Romani 1:1-16
Epistola catre Romani este un adevarat manifest crestin al libertatii in Cristos. Este dupa pararea multor teologi cea mai completa, mareata si clara prezentare a Evangheliei din intreg Noul Testament. Epistola descrie toate lucrurile de care Isus Cristos a venit sa ne elibereze. Luther a numit aceasta epistola,“cea mai curata evanghelie” spunand mai departe despre ea ca “merita nu doar ca fiecare crestin sa o stie cuvant cu cuvant, dar sa isi si petreaca fiecare zi din viata lui meditand la ea si facand-o painea zilnica a sufletului sau.” John Calvin a spus la randul lui despre epistola catre Romani, ”daca am inteles cu adevarat aceasta epistola, atunci ni s-a deschis usa spre cele mai adanci comori ale scripturii.”
Pentru multi conducatori ai bisericii, epistola catre romani a fost cea care a determinat convertirea lor. Augustin din Hippo, numit parintele apusean al bisericii primelor veacuri, Martin Luther, John Wesley marii reformatori din secolele trecute dar si Dumitru Cornilescu, au marturisit la unison ca studierea epistolei catre Romani le-a adus cu adevarat intelegerea conditiei pierdute a omului si a libertatii depline pe care Isus Cristos a venit sa o dea fiecarui om.
Epistola a fost scrisa cel mai probabil atunci cand apostolul Pavel se afla in Corint. Si Roma era vazuta de el ca o escala intre calatoria sa la Ierusalim si plecarea mai departe spre Spania pentru a duce evanghelia lui Isus Cristos la neamuri. La Roma era deja o biserica intemeiata cel mai probabil de crestinii iudei care se intorsesera de la Ierusalim dupa acele zile minunate de dupa Rusalii, dar nu stim cine a fost misionarul pionier care a plantat aceasta biserica. Cu alte cuvinte Pavel scrie unei biserici pe care doreste sa o viziteze, dar careia nu el ii pusese temelia. De aceea Pavel si spune ca vrea doar sa treaca pe la ei ca sa ii vada, sa ii cunoasca si sa fie inviorat in mijlocul lor inainte sa mearga mai departe spre Spania, Romani 15:23-32.
Motivul pentru care apostolul le-a scris aceasta epistola desi nu ii cunostea si niciodata nu fusese la Roma era ca sa le faca cunoscut acestora lucrarea si misiunea pe care o primise de la Domnul Isus, dar si autenticitatea mesajului pe care il predica. Si desi ii roaga pe fratii din Roma sa se roage pentru el ca lucrarea lui in Ierusalim sa aiba succes, ca sa il primeasca bine ca apostol al lui Cristos in mijlocul lor, dar si pentru succesul lucrarii Domnului in Spania, Pavel stia deasemenea ca aceasta biserica era una mixta, compusa din iudei si neamuri si existau multe probleme si conflicte in mijlocul lor din aceasta cauza. Motivul principal al conflictelor dintre ei nu era de natura etnica, ci de natura teologica. Unii teologi ii considerau pe crestinii iudei din Roma ca fiind cei mai reprezentativi pentru crestinismul iudaizator, care considerau crestinismul ca fiind doar o componenta a iudasimului, cerendu-le tuturor sa tina si legea iudaica. Pentru multi dintre ei Pavel era considerat un tradator al iudaismului si un vrajmas al legii. In Roma era o biserica in care crestinii iudei se mandreau cu statutul lor preferential, iar crestinii dintre neamuri se laudau cu superioritatea lor deoarece intelesesera ca in Cristos ei primisera eliberare de sub povara legii. De aceea apostolul Pavel trimite aceasta epistola ca sa incerce sa ii smereasca si pe unii si pe altii. El cauta sa indeplineasca rolul important de impaciuitor si mediator al celor doua grupuri. Sa fie acel om intelept care potoleste spiritele si apara adevarul cautand in acelasi timp pacea, dar fara sa o sacrifice pe una de dragul celeilalte. Si putea sa faca acets lucru pentru ca el se afla oarecum cu cate un picior in fiecare tabara. El era un iudeu patriot (9:2-3), dar era si un apostol al neamurilor (11:13). De aceea putea sa actioneze ca un agent al impacarii intre cele doua grupuri.
In aceste conditii apostolul Pavel dezvolta doua teme esentiale in aceasta epistola. Prima este cea a indreptatirii pacatosilor vinovati doar prin harul lui Dumnezeu, in Cristos, prin credinta, indiferent de statutul sau faptele acestora. Iar cea de-a doua este redefinirea poporului lui Dumnezeu care acum nu mai era despartit de cultura, etnie, lege sau istorie.
Daca ar fi sa facem o schita a epistolei catre Romani atunci aceasta ar arata astfel: Primele 17 versete ale capitolului 1 reprezinta introducerea cartii. De la capitolul 1:18-2:20 apostolul descrie mania lui Dumnezeu ca urmare a alegerilor pacatoase ale omului. Cand ajungem la 3:21-8:39 Pavel ne prezinta harul lui Dumnezeu. In capitolele 9-11 ne spune ca Dumnezeu are un plan pentru toti oamenii. In capitolul 12 si pana la 15:13 aflam care este voia lui Dumnezeu pentru noi. Iar in incheiere Pavel isi descrie slujba de apostol al neamurilor, impreuna cu metoda pe care a adoptat-o de a propovadui evanghelia si le impartaseste planurile sale de calatorie cerandu-le sa se roage pentru el. Transmite salutari bisericii, ii avertizeaza cu privire la invatatorii mincinosi si le transmite ganduri bune din partea fratilor care erau cu el.
Primele 17 versete pot fi descrise ca: Pavel si evanghelia (1-6), Pavel si romanii (7-13); Pavel si evanghelizarea (14-17). Se vede ca Pavel nu fusese acela care pusese temeliile acestei biserici din mesajul introductiv al epistolei care este usor diferit de cel din celelalte scrisori. Evanghelia are ca tinta toate neamurile si este misiunea pe care el o primise direct de la Isus Cristos. “Harul si apostolia” reprezinta faptul ca Pavel primise de la Dumnezeu un privilegiu nemeritat de a fi apostol pentru toate neamurile. La fel este valabil si pentru noi acest lucru. Si anume ca pentru a putea sa predicam evanghelia la orice faptura este nevoie sa fim stapaniti de dragostea lui Cristos, pentru a fi astfel eliberati de orice prejudecata legata de rasa sau clasa sociala, stiind ca Evanghelia lui Dumnezeu este pentru toti, fara exceptie.
In vs.1-6, apostolul spune ca evanghelia are drept scop ascultarea credintei. O credinta vie si adevarata in Isus Cristos include intotdeauna si elementul supunerii. De aceea nimeni nu il poate primi pe Isus Cristos ca Mantuitor al sufletului sau daca nu se preda Lui ca Domn. Dar evanghelia are si un obiectiv si acela este de a proslavi numele lui Cristos, “pentru numele Lui” vs.5. Motivul pentru care Pavel dorea sa aduca evanghelia la toate namurile era pentru slava si lauda numelui lui Isus Cristos intre toti oamenii. De aceea ar trebui sa fim deranjati cand El nu este cunoscut de cineva, raniti cand numele Lui este ignorat si indignati cand este hulit si sa fim intotdeauna dornici sa ii dam Lui toata cinstea si slava care I se cuvin. Ne descriu aceste lucruri pe noi astazi? Primii crestini care au plecat in misiune au facut-o pentru dragostea numelui Sau, 3 Ioan 7. Iar Pavel ne spune ca acest nume minunat este Isus. In fata acestui obiectiv maret toate celelalte lucruri indiferent de cat de nobile ar fi ele, pier.
In vs.7-13 Pavel se conecteaza cu cititorii epistolei sale si le spune ca pentru ca sunt ai lui Isus Cristos, ei sunt preaiubiti de Dumnezeu, dar sunt chemati sa fie si sfinti pe masura ce se bucura de harul si pacea lui Dumnezeu in viata lor. Pavel ii multumeste lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ei si pentru credinta lor. Se roaga Domnului pentru ei in vs.9 si 10 si isi exprima dorinta de a-i vedea, motivand de ce vrea sa faca acest lucru in vs.11-12.
In vs.14-17 apostolul face trei afirmatii cu un puternic caracter personal. “Eu sunt dator”. “Am o dorinta vie”. “Mie nu imi e rusine”. Aceste afirmatii sunt atat de extraordinare pentru ca ele sunt atat de diferite de atitudinea celor mai multi crestini din biserica de astazi. Azi cei mai multi crestini privesc evanghelizarea ca pe ceva facultative si optional. Un lucru pe care il fac ca pe o favoare lui Dumnezeu. Pentru Pavel era o datorie dar si un privilegiu. Astazi multi crestini privesc evanghelizarea cu sila, in timp ce Pavel o privea cu entuziasm. Si daca este sa fim sinceri pana la capat cred ca putem afirma ca multor crestini le este rusine de Evanghelie, spre deosebire de atitudinea apostolului Pavel. De ce avea Pavel acest entuziasm de a evangheliza? Pentru ca aceasta era o datorie pe care el o avea fata de lume, vs.14-15. Si pentru ca era puterea si sursa lui Dumnezeu pentru mantuire, vs.16.
Cum putem fi datori fata de cineva? Daca imprumutam o suma de bani de la un om atunci suntem datori fata de acel om pana cand vom restitui intreaga suma. Sau mai putem fi datori fata de cineva daca un prieten ne-a dat o suma de bani pe care sa o dam altcuiva. Eu as fi dator fata de prietenul meu pana cand i-as da acelui om banii pe care i-am primit de la el. Acest al doilea exemplu este felul in care apostolul Pavel, dar si noi spune ca suntem datori astazi fata de lume. Chiar daca nu suntem apostoli avem aceasta datorie pentru ca asemenea lui si noua ni s-a incredintat evanghelia si nu avem dreptul sa o pastram doar pentru noi. Nimeni nu are monopol asupra Evangheliei. Ea ne-a fost incredintata noua dar si pentru a beneficia altii de ea. Asa cum toti stim ca este rusinos sa ai o datorie fata de cineva si sa nu ti-o platesti, asa ar trebui sa ne simtim daca ne-a fost incredintata evanghelia iar noi nu o dam mai departe.
Pavel ne mai spune ca motivul pentru care are o dorinta vie de a predica evanghelie si nu ii este rusine de evanghelie este pentru ca ea reprezinta puterea lui Dumnezeu de a mantui pe oricine care crede. El spune ca nu ii este rusine de evanghelie tocmai pentru ca stie ca exista aceasta mare ispita pentru noi toti de a ne rusina de ea.
Altfel nu ar avea nici un sens sa spuna lucrul acesta. Chiar el le-a spus corintenilor in 1 Corinteni 2:3 ca a venit la ei “slab, fricos si plin de cutremur”. Stia ca mesajul crucii va fi o nebunie pentru lume si o piatra de poticnire pentru altii pentru ca evanghelia spune omului ca el nu se poate mantui prin propriile fapte, ca este pacatos si ca are nevoie sa Cristos. Asa ca de cate ori evanghelia este predicata cu credinciosie, ea starneste impotrivire, dispret si nu de putine ori batjocura. Cum a invins Pavel aceasta ispita? Amintindu-si ca acest mesaj pe care oamenii il dispretuiesc este in realitate puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede. De unde stim ca acest lucru este adevarat? Pentru ca noi insine am experimentat puterea mantuitoare a evangheliei in viata noastra. Prin ea Dumnezeu ne-a impacat cu Sine, ne-a iertat pacatele, ne-a facut copiii Sai, a pus Duhul Sau in noi si a inceput sa ne transforme in oameni dupa chipul Fiului Sau Isus Cristos. Avand aceasta marturie despre noi insine cum ne mai putem rusina acum de evanghelie?
Evanghelia continua sa fie si astazi o datorie de implinit pentru toti cei ce au beneficiat de ea. Sa nu ne rusinam de evanghelie, ci sa avem o dorinta vie de a o face cunoscuta tuturor, pentru ca aceasta evanghelie este cea care ne-a adus fiecaruia dintre noi mantuirea si este singura cale prin care oricine din lumea aceasta o poate primi. Amin!