Capitolul 15
Dupa ce vorbeste in tot capitolul 14 pe tema relatiilor intre fratii mai tari si cei mai slabi in credijnta, apostolul Pavel continua si in capitolul 15 indemnandu-I pe frati sa arata ingaduinta unii fata de altii, sa se primeasca bine, sa nu se concentreze pe lucrurile neesentiale, ci sa ramane uniti prin credinta lor comuna in mantuirea care vine doar prin jertfa si sangele lui Isus Cristos. Azi o sa vorbim despre primele 13 versete ale capitolului. Si Pavel care se incadreaza pe sine in categoria crestinilor tari spune ca cei tari sunt datori sa rabde slabiciunile celor slabi. Adesea cei tari sunt tentati sa se foloseasca de superioritatea lor si sa dezvolte o atitudine de superioritate fata de cei slabi. Pavel ii indeamna pe cei tari sa arate rabdare, sa indure, sa tolereze pentru a-i putea sustine in credinta pe cei mai slabi. Apostolul merge insa mai departe si spune ca suntem datori sa nu ne placem noua insine. Sa iti cauti propria placera si propriile dorinte este o manifestare a egosimului firii pamantesti. Daca esti tare nu inseamna ca trebuie sa folosesti lucrul acesta pentru folosul tau ci sa traim ca sa placem aproapelui nostru in vederea zidirii lui. Asta nu inseamna ca trebuie sa traim ca sa fim pe placul oamenilor pentru ca de cele mai multe ori acest lucru ar insemna sa nu mai fim placuti lui Dumnezeu. Viata crestina are drept scop sa traiesti in fiecare zi pentru a ii pe placul Domnului si sa incetezi sa alergi dupa aprobarea oamenilor fiind dispus sa faci adesea compromisuri pentru a o obtine. De aceea apostolul adauga la acest indemn si cuvintele, “in ce este bine”. Ca omul lui Dumnezeu sa inteleaga ca daca este tare in credinta nu este pentru el ci pentru slava lui Dumnezeu si pentru zidirea celorlalti care sunt mai slabi. Acest lucru trebuie sa fie astazi pe inima noastra. Cum il zidesc eu pe fratele si pe sora mea in credinta? Cum ii ajut sa ramana credinciosi si sa creasca spiritual?
Pavel face apoi cel mai bun lucru cu putinta pentru a ne indemna sa umblam in felul acesta. De ce sa traim ca sa placem Tatalui ceresc si aproapelui nostru mai presus de a ne place nu noua insine? Isus Cristos este motivul si modelul.
1.Deoarece Cristos nu si-a placut Lui Insusi, vs.3-4. Pavel spune atat de simplu ca viata lui Cristos nu a fost despre El. El s-a daruit cu totul Tatalui si oamenilor. Fiind Insusi Dumnezeu, El avea tot dreptul sa traiasca placandu-si Lui, dar nu a facut-o ci din contra El s-a golit pe Sine Insusi, si s-a smerit pentru a sluji, Filipeni 2:6. Si apoi Pavel ne citeaza din Psalmul 69:9 in care se descrie suferinta nedreapta a unui om neprihanit ca o profetie mesianica a suferintei pe care Cristos cel neprihanit urma sa o indure pe nedrept de dragul nostru al tuturor. Cuvintele apostolului din vs.4 ne descopera un lucru atat de important. Scopul pentru care avem Scripturile este invatatura noastra, a tuturor. Ele nu doar ca ne pot da intelepciunea care duce la mantuire asa cum ne spune si 2 Timotei 3:15, dar ne ofera in acelasi timp mangaiere, incurajare, puterea de a rabda, nadejde pentru a privi dincolo de aceasta viata limitata de timp si spatiu, dincolo de suferinta de acum si sa privim spre slava viitoare.
2.Deoarece Cristos este calea spre inchinare in unitate, vs.5-6. Pavel ii atribuie lui Dumnezeu mesajul Scrioturilor pentru ca doar El poate sa ne mangaie si sa ne incurajeze in toate necazurile noastre. Aceste doua versete au forma unei binecuvantari si a unei rugaciuni pentru unitate in randul fratilor. Nu este o rugaciune ca ei sa ajunga sa fie de acord in toate lucrurile pentru ca apostolul deja spusese ca nu e nevoie sa se intample asa. Este o rugaciune prin care ii cere Tatalui ceresc ca cei slabi si cei tari in credinta sa invete sa se accepte unii pe altii in Cristos si sa nu mai lase neintelegerile dintre ei in lucrurile neesentiale sa produca dezbinare. “Dumnezeu sa va faca sa aveti aceleasi simtaminte…dupa pilda lui Cristos Isus.” Ramaneti uniti in Cristos, lasandu-l pe El sa fie punctul central al relatiei dintre voi. De ce avem nevoie de aceasta unitate in gandire? Ca sa ne putem sa ne inchinam impreuna cu o inima si cu o gura dandu-I slava lui Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, vs.6. Unitatea in gandire se manifesta intr-o unitate a inimii si a marturiei gurilor noastre fara de care inchinarea placuta Domnului nu este posibila.
3.Deoarece Cristos v-a primit, vs.7. Primirea de catre Dumnezeu si acum de catre Cristos a tuturor celor ce ne-am pus mantuirea in mainile Lui, este un lucru pe care apostolul l-a mentionat si in capitolul 14:3 tocmai pentru a sublinia importanta acestui lucru in relatiile dintre noi.
Fratele mai slab trebuie acceptat pentru ca Dumnezeu l-a primit, 14:3, iar membrii bisericii trebuie toti sa se primeasca bine unii pe altii asa cum Cristos ne-a primit pe fiecare, 15:7. In plus, Pavel spune ca Isus Cristos ne-a acceptat spre slava lui Dumnezeu. Intregul merit pentru primirea noastra de catre Cristos I se cuvine Aceluia care a avut initiativa impacarii prin Cristos cu Sine si unul cu celalalt. Nu este meritul nostriu ci doar al lui Dumnezeu, Ioan 6:44.
4.Deoarece Cristos a devenit un slujitor, vs.8-13.. Includerea neamurilor in familia lui Dumnezeu este intarita aici prin patru citate din VT. In primul, Pavel spune ca desi David era imparatul lui Israel, el isi anunta intentia de a-L lauda pe Dumnezeu printre neamuri, vs.9b, Psalmul 18:49 si 2 Samuel 22:50. In al doilea citat neamurile sunt prezentate ca participand direct la inchinare, vs.10, Deut.32:43. In al treilea citat toate neamurile sunt indemnate sa il laude pe Domnul, vs.11, Psalmul 117:1. Iar in ultimul citat, profetul Isaia prezice inaltarea lui Mesia din samanta lui David, fiul lui Iese care va domni peste neamuri si le va castiga increderea, vs.12, Isaia 11:10. Asadar Mesia va fi simultan radacina lui Iese, dar si nadejdea neamurilor. Pavel incheie aceasta sectiune care tine de doctrina si de etica cu inca o binecuvantare care pune acceptul pe lucrarea Duhului Sfant, vs.13. Prima binecuvantare din acest pasaj cea din vs.5 a fost in vederea unitatii in inchinare, iar cea dea-a doua din vs.13 este in vederea unitatii prin lucrarea Duhului sfant in noi.
Asadar privind inapoi la intreaga sectiune care a inceput in 14:1 si se termina aici in 15:13 si pe care va indemn sa o recititi, intelegem ca apostolul Pavel cauta sa ofere o cale spre unitate celor mai tari si celor mai slabi in credinta, oferindu-le motivele si argumentele pentru care trebuie sa caute si sa lupte pentru unitate in trupul lui Cristos. Mai intai de toate pentru ca Isus Cristos a murit pentru a fi Mantuitorul nostru al tuturor. Pentru ca Dumnezeu i-a primit si pe cei slabi si pe cei tari. Deoarece Isus Cristos la randul Lui ne-a acceptat pe toti. Pentru ca Isus a inviat ca sa fie Domnul nostru si toti ii vom da socoteala Lui. Pentru ca Isus va fi in cele din urma Judecatorul tuturor. Toti vom sta inaintea scaunului Sau de judecata si vom raspunde in mod individual pentru cum am umvlat in voia Sa. Sa intelegem care sunt lucrurile esentiale ale doctrine si practicii crestine si sa ramanem in ele si sa nu le lasam pe cele neesentiale sa ne desparta. Pentru ca in cele din urma scopul final este ca toti sa ii dam slava si inchinare cu o simtire, un gand si cu aceeasi gura Dumnezeului nostrum.
In final Pavel subliniaza ca bucuria si pacea o dau credinta. In lucrurile neesentile dragostea va face diferenta in modul cum abordam toate acele situatii. Iar ravna pentru credinta nu este o scuza pentru lipsa dragostei. Credinta este cea care ne instruieste constiinta ca mereu sa actionam si sa luam decizii prin incredintare. Dar dragostea ne ajuta sa respectam constiinta celorlati. Credinta ne aduce libertate, in timp dragostea limiteaza uneori folosirea ei de dragul fratelui nostru.
Inchei cu cuvintele unui frate care cred ca descrie foarte bine ceea ce ne invata Pavel in Romani 14 si in prima parte a capitolului 15.
In lucrurile esentiale fiti in unitate; In cele neesentiale aveti libertate; Iar in tot ce facem sa fie bunatate.
Sa ne concentram acum atentia asupra vs.14-22. Pavel spune ca are incredere in dorinta lor de fi ceea ce Cristos i-a chemat sa fie si ca tonul care poate pe alocuri a fost mai aspru a avut ca scop doar sa le reaminteasca de ceea ce El a fost lasat ca apostol sa spuna si sa fie pentru familia Domnului. Aducerea aminte era una dintre slujbele unui apostol in cadrul bisericii. Ei trebuiau sa se asigure ca temelia crestina ramane neschimbata si adevarurile evangheliei sunt cele care domnesc in cadrul bisericii lui Dumnezeu. De aceea in fiecare epistola el le aduce aminte fratilor mesajul original si fie ii incuraja sa ramana in el, fie ii mustrau si ii indemna sa revina la el. Si desi nu el pusese temeliile bisericii din Roma totusi considera ca este de datoria sa ca apostol sa le aduca aminte membrilor ei invatatura harului si a dragostei crestine.
El spune in vs.16 ca slujba lui era o slujba preoteasca. Si el o numeste astfel pentru ca putea sa ii aduca pe cei pe care ii convertea dintre neamuri ca pe o jertfa vie inaintea lui Dumnezeu. Ceea ce Pavel spune insa aici are o aplicabilitate deosebit de importanta pentru toti cei ce astazi sunt slujitori in Imparatia lui Dumnezeu, care la randul nostru suntem preoti pentru ca ii aducem pe cei convertiti ca jertfa lui Dumnezeu. Acest lucru trebuie sa ne aduca aminte de cele doua roluri majore ale bisericii in lume: inchinarea si marturia. Cand ne inchinam in duh si adevar lui Dumnezeu suntem motivati sa mergem apoi si sa il vestim pe Cristos tuturor. Iar cand facem asta, oamenii vin la Cristos si astfel noi ii daruim lui Dumnezeu ca jertfe vii care este lucrarea unui preot. Acestia ni se alatura apoi in inchinarea pe care i-o dam Domnului si merg la randul lor mai departe ca sa le marturiseasca altora evanghelia. Astfel inchinarea trebuie sa ne conduca la marturie si marturia sa ne aduca la inchinare. Este un ciclu care se repeta. Nu este de mirare ca Pavel spune in vs 17 ca este atat de recunoscator ca poate lua parte la aceasta lucrare privilegiata.
Vs.18 si 19 marturisesc despre puterea slujbei lui Pavel. Aici vedem modul in care Pavel isi intelegea propria lucrare. Slujba sa a fost sa aduca neamurile la ascultarea de Isus; sa nu se laude decat cu ceea ce Cristos a facut prin El; Cristos este cel ce a realizat aceste lucruri prin puterea Duhului Sfant. Fiecare convertire s-a realizat prin intalnirea inimii omului cu cuvantul lui Dumnezeu intarit de marturia si puterea Duhului Sfant. De aceea astazi adevaratii inchinatori I se inchina Tatalui in duh si in adevar.
Vs.20-22 ne marturisesc despre ceea ce Cristos a facut prin Pavel. Sunt enumerati intr-un mod atat de umil, 10 ani de slujire a sa in Impararia lui Dumnezeu. Cartea Faptele apostolilor ne prezinta cele trei calatorii misionare ale lui Pavel si cum prin misiunea lui, Cristos a intemeiat biserici pe o mare parte din suprafata pamantului. In aceste versete vedem deasemenea mentionata si zona Iliriei pe care nu o avem descrisa in calatoriile sale misionare din cartea faptelor. Dar Luca nu ne prezinta o perioada de doi ani din lucrarea lui Pavel intre calatoria sa in Efes si imbarcarea lui spre Ierusalim. Iliria este Albania de azi si partea de sud a fostei Iugoslavii. Asadar vedem cum aici in Romani, Pavel mentioneaza ceva in plus decat ceea ce Luca ne descopera in cartea faptele apostolilor legata de lucrarea sa. Tocmai astfel de lucruri fac Biblia atat de frumoasa, pentru ca ea trebuie cercetata cu de-amanuntul si in intregimea ei. Dupa ce exprima cei zece ani de slujire si toata zona pe care a acoperit-o, el ne aminteste si politica pe care a abordat-o in misiunea sa, “sa predic evanghelia acolo unde Cristos nu era cunoscut, asa incat sa nu zidesc pe temelia altuia.” Pavel a inteles ca Isus Cristos cheama oameni diferiti pentru lucrari diferite si pe care ii inzestreaza cu daruri diferite in vederea ducerii la indeplinire a misiunii Sale. Lucrarea sa era de a apune temelia evangheliei in locurile unde aceasta nu fusese pusa intre neamuri si apoi sa o lase mai departe in seama prezbiterilor si a pastorilor din bisericile nou infiintate. Sa citim invatatura sa din 1 Corinteni 3:6,10. Pavel spune in vs.22 ca acesta a fost motivul pentru care nu venise la ei mai devreme. Altcineva pusese temelia in biserica din Roma si de aceea probabil ca nu simtise incredintarea sa mearga la ei pana atunci. Dar acum avea dorinta de a-i vizita facand la ei un popas in calatoria sa pentru a duce Evanghelia in Spania.
Ultima parte a capitolului este dedicata impartasirii planurilor sale de calatorie si dorintei lui Pavel de a-i vizita pe fratii din Roma cu aceasta ocazie. In primul rand este extraordinar faptul ca Pavel avea intotdeauna dorinta de a fi in miscare pentru Cristos amintindu-ne ca, crestinismul este religia actiunii, nu doar a vorbelor. Astazi se vorbeste mult si sa face putin. Pavel ne arata ca misiunea lui Cristos nu se face cu multa vorba, ci cu rugaciune multa si cu o dorinta fierbinte in inima. Restul era dus la implinire de calauzirea permanenta a Duhului Sfant. Duhul deschidea o usa sau inchidea alta si era pentru Pavel asemenea stalpului de foc si a norului pentru Israel in pustie.
Inainte sa ajunga la ei, Pavel avea pe inima sa mearga la Ierusalim cu scopul de a sluji pe sfintii de acolo si pentru a le duce ajutoarele stranse si daruite pentru fratii in nevoie din Ierusalim de catre fratii din Macedonia. Ce marturie frumoasa despre lucrarea universala a lui Cristos. Nu ca astazi cand de cele mai multe ori bisericile se preocupa doar de cei din adunarea locala fara sa aiba de cele mai multe ori cunostinta de nevoile sfintilor din alte zone ca sa se implice in slujirea acestora. Pavel i-a indemnat sa daruiasca pe crestinii din Macedonia si sub indemnul lui, ei au dat de bunavoie si cu mana larga.
Si aceasta strangere de ajutoare era mai mult decat un ajutor de la cei mai bogati catre cei mai saraci. Era mai degraba un semn de iubire pe care Pavel l-a cerut din partea celor tari dintre neamuri din Macedonia catre cei mai slabi si anume fratii traditionalisti evrei din Ierusalim. Un semn de recunostinta de la cei ce erau beneficiari, neamurile catre binefacatori, iudeii prin care ei primisera evanghelia, vs.27. Neamurile nu trebuiau sa se laude cu superioritatea intelegerii lor mai bune a doctrine crestine in favoarea iudeilor care erau adesea legati inca de traditiile lor iudaice, ci sa isi aduca aminte de la cine au mostenit binecuvantarea primirii evangheliei, Romani 11:11-20. Pavel vede aceasta strangere de ajutoare facute de fratii din Macedonia pentru cei din Ierusalim ca pe o demonstratie umila a acestei multumiri pe care ei o au. Un lucru care ne indeamna sa fim intotdeauna recunoscatori pentru cei prin care am primit mesajul evangheliei in viata noastra.
Mai departe le dezvaluie dorinta sa de a ajunge cu evanghelia lui Cristos in Spania via Roma. Nu stim insa daca Pavel a mai ajuns sau nu in Spania. Este posibil ca acest lucru sa se fi intamplat dupa prima sa arestare in Roma si eliberarea lui. Cartea Faptele apostolilor se incheie cu imaginea lui Pavel in prima sa experienta in arest la Roma. Intre prima si a doua arestare si ducerea lui la Roma unde a fost executat sunt aproximativ doi ani si jumatate. Acesta este intervalul in care Pavel ar fi putut sa ajunga si in Spania cu Evanghelia, dar nu avem dovezi concrete ca a facut lucrul acesta.
In vs.30-32 Pavel le cere fratilor din Roma sa se roage pentru vizitele sale. “Pentru Domnul Isus si pentru dragostea Duhului, luptati-va in rugaciune pentru mine.” Acesta este apelul lui Pavel catre fratii din Roma. Desi niciodata nu se cunoscusera personal, pentru ca erau frati si parte din familia universala a lui Dumnezeu, Pavel le spune in 1:9-10 ca se roaga neincetat pentru ei si le cere acum si lor sa faca acelasi lucru pentru el. Si vorbeste aici din nou despre rugaciune ca despre o lupta. Pavel le cere sa se roage pentru trei lucruri. Ca sa fie izbavit din mainile celor ce vor dori sa ii faca rau dintre evreii necredinciosi din Iudea. Pentru primirea pe care o va avea din partea evreilor credinciosi de acolo. Acceptarea sau respingerea darului cu care el mergea la ei era foarte important in legatura viitoare dintre crestinii iudei si cei dintre neamuri. Pavel avea nevoie de rugaciunile fratilor din Roma pentru ca misiunea sa sa fie un succes in Ierusalim. Si daca lucrurile urmau sa decurga bine in Ierusalim, el sa ii poata vizita mai apoi la Roma, vs.32. El anticipeaza ca va avea nevoie sa fie inviorat si incurajat in mijlocul lor. Ceea ce este extraordinar de important de observat este ca Pavel mentioneaza in aceasta cerere de rugaciune pentru planurile sale, “voia lui Dumnezeu”. Un lucru cu care astazi multi crestini se lupta sa il ceara in rugaciune. Ei cer ca Dumnezeu sa implineasca voia lor pentru planurile pe care ei si le-au facut, fara sa adauge in cele din urma asemenea lui Cristos si aici Pavel, ca voia lui Dumnezeu sa se implineasca. Scopul rugaciunii nu este acela de a ne impune vointa noastra in fata voii lui Dumnezeu, ci de a alinia voia noastra la a lui, 1 Ioan 5:14. Rugaciunea trebuie sa fie clara, specifica, exacta, inaltata cu multa credinta. Scriptura ne descopera voia generala a lui Dumnezeu pentru om, dar nu si voia sa specifica pentru fiecare dintre noi. Pentru aceasta avem nevoie sa ne rugam ca sa ne fie descoperita si sa fim calauziti in cunoasterea, priceperea ei si acceptarea ei cu credinta.
Inca un lucru care cred ca este important acum la final sa il vedem, este cum a raspuns Dumnezeu lui Pavel la aceste trei cereri de rugaciune: sa fie izbavit din mana celor necredinciosi din Ierusalim, darul pe care iI ducea sa fie primit de fratii de acolo si sa ajunga la ei la Roma. Au fost aceste rugaciuni ascultate sau nu? Ce fel de raspuns i-a dat Dumnezeu la ele? In ce priveste primirea darului de catre fratii din Ierusalim nu stim cu siguranta pentru ca Luca nu face o referire exacta la lucrul acesta in cartea faptele apostolilor, dar mentioneaza ca Pavel a vorbit despre asta cand se apara in fata lui Felix in Fapte 24:17. Deci este foarte probabil ca darul sa fi fost acceptat. In ce priveste izbavirea din mana celor necredinciosi raspunsul a fost nu si da. Pavel a fost arestat, judecat si intemnitat dupa vizita sa la Ierusalim, dar in acelasi timp a si fost izvabit de trei ori de Dumnezeu, Fapte 21:30, 22:22, 23:10. O data de la un linsaj pus la cale de evrei, o data de la biciuire si o data de la complotul pentru a-l omora. A ajuns el la Roma? Da, dar nu cand si-a dorit si nu in modul in care probabil ca planuise. A ajuns cu aproximativ trei ani intarziere, ca intemnitat si dupa un naufragiu care aproape i-a fost fatal. Asadar vedem ca rugaciunea nu este ca un automat de dulciuri in care bagam fisa si ne da imediat produsul dorit.
Lupta in rugaciune presupune sa urmarim mai presus de orice ca voia lui Dumnezeu sa se implineasca in toate lucrurile. Atunci Dumnezeu va lucra potrivit cu planul si cu voia Sa, implinind lucrurile pentru care ne-am rugat. De aceea avem nevoie sa intelegem si sa acceptam providenta lui Dumnezeu in toate planurile si lucrarile noastre. Pavel incheie capitolul cu o noua binecuvantare si scurta rugaciune pentru fratii Sai, “Dumnezeul pacii sa fie cu voi cu toti.” Vs.33. “Shalom”, pace era salutul traditional al evreilor. Si ce frumos este acest cuvant! Pavel care era evreu dar si apostol al neamurilor rosteste o binecuvantare evreiasca pentru cititorii sai care erau dintre neamuri.