Capitolul 6:6-10
Apostolul se apropie de finalul scrisorii sale, adresata fratilor din Galatia. Temele principale ale epistolei sale au fost deja prezentate, acum fiind vremea pentru ultimele indemnuri. La prima vedere acestea par a nu avea o legatura intre ele, dar pentru asta suntem indemnati de Domnul sa cercetam scripturile nu doar sa le citim. Exista ceva ce uneste fiecare indemn si gand exprimat de apostol in aceste versete. Pavel vorbeste aici despre marele principiu al semanatului si al seceratului care descrie ordinea si armonia intregii vieti, fie ca vorbim despre cea materiala sau spirituala.
Sa ne gandim putin la agricultura. Ce i-a spus Domnul lui Noe dupa potop in Geneza 8:22? Ca atata timp cat va fi pamantul, nu va inceta “semantul si seceratul”. Oricine doreste sa culeaga o recolta trebuie mai intai sa puna samanta in pamant. Recolta va fi determinata si de tipul de semanta pe care am semanat-o. Acest lucru este valabil in ceea ce priveste natura recoltei, calitatea ei si cantitatea. Cine seamana orz va secera orz, iar cine seamana porumb va secera porumb. Apoi o samanta de calitate asigura o recolta buna, dar o samanta slaba va da o recolta de aceeasi calitate cu ea. Deasemenea cine seamana din belsug se poate astepta sa si secere din belsug, 2 Corinteni 9:6. Asadar daca cineva doreste sa aiba parte de o recolta buna trebuie sa se asigure de trei lucruri: sa planteze samanta potrivita, sa fie de calitate si sa fie din belsug.
Acelasi principiu opereaza si in sfera morala si spirituala. Ceea ce seamana omul, aceea va si secera. Cel ce seamana palamida sa nu se astepte sa culeaga capsuni. Iov spune in 4:8 ca “cei ce ara faradelegea si seamana nelegiurea, ii vor secera roadele.” Osea ii avertizeza si el pe contemporanii sai in 8:7 cu referire la judecata viitoare, spunandu-le ca, “daca au semanat vant, vor secera furtuna.”Acest principiu ale semanatului si seceratului este o lege vesnica a lui Dumnezeu. Iar pentru a o face foarte clara, apostolul Pavel pune in acelasi pasaj un avertisment, “nu va inselati” si o proclamatie, “Dumnezeu nu se lasa batjocorit”.
Posibilitatea de a ne lasam inselati este mentionata in mai multe locuri in scriptura. Domnul Isus ne avertizeaza in Ioan 8:44, Marcu 13:5,6; Apostolul Ioan ne avertizeaza de aceasta posibilitate a inselarii in 2 Ioan 7, 1 Ioan 2:18-27 sau 4:1-6; Apostolul Pavel lanseaza la randul sau acelasi avertisment in Efeseni 5:6, 1 Corinteni 6:9, Galateni 6:3 sau 2 Tesaloniceni 2:3. In momentul in care Cristos Domnul si poate cei mai mari apostoli ai Sai ne dau in mod repetat acelasi avertisment inseamna ca pericolul este real si foarte aproape de noi. Putem fi foarte usor inselati daca nu suntem mereu cu bagare de seama, daca nu suntem treji, atenti si foarte vigilenti. Din pacate exemplele care comfirma acest adevar sunt prea multe ca sa le putem numara.
Sunt multi cei ce se lasa inselati in ceea ce priveste acest principiu al lui Dumnezeu, semanatul si seceratul. Multi care cred ca o sa secere in ceruri ce n-au semant pe pamant. Care cred ca pot sa aiba parte de comori in ceruri daca nu s-au preocupat sa le adune aici. Multi care cred ca pot arunca orice fel de samanta ca in cele din urma Dumnezeu tot le va da ceea ce le va da tuturor. Dar acest lucru este imposibil. De aceea Pavel adauga, “Dumnezeu nu se lasa batjocorit”. Nu il poti prosti pe Dumnezeu, nu poti dispretui voia Sa, si sa te inseli ca la final Dumnezeu iti va da recolta de binecuvantare. Noi ne putem insela, dar nu il putem insela pe Dumnezeu. Putem continua sa semanam ceea ce poftim noi, dar cand Dumnezeu va trimite ingerii Sai ca sa treiere aria, atunci vom culege ceea ce am semanat. Acum as vrea ca de la principiu sa trecem la aplicatii. Apostolul Pavel vede aplicarea acestui principiu al semanatului si seceratului in trei sfere ale existentei crestine:
1.In lucrare, vs.6. Cel ce primeste invatatura din cuvant trebuie sa ajute la sustinerea financiara a invatatorului sau. Si aici ajungem la o alta lupta pe care o dam cu noi insine in biserica astazi. Sa facem parte din binecuvantarea noastra materiala celor ce ne binecuvanteaza spiritual. De aceea este normal ca un slujitor in biserica sa se astepte sa fie sustinut finaciar de cei pe care ii slujeste prin cuvant. El seamana samanta buna a cuvantului lui Dumnezeu in viata celor ce il asculta si secera mijloacele necesare pentru a trai. Sunt destui care contesta lucrul acesta, cum contesta si alte adevaruri ale evangheliei. Dar Scriptura este si in acest caz cat se poate de clara. Ce le spune Domnul Isus in Luca 10:7 celor 70 pe care ii trimite sa vesteasca Imparatia lui Dumnezeu? “Vrednic este lucratorul de plata sa.”Ce spune Pavel despre el in
1 Corinteni 9:11? “Daca am semanat printre voi bunurile duhovnicesti, mare lucru este daca seceram de la voi bunurile materiale?” Ce spune apoi in 1 Corinteni 9:14? Ca insasi “Domnul a poruncit ca cei care vestesc evanghelia sa traiasca de pe urma evangheliei.”Dar principiul acesta poate fi aplicat corect sau gresit. Sa vorbim despre cum se poate face un abuz cu acest principiu al semantului in lucrare. Se poate face un abuz:
Din partea slujitorului. Luther a scos in evidenta aplicarea gresita a acestui principiu in biserica catolica care devenise putred de bogata prin faptul ca cereau oamenilor sa verse neincetat bani in contul ei. El a spus astfel: “prin darnicia excesiva a oamenilor lacomia slujitorilor bisericii creste.” Este aceeasi realitate pe care o vedem si in cealalta mare biserica traditionala a lumii, biserica ortodoxa. Dar acest principiu este folosit gresit uneori si in celelalte biserici. Nu sunt putini slujitorii din biserica care sunt impinsi catre lenevie in lucrare, sau care fac din slujirea la altar sau la amvon doar o slujba care sa le ofere o viata confortabila. Pavel se da pe el ca exmeplu si poate ca ar trebui sa il urmam mai multi dintre noi cei care slujim la altar si la amvon, de a cauta modalitati ca sa ne sustinem si singuri. In felul acesta am corecta impresia unora care considera ca toti intram in slujba evangheliei doar pentru avantajele pe care aceasta le ofera. Intrebarea care se pune este: se merita oare sa riscam sa ne compromitem misiunea pentru a cauta sa impacam constiinta slaba a unora?
Principiul enuntat de Scriptura este foarte clar. Slujitorul din biserica trebuie sa se elibereze de sub povara castigarii existentei pe plan material pentru a se putea dedica studiului si rugaciunii ca astfel sa isi poata hrani turma ce i-a fost incredintata. Cum ne putem proteja de un astfel de abuz? Cred ca staruind mai mult asupra pasajului din 1 Timotei 5:17-18. Stiu ca poate nu este un compliment sa compari un predicator cu un bou care treiera. Dar asa cum boul trudeste ca sa treiere, la fel slujitorul trudeste asupra cuvantului ca sa il inteleaga cum sa-l aplice si sa-i invete si pe altii sa faca la fel. Slujba predicarii este intr-un real declin in generatia noastra pentru ca este o munca la care nimeni nu mai vrea sa se inhame. Toti vor sa li se dea cuvantul, nu sa il ofere.
Dar mai exista un abuz care se face asupra acestui principiu descris de apostolul Pavel aici pentru noi. Nu doar slujitorul din biserica poate sa faca abuz de acest principiu. Si biserica poate sa faca lucrul acesta. Pentru ca isi platesc slujitorul, multi sunt inselati sa cada in pacatul leneviei, dar si in cel de a crede ca il pot controla pe pastor. Sunt biserici care se comporta ca adevarati tirani cu predicatorii lor, unele mergand atat de departe ca fac presiuni mari asupra lor cu privire la invatatura pe care sa o dea in biserica sustinand profetia lui Pavel din 2 Timotei 4:3-4. Nu este usor pentru un predicator daca are familie si copii de sustinut sa reziste in fata acestor presiuni constante care vin din partea bisericii. Daca slujitorul seamana cu credinciosie samanta buna a evangheliei oricat de neplacute ar fi pentru unii mesajele pe care le aud, el are dreptul sa isi secere de la ei roadele materiale necesare pentru existent sa. Dar adesea auzim de cazuri cand biserica ii reduce numarul de duminici pe care le are la amvon, sau ii reduce salariul, sau pur si simplu il concediaza pentru ca nu urmeaza dorintele lor in ceea ce priveste invatatura pe care o da in biserica. Pavel spune: “cine primeste invatatura din cuvant, sa faca parte din toate bunurile lui bune si celui ce-l invata.” Aceasta nu trebuie privita ca pe o plata, ci termenul folosit in limba greaca pentru “a face parte” este acelasi care face referire la partasia pe care crestinul o are cu Duhul Sfant. Sa iti sustii financiar pastorul care iti ofera hrana duhovniceasca este de fapt o partasie pe care o ai cu el in lucrare prin Duhul Sfant.
Al doilea aspect al experientei crestine in care se aplica acest principiu al semanatului si seceratului dupa cel al lucrarii, este:
2.In sfintenie, vs.8. Pavel se intoarce aici la tema carnii si a Duhului descrisa pe larg in Galateni 5:16-25. Aici viata crestina este descrisa ca un ogor in care Duhul si carnea sunt doua loturi in care putem semana seminte. De aceea este important nu doar ceea ce semanam, dar si unde o facem. Domnul Isus ne avertizeaza ca acela care nu aduna cu El, de fapt risipeste. Acesta este un principiu vital al sfinteniei care este adesea ignorat. Nici unul dintre noi nu suntem victime neajutorate ale temperamentului nostru sau al societatii in care traim asa cum multi pretind. Fiecare devenim asa cum alegem sa traim: prin Duhul sau prin fire. Suntem duhovnicesti sau lumesti. Pentru ca fiecare semanam prin Duhul sau prin fire. Cum se poate astepta cineva sa culeaga roada Duhului daca nu a semanat in ogorul Duhului si daca nu a adunat cu Domnul? Cat de adevarata este vechea zicala care zice: “Semeni un gand, culegi o fapta; semeni o fapta, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter. Toti suntem ceea ce am semanat: duhovnicesti sau lumesti.
3.Al treilea aspect unde este valabil principiul semanatului si seceratului este in binefacere, vs.9-10. Viata crestina presupune o munca activa, uneori obositoare si chiar epuizanta. De aceea Domnul le-a cerut tuturor sa cantareasca bine pretul de a-l urma pe El. La botez trebuie sa vina doar cel care este gata de inmormatare. Nici un om care este viu nu merge la groapa. Botezul este descris ca pe o moarte de apostolul Pavel in Romani 6. Daca nu esti mort fata de voia ta si fata de placerea pentru pacat atunci nu ai de ce sa faci pasul spre botez. Doar mortii sunt ingropati, nu cei vii. Nu putini sunt cei ce destul de repede dupa botezul lor isi pierd pasiunea si zelul si dintre ei destul de multi renunta. In aceste conditii apostolul ne da un stimulent. Daca nu vom cadea de oboseala, va veni si ziua cand vom secera. Fermierul are nevoie de determinare ca sa termine de semanat tot ogorul. Daca oboseste si seamana samanta doar pe jumatate din teren atunci si recolta va fi doar pe jumatate. Daca umbli cu Domnul si semeni cu El doar o perioada din viata ta, atunci nu te poti bucura de roadele seceratului. Dar daca nu cadem de oboseala, descurajare sau frustrare si semanam pana la capat atunci va veni si ziua binecuvantata a seceratului, Iacov 5:7-8. Problema noastra este ca uneori ne comportam exact ca niste copii. Noi dorim sa semanam si sa seceram in aceeasi zi, ceea ce este imposibil.
Binefacerea trebuie orientata in primul rand catre cei din casa credintei apoi extinsa catre cei din comunitatea in care traiesti. Sa faci binele are un inteles foarte larg. Cel mai mare bine pe care il poti face unui om este sa il inveti evanghelia. Dar putem sa mergem mai departe de atat. Putem sa facem binele aducand alinare, mangaiere, sustinere, ajutor celor care sunt intr-o anumita nevoie. Ce spune Domnul Isus in Ioan 4:35-38? Putem sa facem binele prin faptul ca ne luam in serios rolul de lumina si prin care ajutam la incetinirea procesului de degradare al societatii in care traim. Putem face aceasta lume sa aiba un alt gust si un alt miros prin trairea noastra. Putem incuraja oamenii sa priveasca si sa se gandeasca la ceea ce este bun, corect, drept, frumos si adevarat cand toate standardele moralitatii se prabusesc inaintea noastra. Rasplata acestor fapte bune nu este mantuirea, pentru ca aceasta este exclusiv darul lui Dumnezeu. Dar cel mai probabil ca rasplata va consta intr-o recunoastere mai mare in ceruri si binecuvantarea cu o slujba de o mai mare importanta in imparatia vesnica a lui Dumnezeu. Familia lui Dumnezeu trebuie sa aiba prioritate in slujirea noastra. Asa cum de altfel spune foarte limpede si Mantuitorul in Matei 12:46-50. Binefacerea incepe in familia lui Dumnezeu, dar nu se opreste acolo.
Asadar in concluzie am vazut ca principiul semanatului si al seceratului se deosebeste in trei domenii ale vietii crestine: in lucrare, in sfintenie si in binefacere. Samanta este cuvantul viu al lui Dumnezeu semanat de invatatori in mintile si in inimile ascultatorilor. Samanta poate fi semanata in ogorul firii pamantesti din noi sau in ogorul Duhului. Cel ce seamana in fire va secera din ogorul firii, putrezirea, iar cel ce seamana in Duhul va secera din ogorul Duhului, viata vesnica. Deasemenea prezenta samantei bune se vede prin binele pe care il facem incepand cu cei din casa credintei si continuand cu cei din comunitatea unde Dumnezeu ne-a chemat sa traim. Dorinta lui Dumnezeu este ca cel ce seamana cuvantul evangheliei, sa isi castige existenta din evanghelie. Iar cei ce se bucura de evanghelie sa faca parte din bunurile lor materiale celor ce ii hranesc spiritual prin evanghelie. Iar in toate aceste lucruri suntem avertizati ca Dumnezeu nu poate fi batjocorit. Omul care crede ca poate face asta se inseala pentru ca in cele din urma toti vom secera ceea ce am semanat. De aceea fratilor rugaciunea mea este sa nu obosim si sa continuam sa staruim in lucrarea Domnului. Harul Domnului nostru Isus Cristos sa fie cu duhul nostru. Amin!