Capitolul 8:18-27
Pavel face acum trecerea de la lucrarea Duhului Sfant si vorbeste despre slava viitoare a copiilor lui Dumnezeu. Suferinta si slava reprezinta tema centrala a celei de-a doua sectiuni a capitolului 8. Ele sunt legate in mod indestructibil una de cealalta. Caci de acestea doua a avut parte Cristos, vs.17 si de ele au parte si aceia care sunt ai Sai. Apostolul proclama acest adevar, ca doar dupa ce am suferit pentru putina vreme vom intra cu Cristos Isus in slava Sa vesnica la care El ne-a chemat. Acest adevar il sustine si apostolul Petru in 1 Petru 5:10,“Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” Pentru crestin suferintele si slava fac intotdeauna pereche si nu pot fi despartite una de cealalta, desi satan a inselat pe multi facandu-I sa creada ca se vor putea bucura de slava fara sa fie nevoie sa treaca si prin suferinta cu Cristos Deasemenea, suferintele si slava caracterizeaza cele doua veacuri, reprezentand contradsul intre veacul de acum si cel viitor, dintre prezent si viitor, dintre pamant si ceruri, dintre deja si nu inca. Suferintele includ nu doar impotrivirea lumii ci si slabiciunile noastre umane, fizice si morale datorita firii pamantesti care lupta inca in madularele noastre. Pe de alta parte slava reprezinta splendoarea lui Dumnezeu, imposibil de descris in cuvinte, care este vesnica, nepieritoare si nestricacioasa. Aceasta slava se va descoperi inaintea noastra si in noi la sfarsitul vremurilor cand vom fi transformati de ea. Slava lui Dumnezeu este pregatita si rezervata pentru copiii Sai, chiar daca nu stim inca natura exacta a ceea ce vom fi pentru ca nu s-a aratat inca ne spune si apostolul Ioan in 1 Ioan 3:2, “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” Un alt lucru important de retinut este acela ca suferintele si slava nu pot fi comparate intre ele, vs.18. Suferintele de acum, oricat de dureroase ar fi ele nu se pot compara cu slava viitoare care urmeaza sa fie descoperita pentru noi. Desi suferinta si slava sunt imposibil de separat pentru ca suferinta este drumul spre slava, totusi ele sunt si imposibil de comparat, “Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” 2 Corinteni 4:17. Actualele noastre necazuri indiferent de cat de apasatoare ar fi, sunt usoare si de o clipa in comparatie cu slava viitoare care este vesnica si care intrece cu mult orice suferinta am fi indurat aici. Descoperirra stralucirii slavei lui Dumnezeu de atunci, va intrece nespus de mult neplacerea suferintelor noastre de acum. Apostolul ne mai spune aici in deschiderea pasajului ca suferinta si slava priveste atat creatia lui Dumnezeu, cat si pe copiii Sai. Suferinta si slava vechii creatii si a copiilor nascuti din nou ai lui Dumnezeu sunt deasemenea strans legate una de cealalta. Ambele creatii sufera in prezent, dar ambele urmeaza sa fie eliberate. Este minunat cum apostolul Pavel ne spune ca noua creatie asteapta cu nerabdare imbracarea in slava a copiilor lui Dumnezeu.
Suferintele si slava creatiei lui Dumnezeu, vs.20-22. Pavel face trei afirmatii in legatura cu creatia care vizeaza trecutul, prezentul si viitorul. Mai intai vedem ca in momentul caderii lui Adam si pamantul a fost blestemat din cauza lui, Geneza 3:17, Apocalipsa 22:3. De aceea pamantul urma sa dea spini si palamida si omul sa isi scoata hrana din el cu multa truda si prin sudoarea fruntii, pana in ziua cand pamantul il va revendica si se va intoarce in tarana din care a fost facut. Desi nu spune toate aceste detalii aici, Pavel rezuma consecinta blestemului lui Dumnezeu asupra creatiei printr-un singur cuvant, “desertaciune”. Desrtaciunea este practic imaginea goliciunii si a lipsei totale de sens. La fel cum Solomon descrie multe dintre aspectele vietii acesteia pamantesti in cartea sa, Eclesiastul 1:2, “O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.“ Ea exprima absurditatea existentiala a unei vieti traite sub soare, limitata in timp si spatiu fara a avea ca punct de referinta pe Dumnezeu si vesnicia.
Vestea buna vine in vs.21 cand Pavel ne spune ca si creatia va fi eliberata si izbavita din robia degradarii. Aceasta stare a creatiei lui Dumnezeu nu va tine pe vesnicie, ci intr-o zi Dumnezeu a promis ca si creatia Sa va avea un nou inceput fiind adusa in libertatea glorioasa a copiilor lui Dumnezeu. Asteptarea innoirii naturii face parte din mesajul si profetia mesianica atata a vechiului cat si a noului testament. Biblia ne ofera imagini pline de viata prin care cerurile si pamantul vor fi schimbate asemenea unei haine si ca Dumnezeu va face ceruri noi si un pamant nou, Isaia 35:1, Isaia 11:6.
Apostolul Petru vorbeste si el despre vremurile restaurarii tuturor lucrurilor in 2 Petru 3:10-13. Iar apostolul Ioan descrie aceasta creatie noua in Apocalipsa 21 si 22. Asadar promisiunea lui Dumnezeu cu privire la restaurarea naturii si a creatiei este clara. Orice element stricacios si vatamator va fi inlaturat si inlocuit cu elemente datatoare de pace, bucurie si siguranta. Dar oricat am incerca sa ne imaginam aceasta realitate nu o putem cuprinde cu mintea noastra pentru ca slava viitoare depaseste cu mult imaginatia omului.
Versetul 22 ne aminteste ca in prezent, intreaga creatie geme si sufera durerile nasterii. Asadar, creatia a fost supusa desertaciunii facand referire la trecut, ea va fi eliberata in viitor, dar intre timp, in prezent, creatia lui Dumnezeu sufera si resimte dureri ca cele ale nasterii. Insa si in aceasta descriere a durerii exista speranta pentru noi. Pentru ca desi durerile nasterii sunt cumplite, totusi ele anticipeaza aparitia unei vieti noi care aduce atat de multa bucurie. Practic vs.22 aduna impreuna trecutul, prezentul si viitorul creatiei lui Dumnezeu. Universul acesta va fi izbavit, transformat si inundat de slava lui Dumnezeu. Laudat sa fie numele Lui!
Suferintele si slava copiilor lui Dumnezeu, vs.23-27. Vs.22 si 23 ne prezinta impreuna o paralela importanta intre creatia lui Dumnezeu si copiii lui Dumnezeu. Nu doar intreaga creatie geme si sufera, vs.22, ci si noi gemem in noi insine asteptand infierea si rascumpararea trupurilor noastre. Noi cei ce nu mai suntem din Adam ci din Cristos, noi cei care nu mai traim potrivit firii ci potrivit Duhului, gemem inlauntrul nostru pana la innoirea tuturor lucrurilor. Aceasta este dilema crestina. Copilul lui Dumnezeu este prins intre tensiunea a ceea ce Dumnezeu a infaptuit deja in noi si ceea ce urmeaza sa infaptuiasca si sa duca la bun sfarsit in ziua intoarcerii Mantuitorului nostru. Prezenta Duhului Sfant in noi ne aduce bucurie, iar slava viitoare ne da nadejde, insa perioada aceasta dintre “deja”si “nu inca” este cea care ne provoaca durere si suferinta.
Pavel face cinci afirmatii in versetele urmatoare pentru a descrie aceasta “mantuire incompleta”, daca imi permiteti sa o numesc asa. Si ma refer la acea perioada intermediara dintre momentul cand am primit duhul si ziua cand vom primi si trupul nou de slava promis de Tatal.
Mai intai Pavel incepe prin a spune ca noi “avem deja primul rod, adica Duhul.” Cu alte cuvinte noi suntem in vremea secerisului dar avem si promisiunea ca intregul seceris va veni la vremea potrivita. Faptul ca avem Duhul este garantia lui Dumnezeu cu privire la finalizarea lucrarii Sale in noi. Desi nu am primit inca trupurile de slava si rascumpararea noastra finala, totusi am primit Duhul ca pe o promisiune a acestei binecuvantari. In al doilea rand, acum “gemem in noi insine”. Nu ar trebui sa ne surprinda faptul ca desi avem Duhul in noi, totusi fiinta noastra suspina si geme inlauntrul ei. Pentru ca Duhul reprezinta nu doar garantia ca Dumnezeu isi va duce la capat lucrarea in noi, dar si faptul ca acum aceasta nu este terminata. Fragilitatea trupurilor noastre fizice si caracterul lor muritor, este cea care produce gemete si suspine in noi. Pavel exprima acest gand si in 2 Corinteni 5:2-5. Gemetele din noi nu sunt insa doar din cauza fragilitatii trupurilor noastre fizice, ci si din cauza naturii noastre cazute care ne impiedica sa traim asa cum Duhul din noi doreste. De aceea trebuie sa se vada in noi dorinta permananeta ca firea sa fie nimicita si Duhul sa fie transformat. In al treilea rand, “asteptam infierea si rascumpararea trupurilor noastre.” Asa cum creatia geme si asteapta cu o dorinta fierbinte eliberarea la fel si noi crestinii gemem si asteptam cu o inflacarare infierea noastra si rascumpararea trupurilor noastre. Desigur ca noi am fost deja infiati de Dumnezeu,vs.15, iar Duhul ne asigura ca suntem copiii Sai, vs.16, dar relatia de care ne vom bucura cu Dumnezeu in slava cerurilor, atunci cand vom primi trupurile ceresti este incomparabil superioara acesteia pe care o avem in prezent aici. In al patrulea rand Pavel spune in vs.24a ca “in aceasta nadejde am fost mantuiti.” Apostolul ne spune ca am fost mantuiti descriind o actiune ce a avut loc in trecut in viata noastra, dar nu am fost inca desavarsiti. Firea noastra nu a fost pe deplin nimicita si nici trupul nostru nu a fost rascumparat. Asadar am fost mantuiti in nadejdea izbavirii naostre depline care urmeaza sa vinala intoarcerea Mantuitorului nostru. Iar in al cincilea rand, Pavel spune pentru a descrie asteptarea mantuirii noastre depline, duh si trup ca ”asteptam cu rabdare.” Si aici este atat de vizibila lucrarea puternica a celui rau. Sunt multi cei care isi pierd rabdarea si odata cu ea credinta si ascultarea de Dumnezeu. Noi avem credinta ca promisiunile lui Dumnezeu se vor Implini. Credem ca cele dintai roade vor fi urmate de secerisul final, ca robia va fi urmata de izbavire, ca putrezirea va fi biruita de neputrezire, iar durerile nasterii de noua creatie. Intreaga sectiune a acestui capitol este un exemplu a ceea ce inseamna sa traiesti intre vremuri, intre deja si nu inca, intre necazuri si slava. Iar ceea ce le uneste pe cele doua sunt cuvintele, “in nadejdea aceasta am fost mantuiti.” Intre aceste doua momente trebuie sa invatam sa imbinam asteptarea pasionala cu rabdarea. Dar este foarte greu de pastrat un astfel de echilibru. Unii crestini accentueaza rabdarea si le lipseste entuziasmul de aceea cad in letargie si apatie si se ajung sa se faca vinovati de necredinta in ceea ce priveste poruncile lui Dumnezeu in timp ce altii sunt luati de valul entuziasmului si isi pierd repede rabdarea incercand parca sa forteze mana lui Dumnezeu. Ei sunt hotarati sa aiba acum parte de ceea ce Dumnezeu a pregatit pentru mai tarziu. Ei vor sa lase in urma suferintele si suspinele de acum care sunt dureroase si traiesc ca si cand invierea ar fi avut deja loc. Dar o astfel de atitudine este o forma de ingamfare pentru ca este o razvratire impotriva lui Dumnezeu care intr-adevar va termina ceea ce a inceput, dar care nu isi va lasa mana fortata doar pentru ca noua nu ne place suferinta si durerea acestei vieti pamantesti. Asadar sa ne rugamdomnului sa ne dea atat o asteptare pasionala a implinirii promisiunilor Lui, dar rabdare stiind ca Dumnezeu este Cel ce are cuvantul final in toate.
Si in timpul acestei asteptari, Pavel ne mai da o incurajare care vizeaza din nou lucrarea Duhului Sfant, vs.26-27. Apostolul vorbeste aici despre lucrarea Duhului in rugaciunile noastre. Si cat de necesara este astazi in biserica Domnului o descoperire profunda a insemnatatii acestor doua versete. Va spun acum ceva ce sper si ma rog ca Dumnezeu sa ne scrie pe inimi fiecaruia. Adevarata rugaciune crestina este imposibila fara Duhul Sfant. El este cel ce ne face sa strigam cu toata fiinta noastra in rugaciune, “Ava”, adica Tata, asa cum am vazut in vs.15 si asa cum se adresa Domnul Isus in rugaciunile Sale, Tatalui ceresc. Rugaciunea este cea care ne permite accesul la Tatal, datorita Fiului si prin mijlocirea Duhului. Nevoia de Duhul in rugaciunile naostre este la fel de mare cu este si nevoie de Fiul. Nici unul dintre noi nu ne putem apropia de Tatal decat prin Fiul si Duhul Sfant.
“In acelasi fel” incepe Pavel vs.26 spunand ca asa cum nadejdea in promisiunile lui Dumnezeu ne sustine, la fel o face Duhul pana la implinirea lor. Duhul ne ajuta in fragilitatea starii noastre din prezent caracterizate de “deja si nu inca”. Slabiciunea noastra in rugaciune este ignoranta, “pentru ca nu stim cum ar trebui sa ne rugam”. Dar Duhul stie ceea ce noi nu stim, si poate ceea ce noi nu putem si in consecinta, “el mijloceste pentru noi cu suspine nerostite.” Copilul lui Dumnezeu are doi mijlocitori inaintea Tatalui. Cristos este mijlocitorul nostru in ceea ce priveste judecata lui Dumnezeu, iar Duhul este mijlocitorul in ceea ce priveste neputintele noastre actuale. Suspinele Duhului pentru noi sunt nerostite pentru ca se face cu cuvinte care nu se pot exprima de noi pentru ca noi ne luptam intre a sti pentru ce sa ne rugam. Sa va dau un exemplu: Adesea nu stim daca sa ne rugam pentru izbavirea dintr-o anumita suferinta sau pentru taria de a o putea rabda, daca ceva ce vine in viata noastra este de la Dumnezeu sau de la satan. Si avand in vedere ca nu stim scopul lor final, ce va fi, cand sau cum, atunci nu putem sa facem cereri precise catre Dumnezeu. Asa ca Duhul mijloceste pentru noi si cere Tatalui ceresc ceea ce noi nu stim sa cerem.
Este ceva absolut extraordinar ca dupa ce Pavel a scris despre suspinele creatiei vechi, despre gemetele actuale ale copiilor lui Dumnezeu, acum vorbeste si despre suspinele Duhului. Ceea ce ne arata ca Duhul se identifica cu suspinele noastre, cu durerea acestei lumi, a copiilor lui Dumnezeu si ne ia partea pana in ziua izbavirii noastre depline. Asa cum Cristos a plans cu cei ce plangeau, la fel Duhul suspina cu cei ce suspina si mijloceste pentru sfinti potrivit cu voia lui Dumnezeu, vs.27. Ce minunat!
Asadar in rugaciunile noastre sunt implicate trei persoane. In primul rand suntem noi, in al doilea rand este Duhul care este in noi si mijloceste pentru noi datorita slabiciunii noastre si in al treilea rand este Cristos prin care noi inaltam rugacunile noastre inaintea Tatalui. ”Si orice veti cere in numele Meu veti primi!” Asadar suntem asigurati din toate punctele de vedere dragi frati si surori. Slavit sa fie Tatal, Fiul si Duhul Sfant in veci. Amin!