Luca 14:25-33, Matei 10:34-39, Luca 10:67-62
Nu exista nici cea mai indoiala ca mantuirea este un dar de la Dumnezeu. Nimeni nu poate ajunge prin propriile eforturi si fapte in ceruri. Tuturor ne plac darurile, mai ales cele pe care le primim de la Dumnezeu. Dar toate darurile vin cu un pret. Cel ce il ofera este gata sa plateasca pretul, dar in acelasi timp si cel ce il primeste trebuie sa fie gata sa faca la fel. Pentru ca primirea unui dar vine cu o responsabilitate. Calea care duce in ceruri si pe care Cristos ne-a chemat sa umblam nu este usoara si nici populara. Nu este calea succesului, a carierelor stralucitoare si a batailor pe umar. Calea spre ceruri aduce celui ce merge pe ea adesea singuratate, sacrificiu, lacrimi, tradare, umilinta, batjocura si chiar moarte Domnul Isus spune limpede ca daca vom urma calea Lui, atunci vom primi cerurile, dar in aceasta lume vom avea parte de necazuri si suferinta in aceasta viata datorita numele Sau.
Isus ne-a promis cerul si a spus ca merge la Tatal ca sa pregateasca locuri pentru cei ce sunt ai Sai. Din pacate de-a lungul timpului cerul nu a fost prezentat intr-un mod indeajuns de atractiv pentru oameni. Cand Pavel a fost rapit in duh si dus in al treilea cer, s-a intors si pur si simplu nu a putut sa ne spuna nimic despre ce a vazut acolo. A spus ca ceea ce a vazut este prea mult ca omul sa poate intelege sau cuprinde cu mintea aceasta. Cand lui Ioan i s-a descoperit cerul, el se inspaimanta si se minuneaza atat de tare de ceea ce vede acolo incat i se reseteaza pana si teologia corecta. Fara sa isi dea seama se pune in genunchi si se inchine in fata ingerului care ii descoperise acele lucruri exraordinare. Este nevoie ca ingerul sa strige la el si sa ii aminteasca ca si el este doar un slujitor si ca doar lui Dumnezeu trebuie sa I te inchini. Nu avem toate imaginile si toate informatiile despre cer pe care ni le-am dorim care sa ne convinga pe deplin sa fim dispusi sa platim cu bucurie pretul darului cerurilor, asa cum o facem cand platim pretul costisitor uneori al unui concediu. Pe de alta parte am ajuns sa iubim atat de tare pamantul acesta pentru ca aici avem slujbe pentru care am muncit si pentru care am facut ani de facultate, avem case pentru care ne-am ostenit atatia ani si pentru care inca nu am terminat de platit ratele, avem masini pe care le-am cautat si dupa care mult am mai alergat pana sa ni le luam, avem copii pentru care am sacrificat si am muncit zi si noapte, avem nepoti care ne fac sa intinerim de cate ori suntem cu ei. Dar in cer nu stim exact cum va fi si ce ne va astepta acolo. De aceea e atat de greu sa ne desprindem de lucrurile cu care ne-am obisnuit. Ne tin legaturile de sange aici, obiceiurile noastre, munca noastra. Si vine Isus si ne spune “Eu am venit ca sa va iau de pe acest pamant unde voi ati muncit sa va faceti un rost si sa va duc in cerul unde de doua mii de ani eu muncesc ca sa va fac un viitor vesnic.” Dar Doamne noua ne place pamantul acesta. Avem tot ce stim aici. Si totusi unii dintre noi gasim acel graunte de mustar de credinta si ii spunem Domnului, “Bine Doamne, acceptam darul Tau. Acceptam cerul.” Dar apoi Isus vine si ne arunca inainte o alta mare provocare: ”vreau sa stiti ca o sa fie un pret de platit ca sa ajungeti acolo”. “Cum asa Doamne, nu este de ajuns ca sunt gata sa renunt la toata munca si osteneala mea de atatia ani de pe pamant? Acum imi ceri sa platesc si un pret pentru ceruri?” Mare atentie! Isus nu spune ca trebuie sa ne platim mantuirea. Nu spune ca trebuie sa dam tot ce avem ca sa ajungem in cer. Dar El spune: “Daca va hotarati sa primiti de la Mine in dar cerurile, atunci sa stiti ca acolo veti ajunge doar prin Mine, caci Eu sunt usa. Dar cand primiti cel mai mare dar pe care cineva il poate primi in aceasta viata vreau sa stiti ca acest lucru vine cu o responsabilitate.”
Acum…, ce pret trebuie sa platim noi pentru ceruri? Stateam si ma gandeam ca slava Domnului noi nu am fost batuti sau dati afara din case ca ne-am unit cu Isus in botez, asa cum au fost si sunt si astazi multi. Noi nu am fost dati afara de la slujba ca l-am urmat pe Cristos. Noi nu am fost parasiti de soti sau de sotii din cauza Domnului. Noi nu am primit nici macar o palma pentru ca am ales sa ne pocaim. Cel mai probabil ca nu ni se va taia capul, nu vom fi rastigniti, omorati cu pietre, taiati cu ferestraul sau aruncati la fiarele salbatice in arena, asa cum au fost apostolii si multii altii dupa ei. Nu vom fi impuscati in fata copiilor daca nu ne lepadam de Cristos. Atunci care este pretul pe care trebuie sa il platim noi? Pentru ca Domnul Isus spune limpede ca fiecare om care primeste darul mantuirii trebuie sa plateasca la randul lui un pret pentru ca paseste cu El pe calea Imparatiei Cerurilor.
Trebuie sa platim pretul smereniei, “pilda vamesului si a fariseului.” Luca 18. Multi ne gandim astazi ca daca nu suntem sfinti, atunci macar suntem niste sfintisori. Stam si ne gandim cand se mai predica si ne simtim cu musca pe caciula ca nu om fi noi cei mai pocaiti oameni, dar sigur suntem mai buni decat multi altii. Unii o simtim atat de puternic ca nu ne ferim sa o spunem si in cuvinte, iar altii desi nu spunem acest lucru in gura mare totusi avem in inimi atitudinea fariseului. Altfel cand ne-am ruga am face-o precum vamesul, nu am mai judeca, nu am mai eticheta sau barfi oamenii. “Nu oi fi eu perfect dar macar eu sunt, eu fac, eu am…” Va suna cunoscut aceste cuvinte? Dar pretul pentru ceruri este smerenia. Caci Dumnezeu le da har celor smeriti, dar sta impotriva celor mandri. Cat suntem pe calea spre ceruri ar trebui sa strigam in rugaciunile noastre de fiecare data: “Doamne stiu ca nu sunt bun de nimic. Sunt cel mai pacatos dintre oameni. Nu am dreptate niciodata, doar Tu Doamne ai dreptate. Sunt slab, nevrednic de tot ce imi dai zi de zi si sunt neputincios adesea in fata pacatului. Doar prin harul Tau, Doamne sunt ceva. Nu imi pot permite sa judec pe nimeni Tata, caci Tu esti singurul judecator care ne va judeca pe toti.” Vreau sa stiti ca pretul smereniei este unul costisitor in generatia noastra pentru ca suntem o generatie de oameni mandri, care ne consideram a fi foarte buni, morali si chiar spirituali, cand ar trebui sa avem in noi atitudinea talharului de pe cruce care a zis, “Doamne eu stiu ca ceea ce mi se intampla mie este drept. Eu merit suferinta. Pentru mine e corect sa fiu pe cruce, dar pentru tine Doamne, nu a fost.” L-a iertat Isus pe talhar? DA! L-a dat jos de pe cruce? Nu! L-a lasat in cuie ca sa simta pretul pacatelor lui. Samson a fost ascultat de Dumnezeu cand l-a rugat sa ii ma idea inca o data puterea din trecut, si Domnul i-a dat-o, dar nu i-a dat inapoi ochii pe care si-I pierduse si nu i-a salvat nici viata atunci cand templul filistenilor s-a prabusit. Cand mi-am rupt piciorul nu am strigat catre Domnul de ce mi s-a intamplat mie acest lucru de doua ori in trei ani. I-am multumit ca astfel imi aminteste de fiecare data cine sunt eu si cine este El si ca am nevoie sa umblu smerit cu E. zi de zi ca sa am parte de El. Sa nu ne ingrijoram cand suntem incercati de Domnul pentru ca suferinat vine spre pocainta si crestere spirituala. Sa ne inspaimantam cand toate ne merg bine, ca poate Domnul ne-a lasat prada alegerilor noastre slabe. Cristos spune ca cei cu inima smerita vor vedea Imparatia Cerurilor.
Trebuie sa platim pretul lucrurilor. Cerul vine cu un pret. Sa citim Fapte 19:18-19. Ce pret au platit cei din Efes pentru Isus? Au renuntat la o avere de 50 000 de arginti. Ei au ars cartile, nu le-au vandut. Damigenele cu vin le ardem cand ne pocaim, nu le ascundem in pivnite sau le vindem. Lucrurile pe care le-am obtinut prin pacat le ardem si incetam sa le mai facem. Crucea lui Isus costa. L-a durut pe Domnul si ma va durea si pe Mine daca o iau in fiecare zi asa cum El mi-a cerut sa o fac. Dumnezeu ne deschide cerurile, dar ne cere sa renuntam la anumite lucruri in calatoria noastra spre El. Cand Domnul isi trimite apostolii sa predice oamenilor sa se pocaiasca ce le spune in Matei 6:7-12. Nu luati nimic cu voi care sa va incetineasca. Atatea lucruri caram in spate in vietile acestea. Lucruri care ne cocoseaza si ne coplesesc pentru ca am muncit penttu ele, am sacrificat pentu ele si nu vrem sa le lasam in urma. De aceea nu mergem sa le predicam oamenilor sa se pocaiasca, de grija lucrurilor. Domnul sa ne mustre si noi sa primim cu inimi smerite mustrarea Sa. Caci daca suntem copiii Lui, El nu ne va permite sa ne pierdem sufletele, dar nu va ingadui nici sa Il batjocorim si sa Il facem de rusine cum vrem noi. Ne-am simtit bine cand am dat ceva sa manance la un amarat? Am fost fericiti cand am ajutat pe cineva? Ne-am simtit impliniti cand am sacrificat pentru Imparatia Domnului? Daca raspunsul este “Da” si stiu ca asa este, atunci de ce nu facem lucrul acesta zi de zi? Pentru ca ne costa. Dar urmarea lui Isus cere sa platim pretul lucrurilor.
Trebuie sa platim pretul sfinteniei. Lumea uraste spiritualitatea, eticul si moralitatea. Cat timp bem cu ei, fumam cu ei, barfim cu ei, petrecem cu ei, facem glume murdare cu ei, nu este nici o problema. Dar cand ne pocaim devenim ca un cui in talpa lumii. Pentru ca zi de zi suntem chemati sa le aratam si sa le spunem celor de langa noi ca nu este bine ce fac si ca nu este bine cum traiesc. Pretul sfinteniei cere sa iti schimbi relatiile. Viata mea sfanta ii va mustra pe cei din jurul meu. Vorbirea mea ii va deranja. Atitudinea mea ii va enerva. De aceea multi crestini adopta calea caldicelii. Pentru ca respingerea doare. Dar numai lasand in urma prietenia cu lumea o sa te bucuri de prietenia cu Isus, “nu va mai numesc robi, ci acum va numesc prieteni.” Ioan 15:15. El umple din plin golul lasat de plecarea prietenilor din lume. Dar atatia care astazi vor sa isi pastreze relatii bune cu lumea, nu realizeaza ca traiesc in dusmanie cu Dumnezeu. Scriptura ne aminteste acest lucru prin apostolul Iacov 4:4, dar si prin apostolul Ioan in 1 Ioan 2:15. Sfantul isi gaseste alte anturaje si alti oameni in jurul sau. Este gata sa plateasca pentru ceruri pretul sfinteniei.
Trebuie sa platim pretul planurilor pe care ni le-am facut pentru aceasta viata. Toti apostolii isi facusera planuri pentru viata lor, dar Cristos le-a schimbat planurile la toti. Petru cu Andrei probabil ca visau la o afacere in domeniul pescariei, sa isi extinda flota, sa isi deschida un magazin de peste. Luca se si vedea mare doctor cu pacientii facand coada la cabinetul lui. Matei isi facuse planuri sa isi mai faca un etaj la casa cu banii castigati ca vames de pe urma amaratilor. Pavel se si vedea conducatoriul sinedriului. Cel mai mare din tagma fariseilor. Dar rand pe rand, tuturor, Isus Cristos le-a schimbat total planurile pe care si le facusera pentru viata aceasta. “Doamne noi am lasat totul si te-am urmat. Ce va fi pentru noi ca am facut acest lucru?“ striga Petru. “Cerurile si onoarea de a sta la dreapte Mea” ii raspunde Domnul.
Cati dintre noi putem spune cu toata sinceritatea astazi ca Isus Cristos ne-a schimbat total planurile pe care ni le facusem pentru viata noastra? Doamne vroiam sa ma fac IT-ist dar am renuntat ca sa fiu doctor si sa slujesc pe cel bolnav si in suferinta pentru numele Tau. Doamne planuisem sa fac facultatea de afaceri, dar mi-am deschis un ONG ca sa ajut sarmanii. Doamne imi facusem planuri cu un barbat sa ma casatoresc, dar El nu te iubea asa ca am ales sa Il las in urma si sa te urmez pe Tine. Doamne aveam o slujba care imi aducea bani multi, dar am renuntat la ea caci stiam ca nu te onoram pe Tine prin ceea ce faceam. Cati dintre noi i-am permis lui Isus sa ne schimbe total planurile pe care ni le facusem in viata?
Este un pret de platit pentru ceruri, iubitii Domnului. Domnul Isus spune ca daca nu suntem gata sa il platim, atunci sa nu ne propunem sa pasim pa calea Lui. Sa ramanem unde suntem ca altfel ne vom chinui si pe pamant si ne vom chinui si in vesnicie. Isus a fost inviat si a fost inaltat in slava, dar a platit un mare pret pentru onoarea ce I s-a acordat in cer si pe pamant. El ne promite si noua ca vom si inviati si inaltati asemenea Lui. Dar pentru asta spune ca trebuie sa fim gata sa platim si noi pretul de a fi ucenicii Lui.