Iacov 5:13-18
Cand vorbim despre rugaciune fierbinte uneori ne simtim rusinati gandindu-ne la acei “super crestinii” care se roaga cateva ore pe zi in timp ce noi ne luptam adesea sa legam cateva minute. Va marturisesc ca uneori este intimidant sa citesc despre oameni ca Luther, Bunyan sau Richard Wurbrand care gaseau atat de multa placere sa stea in rugaciune cu Domnul in fiecare zi. Despre slujitori ai Domnului care se trezeau la 4 dimineata ca sa se roage fiind coplesiti de conditia spirituala a lumii si de nevoile bisericii. Despre marturii cu privire la frati din Coreea care se intalneau aproape zilnic la 5 dimineata pentru rugaciune indiferent de vremea de afara. Poate fi descurajant uneori sa auzim astfel de marturii cand cei mai multi dintre noi noi ne luptam sa ne gasim timpul, energia si chiar acea placerea deosebita pentru cateva clipe de comuniune cu Dumnezeu in rugaciune. Pe de alta parte este foarte periculos sa ajungem sa facem din rugaciune ceva superficial, tratand timpul in care stam in prezenta lui Dumnezeu ca pe ceva optional si ocazional.
Multi credinciosi nu au ajuns din pacate sa traiasca o viata de rugaciune fierbinte. Sa traiasca intr-o comunicare atat de profunda cu Tatal incat sa vada rugaciunea ca pe un cadou si un mare har. Cine este intelept si foloseste acest dar minunat care este rugaciunea, va creste in profunzimea cunoasterii persoanei si a caracterului lui Dumnezeu si va avea din partea Domnului descoperiri si calauzire cum cei mai multi oameni nici nu viseaza. Dumnezeu doreste sa ne rugam Lui si ne incurajeaza sa o facem. Mingea este in terenul nostru. Il vom cunoaste pe Dumnezeu pe cat de mult ne dorim acest lucru. Cu aceste lucruri in minte sa ne intoarcem la pasajul din Iacov 5 si sa incercam sa intelegem mai bine ce ne spune apostolul acolo despre rugaciune.
Iacov ne ofera mai intai de toate un model de urmat. “Marturisiti-va unii altora pacatele si rugati-va unii pentru altii ca sa fiti vindecati.” Desi nu cred ca este greu sa intelegem ceea ce ne spune Iacov, cred ca familia lui Dumnezeu esueaza in a aplica acest model in viata de credinta. Iacov ne spune astfel: Marturisiti-va pacatele unii altora. Rugati-va unii pentru altii. Ca sa fiti vindecati.
Sa iti marturisesti pacatul nu este niciodata usor. Sa iti recunosti slabiciunea in fata unei alte persoane este un lucru foarte dificil. Ce frumos ne incurajeaza Solomon in Proverbe 28:13 sa ne marturisim pacatul pentru a avea parte astfel de mila lui Dumnezeu. Toti am auzit despre beneficiile marturisirii pacatelor. Stim ca Biblia spune ca acest lucru ne va aduce binecuvantare, dar cu toate acestea facem tot ce putem pentru a evita marturisirea. In vs 15 Iacov atrage atentia ca trupul omului se poate imbolnavi si pentru ca sufletul lui este bolnav de pacatul nemarturisit. Sunt situatii cand starea de sanatate a unui om nu se imbunatateste pana cand sufletul sau nu experimenteaza o vindecare.
De ce este atat de importanta marturisirea pacatelor? Pentru ca lucrarea pacatului in om este aceea de a-l izola, de a-l rusina si de a-l impietri a.i sa distruga unitatea cu ceilalti credinciosi. Marturisirea pe de alta parte uneste, vindeca si elibereaza, 1 Ioan 1:8-9. De ce e greu sa iti marturisesti pacatul? Deoarece ne face sa ne simtim expusi si vulnerabili. Ne smereste cum putine alte lucruri o fac, ne stanjeneste si produce teama in noi fata de posibilele reactii ale celorlalti. Marturisirea ar trebui sa fie una privata sau una publica? Cred ca este si una si cealalta, in functie de circumstante. Cand este vorba de cineva care doreste sa incheie un legamant cu Cristos atunci marturisirea pacatelor trebuie sa fie publica ca marturie in fata oamenilor a recunoasterii starii pierdute in care el constientizeaza ca se gaseste, sau cand pacatul meu a afectat intreaga adunare. In alte situatii de cele mai multe ori marturisirea noastra este bine sa o facem unui alt frate sau surori. Sa observam ca apostolul nu spune ca trebuie sa marturisim pacatul altcuiva cum se intampla adesea sa faca unii crestini, ci sa ne marturisim propriul pacat. Iacov ne provoaca sa ne privim in oglinda, nu sa privim la cel de langa noi.
Este nevoie sa invatam sa facem asta si in relatia cu sotul sau sotia noastra. Adesea suntem ispititi sa spunem, “da stiu ca am gresit, dar el/ea m-a impins sa fac asta.” Cu siguranta ca vina este impartita, dar ce faci cand celalalt nu doreste sa isi recunoasca vina? Nu poti decat sa te concentrezi pe partea ta, si pe ceea ce ai gresit tu. Tu fa-ti partea ta si cere-I lui Dumnezeu sa se ocupe de cealalta parte.
Ne marturisim unii altora pacatele ca sa ajungem sa fim atat de apropiati incat sa ne dorim sa ne rugam impreuna. Marturisirea pregateste terenul pentru rugaciunea fierbinte. Iacov portretizeaza biserica ca pe o comunitate unita, un grup de prieteni atat de apropiati incat pot sa fie sinceri, deschisi, vulnerabili si adevarati unii cu altii. Atunci cand o sa avem asa ceva, vindecarile indiferent de natura lor vor deveni mult mai dese si mai vizibile in biserica.
De ce nu se intampla aceste lucruri in biserica mai mult? Pentru ca satan nu sta degeaba. El foloseste vina, rusinea, faptele noastre, ego-ul si mandria ca sa ne indemne sa ne ascundem pacatele si sa ne temem de felul in care ar putea reactiona ceilalti. Dar asa cum este adevarat ca nu avem mainile curate pana cand nu luam decizia sa spalam mizeria de pe ele, la fel este si cu pacatul. Nu vom fi vindecati de el pana cand nu il vom marturisi, Iacov 4:8-10. Un psiholog crestin spunea ca vom fi pe atat de bolnavi pe cat sunt de mari secretele noastre.
A doua parte a vs.16 ne arata secretul din spatele raspunsului lui Dumnezeu la rugaciunea noastra. Rugaciunea fierbinte a celui drept este foarte puternica. Un om care si-a marturisit pacatele si care s-a pocait de ele, cand se roaga lui Dumnezeu, gaseste usa deschisa inaintea Sa. Daca raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunile mele intarzie poate fi si datorita conditiei mele spirituale.
Ce inseamna rugaciune fierbinte? Nu are legatura in primul rand cu pozitia pe care o avem cand ne rugam. Nici daca ne rugam cu voce tare, in soapta sau in gand. Nu tine de faptul ca ne rugam cu ochii inchisi sau cu ei deschisi. Cand copilul nostru va fi in sala de operatie, intelegem ce inseamna rugaciunea fierbinte. Cand totul este pe muchie de cutie, o situatie de viata sau de moarte, o sa ma rog cu sinceritate, cu pasiune si fara a mai tine cont de ceea ce cred ceilalti. Voi cadea in genunchi, voi striga catre Domnul si voi pierde notiunea timpului. Atunci ma predau complet Domnului in rugaciune. Atunci traiesc experienta rugaciunii fierbinti. Dar Iacov ne indeamna sa nu asteptam dupa aceste situatii disperate pentru a trai o astfel de comuniune cu Dumnezeu. Ci sa facem din rugaciunea fierbinte un lucru constant, asa cum am invatat de la Isus Cristos, Evrei 5:7.
In vs.17-18, Iacov ne aminteste de profetul Ilie si il numeste “un om de aceeasi natura ca si noi.” Ilie a fost un om al actiunii care atunci cand primea un mesaj de la Dumnezeu mergea imediat sa il faca cunoscut. Un om hotarat si determinat, care avea insa unele probleme cu temperamentul si care era predispus la descurajare si depresie. Cu toate acestea Ilie a fost un om care iubea rugaciunea si care a umblat credincios lui Dumnezeu intr-o generatie stricata si rea. A reusit acest lucru pentru ca nu a fost omul jumatatilor de masura, aceasta fiind calea pe care Domnul o uraste cel mai mult in viata copiilor Sai, Apocalipsa 3:15-16. De aceea Dumnezeu a fost cu Ilie atunci cand acesta si-a pus mainile peste un copil care murise si Domnul a dat din nou suflare trupul lui, 1 Regi 17:17-24. Acesta este rezultatul unei vieti fierbinti de rugaciune. Ilie este un model pentru noi prin pasiunea lui fata de rugaciune.
In ciuda slabiciunilor noastre, Dumnezeu alege sa ne foloseasca pentru victorii extraordinare. Ilie a tinut piept la 450 de profeti ai lui Baal si a inaltat o rugaciune atat de fierbinte catre ceruri ca Dumnezeu a trimis foc din cer la cererea Sa. Dar mai tarziu Dumnezeu a trebuit sa mearga sa il caute, sa il incurajeze si sa il ridice pe Ilie atunci cand se temea si se ascundea fiind deprimat si descurajat. Povestea lui Ilie poate fi si povestea noastra. Iacov spune ca Ilie a fost un om de aceeasi natura cu noi. Nu a fost un super om. Suntem facuti din acelasi aluat. Toti avem momente cand ne simtim puternici in Domnul dar si cadem uneori cand presiunea este puternica. Avem momente cand suntem plini de incredere dar si clipe cand aproape ca am fost gata sa renuntam. Dar cum Dumnezeu a mers sa il caute pe Ilie, la fel va face si cu noi, pentru ca Dumnezeul lui Ilie este si Dumnezeul nostru. El ne cauta, ne gaseste, ne mustra, ne incurajeaza, ne ridica si ne pune din nou in lucrarea Sa. Daca Dumnezeu a ascultat rugaciunile lui Ilie atunci El le va asculta si pe ale noastre.
Sa indraznim sa ne marturisim pacatele unii altora, sa ne adunam impreuna pentru rugaciune si sa invatam sa ne rugam fierbinte pentru ca acelea sunt rugaciunile care ii atrag atentia lui Dumnezeu. Iar cand Dumnezeu intarzie sa ne raspunda sa ne aducem aminte de Ilie si sa invatam din exemplul lui. El a invatat sa astepte dupa Domnul, a avut rabdare, nu a renuntat ci a continuat sa creada si sa se roage fierbinte Domnului. Si Domnul la timpul ales de El i-a raspuns. Rugaciunea nu este o povara, o obligatie sau o datorie, ci este o binecuvantare si un privilegiu extraordinar. Si cand ne rugam sa o facem cu credinta fara sa ne indoim, stiind ca nimic nu este prea mult sau prea mare pentru Creatorul cerurilor si al pamantului.