Capitolul 14
In ultimele doua capitole apostolul Pavel a pus accentul direct pe dragoste. Acum vine si ne spune cum sa umblam potrivit cu dragostea. Si aduce in discutie atitudinea care trebuie sa existe intre doua grupuri din biserica, “cei slabi” si “cei tari”. Iar cei ce sunt tari sunt datori sa rabde slabiciunile celor slabi asa acum citim in 15:1. Pavel nu vorbeste despre o slabiciune in caraterul sau vointa fratilor, ci pur si simplu despre o slabiciune a credintei. Asa ca atunci cand ne gandim la un crestin slab nu trebuie sa il vedem ca pe fratele ce cade mereu usor in ispita ci ca pe un frate sensibil caracterizat de indecizie si nesiguranta.
In acest caz, crestinii slabi erau considerati unii dintre fratii iudei care erau inca foarte dedicati cerintelor legii si randuielii evreiesti in ceea ce priveste alimentatia si tinerea sarbatorilor. In ce priveste alimentatia in concentrarea pe alimentele considerate curate in vechiul testament. In ce priveste sarbatorile concentrarea pe tinerea mai departe a sabatului si a sarbatorilor anuale evreiesti. Apostolul le ofera in aceasta epistola celor doua grupuri o legatura a pacii si o cale pentru ingaduirea celor slabi prin interzicerea unei atitudini dispretuitoare sau de condamnare fata de ei a celor dintre neamuri care nu erau legati de aceste radacini stramosesti.
Biserica de la Ierusalim daca va aduceti aminte a trimis scrisoare in Fapte 15 prin apostoli, bisericlilor dintre neamuri prin care au afirmat categoric ca taierea imprejur nu mai era necesara pentru mantuire, dar le-au cerut fratilor dintre neamuri sa aiba in acelasi timp o atitudine de respect fata de practicile cultural ceremoniale ale fratilor iudei, incurajandu-i sa se abtina cand au ocazia de la practici care ar fi produs ofensa constiintei iudeo crestine sensibile. Capitolul 14 din Romani exprima foarte frumos permiterea coexistentei comunitatii crestine formata dintre neamuri cu cea formata din iudei. Iar in capitolul 15: 5-6, Pavel spune ca aceste doua grupari in cele din urma trebuie sa se contopeasca si sa formeze o singura comunitate multi etnica care cu o inima si cu o gura se inchina lui Dumnezeu, Tatal Domnului nostru, Isus Cristos.
Capitolul 14 din Romani si prima jumatate a capitolului 15 sunt atat de importante astazi pentru lumea crestina. Pentru ca daca acest pasaj ar fi cercetat in unitatea Duhului, cu dragostea Domnului si prin legatura pacii, am convingerea ca nu am mai avea astazi atat de multa dezbinare intre crestini. Avem atat de mare nevoie de un discernamant similar celui descris de apostol in aceste versete pentru a nu ajunge sa ridicam lucrurile neesentiale in special acelea legate de obiceiuri si ritualuri la nivelul lucrurilor esentiale care tin de harul si iertarea prin credinta in Cristos, transformandu-le in teste ale dreptei si adevaratei credinte in comunitatea crestina. Pavel nu ne cere ca toti sa fim de acord in aceste aspecte, asa cum a spus ca trebuie sa fim in ceea ce priveste lucrarea mantuitoare a lui Cristos descrisa in primele capitole ale cartii si modalitatea primirii mantuirii. Sa nu facem un motiv de dezbinare in trupul lui Cristos pentru acele lucruri asupra carora Scriptura nu se pronunta clar si limpede. Avem atatea astfel de lucruri neesentiale si in generatia noastra care au produs dezbinare intre crestini. Lucruri precum ziua de inchinare, despre folosirea sau nu a instrumentelor muzicale, despre vestimentatia in adunare, despre rolul femeii in biserica, despre cum si cat ar trebui sa daruim pentru lucrarea Domnului, despre folosirea sau nu a verighetelor sau pentru femei a cosmeticelor si bijuteriilor, despre consumul de bauturi alcoolice si pana la disputele legate de lucrarea Duhului Sfant in viata crestina, despre felul in care va reveni Domnul Isus sau despre evenimentele finale de la judecata.
Desi aceste lucruri trebuie dezbatute si studiate in continuare, ele nu sunt probleme de mantuire, ci mai degraba de constiinta si interpretare pentru ca despre ele Scriptura nu se exprima cu claritate si lasa loc de interpretari. Aici apare lucrarea lui satan pentru a dezbina poporul lui Dumnezeu. Ispitindu-ma pe mine sa fac ca interpretarea mea asupra acestor lucururi neesentiale sa fie inteleasa ca fiind o descoperire divina, fara posibilitatea de a fi negata, singura cale de a intelege exact ceea ce Dumnezeu vrea sa facem si care este esentiala pentru mantuire. Iar cand satan ne aduce in aceasta pozitie ne va face sa ne despartim de fratii cu care impartasim aceeasi credinta, acelasi Domn, acelasi botez si aceeasi nadejde, dar care au o alta interpretare legata de lucruri neesentiale mantuirii noastre. Iar atunci cand studiem acest pasaj impreuna cu rugaciunea Domnului Isus din Ioan 17, Duhul lui Dumnezeu ne poate descoperi si mai limpede adevarul din spatele lucrurilor pe care vi le spun acum.
In vs.1 Pavel enunta principiul pozitiv in aceste lupte care este format din doua parti: primiti bine pe cel slab in credinta si nu va apucati la vorba asupra parerilor indoielnice. Pavel nu incearca sa ascunda faptul ca sunt diferente de opinie intre frati si nici nu spune ca acest lucru nu ar trebui sa se intample avand in vedere ca suntem oameni cu personalitati diferite care uneori venim din culturi diferite, rase diferite si avem in spate istorii diferite. Si cum am putea fi in toate de acord cand avem de-a face cu un Dumnezeu infinit in intelepciune, pricepere si manifestare a prezentei si puterii Sale? Unii au o constiinta mai slaba, iar altii una mai tare. Dar asta nu trebuie sa lasam sa fie un obstacol sau un motiv de despartire in casa Domnului. Nu trebuie sa existe atitudini de superioritate, de judecata, de dispret sau de marginalizare din aceasta cauza, ci intotdeauna sa cautam sa ne primim bine unii pe altii prin dragostea Domnului. Va marturisesc ca daca as fi stiut acum 12 ani ce stiu acum, nu as fi facut greselile pe care le-am facut uneori in abordarea unor astfel de frati fie din biserica noastra, fie din alte biserici. Dar maturizarea crestina este un proces si Domnul lucreaza in noi pe masura ce noi Il cautam cu toata inima si ne dorim fierbinte sa umblam in voia Lui. Problema cea mai mare este ca multi crestini nu inteleg niciodata aceste lucruri. Ei nu cresc decat pana la un anumit punct si apoi lasa neintelegerea si lipsa lor de cunostinta si maturitate spirituala sa provoace adevarate lupte in biserica, desi unii sunt intorsi la Domnul de o viata, altii predica de la amvon sau unii sunt chiar batrani ai bisericii.
Acceptarea este un cuvant foarte popular in zilele noastre si este cat se poate de adevarat atunci cand vorbim despre acceptarea noastra de catre Dumnezeu prin credinta in Isus Cristos, Fiul Sau. Este ceva ce avem nevoie sa invatam sa facem mai mult intre noi ca si copii ai Domnului. Dar asta nu inseamna ca acceptarea trebuie sa treaca peste cuvantul si autoritatea lui Dumnezeu, ajungand sa acceptam ca membru in casa Domnului pe oricine si in orice conditii. Desi dragostea lui Dumnezeu este neconditionata, exista conditii pe care Dumnezeu le pune ca omul sa intre in partasie cu El. Acceptarea Lui Dumnezeu depinde de credinta, de pocainta si de supunerea omului in botez spre iertarea pacatelor. Si trebuie sa avem aceste lucruri in vedere atunci cand vorbim despre acceptarea celui slab in credinta.
Deasemenea Pavel ne indeamna sa nu ne apucam sa vorbim si sa dezbatem cu cei slabi aceste lucruri care nu duc niciodata la unitate, ci doar la dezbinare. Aceste subiecte vor crea polemici, certuri de cuvinte, judecati si vor transforma biserica intr-un adevarat camp de lupta in loc sa fie o oaza de pace si de dragoste pentru toti copiii Domnului. Sa ii primim bine pe cei slabi si sa avem ingaduinta fata de opiniile lor, chiar daca sunt diferite de ale noastre, atata timp cat nu tin de lucruri esentiale mantuirii.
De la vs.2-12 Pavel descrie consecintele negative pe care aceste lucruri le au, daca in relatiile dintre noi nu aplicam principiul pozitiv descris in vs.1. Pavel spune tare si raspicat ca daca nu vom aplica principiul enuntat in vs.1 vom ajunge sa ii dispretuim si sa ii judecam pe aceia care aleg sa faca in viata lor anumite lucruri diferit de cum le facem noi, vs.2-4. Primiti-I bine pe cei ce vad astfel de lucruri altfel decat voi, fiindca Dumnezeu i-a primit bine, vs.3. Daca Dumnezeu i-a primit, i-a iubit si i-a acceptat, cine suntem noi sa ne permitem sa ii dispretuim si sa ii judecam pe aceia care sunt la randul lor robii Domnului asemenea noua? Daca fratele meu alege sa renunte la carne cine sunt eu sa il judec? Nu conteaza daca o face datorita cnstiintei sau din cauza dorintei de a-si schimba pur si simplu alimentatia.
Daca tu mananci orice nu il judeca pe cel ce nu o face si nici invers. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il intelegem de aici este ca noi nu putem sa ne permitem sa respingem o persoana pe care insasi Dumnezeu a primit-o.
In vs.5-9, Pavel ne spune sa ne primim bine unii pe altii nu doar pentru ca Dumnezeu ne-a primit pe toti, dar si pentru ca Isus Cristos a murit si a inviat pentru a fi Domnul tuturor. Nu putem sa ne permitem sa urzupam locul lui Cristos in viata unui frate doar din cauza ca el intelege anumite lucruri altfel. Pavel spune ca nu trebuie sa avem in toate lucrurile incuviintare unii de la altii, daca am primit-o deja de la Cristos. In aceste versete Pavel face referire si la tinerea anumitor zile. Pavel spune, “fiecare sa fie pe deplin incredintat in mintea lui.”
Daca faceti o deosebire intre zile sa o faceti pentru Domnul, iar daca nu o faceti atunci motivul sa fie tot slava si cinstea Domnului. Ceea ce Pavel ne spune este ca trebuie sa facem din Dumnezeu motivul central al tuturor deciziilor din viata noastra si slava Lui sa fie finalitatea tuturor lucrarilor si a planurilor noastre. Si atunci cand facem toti asta, chiar daca sunt lucruri in care o facem diferit, toti ne vom atinge in cele din urma scopul si tinta, vs.7,8. Tot ce avem si tot ce suntem ii apartine Domnului. De ce? Vs.9 ne ofera raspunsul. Pentru ca El este Domnul nostru, iar noi toti trebuie sa traim pentru El. Si vom respecta relatia cu El, primindu-ne bine unii pe altii cu dragostea Domnului, deoarece El a murit si a inviat pentru noi toti cei care credem lucrul acesta.
De ce sa ii primim bine pe toti cei ce cred in Cristos si sunt in legamnt cu El? Pentru ca in cele din urma spune Pavel in vs.10, ei sunt fratii nostri. Oare noi suntem mereu de acord in toate lucurile cu fratii sau surorile noastre pamantesti? NU! Dar cu toate acestea ei raman fratii si surorile noastre. Nimic nu poate schimba lucrul acesta. De ce? Pentru ca avem aceiasi parinti. Si pentru noi in relatia crestina acest lucru este la fel de adevarat. Toti avem ca singur Domn pe Cristos si ca Tata pe Dumnezeu pe care El l-a trimis.
Vs.11-12 ne ofera un motiv cat se poate de important pentru a nu trata aceste lucruri cu superficialitate si pentru a fi cu mare bagare de seama cu privire la modul in care gestionam aceste situatii, pentru ca in cele din urma toti vom sta inaintea scaunului de judecata al lui Dumnezeui si vom da socoteala pentru noi insine. Sa nu ne judecam fratii caci va veni ziua cand si noi vom sta la judecata. Sa nu facem insa confuzie intre ceea ce ne spune Pavel aici si ceea ce ne spune Mantuitorul in predica Sa de pe munte, “nu judecati ca sa nu fiti judecati.” Matei 7:!. Daca nu am judeca nimic, atunci nu am mai avea capacitatea sa discernem cine sunt invatatorii mincinosi si cei adevarati, daca nu am judeca, atunci nu am avea posibilitatea sa indreptam un frate care traieste in pacat. Cristos ne spune sa nu judecam in ceea ce priveste mantuirea vesnica a unui suflet pentru ca sufletele oamenilor sunt doar in mana lui Dumnezeu. Noi nu suntem aici ca sa spunem oamenilor ca o sa mearga in iad, ci ca sa le spunem cum pot sa ajunga in rai. Destinatia finala a fiecaruia este hotarata doar de Dumnezeu.
Exista deci patru adevaruri teologice in aceste versete de care am vorbit pana acum din Romani 14. Mai intai sa nu uitam ca Dumnezeu ne-a primit si ne-a acceptam prin Cristos pe toti cei ce credem astazi in El. In al doilea rand Cristos a murit si a inviat ca sa fie Domn al tuturor. In al treilea rand indiferent ca sunt lucruri pe care le intelegem diferit, ramanem frati si surori in Domnul. Iar al patrulea adevar este ca toti vom sta inaintea scaunului de judecata al lui Dumnezeu. Cand traim dupa aceste patru adevaruri atunci vom invata sa tratam cu sfintenie ralatiile dintre noi. Iar saptamana viitoare cu ajutorul Domnului, in cea de-a doua parte a capitolului vom mai vedea inca doua adevaruri care sa ne indemne sa umblam in felul acesta.
Desi apostolul mentioneaza de trei ori in vs.13, 19 si apoi din nou in 15:7, “unii pe altii” facand referire la indatoririle pe care cei slabi le au fata de cei puternici si cei puternici in credinta fata de cei mai slabi, principalul accent cade in special pe responsabilitatea crestina a celor tari fata de cei slabi. De la felul in care cei tari trebuie sa ii vada pe fratii mai slabi din prima parte a capitolului, acum Pavel spune cum ar trebui sa ii trateze, adica de la atitudine, la actiuni.
In loc sa va judecati, mai degraba nu faceti nimic care sa fie pentru fratele vostru o piatra de pocticnire sau un prilej de pacatuire. Sa ne dam toata silinta sa nu facem acele lucruri care sa il pot impinge pe fratele nostru mai slab sa cada. Acest indemn se alatura celor patru adevaruri din prima parte a capitolului.
In vs.14-16 Pavel prezinta existenta unui conflict. Primul face referire la doctrina sanatoasa a celui tare in Cristos, vs.14a. Acesta stie ca nimic nu este necurat asa cum Domnul i-a descoperit si lui Petru cand i-a dat de trei ori aceeasi viziune pentru a-I descoperi ca harul este acum disponibil pentru toate neamurile. Si va aduceti aminte cat de greu a fost pentru Petru sa accepte si mai apoi ce controversa a creat lucrul acesta pentru biserica din Ierusalim atunci cand au aflat de ceea ce facuse Petru in casa lui Corneliu. Al doilea este prezentat in vs.14b si face referire la acela care inca se poticneste in anumite lucruri legate de Lege vizand chestiunile ceremoniale sau culturale. Asadar Pavel prezinta un paradox aici pentru cei tari in credinta. Si acest paradox este ca unele alimente sunt in acelasi timp curate si necurate. Pavel spune ca desi toate alimentele sunt curate si cei tari in credinta au dreptate, totusi ei nu trebuie sa trateze cu dispret si aroganta slabiciunea fratilor lor iudei si sa isi impuna punctul de vedere in fata lor.
Sa va dau un exemplu: La un moment dat o sora careia ii placea sa poarte bijuterii si mereu se afisa cu ele a mers impreuna cu alti frati sa incurajeze o mica adunare a Domnului de la sat care era format din oameni in varsta care traiau o viata simpla si modesta. Dupa cateva astfel de vizite, una dintre surorile mai in varsta au luat-o deoparte si i-au spus surorii mai tinere ca poate ar fi mai intelept ca atunci cand vin sa ii viziteze sa nu isi mai puna atatea podoabe pentru ca Domnul indeamna femeile sa se imbrace cu modestie si fara sa poarte ostentativ aur si argint. In acel moment sora mai tanara care mergea acolo cu scopul de a-I incuraja pe ei, daca ar fi fost un crestin mai tare mai matur ar fi inteles ca desi poate acele podoabe nu erau un pacat totusi, daca pentru sora ei mai in varsta acestea erau o piatra de poticnire , in dragostea lui Cristos putea sa ii multumeasca, sa isi ceara scuze pentru ca nu si-a dat seama si ii spuna ca nu o sa mai faca pe viitor lucrul acesta. Facand astfel ea ar fi implinit indemnul Scripturii din aceste versete. In schimb sora care teoretic se credea a fi mai matura in credinta i-a raspuns surorii ei ca Domnul Isus a spus ca daca ochiul te impinge la pacat atunci este mai bine sa il scoti. Cu alte cuvinte daca esti ipitita de podoabele mele atunci este problema ta ca ravnesti la ele si nu a mea pentru ca le port. In felul acesta ea a esuat sa puna in practica ceea ce apostolul ne invata sa facem aici.
Pavel spune clar ca desi sunt situatii in care poate avem dreptate, totusi sa nu uitam ca sa il castigam pe fratele noastru pentru Cristos este mai important decat sa ne impunem punctul de vedere. Si este un lucru pe care va marturisesc ca am avut si eu nevoie sa il invat si sa il descoper tot mai mult in acesti ani de slujire. Ca poti sa ai dreptate cu privire la un anumit lucru si sa castigi o disputa, dar in cele din urma sa pierzi omul. Si acest lucru face diferenta de fapt dintre a trai pentru tine sau de a trai pentru Cristos. Si priviti ce ne spune apostolul in vs.15a. Daca il facem pe fratele nostru sa se poticneasca din cauza unor lucruri care nu sunt atat de importante atunci nu umblam in dragoste si din cauza dorintei noastre de a castiga o lupta il nimicim pe fratele nostru pentru ca Cristos a murit, asa cum a murit si pentru noi.
Apostolul Pavel ne spune in 1 Corinteni 13:4-7 cum este dragostea lui Cristos pe care trebuie sa o aratam unii fata de altii. Sa ranesti cugetul slab al fratelui tau nu doar ca il poate intrista pe acesta,dar il poate chiar nimici, ceea ce este total incompatibil cu dragostea. Pavel repeta faptul ca Isus Cristos a murit si pentru acesti frati asa cum o facuse si in vs.9-10. Daca Isus Cristos a murit pentru ei, atunci si noi putem sa alegem sa pierdem de dragul lor anumite lupte care tin maid egraba de orgoliul personal decat de voia lui Dumnezeu.
Oare la ce face referire Pavel cand foloseste cuvantul “nimicire”? Unii spun ca el se refera chiar la iad. Personal tind sa nu cred aceasta varianta. Iadul este pregatit pentru cei razvratiti si necredinciosi, nu pentru crestinii cu constiinta slaba. Pavel a spus deja in Romani 8 ca nimic nu ne poate desparti de dragostea lui Dumnzeu pe care am primit-o in Cristos. Prin dragostea lui Dumnezeu cred ca fiecare frate a carei nastere din nou a fost autentica va ramane in picioare pana la capat.
Si desi Pavel spune aici ca prin atitudinea sau actiunile noastre putem sa ii nimicim pe cei mai slabi, Domnul Isus a spus clar ca doar Dumnezeu poate sa nimiceasca oamenii in iad in Matei 10:28. Asadar nu cred ca spunand ca ii nimicim pe fratii nostri mai slabi, inseamna ca ii aruncam practic in iad, ci mai degraba ca esuam in a ne implini ucenicia crestina si in a da marturie cu privire la dragostea lui Cristos care este in noi. In loc sa aratam roada Duhului, aratam faptele firii.
Sa privim acum la vs.17-21. Aici este prezentat al saselea adevar teologic din acest capitol care face referire la relatiile dintre crestinii trai si cei slabi. Iar acest adevar este, importanta Imparatiei lui Dumnezeu, adica a autoritatii lui Cristos intre noi si a stapanirii lui prin intermediul Duhului Sfant care ne cheama la o supunere radicala fata de voia Sa. Desi in invatatura lui Pavel Imparatia lui Dumnezeu nu a primit chiar aceeasi importanta ca in invatatura lui Cristos, ea este totusi mentionata ca fiind un motiv mai mult decat suficient de care sa tinem seama in tot ceea ce facem in relatiile dintre noi. Pavel spune ca atunci cand cei tari in credinta cauta sa isi impuna cu orice pret punctul de vedere inaintea fratilor mai slabi, ei pun de fapt dorinta lor mai presus de Imparatia lui Dumnezeu, vs.17. Neprihanirea, pacea si bucuria insuflate de prezenta si lucrarea Duhului trebuie sa domneasca in Casa Domnului. Iar cel care este un crestin autentic va cauta sa puna Imparatia lui Dumnezeu mai presus de orice altceva pentru ca el stie ca asta i-a predicat Domnul lui in Matei 6:33. Si astfel va recunoaste ca mancarea sau bautura sunt lucruri de o importanta secundara in comparatie cu Imparatia lui Dumnezeu, vs.18.
Vs.19-21 repeta, intaresc si aplica aceeasi invatatura in legatura cu echilibrul. Ele contin trei indemnuri: Sa urmarim lucrurile care duc la pacea si zidirea noastra, vs.19; sa nu nimicim pentru o mancare lucrul lui Dumnezeu, vs.20; sa nu facem acele lucruri care stim ca sunt o piatra de poticnire pentru fratele mai slab si sa fim astfel un prilej de cadere sau de pacatuire pentru el, vs.21.
Asadar, Pavel spune ca toate lucrurile sunt curate, facand referire la mancare sau la vin si avem libertatea sa le consumam. Dar el spune ca trebuie sa mai tinem cont si de alti factori care ne cer ca in anumite momente sau situatii sa limitam consumul acestora pentru a nu fi o pricina de pocticnire pentru un frate cu o constiinta mai slaba. Asta inseamna ca daca stiu ca un frate crede ca nu este bine sa bem alcool, atunci nu voi consuma niciodata de fata cu el sau nu voi aduce in discutie problema alcoolului. La fel si cu cei care refuza sa manance carne de porc sau orice alte lucruri care tin de alimentatie.
Pavel concluzioneaza in vs.22 si 23 spunand ca exista o diferenta intre convingere si actiune. Este una sa ai o convingere personala si este alta modul in care alegi sa te exprimi fata de aceasta in spatiul public. In ceea ce priveste incredintarea, el spune ca indiferent ca esti dintre cei tari sau cei slabi sa pastrezi acea incredintare pentru tine inaintea lui Dumnezeu si sa nu o impui si celorlalti, vs.22. Nu trebuie sa ne laudam sau sa ne falim cu aceste lucruri si cu atat mai mult sa le-o impunem altora. In ce priveste comportamentul public, Pavel spune despre crestinul tare ca este binecuvantat deoarece cugetul lui aproba consumul de mancare si bautura si sa o faca fara sa se simta vinovat, iar despre crestinul cu o constiinta slaba spune ca daca face acelasi lucru desi nu este incredintat sa o faca atunci este osandit pentru ca mananca si bea fara sa aiba aceasta incredintare.
Pavel incheie capitolul cu ceea ce noi spunem ca este una dintre cele trei definitii ale Noului Testament ale pacatului: “Tot ce nu vine din incredintare este pacat.” Iar acesta este un principiu care se aplica in toate sferele vietii crestine. Cand cugetul te mustra cu privire la un lucru si nu ai incredintare daca este bine sa faci sau nu acel lucru, atunci inseamna ca este bine sa nu il faci ca sa nu fii condamnat.