Capitolul 3
Dupa ce in primele doua capitole Pavel a aparat originea divina a mesajului predicat de el si a misiunii sale apostolice, in capitolul 3 se intoarce la neascultarea galatenilor fata de evanghelie, vs.1-6. Atat de stupid i se pare apostolului ceea ce facusera, ca se intreaba daca nu cumva fusesera fermecati sau vrajiti ca sa dea ascultare altor invataturi. El stia ca in spatele invatatorilor mincinosi era tatal minciunii, satan, Ioan 8:44. Satan v-a vrajit si v-a amagit, iar voi v-ati intors de la adevar la minciuna. Invatatura care lovise biserica atunci nu era total neadevarata, asa cum se intampla si in zilele noastre. Satan doar face ceea ce Mantuitorul ne marturiseste in Marcu 7:8-9.
Cum ii fermesace satan pe galateni? Ii facuse sa treaca de la indreptatirea si mantuirea prin har la necesitatea circumciziei si a faptelor legii pentru a putea fi mantuiti. Nu spuneau ca nu mai este nevoie de Cristos, dar spuneau ca e nevoie si de altceva in fara de Cristos pentru a fi mantuit. Exact acelasi tipar descris de Domnul In Marcu 7. Pentru ca nu este nimic nou sub soare. Si desi satan foloseste aceleasi arme dintotdeauna, omul cade in capcana lui astazi la fel cum a facut-o in gradina Eden si pe tot parcursul istoriei. Evanghelia nu este un sfat bun de la Cristos, ci este vestea buna prin Cristos. Nu este o invitatie ca noi sa facem ceva, ci este o proclamare a ceea ce Dumnezeu a facut prin Fiul Sau. Evanghelia nu este o cerere, ci o oferta.
Pavel spune in vs. 2 si 5 ca ei primisera Duhul. Nu ii intreaba daca l-au primit, ci ii intreaba cum l-au primit, prin fapte sau prin credinta. Facusera ei ceva ca sa primeasca Duhul in afara de a crede in Isus Cristos? Nu! Cea mai mare diferenta intre Lege si Evanghelie este ca Legea spune “fa asa” iar Evanghelia spune, “Cristos a facut”. Legea pretindea realizari umane, iar Evanghelia proclama ceea ce a realizat Isus Cristos. Legea formuleaza cerinte, in schimb Evanghelia aduce promisiuni. Deci Legea si Evanghelia nu pot sa coexiste impreuna in planul lui Dumnezeu de a mantui omul. Asadar Pavel le spune ca daca au primit Evanghelia nu mai pot acum sa creada ca Legea este necesara pentru a completa Evanghelia. Sa faci lucrul acesta nu este o imbunatatire, ci o degradare a voii lui Dumnezeu.
In vs.6 Pavel reuseste o lovitura de maestru atunci cand il aduce in discutie pe Avraam. Iudaizatorii il aveau ca invatator pe Moise, dar Pavel se intoarce in timp cu cateva secole inainte de venirea lui Moise, la Avraam si citeaza din Geneza 15:6. Ce este atat de important in ceea ce s-a intamplat cu Avraam? In primul rand Dumnezeu i-a facut o promisiune lui Avraam. In al doilea rand Avraam l-a crezut pe Dumnezeu chiar daca dpdv uman era imposibil sa ai un copil la 100 de ani, iar in al treilea rand credinta aceasta a fost socotita ca indreptatire in ochii lui Dumnezeu. Nu infaptuirea anumitor lucruri i-a adus indreptatire, ci credinta in ceea ce Dumnezeu ii promisese.
De aceea Pavel face aceasta paralela in vs.7-9 intre indreptatirea primita de Avraam prin credinta si cea primita de galateni in acelasi fel. Galatenii erau deja fii ai lui Avraam, dar nu prin circumcizie, ci prin credinta. Urmasii lui Avraam nu mai sunt cei trupesti, ci aceia spirituali, oameni care au aceeasi credinta cum a avut si el. Capcana in care galatenii au cazut s-a datorat faptului ca nu au reusit sa il pastreze pe Cristos inaintea ochilor lor, Evrei 12:2.
Ce este Evanghelia? Este vestea buna pe care omenirea a primit-o despre faptul ca Isus Cristos a fost rastignit si si-a sfarsit la cruce lucrarea mantuitoare a omului. Evanghelia nu este vestea ca Isus s-a nascut in Betleem, ci ca El a murit pe cruce pentru rascumpararea pacatelor noastre. Ce ofera Evanghelia? Ea da omului cea mai mare binecuvantare, asa cum am vazut in vs.8. Indreptatire prin credinta in Isus Cristos si darul Duhului Sfant. Aceste doua daruri ne pun pe noi cei pacatosi intr-o relatie cu Creatorul sfant al universului. Este important de inteles ca aceste doua daruri sunt primite de om impreuna, nu separat, nu in doua etape asa cum invata unii astazi. Ce cere evanghelia? Raspunsul cel mai corect este, “credinta si supunere”. Ea ofera promsiunile lui Dumnezeu pe care omul le primeste prin credinta in Isus Cristos si supunere fata de voia Sa.
In aceste prime 9 versete ala capitolului 3, substantivul credinta si verbul a crede sunt mentionate de sapte ori, tocmai pentru ca aceasta este cerinta Evangheliei.
In versetele 10-14 apostolul pune inaintea galatenilor alternativa, credinta sau fapte. ACeste versete sunt dificile atat in ceea ce priveste vocabularul folosit cat si conceptele, dar sunt esentiale pentru intelegerea crestinismului biblic. Ele fac referire la problema centrala a religiei: cum poate omul sa intre intr-o relatie dreapta cu Dumnezeu. Prima parte a raspunsului o primim in vs.11: sa fii nesocotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu. Aceasta stare este exact opusul condamnarii. Iar a doua parte este in vs.12, cand datorita neprihanirii lui, omul va trai prin credinta. Iar viata de care vorbeste aici apostolul nu este cea fizica, ci cea spirituala care face referire la vesnicie. Cea mai frumoasa definitie a vietii vesnice este data in Biblie chiar de Mantuitorul nostru in Ioan 17:3. Astfel omul nu poate intra intr-o relatie cu Dumnezeu daca nu este neprihanit si nu poate sa obtina neprihanirea decat prin credinta in Isus Cristos si ascultare de voia Lui.
Trebuie sa studiem cu mare atentia ceea ce apostolul spune in aceste versete. Versetele 11 si 12 isi au radacinile in Vechiul Testament in pasajele din Habacuc 2:4 si Levitic 18:5 si sunt cuvinte care ii apartin lui Dumnezeu si care promit viata vesnica. Insa desi se aseamana, cele doua descriu cai diferite spre viata. Observati ca prima ii promite aceluia care crede, in timp ce a doua ii promite celui care face. Prima face accesibila mantuirea prin credinta, iar a doua prin fapte. Prima spune ca doar Dumnezeu poate indreptati, a doua spune ca noi vom fi in stare sa facem acest lucru singuri. Acestea sunt doua alternative. Care dintre ele este adevarata? Este omul indreptatit prin credinta sau prin fapte? Primim noi viata vesnica crezand sau facand? Este mantuirea in intregime doar harul lui Dumnezeu, sau putem si noi sa contribuim ca sa o avem? Intrebarea mai importanta este de ce sunt aceste doua cai alternative prezentate in Biblie ca si modalitati valide, dar pe care noi le vedem ca fiind contradictorii?
Alternativa faptelor, vs.10. Aceste cuvinte provin din Deuteronom 27:26, 28:1 si Pavel vrea sa demonstreze prin ele ceea ce ii spune ulterior si imparatului Agripa in Fapte 26:22. Ele exprima blestemul care urma sa cada peste oricine nu respecta “toate”poruncile din Lege. Stiu ca pentru urechile noastre sensibile aceste cuvinte sunt dure si aspre. Noua ne place sa auzim doar cum Dumnezeu binecuvanteaza, nu cum blesteama. Dar aceste cuvinte nu fac decat sa exprime ceea ce Scriptura spune intotdeauna despre pacat si anume ca nici un om nu poate pacatui, fara sa plateasca un pret pentru asta. Pentru ca Dumnezeu nu este un mos craciun sentimental, ci un judecator sfant si drept. Nesupunerea aduce omul sub blestemul si sub pedeapsa lui Dumnezeu. Asadar binecuvantarea lui Dumnezeu aduce indraptatire si viata, iar blestemul Lui aduce condamnare si moarte. Aceasta este starea fiecarui om care a trait pe pamant cu exceptia lui Cristos
De aceea nici un om nu poate fi indreptatit inaintea lui Dumnezeu prin faptele Legii. Desi Dumnezeu spune ca “cine va face aceste lucruri va trai prin ele” vs. 12, totusi nimeni nu a putut sa le faca vreodata si de aceea nu poate trai prin ele. Toti cu exceptia lui Isus au falimentat in a implini toata Legea, de aceea Pavel spune ca “toti cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem.” Pentru ca Legea de fapt te condamna si nu indreptateste.
Alternativa credintei, vs.13-14. A doua alternativa ni-l prezinta pe Isus Cristos si ne spune ca El a facut pentru noi pe cruce ceea ce noi nu puteam face pentru noi insine. Singurul mod de a scapa de sub blestem nu este prin lucrarea noastra, ci prin lucrarea Lui. El ne-a eliberat si El ne-a rascumparat din robia pacatului si de sub blestemul Legii, vs.13. Acelasi blestem din vs 10 este mentionat acum in vs.13. El ne-a rascumparat facandu-se pe Sine blestem pentru noi. Astfel blestemul nostru a fost transferat asupra Lui. Acest lucru se vede in strigatul abandonului pe care Mantuitorul l-a inaltat de pe cruce, “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?” Pavel citeaza aici din Deuteronom 21:23 spunand ca orice criminal in legea mozaica era spanzurat de un pom sau fixat de un stalp ca simbol al respingerii divine, asa cum citim ca se intamplase cu Cristos in Fapte 5:30, 1 Petru 2:24. Nu este de mirare ca iudeii nu au crezut in Cristos pentru ca in mintea lor nu puteau accepta ca Unsul lui Dumnezeu sa moara atarnat pe lemn, acesta fiind un simbol al blestemului. Dar ei nu intelesesera ca blestemul pe care Cristos il purta pe cruce le apartinea si lor. De aceea pentru a primi duhul si mantuirea vs.14 spune ca trebuie sa fim in Cristos. Noi nu suntem mantuiti de un Cristos mort, ci de unul inviat. Si prin credinta si ascultare de El, primim Duhul promis.
In concluzie apostolul pune inaintea noastra doua alternative care sunt intr-un constrast izbitor. Vorbeste precum Moise in Veciului Testament cand a spus poporului Israel: “ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul”, Deuteronom 30:19. Si ne pune inainte doua destine si doua cai. Cele doua destine si cele doua cai descrise de Pavel sunt aceleasi: binecuvantarea si blestemul, respectiv credinta si legea.
Provocarea acestui pasaj este directa. Omul trebuie sa renunte la idea puerila si aroganta ca isi poate obtine singur indreptatirea in ochii lui Dumnezeu si mantuirea prin propriile eforturi si cu smerenie sa vina la cruce unde Isus Cristos a purtat pacatul lui, bazandu-se in intregime pe harul lui Dumnezeu pe care il primeste prin credinta in Fiul Sau, Isus Cristos. Doar atunci binecuvantarea rostita lui Avraam va fi si binecuvantarea lui.