Capitolul 2:1-10
Apostolul Pavel a luptat mereu cu invatatorii falsi care il urmau peste tot unde el planta samanta sanatoasa a evangheliei Este important pentru noi sa intelegem lucrul acesta pentru ca acesti invatatori falsi au urmasi si in biserica din zilele noastre. Una dintre caile prin care ei negau evanghelia predicata de Pavel era comparand-o cu cea propovaduita de Petru si spunand ca nu pot fi amandoua inspirate de Dumnezeu. Acestia pretindeau ca apostolii se contrazic unii pe altii si astfel cautau sa distruga armonia invataturilor Scripturii. Dar pavel atat de minunat explica ca nu exista nici o contradictie intre evanghelia propovaduita de el si cea propovaduita de Petru. Diferenta consta intre cei la care fiecare a fost chemat sa o predica. Petru a fost chemata a predice evanghelia evreilor, in timp ce Pavel a fost insarcinat sa predice Vestea cea Buna neamurilor, vs.7.
In prima parte a capitolului Pavel spune ca a mers din nou la Ierusalim dupa 14 ani cel mai probabil de la momentul convertirii sale, deci la aproximativ 11 ani de la prima si scurta sa vizita acolo unde se vazuse doar cu Petru si Iacov. Barnaba si Tit au fost cei care l-au insotit de data aceasta in vizita sa la Ierusalim. Barnaba era evreu si se asociase cu Pavel in prima sa calatorie misionara, iar Tit era grec si era un rod al lucrarii sale printre neamuri. Pavel aduce evanghelia sa predicata de 14 ani la nemauri, inaintea apostolilor la Ierusalim in urma unei descoperiri primite de la Dumnezeu. Pavel merge in Ierusalim ca sa comfirme in fata celorlalti apostolic lucrarea pe care o facuse printre neamuri in cei 14 ani de la convertirea Sa din Damasc, vs.2b. El nu face acest lucru pentru ca avea nevoie de aprobarea lor si pentru ca dorea ca slujirea kui prezenda si viitoare sa nu fie afectata si distrusa de iudaizatori. A fost o provocare pentru biserica in acel moment al existentei sale. Urma sa fie recunoscuta si sustinuta lucrarea lui Pavel in mod oficial de catre ceilalti apostoli, iar Tit sa fie primit ca un adevarat frate in Cristos desi era grec si nu fusese niciodata circumcis, asa cum pretindeau invatatori falsi, iudaizatorii ca era nevoie sa se intample cu toti cei dintre neamuri? Va fi sustinuta de ceilalti apostolic, invatatura libertatii in Cristos, sau biserica urma sa fie condamnata sa pastreze si robia legii lui Moise? Erau intrebari importante care. Lumea crestina trebuia sa primeasca raspunsuri.
A fost un act de mare curaj pentru Pavel sa il ia cu el la Ierusalim pe Tit. Sa prezinti pe cineva dintre neamuri in cartierul general al bisericii din Ierusalim putea fi interpretata de multi ca o provocare. Si intr-un sens chiar asta era. Pavel nu a dorit sa provoace o revolta, ci sa provoace o recunoastere a libertatii de care ne bucuram astazi cu toti in Cristos din partea celorlalti apostoli, vs.3. Apoi in vs.4 apostolul vorbeste in termeni duri despre acei iudaizatori, numindu-I frati falsi si mincinosi care cautau sa le fure libertatea de care biserica se bucura in Cristos. Ei puneau in mod constant presiune pe biserica sa ii taie imprejur pe toti cei dintre neamuri care veneau la Cristos, creand tensiuni si dezbinari constante intre frati, Fapte 15:1. Aceasta nu era o diferenta culturala intre evrei si neamuri, ci era o provocare fundamental a adevarului evangheliei care propovaduieste libertatea si nu robia. Crestinul este eliberat de povara legii in sensul ca acceptarea lui inaintea Domnului depinde in intregime de harul lui Dumnezeu acceptat de om prin credinta. Nu poti sa adaugi ceva la harul lui Dumnezeu pentru a fi mantuit, asa cum cereau iudaizatorii. Tit era un test pentru biserica. Era un pagan crestinat si netaiat imprejur, iar Pavel spunea ca este sufficient pentru a fi acceptat de biserica ca frate in Cristos. Nu mai era nevoie sa fie adaugat nimic pentru mantuirea sa, asa cum de altfel a si aprobat conciliul din Ierusalim despre care citim in Fapte 15. Pavel a fost cat se poate de ferm in apararea evangheliei. Si avem nevoie sa invatam de la omul acesta ce inseamna sa nu mergi dincolo de ceea ce este scris. Ca nu merge oricum si ca nu se poate si altfel. Nu poti sa faci biserica cum vrei, inchinare cum vrei, sa predici ce vrei sis a fie ok. Exista o singura evanghelie, un singur adevar, o singura cale, un singur Domn, o singura credinta, un singur botez si o singura biserica compusa din cei rascumparati si indreptatiti prin harul lui Isus Cristos, Efeseni 4:4-6.
Pavel facuse acest compromis ca gest reconciliator cand il taiase imprejur pe Timotei din pricina iudeilor, Fapte 16:1-3. Dar nu dorea sa continue sa faca lucrul acesta cedand in fata unui neadevar Scriptural. Pavel a luat atitudine pentru toti crestinii dintre neamuri care traiau cu presiunea constanta a iudeilor de a fi taiati imprejur si nu se puteau bucura pe deplin de liberattea lor in Cristos, vs.5
In vs.6-9 Pavel se intalneste cu stalpii bisericii din Ierusalim. Cu Petru, Ioan si cu Iacov, fratele Domnului Isus. Dar desi se bucurau de aceasta autoritate in biserica, Pavel spune ca pe el nu il intimideaza reputatia lor, pentru ca inaintea lui Dumnezeu nu exista partinire. Pavel nu spune ca nu are respect pentru ceea ce ei erau, dar nici nu nu vrea sa ii inalte pe niste piedestale de aur asa cum faceau iudaizatorii.
Dupa consultarea cu apostolii, Pavel prezinta concluziile. Apostolii din ierusalim au comfirmat evanghelia predicata de catre Pavel fara sa adauge nimic la ea. Nu i-au impus taierea imprejur a celor ce nu erau iudei si au hotarat ca impreuna cu Barnaba el sa continue sa mearga si sa vesteasca evanghelia la neamuri. Cu alte cuvinte apostolii au inteles si au comfirmat pentru toata lumea crestina ca harul lui Dumnezeu lucre atat prin Petru cat si prin Pavel, vs.8-9. Singura cerinta a apostolilor pentru Pavel a fost sa se asigure ca le poarta de grija celor saraci, ceea ce vedem din epistolele sale ca s-a preocupat sa faca.
Poate ca toate aceste lucruri discutate in primele 10 versete nu vi se par importante si folositoare in relatia voastra actuala cu Dumnezeu. Dar vreau sa va spun ca nu este asa. Din aceste versete reies doua principia de o importanta capitala: 1.Adevarul evangheliei este unic si nu se schimba niciodata. Desi intre felul de a scrie si prezenta evanghelia de catre apostoli exista anumite diferenta pentru ca inspiratia divina nu le-a anulat acestora si personalitatea, asta nu inseamna ca scrierile lor se contrazic. Sunt multi cei ce cauta sa faca lucrurl acesta si sa prezinte invataturile lui Pavel care se contrazic cu cele ale lui Iacov, Petru sau Ioan. Dar aceste acuzatii sunt gresite si nefondate. Bineinteles ca existe diferente de exprimare, de stil, de accent pentru ca au scris pentru destinatari diferiti aflati in circumstante diferite si din locuri diferite. Dar ei mereu s-au completat unul pe celalalt, nu s-au contrazis. Pavel chiar marturiseste lucrul acesta in 1 Corinteni 15:11. Iar Petru il sustine pe Pavel in epistola scrisa de el in 2 Petru 3:15-18. Si astazi biserica trebuie sa ramana si sa se supuna aceleiasi unice evanghelii. Evanghelia nu s-a schimbat si nici biserica nu are voie sa se schimbe daca pazeste acelasi mesaj divin.
2.Adevarul evangheliei trebuie pastrat si pazit. Acesta este cel de-al doilea principiu care reiese din Galateni 2:1-9. Pavel s-a hotarat sa se impotriveasca iudaizatorilor. Sa nu mai accepte compromisul si sa nu mai cedeze in fata presiunilor acestora. El era chiar pregatit asa cum vom vdea din vs.11-14 sa il infrunte pe Petru cand comportamentul sau contrazicea adevarul evangheliei. Pavel a stiut sa piarda anumite lupte, cum a fost circumcizia lui Timotei si sa faca anumite concesii pentru a putea castiga razboiul pentru adevarul evangheliei pentru care a stat tare si ferm fara sa cedeze. Aceasta combinatie de blandete si fermitate ale lui Pavel sunt descries de Martin Lurher astfel: “Concluzia este ca putem ingadui sa ni se ia toate bunurile, chiar numele si viata, dar niciodata nu trebuie sa permitem sa ni se denatureze Evanghelia, credinta si harul mantuitor al lui Cristos. Fiecare crestin trebuie sa fie demn si pregatit sa lupte si sa nu renunte pentru nimic in lume la aceste lucruri.”
In consecinta trebuie sa devenim mai incapatanati decat un catar in ceea ce priveste incredintarea pe care o avem fata de adevarul evangheliei si sa fim intruchiparea proverbului, “cedo nulli”, care inseamna, “nu voi ceda nimanui”. Si in ceea ce priveste credinta noastra sa fim neclintiti si mai tari chiar decat este diamantul.