezeu ne-a adus din intuneric in lumina Sa minunata, 1 Petru 2:9.
Asadar daca apartinem luminii suntem fii ai luminii si daca suntem fii ai luminii atunci umblam in lumina asa cum Cristos este in lumina, 1 Ioan 1:7. Astfel venirea Domnului nu ne va lua prin surprindere. Asadar intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem nu este “cand va veni Domnul?”, ci “sunt eu un fii sau o fiica a zilei sau a noptii, a luminii sau a intunericului? Dorm sau veghez?” Pavel accentueaza foarte clar in vs.4 si 5, ceea ce nu mai suntem si ceea ce suntem. Scoate in evidenta constrastul evident dintre cele doua lumi. Marea inselaciune a lui satan este sa faca omul sa creada ca poate sa fie pregatit de judecata si traind intr-o stare de ceata, de caldiceala, intr-o nunata de gri. El nu traieste in lumina, dar isi spune ca nu traieste nici in intuneric. El nu este firbinte, dar isi spune ca nu este nici rece asa ca este ok. Dar nu este ok. Nu exista o a treia realitate din perspectiva lui Dumnezeu. Exista doar fierbinte sau rece, alb sau negru, lumina sau intuneric. Iar diferenta insa dintre cele doua realitati este mai mult decat limpede si evidenta pentru absolut oricine.
De aceea spune apostolul in vs.6 sa nu dormim ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji. Omul care apartine zilei are un comportament ca in timpul zilei. El nu isi traieste viata in pajama, lenevind ci este mereu treaz si la lucru. Iar omul pregatit este si inarmat adecvat pentru lupta in care este angrenat vs.8. Satan vrea sa traim aceasta viata ca si cum am fi in vacanta, pe cand Scriptura ne spune ca viata de credinta este o lupta permanenta. Pe aceia care nu lupta zilnic lupta cea buna a credintei, venirea Domnului ii va lua cu siguranta pe nepregatite. Ei intra in categoria fecioarelor care nu vegheaza si pe care intoarcerea Mirelui spune Scriptura ca le va lua pe nepregatite. Ei cred ca sunt crestini, dar pentru ca nu vegheaza, pentru ca nu au luat o hotarere ferma cu privire la viata lor, vor ramane in afara portilor sfintei cetati.
Sa privim putin la vs.9 si 10. Sa fii pregatit de venirea lui Cristos tine de doua lcururi. Primul ne-a spus Pavel ca tine de noi si de ceea ce avem noi de facut, in timp ce a doua tine de Dumnezeu si de ceea ce El a facut. Dumnezeu l-a dat pe Cristos ca sa moara in locul nostru. De fapt daca El nu facea pas noi nu am fi putut face nimic indiferent de cat de mult am fi incercat. “Noi iubim pentru ca El ne-a iubit mai intai.” Viata noastra se datoreaza in intregime mortii lui Isus, iar viata pe care El a castigat-o pentru noi este o viata pe care acum o traim spune Pavel impreuna cu El. De fapt dati-mi voie sap sun lucrul acesta altfel. El a murit moartea noastra ca noi sa putem sa traim viata Lui. Vegherea si adormirea la care face referire Pavel in vs.10 este cu privire la starea noastra fizica, daca vom fi in viata sau nu in momentul intoarcerii Lui si nu la conditia noastra spirituala. La revenirea lui Isus crestinii vor avea toti aceleasi privilegii indiferent ca vor fi vii sau vor fi deja morti. Toti vor primi in mod egal plinatatea mantuirii si a vietii vesnice. Cristos este atat garantul mantuirii cat si al vietii, asa cum vedem in vs.9 si 10. Mantuirea noastra viitoare depinde in primul rand de ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi prin Isus Cristos si apoi de modul in care noi raspundem la harul Sau si traim in ascultare si veghere permanenta.
In concluzie, spune Pavel in vs.11, “fiti o comunitate care isi ofera sprijin reciproc.” Pavel foloseste aici acelasi verb ca si in 4:18. Traducatorii l-au tradus prin “mangaiati-va”, dar poate fi la fel de bine tradus ca imbarbatati-va sau incurajati-va. Lumea aceasta poate fi in unele momente un loc crud, dur si neprietenos mai ales pentru copiii credinciosi ai lui Dumnezeu. In plus pierderea cuiva drag este intotdeauna o povara grea de purtat pentru oricine. In acest context Pavel ne da aceste indemnuri cu scopul de a ne oferi mangaiere, imbarbatare si incurajare. Dumnezeu nu a lasat biserica sa fie un loc unde crestinii merg, ci o familie cu care ei se intalnesc pentru incurajare si sustinere reciproca pentru a putea rezista, pentru a [utea continua sa lupte lupta cea buna si pentru a fi astfel pregatiti de intoarcerea iminenta a lui Cristos. Foarte important este sa observam ca aceaste indemnuri si incurajari nu sunt doar menite sa vina de la unii pentru altii, ci de la fiecare pentru fiecare. Toti copiii lui Dumnezeu care traiesc in lumina si vegheaza sunt responsabili sa poarte de grija si fratilor sai. In biserica nu exista un grup de incurajatori si un grup de incurajati, chiar daca din pacate asa au cam ajuns sa arate bsiericile astazi. Cativa vin sa daruiasca, iar majoritatea fac din biserica doar un loc unde merg ca sa primeasca. Pavel spune ca toti suntem chemati sa fim o sursa de mangaiere si de incurajare unii pentru altii. Este minunat sa vedem la sfarsitul vs.11 ca tesalonicenii dupa cum am vazut in capitolele trecute ca aveau ravna pentru cuvant, slujeau si se iubeau, ei se si incurajau si se mangaiau unii pe altii. Dar asta nu il impiedica pe Pavel sa le spune de fiecare data sa continue sa o faca si chiar sa creasca in fiecare aspect in parte. Nici o comunitate nu poate sa se numeasca o comunitate crestina daca nu este caracterizata de dragoste. Pe de alta parte nici o comunitate crestina nu poate fi un paradis al dragostei aici pe pamant pentru ca titi suntem imperfecti si avem slabiciuni. Tocmai de aceea Pavel ii indemna pe tesaloniceni in 4:10 sa creasca in dragoste, desi ei aratau la acel moment dragoste unii fata de altii. Pentru ca intotdeauna este loc de mai mult si de mai bine.
In incheierea acestui pasaj putem spune cu siguraranta cateva lucruri. Cristos se va intoarce. Pentru cei necredinciosi acest eveniment produce frica si neliniste. Ii va lua prin surprindere si le va aduce dureri comparabile cu cele ale nasterii. Pentru cei credinciosi si veghetori ziua revenirii Mantuitorului produce nerabdare si bucurie. Pentru ca Cel ce se va intoarce este Acelasi cu Cel ce a murit, a inviat si a promis ca merge in ceruri ca sa pregateasca o casa pentru aceia care sunt ai Sai. De aceea ne spune Pavel ca putem sa ne mangaiem si sa ne intarim unii pe altii cu aceste cuvinte!
Ne concentram acum atentia asupra vs. 12-24. Cred ca aceste versete ne spun atat de clar si de limpede ce inseamna sa fii o biserica a Evangheliei. Si avem nevoie sa cercetam aceste versete pentru ca astazi este tot mai greu sa vedem biserici ca cea din Evanghelie. Dupa ce pana la acest punct Pavel le-a amintit tesalonicenilor ca biserica lui Dumnezeu are standarde inalte in ceea ce priveste credinta, nadejdea si dragostea; ca biserica lui Dumnezeu are standarde inalte cu privire la autoritatea evangheliei in mijlocul ei; ca biserica lui Dumnezeu care este calauzita de Duhul lui Dumnezeu este o comunitate de frati si surori care stiu ca apartin aceleiasi familii si isi ofera mangaiere si incurajare unii altora. Acum, in incheierea acestei prime epistole catre tesaloniceni, Pavel se ocupa de alte trei aspecte esentiale din viata bisericii locale: pastorii, partasia frateasca si inchinarea publica.
Vs.12-13 fac referire la aceia care pastoresc biserica locala. Din pacate de-a lungul istoriei biserica a avut parte de multe dezechilibre nebiblice la nivel de conducere. Multe metode de conducere gresite ale bisericii sunt inca practicate si astazi. Au fost multe situatii cand pastorul a vrut sa detina controlul total al tuturor lucrurilor si singurul lucru pe care crestinii pe care ii pastorea trebuia sa il faca era sa fie prezenti la biserica. Problema este ca atunci cand acel pastor a plecat sau a murit, el a lasat in urma o familie crestina imatura dpdv spiritual care nu stia ce are de facut mai departe. Este atat de greu sa motivezi sa slujeasca, sa daruiasca, sa sacrifice, sa evanghelize, crestini care niciodata nu au facut nimic altceva in Imparatia lui Dumnezeu decat sa incerce sa fie prezenti duminica la biserica. Frati si surori care timp de atatia ani au crezut ca de fapt tot ce inseamna sa fii crestin inseamna sa faci un botez si apoi sa fii prezent duminica la inchinare. Din pacate asa sunt multi crestini in biserica Domnului si in prezent, iar acest lucru se datoreaza uneori atitudinii si viziunii gresite a pastorilor.
Pe de alta parte exista in biserica din partea unora dintre credinciosi si o lipsa de respect fata de autoritatea acelora care sunt pastori. La un moment dat un frate mi-a spus ca el nu stie cine m-a pus pe mine pastor, dar in Cristos toti suntem la fel. Era deranjat ca mi-am permis sa il confrunt cu privire la atitudinea lui pacatoasa fata de trupul lui Cristos. Si i-am spus atunci ca in Cristos intr-adevar toti am primit acelasi lucru, dar nu toti am fost chemati sa facem acelasi lucru. Fiecare trebuie sa ne gasim si sa ne acceptam locul in Imparatia lui Dumnezeu si apoi sa facem lucrarea si slujirea la care am fost chemati. Sa o facem fara sa cartim sau sa ne impotrivim unii altora, ci in dragoste sa ne luam la intrecere in ceea ce priveste respctul pe care ni-l acordam, asa cum de altfel suntem indemnati si in Romani 12:10.
Fiecare biserica locala trebuie sa aiba parte de supraveghere pastorala. Aceasta este invatatura Evangheliei. Voia lui Dumnezeu nu este insa ca pastorii sa controleze, sa domine totul sau sa puna monopol pe toata lucrarea din cadrul bisericii. Ei trebuie sa ii ajute pe membrii bisericii sa isi descopere darurile spirituale si sa le foloseasca pentru zidirea trupului si pentru inaintarea evangheliei in comunitatea locala. Totusi Pavel spune trei lucruri despre pastori in aceste doua versete de care biserica trebuie sa tina seama.
In primul rand, ei “se ostenesc”. Din pacate multi oameni si chiar destui crestini considera pastorirea a fi o slujba de duminica. O slujba adesea platita bine care nu necesita prea multa munca si efort. Si cu siguranta ca sunt pastori care se bucura de acest privilegiu si se remarca mai mult prin lene decat prin slujire. Pastorirea adevarata presupune insa un mare efort. Fie ca vorbim despre pregatirea zilnica de studii, predici si mesaje de incurajare din scriptura, fie ca este vorba de rugaciune de mijlocire, fie ca este vorba de a merge si de a sluji prin vizite la domiciliu, de a oferi transport pentru cei ce au nevoie, de a duce hrana la cei nevoiasi, sau de a oferi consiliere celor ce vor sa faca botezul, al celor ce doresc sa se casatoreasca, sau a oamenilor care au pierdut pe cineva drag, toate acestea inseamna osteneala pe care un pastor o depune in mijlocul bisericii pe care o pastoreste. Al doilea lucru specificat de Pavel in vs.12 despre pastori este ca ei carmuiesc in Domnul. Ei au rolul de a calauzi dpdv spiritual familia lui Dumnezeu in credinta. De aceea trebuie sa se dedice studiului si rugaciunii ca sa poate primi calauzirea de care au nevoie de la Dumnezeu pentru a-i putea carmui pe cei ce sunt ai lui Dumnezeu.
In al treilea rand, ei sfatuiesc. Ei sfatuiesc in sensul de a avertiza, de a mustra si chiar de a disciplina pe aceia care gresesc. Ei nu dau doar invatatura care sa ofere calauzire, dar au rolul sa si sfatuiasca spre pocainta atunci cand aceasta se impune la nivel individual sau de biserica. Cum trebuie sa faca asta? Cu un ton fratesc, dar ca al unui frate mai mare. Asadar pastorii trebuie sa fie recunoscuti ca pastori nu prin numele functiei pe care o au, ci prin slujirea pe care o fac.
Vs.13 vorbeste despre atitudinea bisericii fata de pastori. Pastorii nu trebuie tratati ca printi sau papi, dar nu trebuie nici desconsideranti sau tratati cu lipsa de rescpect. Nu trebuie sa fie flatati, dar nici dispretuiti. Trebuie sa fie bine priviti si sa fie pretuiti foarte mult in dragoste din pricina lucrarii lor. Aceasta atitudine de apreciere si afectiune va face biserica sa traiasca si sa se bucure de pace. In multe biserici exista conflicte intre pastori si membri lucru care impiedica biserica sa creasca spiritual si sa isi implineasca menirea si anume aceea de a propovadui evanghelia. Ferice de acele biserici care recunosc faptul ca Dumnezeu ii cheama pe credinciosi la lucrari diferite. Iar cand fiecare isi implineste lucrarea cu dedicare, isi acorda respect reciproc, traiesc in dragoste si apreciere pentru ceea ce fiecare face, atunci biserica se va bucura cu adevarat de pace. Si “ce bine si placut Domnului este atunci cand fratii traiesc in pace si in armonie unii cu altii.” Psalmul 133:1 .
Sa vorbim acum despre vs.14-15. Si aceste versete incep tot cu “va rugam fratilor” ca si vs.12-13. Ceea ce Pavel spune aici este ca existenta pastorilor nu ii scuteste pe membrii bisericii de responsabilitatea purtarii reciproce de grija. Exista trei grupuri de care fratii trebuie sa se ingrijeasca: sa mustre pe cei ce traiesc in neoranduiala, sa imbarbateze pe cei descurajati si sa sprijine pe cei slabi in lupta lor cu poftelor trupesti. Pavel indeamna biserica sa se sprijine si sa se sustina unii pe altii. Apoi le cere fratilor sa fie rabdatori cu toti acestia care se lupta in anumite momente din viata lor cu aceste lucruri. Fiecare familie are copii problema, si la fel este si in biserica. Fiecare biserica are anumiti crestini dificili pentru care este nevoie de o masura mai mare de har si de rabdare.
Dar asta nu inseamna ca daca un frate este mai dificil atunci trebuie imediat exclus, insa el nu trebuie lasat nici sa creeze dezordine in cadrul familiei lui Dumnezeu. Si vedem ca Pavel cheama biserica sa sustina pastorii in aceste lucruri.
Va marturisesc insa ca prea des biserica are atitudinea lui Pilat de a se spala pe maini si de a-i lasa pe pastori sa gestioneze toate aceste lucruri care nu sunt deloc usoare. In felul acesta daca cineva se ofenseaza, creaza dezordine, certuri si barfe sau pur si simplu parasesc adunarea cei mai multi fac asemenea lui Pilat, si nu vor sa isi asume nimic din ceea ce s-a intamplat cu fratele acela. Pastorul nu a stiut cum sa gestioneze situatia. Dar pastorul desi este pus sa supravegheze peste casa lui Dumnezeu, el nu este lasat de Dumnezeu sa faca acest lucru singur in Biserica. Dar cu toate acestea de cele mai multe ori asa se intampla. Fratii nu ia atitudine impotriva celor ce traiesc in neoranduiala, nici nu se preocupa sa imbarbateze pe cei descurajati sau sa sprijine pe cei slabi, dar cand acestia nu mai sunt acolo, degetul lor este indreptat spre pastor. Pavel nu se adreseaza aici doar liderilor bisericii, desi ei au un rol important in supravegherea pastorala. El aseaza aceasta responsabilitate de a-si purta de grija unii altora, de a mustra si de a incuraja, pe umerii intregii biserici. Aceasta este viziunea lui Dumnezeu pentru Biserica Sa.
Vs.15-22 vorbesc despre inchinarea biblica. Stim acest lucru pentru ca in primul rand toate verbele daca observati sunt la plural, fiind asadar indatoriri colective si nu individuale. Bucuria, rugaciunea, multumirile, lucrarea Duhului si cercetarea Scripturilor fac parte din strangerea laolalta a bisericii. Inchinarea pubica este o componenta importanta din viata bisericii locale. Nu singura componenta a bisericii cum a ajuns sa fie pentru unii crestini, dar este una importanta. Din pacate astazi serviciile de inchinare ale bisericii sufera atat la capitolul continut cat si la capitolul forma, fiind adesea superficiale, fara viata si plictisitoare. Si acest lucru se intampla si pentru ca bisericile nu se dedica mai mult in a pregati serviciile de inchinare. Multe biserici lasa totul tot pe umerii pastorului. El trebuie sa se ocupe de toate aspectele inchinarii. Doar ca el nu are toate darurile, ci doar unele dintre ele pe care este chemat sa le foloseasca, la fel cum sunt chemati toti crestinii. Pavel vorbeste aici despre cinci incrediente absolut necesare in inchinarea publica a bisericii: bucuria, rugaciunea, multumirea, prezenta si lucrarea Duhului Sfant, ascultarea de Cuvant.
Bucurati-va intotdeauna! Pavel nu ne spune sa fim fericiti, ci sa ne bucuram. Sunt doua lucruri care la prima vedere par sa insemne acelasi lucru, dar nu este asa. Fericirea se datoreaza adesea circumstantelor exterioare pozitive in care ne gasim in viata noastra. In schimb bucuria este ceva ce vine din interior si pe care o putem simti chiar daca imprejurarile noastre nu sunt cele mai placute. De aceea Scriptura ne indeamna sa cantam cu bucurie Domnului si sa strigam de bucurie inaintea Lui. Sa te bucuri nu este o porunca, ci un act de inchinare. Desi inchinarea trebuie sa fie cu smerenie si reverenta, ea trebuie in acelasi timp sa fie o sarbatoare, o exprimare vie a ceea ce Dumnezeu a facut in viata noastra prin Isus Cristos, o descoperire a ceea ce continua sa faca prin Duhul Sfant si o proclamare a ceea ce Tatal va face la intoarcerea Mantuitorului. Este bucuria o componenta a serviciilor de inchinare din biserica noastra?
Rugati-va neincetat! Domnul Isus i-a indemnat pe ucenici sa nu se descurajeze in rugaciune ci sa se roage neincetat si le-a dat pentru aceasta pilda judecatorului nedrept si a vaduvei insistente din Luca 18:1-8. Dar invatatura Domnului Isus nu viza doar rugaciune private cea facuta in camaruta noastra in ascuns cum citim in Matei 6:6 ci si rugaciunea publica pe care o gasim tot in predica Sa de pe munte cand ii invata pe ucenici cum sa se roage in Matei 6:9. Rugaciunea “Tatal nostru” ne-a fost lasata sa o inaltam impreuna cu altii. Si cata nevoie este astazi de rugaciune de mijlocire in cadrul bisericii pentru crestinii de aproape si de departe, pentru toti pastorii bisericii Domnului, pentru copii si tineri, pentru familii, pentru trezire spiritual, pentru revelatia ui Dumnezeu in cadrul bisericii, pentru conducatorii tarii si ai lumii, pentru cei ce sunt inca pierduti in pacatele lor, pentru lucrarea de evanghelizare, pentru cei saraci si cei bolnavi. Cred ca astazi multe dintre aceste lucruri nu se intampla din cauza lipsei rugaciunile poporului lui Dumnezeu.
Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Multumirea trebuie sa fie o caracteristica definitorie a caracterului crestinilor. Ar trebui sa spunem toti cu o inima si-un gand, “binecuvanteaza suflete pe Domnul si nu uita nici una dintre binefacerile Lui.” Multumirile trebuie sa fie o alta component a inchinarii publice alaturi de bucurie si rugaciune, Efeseni 5:20. Cum ne exprimam cel mai frumos multumirea in inchinare? La cina Domnului. Acolo este locul unde ar trebui sa aducem fiecare pe altarul dragostei lui Dumnezeu multumiri neincetate pentru tot si pentru toate. Uneori circumstantele in care ne aflam nu ne indeamna sa ne bucuram, sa ne rugam sau sa multumim, dar trebuie sa invatam sa o facem. De ce? Pentru ca aceasta este voia lui Dumnezeu in Isus Cristos pentru noi, vs.18.
Ascultati Cuvantul lui Dumnezeu! Desi indemnul nu este exprimat chiar in felul acesta de catre Pavel, totusi cred ca la aceasta fac referire vs.20-21. “Nu dispretuiti profetiile.” Dati scultare cuvantului descoperit al lui Dumnezeu, nu il dispretuiti si nu il neglijati. Nu pleca indiferent din fata cuvantului dup ace l-ai auzit. Smereste-te inaintea descoepririi lui Dumnezeu. Toti cei ce au fost nascuti din nou din apa si din duh au primit Duhul Sfant. In aceste conditii toti au capacitatea de a vorbi cuvantul lui Dumnezeu calauziti de Duhul lui Dumnezeu. Biblia spune ca in biserica primara erau unii frati care aveau darul profetiei si ii enumera pe Agab, pe Iuda, Sila sau pe fiicele lui Filip si altii. Desi crestinii penticostali si cei carismatici pretind ca acest dar inca le este dat unora si astazi in biserica, in ciuda controverselor legate de acest subiect cred ca exista cateva aspecte legate de acesta asupra carora trebuie sa cadem toti de acord.
Daca toti recunoastem astazi suprematia evangheliei atunci stim ca exista o diferenta intre ceea ce a fost in primul secol si ceea ce este astazi. Biserica nu avea atunci Biblia completa, asa cum noi o avem acum. De aceea astazi nu mai putem avea apostoli cum a avut biserica in primul ei secol de existenta. Si nici profeti care se faca lucrarea pe care au facut-o profetii in primul secol al bisericii. Daca nu ar fi asa, atunci in fiecare zi ar trebui adaugate noi descoperiri si invataturi la cuvantul lui Dumnezeu si biserica ar trebui sa le ofere acestora aceeasi autoritate pe care o dau Scripturilor insuflate de Dumnezeu prin apostolii si profetii Lui in primul secol. Astazi nu mai avem apostolii si profetii asa cum biserica a avut nevoie sa ii aiba in primul secol al existentei sale. De ei a fost nevoie ca Dumnezeu sa puna temelia Imparatiei Sale pe acest pamant si Scriptura face foarte limpede faptul ca nimeni nu poate sa adauge sau sa scoata ulterior ceva din ceea ce El deja ne-a descoperit: Deuteronom 4:2, Deuteronom 12:32, Proverbe 30:6, Apocalipsa 22:18-19.
Insa desi nu mai avem apostoli si profeti ca in primul secol, biserica este binecuvantata in continuare cu darul profetiei care este dat unora dintre frati si surori ca sa poate intelege in profunzime adevarurile lui Dumnezeu si sa le dea mai departe altora ca incurajare, mangaiere sau cercetare, atunci cand au nevoie de ele intr-o anumita situatie sau imprejurare din viata lor. Atunci cand traim inflacarand Duhul din noi asa cum ne indeamna apostolul Pavel sa facem in epistola adresata lui Timotei, vom avea capacitatea sa cercetam toate lucrurile si invataturile, sa cantarim cu atentie ceea ce ni se spune si sa putem face diferenta dintre ceea ce este bine si ceea ce pare bine. Pentru ca “multe cai par bune omului, dar ele duc in cele din urma la moarte.” Multor crestini le lipseste astazi discernamantul Duhului Sfant care sa ii ajute sa faca deosebirea intre ceea ce este de la Dumnezeu si ceea ce este de la om. Daca nu vom fi precum crestinii din Berea despre care citim in Fapte 17:11 va fi greu sa capatam acest discernamant si atunci tot ceea ce suna bine va fi si bun pentru noi. Va marturisesc ca sunt pastori pe care ii apreciez pentru modul in care propovaduiesc evanghelia. Dar sunt momente in care spun lucruri care nu sunt in armonie cu adevarul Evangheliei. Si atunci trebuie sa stiu sa cercetez toate lcururile si sa iau de acolo doar ceea ce este bun. Inseamna ca acestia sunt profeti minciosi? DA si NU. Cum stim daca sunt invatatori sau profeti mincinosi? Isus Cristos spune ca “dupa roadele lor ii veti cunoaste.”
Pe de alta parte Iacov ne spune ca nimeni nu este desavarsit in vorbire. Dar este una sa ai o greseala de exprimare cand predici si este alta sa ai o greseala doctrinara care contrazice descoperirea Scripturii. In Matei 7:15 Domnul Isus ne avertizeaza sa fim cu bagare de seama ca unele lucruri pot suna bine, dar in cele din urma vor duce la moarte. Altfel nu am avea expus mai tarziu in Matei 7:21-23 un crunt adevar exprimat de Cristos cu privire la multi aparent credinciosi si inchinatori ai Sai , “niciodata nu v-am cunoscut, plecati de la Mine voi toti cei care ati lucrat faradelege.” Un mesaj profetic aduce incurajare, mangaiere si zidire, niciodata dezbinare si galceava in casa Domnului. El indeamna la dragoste, ordine si pace, nu la cearta.
Nu stingeti Duhul! Cand nu faceti ceea ce v-am spus inainte sau ceea ce va spun dupa, alegeti in mod premeditat sa stingeti Duhul pe care Dumnezeu l-a pus in voi pentru a va desavarsi, pentru a va sfinti, pentru a va intari si pentru a va face sa fiti roditori in Imparatia lui Dumnezeu. Lasati Duhul lui Dumnezeu sa va descopere adevarurile minunate ale Scripturii prin cuvantul de care ascultati. Raspundeti la ceea ce auziti din cuvantul Domnului, nu treceti nepasatori mai departe peste revelatia pe care Dumnezeu doreste sa v-o dea prin Duhul Sau cel Sfant. Cuvantul folosit aici pentru “a stinge”este cel folosit pentru stingerea focului. Nu omorati flacara Duhului Sfant din voi ne indeamna Pavel. Pentru ca altfel nu vom mai putea reactiona la nimic din cee ace Dumnezeu ne spune prin cuvantul Sau. Vom deveni si noi incapatanati si tari la pricepere asa cum citim in Evrei 5. Vom avea urechi dar nu vom mai auzi si ochi dar nu vom mai vedea asa cum era poporul lui Dumnezeu in zilele petrecute de Cristos in mijlocul lor. Daca atunci ei au refuzat sa dea ascultare Insasi Fiului lui Dumneze si in fata tuturor minunilor facute de El inaintea ochilor lor, credeti ca daca nu inflacaram Duhul din noi vom da astazi ascultare unui pastor care ne predica? NICIDECUM! Duhul Sfant trebuie lasat sa straluceasca si sa arda in noi ca sa primim cu bucurie si entuziasm cuvintele Domnului si sa le lasam sa ne sfinteasca, sa ne franga si sa ne modeleze apoi pentru slava Sa.
In concluzie, inchinarea bisericii trebuie sa includa bucurie, rugaciune si multumire pe de o parte si apoi ascultare de cuvantul lui Dumnezeu si revelatia Duhului Sfant pe de alta parte. Si atunci vom avea parte de implinirea in viata noastra a promisiunii extraordinare descoperita in vs.23 si 24. Viata noastra va cunoaste un proces real de sfintire si de innoire interioara, nu doar o spoiala superficiala si exterioara. Atunci vom avea incredintarea ca suntem sub paza deplina a Tatalui ceresc penru ca El apara si protejeaza ceea ce este la Sau, sfintit si pus deoparte. “Cel care v-a chemat este credincios.” Noi putem sa traim cu curaj pentru ca stim ca avem un Dumnezeu credincios care este de partea noastra. Si atunci cand ramanem smeriti si dam ascultare voii Sale, avem asigurarea ca Dumnezeu ne va sustine si isi va implini toate promisiunile facute noua prin cuvantul Sau.