Marcu 12:28-30
Domnul vorbeste in aceste versete despre performanta spirituala. Spune ca daca noi oamenii ne multumim uneori in viata si cu “merge si asa”, nu este si cazul lui Dumnezeu. El vrea si cere 100%. In Imparatia lui Dumnezeu nu se accepta mediocritatea si jumatatile de masura. Dumnezeu asteapta sa ne daruim Lui cu totul. O sa vorbim astazi despre pasiune. Pasiunea este un lucru pe care Dumnezeu il cere copiilor Sai. Dar ceea ce ne omoara pasiunea fiecaruia este RUTINA!!! Plictiseala, obisnuinta, formalismul religios este la lucru in biserica mai mult decat Duhul Sfant. Traim in vremuri in care avem mereu nevoie sa fim impinsi de la spate ca sa cantam cu mai multa pasiune, sa iubim cu mai mult foc, sa daruim cu bucurie, sa ne rugam cu credinta, sa ne implicam in slujire. Forta din spatele celor mai mari descoperiri ale omenirii a fost intotdeauna pasiunea. Fara pasiune nu aveam un Edison, un Einstein, un Van Gough sau un Tesla. Toate descoperirile tehnologice importante de care noi ne bucuram astazi se datoreaza celor putini care au trait cu pasiune, folosindu-si la maxim darurile cu care au fost inzestrati. Ceea ce este si mai trist este ca oamenii pot sa inteleaga pasiunea pentru multe lucruri si sa o traiasca la cote maxime cand vine vorba despre: sport, moda, mancare, calatorii, astronomie samd. Dar pasiunea dupa Dumnezeu este ciudata si condamnata. La fotbal pot sa tip, sa urlu, sa arunc si sunt considerat pasionat pentru fotbal, dar la biserica daca strig catre Dumnezeu sau daca imi ridic mainile, atunci sunt extremist. Afara ne putem exterioriza, cantam si strigam cand mergem la concertele lumii, dar in biserica trebuie sa fim educati si abia ne deschidem gurile. Vreau sa va spun ca totul lucreaza astazi impotriva pasiunii. Dupa ce te insori vin la tine cei ce le stiu pe toate si ce zic? Lasa ca vezi tu ce te asteapta dupa vreun an. Dupa botez tu esti fericit si entuziasmat, si imediat vin cunoscatorii fara pasiune, amortiti pana in maduva oaselor si iti spun: Lasa ca o sa vezi ca iti trece focul si entuziasmul asta. Pasiunea dupa Dumnezeu este atat de rara incat daca altii o sa o vada in noi, o sa vina sa descopere si ei de unde pot primi un astfel de lucru. Daca noi suntem pasionati dupa Domnul nici nu va fi nevoie sa vorbim prea mult ca sa ii atragem pe cei pierduti la Cristos. Dar cum sa faci un carbune stins sa arda cand tu abia daca mai ai scanateie. Cantam in biserica, dar o facem fara foc, ne rugam fara jar, predicam fara pasiune, daruim cu inima stransa, iar slujirea este aproape inexistenta. Si totusi cei mai multi crestini considera ca sunt bine si sanatosi cu Domnul.
Pasiunea nu se poate imita. Nu trebuie sa fii tras sau impins de la spate ca sa vii joi la rugaciune si la studiu biblic pentru ca este in tine dorinta aceasta. Nu trebuie sa ma intrebe nimeni ce fac duminica pentru ca inima mea striga dupa Dumnezeu. Sa simtim nevoia de a fi cu Dumnezeu asa cum simtim nevoia de apa. Sa tanjim dupa Dumnezeu cum tanjim dupa hrana. Wow, va dati seama ce minuni ar face Dumnezeu pe acest pamant prin noi?
Cine ne omoara pasiunea si ne face sa traim in caldiceala si in amorteala spirituala? Ce anume ne ucide pasiunea?
Primul ucigas al pasiunii este un program dezechilibrat. Fiecare lucru isi are timpul sau ne spune Solomon. Exista un ritm al vietii. E nevoie si de munca in viata, dar si de odihna. “Daca nu zideste Domnul o casa degeaba lucreaza cei ce o zidesc.” Dumnezeu nu ii va binecuvanta pe cei ce muncesc tot timpul si nici pe cei ce se odihnesc mereu. Privind la biserica lui Dumnezeu astazi este evident ca foarte multi crestini au un program dezechilibrat. Nu acorda fiecarui lucru din viata lor timpul si importanta cuvenita. De aceea rutina fata de inchinare, rugaciune, studiul scripturii, partasie, slujire, a patruns in inimile lor. Un pastor evanghelist din America, Rick Warren a scris o carte despre cele 5 scopuri ale vietii. Daca nu ati citit-o va recomand sa o faceti. In baza a tot cee ace spune scriotura el afirma ca primul scop din viata omului este acela de a se inchina lui Dumnezeu. Al doilea este cel de a avea partasie cu fratii. Al treilea este studiul Bibliei. Al patrulea este slujirea altora. Si al cincilea este sa le spunem altora despre Cristos. Daca nu gasim echilibrul intre aceste cinci scopuri o sa ajungem la plafonare. Poate ca nu mai avem o problema majora cu pacatul, si ii dam slava Domnului pentru asta. Dar cred avem o mare problema cu pasiunea cu care traim pentru Dumnezeu.
Cand ne-am uitat ultima data in oglinda si ne-am intrebat: “Oare asa traieste un om mantuit? Oare asa se pregateste un om ca sa se intalneasca cu Dumnezeu? Oare asa trebuie sa imi folosesc eu talantii primiti?” Avem nevoie de un program echilibrat si de disciplina spirituala in viata noastra. In lipsa acestuia pasiunea din noi este ucisa.
Al doilea ucigas al pasiunii este darul nefolosit, 1 Petru 4:10. Tot ce nu se foloseste se pierde. Degeaba stiam candva matematica, caci daca nu am mai folosit-o am pierdut-o. Degeaba am fost candva intr-o forma fizica foarte buna, ca daca nu m-am mai preocupat de asta am pierdut-o, samd. Un sondaj spune ca 70% dintre romani lucreaza intr-un domeniu in care nu le face placere si pentru care nu au pasiune. O fac doar pentru a castiga mai multi bani. Cum o fi sa mergi zi de zi la munca sa lucrezi fara nici un pic de placere, ci doar pentru bani. Multi oameni au astazi calitati extraordinare pe care nu le folosesc pentru ca doresc sa castige mai mult. De aceea fac ceva ce nu le place. Mai bine pleci din locul unde castigi bani multi, dar unde nu lucrezi cu pasiune, in alta parte unde castigi mai putin, dar ceea ce faci, o faci cu placere. Pe termen scurt poate ca vei pierde bani, dar pe termen lung vei castiga extraordinar de mult, pentru ca ceea ce faci faci cu bucurie si te va face sa simti ca traiesti. Un pastor intreba un copil intr-o zi cu ce se ocupa tatal sau. Copilul ii raspunde: “tata se uita.” Este paznic, intreaba pastorul? Stiti ca paznicii se uita mereu sa vada daca fura cineva de prin magazin. Copilul zice: “nu domnule pastor, el doar se uita.” Se uita la Tv, la mama cum face mancare, se uita la calculator, la rezultatele la meciuri, se uita cum ne cearta mama cand facem prostii, se uita cum mergem noi la biserica. Asa este cand iti pierzi pasiunea. Tot ce iti ramane este sa te uiti. Cand nu folosesti ce a plantat Dumnezeu in tine, acel talant este ingropat si se pierde.
Al treilea ucigas al pasiunii este un pacat neiertat. Desi toti stim ca nu suntem perfecti, totusi pacatul nerezolvat din inima noastra ne va fura pasiunea pentru Dumnezeu pentru ca ne simtim vinovati in fata Sa. Omul nu poate sa fie si entuziasmat si sa se simta si vinovat in acelasi timp. Daca nu avem pasiune pentru Dumnezeu poate fi pentru ca purtam inca in noi vina pacatului. Nu avem foame pentru biblie si pentru rugaciune si inchinare pentru ca nu ne lasam cu adevarat eliberati de jertfa lui Cristos. Isus a venit sa ne ia vina, dar noi alegem uneori sa continuam sa o purtam. Pentru unii crestini Cristos a murit degeaba. Nu poti sa oferi o inchinare pasionala lui Dumnezeu cand nu i-ai ingaduit lui Dumnezeu sa te elibereze de vina unui pacat din trecutul tau. De ce ne-a murit pasiunea? Poate din cauza unui conflict nerezolvat? Sentimentele negative pe care le avem fata de cineva ne ucid pasiunea fata de Dumnezeu. Unde exista neiertare nu poate exista pasiune. Neiertarea fata de cineva din casa ta, de la lucru, dintre fostii prieteni, din biserica, ne fura pasiunea. Un tata spunea despre ucigasul fiicei sale: “te voi urmari pana in iad.” Cine nu poate ierta cu adevarat va merge cu neiertarea lui pana in iad. Urmariti pacea si sfintirea fara de care nimeni nu il va vedea pe Dumnezeu ne spune Epistola catre Evrei 12:14.
Al patrulea ucigas al pasiunii este o viata singuratica. Ne lipseste pasiunea pentru Dumnezeu pentru ca stam departe de oamenii pasionati de Dumnezeu. Ne petrecem mai tot timpul cu oameni fara dragoste de Dumnezeu, fara cunostinta de voia Lui si apoi ne asteptam sa fim pasionati pentru Dumnezeu. Amintiti-va ce ne spune scriptura in Eclesiastul 4:9-10. Vai de cel ce este singur. Cautati sa va adunati cu oameni cu care puteti striga catre Dumnezeu. Unde sunt crestinii care au foame dupa mai mult? Cei care nu se mai satura sa vorbeasca despre Domnul? Vai de cel ce traieste viata de credinta singur. Richard Wurbrand spunea ca unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le-a experimentat in inchisoare a fost izolarea fata de ceilalti frati. Avem nevoie de oameni cu care sa ne rugam, cu care sa citim biblia, alaturi de care sa slujim si cu care sa ne inchinam. Crestinii nu mai merg sa se inchine cu fratii. Mai bine stau acasa si asculta la radio predici. Dar pasiunea pentru Dumnezeu nu vine stand acasa in pat ca sa ascultam predici, ci cand ne adunam impreuna ca sa ne indemnam unii pe altii la dragoste si la fapte bune. Toti asteptam ca altul sa vina la noi sa ne spuna ce sa facem. De ce nu avem noi initiativa sa mergem la altii sa ii chemam la slujire? De ce trebuie sa asteptam mereu ca altcineva sa faca ceva? De ce nu ne ridicam noi sa facem ceva si sa fim o inspiratie si pentru ceilalti?
Avem nevoie sa incepem sa traim altfel de vieti. Cum sa spui ca esti ucenicul lui Isus care a fost cel mai pasional si pasionat om care a trait pe fata acestui pamant cand noi traim intr-o rutina si intr-un formalism religios fara sfarsit? Marturia dragostei Lui fata de noi a fost pasionala. Crucea arata pasiunea lui Dumnezeu pentru noi. La 12 ani Isus era in templu si vorbea cu preotii. De la 30 de ani zi de zi a slujit de dimineata si pana noaptea, zi dupa zi fara incetare. Oare Cristos nu a dorit sa aiba un moment de odihna, oare nu a avut nevoie de un concediu? A avut nevoie, dar nu a putut pentru ca peste tot in jurul Lui erau nevoi si strigate de suferinta.
Pilat nu a inteles de ce a murit Isus atat de repede. Poate pentru ca era ostenit si epuizat. Pentru ca nu a avut o clipa de odihna si o zi de concediu toata viata Lui. Pentru ca El le spune ucenicilor Sai in Ioan 4 “am venit sa fac voia Tatalui meu care este in ceruri. Aceasta este mancarea Mea!” Cristos I-a iubit pe toti pana la capat. Cum a reusit satan sa ne insele ca vom putea sa fim in vesnicie cu Domnul si fara sa avem o dragoste fierbinte in inimile noastre pentru El? Cum de ne-am lasat mintiti sa credem ca vom putea aduce pe cineva la Cristos fara ca ei sa vada ca Isus este Domn si stapan al inimilor, gandurilor si sufletelor noastre. Aceste lucruri vor deveni o realitate cand o sa fim primii la credinta, primii la inchinare, primii la partasie, primii la rugaciune, primii la studiul bibliei, primii la cantare, la darnicie, la slujire.
Iubitii Domnului, Cristos a stat mai mult pe cruce pentru noi decat rezistam sa stam noi duminica la inchinare pentru El. Sa cerem Domnului vindecare de amorteala si rutina spirituala in care traim. Sa ii cerem iertare pentru pierderea dragostei dintai. Sa ii cerem izbavire de formalismul religios in care ne-am afundat de atata vreme si sa ii cerem sa ne cerceteze si sa ne trezeasca la viata. Sa ne dea focul Rusaliilor in inimi ca sa traim facand toate lucrurile cu pasiune pentru slava Lui.