“Responsabilitatea de a pastra Evanghelia”
Epistola se deschide cu salutul obisnuit al apostolului Pavel (vs.2), urmat de un cuvant de multumire (vs.3-5) si de un indemn (vs.6-8). Intelegem imediat din primele versete cine este autorul si destinatarul epistolei, cum au ajuns ei ceea ce sunt si cum Dumnezeu ii modeleaza pe oameni ca sa devina ceea ce El isi doreste.
Numindu-se “apostol al lui Cristos”, Pavel se pune pe sine in randul celor 12 pe care Isus i-a ales in mod personal din cercul sau de ucenici si pe care i-a numit apoi apostoli. Luca 6:13 ne spune despre ei ca urmau sa devina misionarii Lui in aceasta lume invatandu-i pe oameni Evanghelia. Este foarte important lucrul acesta pentru ca ofera mesajului sau toata puterea si autoritatea lui Cristos. Cand Isus I s-a descoperit pe drumul spre Damasc, Pavel a devenit la randul sau alaturi de ceilalti apostoli un martor al invierii lui Cristos (Fapte 2:32, 1 Corinteni 9:1, Fapte 26:16-18, Romani 11:13). Pavel intotdeauna si-a aparat misiunea apostolica si mesajul divin pe care il propovaduia, fiind lauda sa inaintea tuturor celor ce il persecutau.
Apoi subliniaza un lucru extrem de important si anume ca a devenit apostol nu prin voia sa, ci prin alegerea lui Dumnezeu. Aici vedem marea diferenta intre cineva care face o slujba religioasa si acela care a primit o chemare divina. In noua dintre cele 13 epistole semnate de el, Pavel sublinuaza faptul ca misiunea sa nu este de la oameni, ci este o chemare, o porunca sau voia lui Dumnezeu. Nu o data subliniaza ca sa isi intareasca mesajul ca nu oamenii si nici biserica nu i-au dat aceasta distinctie inalta in Imparatia lui Dumnezeu, ci insusi Dumnezeu prin Isus Cristos. Apostolia sa isi avea radacinile in voia si chemarea divina a Dumnezeului atotputernic. Pavel a fost insarcinat sa dea viata evangheliei prin insuflarea Duhului Sfant si apoi sa o propovaduiasca neamurilor care erau in deplina necunostinta de adevaratul Dumnezeu, Yahweh (Fapte 17:16-23). Evanghelia ofera adevarata viata omului aici pe pamant si viata vesnica in veacul urmator. Si aceasta viata este in Isus Cristos (Ioan 14:6, 10:10, 1 Ioan 5:12). Daca ar fi sa descriem intr-o propozitie intreaga biblie atunci putem spune despre ea ca este “promisiunea divina a vietii”. Incepand cu descrierea pomului vietii din Geneza si pana la ultimul capitol din Apocalipsa unde poporul lui Dumnezeu mananca si bea fara plata din pomul vietii si din apa vietii.
Asadar epistola se deschide cu Pavel prezentandu-se pe sine ca apostol al lui Cristos, chemat prin voia divina a lui Dumnezeu, cu scopul de a face cunoscuta lumii evanghelia vietii prin Isus Cristos.
Urmatorul verset ne descopera relatia speciala dintre Pavel si Timotei pe care il numeste, “copil preaiubit” si spuneam in deschiderea studiului motivele care au dus la aceasta relatie deosebita pe care cei doi o impartaseau in Cristos, Domnul. Pavel il saluta pe Timotei cu: har, indurare si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru, Isus Cristos. Acesta nu este un limbaj religios, de lemn cum spun unii, ci este o remintire a conditiei umane aflate sub robia pacatului, dar si despre marea iubire, bunatate si indurare a lui Dumnezeu fata de noi toti. Putem rezuma acest salut la: har pentru cei nevrednici, indurare pentru cei neajutorati si pace pentru cei fara liniste.
Vs.3-6 sunt foarte personale si ne arata ca Pavel recunoaste lucrarea minunata pe care Dumnezeu o facuse in Timotei. Timotei nu era apostol, dar era un frate crestin, conlucrator pe campul Evangheliei si misionar al lui Cristos. Si in aceste versete Pavel subliniaza patru influente majore care au contrinuit la conturarea si formarea caracterului lui Timotei. a)Educatia parinteasca. Fiecare suntem intr-o oarecare masura si produsul mostenirii noastre. Si nu ma refer la mostenirea credintei parintilor sau bunicilor nostri, ci la indrumarea prin care un copil sa ajunga la credinta parintilor sai, prin invatatura, exemplul si rugaciunile lor. Timotei a avut binecuvantarea de a se naste intr-o familie evlavioasa. El era deja a treia generatie de crestini nascuti din nou din familie. Foarte probabil intreaga familie a venit la Cristos prin lucrarea misionara pe care Pavel a facut-o in Listra. Insa chiar dinainte de convertirea lor la crestinism, mama si bunica sa, l-au invatat pe Timotei bazale credintei in Dumnezeu prin invatatura Vechiului Testament (3:15).
b)Prietenia spirituala.Dupa parinti, prietenii sunt cei ce au cea mai mare putere de influenta asupra noastra, cu atat mai mult daca acestia ne sunt si invatatori, asa cum a fost Pavel pentru Timotei. Relatia lor era atat de stransa incat lacrimilie nu puteau fi impiedicate sa curga atunci cand se desparteau. Partasia deosebita pe care o aveau cand erau impreuna, faptul ca erau mereu unul in rugaciunile celuilalt si cand erau despartiti isi scriau unul altuia a avut o influenta puternica pentru viata crestina a lui Timotei. Sa nu uitam sa ii multumim neincetat lui Dumnzeu pentru cei ce ne-au invatat, ne-au rabdat si ne-au adus la credinta in Cristos. Sa ii tratam cu respect si sa ne rugam pentru ei asa cum ei s-au rugat pentru noi si cum probabil ca inca o fac. Sa intelegem cat de mult le datoram acestor slujitori si cat de multumitori trebuie sa fim pentru ei (1 Tesaloniceni 5:12-13, Evrei 13:17).
c)Inzestrarea divina, vs.6. Prin punerea mainilor peste el, Timotei a primit autoritatea si puterea de a fi un slujitor al lui Cristos. Un om este carcaterizat de mostenirea primita de la parintii sai, prin prietenii care ii are dar si prin lucrarea lui Dumnezeu in inima sa, chemandu-l la o slujba specifica si inzestrandu-l cu resursele spirituale de care are nevoie pentru a o implini.
d)Disciplina personala. Degeaba am primit daruri de la Dumnezeu daca apoi nu le dezvoltam si folosim pentru slava numelui Sau. Pilda talantilor spusa de Mantuitor este cea mai elocventa in acest sens (Matei 25:14-30). Sa aducem rod pentru Cristos nu este o optiune ci este o datorie pe care Cristos se astepta sa o implinim. Este motivul pentru care El ne-a ales, Ioan 15:16. Pavel ii atrage atentia lui Timotei asupra acestui lucru si in prima epistola pe care i-a scris-o, 4:14. Acum in cea de-a doua ii aduce iar aminte de nevoia de a inflacara darul lui Dumnezeu din el. Darul spiritual este asemenea unui foc pe care poti sa il inflacarezi prin folosirea lui cu credinciosie, sau poti sa il stingi prin ignorarea si tratarea lui cu indiferenta si dispret.
In vs.7 Pavel il incurajeaza pe Timotei cu privire la puterea care o are prin duhul care locuieste in el. Un duh care se va asigura ca va avea resursele de a-si duce credinta si misiunea la bun sfarsit. Este un duh care trebuie sa atraga atentia oamenilor nu asupra calitatilor noastre, ci asupra slavei lui Dumnzeu. De aceea trebuie sa ne folosim darurile cu indrazneala in misiunea ce ne-a fost incredintata, sa o facem cu dragoste si cu respectul cuvenit lui Dumnezeu.
Ceea ce am vazut in aceste prime versete ni se aplica si noua astazi. Fiecare om care a fost nascut din nou a fost chemat de Dumnezeu in misiune, a primit daruri spirituale, a fost influentat in credinta sa de familie, prieteni si invatatori ai bibliei si are la randul sau responsabilitatea de a se auto disciplina inflacarnd darul pus in el de Dumnezeu pentru a mentine pasiunea si focul pentru lucrarea Evangheliei.
In vs.8 Pavel se intoarce la adevarul Evangheliei si la responsabilitatea lui Timotei fata de ea. Inainte sa poate vesti Evanghelia, Pavel ii spune lui Timotei despre cat de important este sa nu ii fie rusine de ea. Suferinta pentru adevarul Evangheliei trebuiau sa insoteasca lucrarea lui Timotei, nu rusinea. Desi era tanar, bolnavicios si avea o fire timida, Timotei trebuia sa fie deplin icnredintat ca Dumnezeu l-a imputernicit si l-a imbracat cu putere prin Duhul Sau cel Sfant. Fiecare crestin este un martor al lui Cristos si trebuie sa fie pregatit sa fie un nebun pentru Cristos (1 Corinteni 4:10). Un alt lucru important in acest verset este ca Timotei nu doar ca nu trebuia sa ii fie rusine de Evanghelie, dar sa nu se rusineze nici de Pavel care era in lanturi din cauza ei. Sunt destui astazi care nu le este rusine sa afirme ca sunt crestini, dar le este rusine sa ii prezinte celor din viata lor pe cei ce la randul lor poarta numele lui Cristos. Unii sunt stanjeniti sa isi prezinte un frate sau o sora din biserica prietenilor din lume. In vs.15, Pavel ii spune lui Timotei ca atunci cand a trebuit sa dea socoteala pentru predicarea Evangheliei, toti fratii l-au parasit, ramanand singur. Pavel il pregateste pe Timotei pentru posibilitatea ca la randul lui sa trebuiasca sa sufere persecutia lumii din cauza Evangheliei lui Cristos care pentru unii este o nebunie si o piatra de poticnire (1 Corinteni 1:23).
Aceste trei domenii continua sa reprezinte o mare provocare si pentru noi ca si crestini astazi. Sa ne rusinam de numele lui Cristos, de evaghelia lui Cristos sau de biserica lui Cristos. Faptul ca aceasta ispita este mare, este si motivul pentru care Pavel il incurajeaza in aceasta privinta pe Timotei in acest verset.
Cu siguranta ca si Pavel a simtit aceasta ispita de aceea si marturiseste cu inversunare in Romani 1:16. “Mie nu imi este rusine de Evanghelia lui Isus Cristos, fiindca ea este puterea de mantuire a fiecaruia care crede”. Ca vrem sa recunoastem sau nu, toti suntem sensibili la parerea opiniei publice si ne pasa de ceea ce cred ceilalti despre noi si uneori in fata presiunii suntem ispititi sa ne rusinam. De fapt acesta este si motivul pentru care adesea lasam sa treaca peste noi bune oportunitati pe care Dumnezeu ni le ofera pentru evanghelizare. Daca aceasta nu ar fi fost o ispita comuna pentru toti crestinii nici Domnul Isus nu ar fi fost nevoit sa atraga atentia asupra ei in Marcu 8:38. Evanghelia autentica a lui Cristos a creat si va crea intotdeauna impotrivire. Suntem noi gata sa suferim la randul nostru de dragul ei?
Cea de-a doua parte a capitolului unu are o dubla tema: Evanghelia lui Dumnezeu si datoria noastra fata de ea. Vs.9 si 10 fac legatura directa dintre Evanghelie si mantuire, pentru ca nu poti sa vorbesti despre Evanghelie fara sa vorbesti in acelasi moment si despre mantuire. Ea este vestea cea buna a Mantuitorului nostru Isus Cristos. Iar apostolul Pavel ne indica in aceste versete ce este Evanghelia, de unde vine ea si pe ce se bazeaza.
a)Ce este Evanghelia? Care este natura ei? Trebuie sa punem impreuna cele trei expresii ale lui Pavel din aceste versete: Evanghelia ne-a mantuit, ne-a dat o chemare sfanta si a adus la lumina viata si nemurirea. Cand Dumnezeu ne-a mantuit prin Evanghelie, ne-a chemat sa traim prin aceasta vieti sfinte care ne vor aduce pentru inimi lumina si pentru suflete nemurire. Iertarea, sfintenia si nemurirea sunt cele trei aspect marete ale mantuirii pe care Dumnezeu ne-a dat-o prin Evanghelie. Trebuie sa salvam termenul “mantuire” de la intelesul saracacios la care avem tendinta adesea sa il reducem. Cand vorbim despre “mantuire”vorbim despre ceva maret si minunat. Este hotararea divina a lui Dumnezeu prin care indreptateste si sfinteste un om, iertandu-I de pacate mai intai si transformandu-l in timp prin lucrarea Duhului sfant dupa chipul Fiului Sau Isus Cristos. Evrei 2:3 ne avertizeaza sa nu tratam cu superficialitate sau sa subestimam “o mantuire asa de mare!”
b)De unde vine Evanghelia? Care este originea ei? Daca vrem sa stim de unde vine ea, atunci trebuie sa mergem inapoi in timp, departe, “inainte de vesnicii”, chiar inainte de crearea lumii. Sursa mantuirii noastre nu sta in propriile noastre fapte, ci este hotararea lui Dumnezeu inca dinainte ca noi sa ne fi nascut, inainte de a incepe istoria omenirii, inainte de a fi timp, inainte de vesnicie. Este daca nu imposibil, foarte greu pentru mintea umana limitata, sa inteleaga intreaga lucrare dumnezeiasca. Mantuirea nu are absolut nici o legatura cu faptele noastre, ci este hotararea divina a lui Dumnezeu din vesnicie. Acest lucru trebuia sa produca in noi o smerenie adanca si o recunostinta profunda, excluzand orice lauda de sine. Acest adevar ne aduce pace stiind ca siguranta sufletului nostru nu depinde de noi insine, ci de hotararea lui Dumnezeu si de harul Sau.
c)Pe ce se bazeaza Evanghelia? Care este temelia ei? Mantuirea prin Evanghelie se bazeaza direct pe lucrarea facuta de Isus Cristos. Darul mantuirii a fost conceput in vesnicie si in mod tainic in timp ce manifestarea lui a fost istorica si proclamata in mod public. Ce a facut Cristos cand s-a aratat omenirii si a inceput sa vorbeasca despre hotararea vesnica a lui Dumnezeu privind iertarea? Pavel da raspunsul la aceasta intrebare in vs.10. In primul rand Cristos a nimicit moartea; in al doilea rand, El a adus la lumina viata si nemurirea prin Evanghelie.
Orice om este mort in pacatele sale si ramane asa daca nu este inviat impreuna cu Cristos, Efeseni 2:1-2. Toti oamenii vor muri o data, dar multi vor avea parte si de cea de-a doua moarte, descrisa in cartea Apocalipsa ca fiind realitatea vesnica a iadului, Ap.20:14, 21:8. Pavel spune ca moartea este cel din urma dusman care va fi invins in 1 Cor.15:26. Dar cei ce sunt in Cristos vor putea striga la intoarcerea Mantuitorului lor “moartea a fost inghitita de biruinta” 1 Cor.15:54, Ap.21:4. Pentru cel ce este in legamant cu Cristos, moartea nu este decat o adormire in Domnul, nu sfarsitul existentei sale 1 Tes.4:14,15. In felul acesta Cristos a desfiinta moartea asa cum spune vs.10. A facut-o inofensiva si desi cel credincios moare, totusi el nu va muri niciodata” Ioan 11:25-26.
Ceea ce putem fi siguri datorita lui Cristos este ca moartea aceasta fizica nu ne va putea desparti niciodata de dragostea lui Dumnezeu, Romani 8:38-39. Cei ce sunt in Cristos au trecut de la moarte la viata, Ap.2:11, Ioan 5:24, 1 Ioan 3:14.
Cristos nu doar a desfiintat moartea ci a si adus la lumina viata si nemurirea prin Evanghelie. Prin invierea Sa din morti El a biruit moartea, prin Evanghelie ,El descopera oamenilor adevarata viata si nemurire pe care El le-a castigat pentru ei. Aceasta este de fapt mostenirea care ne asteapta dupa moarte, 1 Petru 1:3-4. Pentru a aprecia pe deplin insemnatatea acestor afirmatii despre moarte si viata trebuie sa ne gandim la cel ce le face. Cand spune aceste cuvinte Pavel se afla cu adevarat in fata mortii, asteptandu-si executia. SI in fata acestei realitati el poate sa strige, “Cristos, Domnul meu a desfintat moartea si mi-a dat viata si nemurire.”Acestea este triumful fiecarui crestin.
Atitudinea omului in fata mortii este unul dintre cele mai revelatoare teste ale credintei. Hainele negre de doliu, jalea care insoteste omul la groapa, cantele de plans si slujbele apasatoare ne arata ca poporul acesta a cazut la testul credintei si al cunoasterii a ceea ce a facut Isus Cristos pentru noi si ce avem astazi datorita Lui. Cu siguranta ca moartea nu este ceva placut si produce suferinta celor dragi, dar cei ce mor in Domnul sunt fericiti, Ap.14:13.
Asadar am vazut in vs.9-10, care este natura Evangheliei, originea ei si temelia sa. Acum sa privim la vs.11-18 pentru a intelege care este datoria unui crestin fata de Evanghelie
a)Sa transmitem mai departe Evanghelia, vs.11. Daca noi stim si credem ca viata si nemurirea vin prin Evanghelie atunci cum putem sa nu facem toate eforturile pentru a face acest adevar cunoscut tuturor oamenilor? Astazi nu mai avem apostoli ai lui Cristos printre noi. Folosirea acestui termen in NT este limitata. Biserica a fost intemeiata pe marturia apostolilor (Efeseni 2:20) si nu exista o alta Evanghelie decat aceasta (Galateni 1:6-9). Dar desi astazi nu mai exista apostoli, biserica are predicatori, evanghelisti si invatatori. Acestia sunt barbatii si femeile chemate de Dumnezeu sa se dedice lucrarii de a da invatatura despre vestea buna. Fiecare crestin trebuie sa fie astazi un martor al Evangheliei Domnului Isus, marturisind cuvantul Sau oamenilor.
b)Sa suferim pentru Evanghelie, vs.12. Pavel l-a indemnat deja in prima parte a capitolului pe Timotei sa nu se rusineze de Evanghelie. Acum ii spune ca trebuie sa fie pregatit sa si sufere de dragul ei. Care este legatura dintre suferinta si vestea buna? Ce exista in Evanghelie pe care oamenii sa il urasca, iar cei ce o predica sa aiba de suferit din cauza ei? Faptul va Dumnezeu alege sa ii mantuiasca pe pacatosi prin harul Sau si nu prin faptele lor, vs.9. Aceasta generozitate extraordinara a lui Dumnezeu corelata cu neputinta omului de a-si castiga mantuirea prin propriile eforturi il ofenseaza pe om. Omul carnal uraste sa isi recunoasca pacatosenia si neputinta in fata pacatului, dar mai ales nevoia de a primi harul lui Dumnezeu pentru ca nu se poate mantui singur.
c)Sa pastram Evanghelia, vs.13-18. “Pastreaza cuvintele sanatoase!” “Pazeste lucrul acesta bun care ti-a fost incredintat!” Acest lucru ne arata ca doctrina Evangheliei este importanta. Ca sa ramai la ceea ce este scris este essential in urmarea lui Cristos in adevar. Ca nu iti poti permite sa alegi, sa scoti, sa adaugi sau sa iti dai cu pararea cu privire la ceea ce ai de facut in relatia ta cu Dumnezeu. Evanghelia este comoara care a fost data spre pastrare bisericii lui Cristos si fiecarui credincios in parte. Timotei trebuia sa pastreze Evanghelia nealterata cu atat mai mult avand in vedere ceea ce citim in vs 15 ca se intamplase in alte cetati din Asia. Parasirea lui Pavel este si un semn al parasirii adevarului Evangheliei. Nu stim nimic despre Figel si Ermogen, dar se pare ca ei au fost liderii acestei miscari de respingere a lui Pavel de catre bisericile din Asia, dar si de intoarcere de la Evanghelie. In tot acest peisaj sumbru apare insa si o lumina datatoare de speranta, in persoana lui Onisifor, care l-a incurajat si mangaiat pe Pavel in timpul intemnitarii sale, vs.16.
De aceea Pavel se si roaga pentru Onisifor in vs.16,18 ca sa gaseasca indurare de la Dumnezeu pentru slujirea pe care i-a adus-o cand cei mai multi dintre frati il parasisera. Intr-o astfel de imprejurare Pavel il indeamna pe Timotei sa pastreze curata si neintinata Evanghelia. Cu atat mai mult cu cat nu era lipsit de putere in aceasta misiune. Duhul Sfant care locuia in el urma sa ii fie ajutor, vs.14.
Incurajarea cea mai mare din acest pasaj cred ca vine din a doua parte a vs.12, “stiu in cine am crezut si sunt convins ca El poate sa pazeasca pana in ziua aceea ce i-am incredintat.” In ultima instanta, Dumnezeu este garantul Evangheliei si El are responsabilitatea de a o pastra intacta. De aceea o si avem astazi la doua mii de ani distanta de la scrierea ei in ciuda impotrivirii de care a avut parte in fiecare generatie. Evanghelia desi a fost mereu ridiculizata, vorbita de rau si respinsa, Pavel ne incurajeaza sa ramanem tari si sa nu ne temem caci Dumnezeu nu va lasa sa se stinga lumina Evangheliei Sale. Este adevarat si ca El ne-a incredintat noua aceasta comoara si a pus-o in aceste vase saracaciose de lut care suntem fiecare, iar noi trebuie sa ne achitam de sarcina ce ne-a fost incredintata de a propovadui aceasta evanghelie, de a o suferi pentru ea si de a o pastra.
Asadar astazi am vazut ca Evanghelia este vestea cea buna a mantuirii promisa din vesnicii de Dumnezeu, adusa noua prin Cristos si primita de la El prin credinta. Daca ne vom indeplini datoria de a propovadui aceasta Evanghelie, atunci trebuie sa stim ca vom si suferi din cauza ei, iar cand suferim din cazuza ei, sa fim cu bagare de seama sa nu o indulcim eliminand din ea elementele ofensatoare care starnesc impotrivirea si suferinta de care avem parte, cautand astfel sa gadilam urechea omului modern. Sa ramanem tari si sa pazim cu orice pret modelul cuvintelor sanatoase ale Evangheliei. Pavel ne spune in acest capitol ca aceasta este datoria noastra.