Adevarul este ca putem fi ortodocşi în teologia noastră şi atenti in ceea ce priveste moralitatea noastră, dar cu toate acestea să tolerăm în vieţile noastre unele păcate. Cred că fiecare dintre noi are propriile slabiciuni si in casa Domnului invatam ca nu este nevoie sa pretindem ca suntem ceea ce nu suntem. De unele slabiciuni suntem foarte constienti, insa de altele poate ca avem nevoie sa fim facuti conştienţi. Pentru acest lucru Dumnezeu ne-a dat Scriptura. Ca sa ne vedem prin ea exact asa cum suntem, nu asa cum ne dorim sa credem ca suntem si ca sa ne arate care sunt lucrurile pe care trebuie sa le scoatem din viata noastra. În studierea păcatului egoismului, ne este de folos să începem cu faptul evident că acest pacat face parte din natura noastra pamanteasca. Trebuie doar să ne uitam la nişte copii de grădiniţă când se joacă şi vom vedea ca omul incepe sa se confrunte cu acest pacat inca de la inceputul vietii lui. Chiar şi după ce devenim creştini si Duhul lui Dumnezeu incepe sa lucreze in noi mai mult din altruismul Domnului Isus, totusi continuam sa cadem in acest pacat deoarece firea pământească este in război deschis cu Duhul din noi, Galateni 5:17. Unul dintre modurile de exprimare ale firii din noi este egoismul.
Egoismul ca si celelalte pacate amintite pana acum este un păcat mai uşor de vazut în alţii şi mai dificil de recunoscut în noi înşine. Un lucru pe care l-am vazut in toti acesti ani de slujire in Imparatia lui Dumnezeu, este ca omul are in general despre sine o parere foarte buna, cu mult peste realitatea a ceea ce el este de fapt. Omul are o parere deformata despre sine si subiectiva, deoarece este ancorata mai mult in inselaciunea lui satan decat in cuvantul lui Dumnezeu. Mai mult, există grade diferite de egoism si manifestari diverse ale lui. Egoismul unuia poate fi destul de evident in schimb al altuia poate fi mai subtil. Egoismul se poate manifesta în mai multe moduri, iar astazi vom aborda cateva dintre ele pentru a intelege mai bine cum acest pacat se poate manifesta usor si în viaţa credincioşilor si deasemenea pentru a demonstra cuvintele apostolului Pavel din 2 Corinteni 2:11.
Prima formă de manifestare a egoismulului este în interesele noastre. Sa deschidem Scriptura la Filipeni 2:3-4, 1 Corinteni 10:24. Acum haideti sa vedem cateva exemple: Marcu 10:35-41.
Interesele noastre includ activitatea noastra, munca pe care o facem, pasiunile pe care le avem. Un test bun despre gradul nostru de egoism în domeniul intereselor ar fi acela de a recapitula conversaţia pe care am avut-o de curand cu o persoană şi să apreciem cât de mult am vorbit noi despre ceea ce facem si ceea ce ne place, în comparaţie cu cât de mult l-am ascultat pe celălalt sau ceilalti.
Poate ca această formă de egoism ni se pare inofensivă. De obicei in cel mai rău caz am putem numi acest lucru o lipsă de politeţe sau o persoana mai vorbăreaţă din fire, dar în nici un caz nu ne-am gandi ca este o forma de egoism. Însă acesta este un simptom de egocentrism care indică că suntem foarte preocupaţi de noi înşine si foarte putin ce ceilalti.
În 2 Timotei 3:1-5, Pavel prezintă o listă de păcate cu adevărat urâte care vor caracteriza “vremurile din urmă”—adică vremurile pe care le trăim noi astăzi. Printre acestea este şi “iubirea de sine.” Iubitor de sine este o bună descriere a persoanei egoiste. Această persoană este întâi de toate centrată pe sine însuşi. Este un pacat care afecteaza toate relatiile din viata noastra. Relatia cu aproapele meu, relatiile din familia mea, relatiile din biserica si relatia cu Dumnezeu.
O alta manifestare a egoismului este cea legata de timpul nostru, Marcu 10:13-16, 6:30-34. Timpul este o resursă preţioasă, şi fiecare din noi are o măsură fixă de timp în fiecare zi. Traim intr-o generatie in care suntem cu toţi foarte ocupaţi şi prin urmare poate deveni uşor să fim egoişti cu timpul nostru. Indiferent că suntem bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, avem tendinţa de a rezerva timpul spre folosul propriu. Vedem insa felul in care Domnul Isus a actionat in astfel de situatii. Nu putem sti niciodata cum poate binecuvanta Domnul slujirea noastra prin dedicarea timpului nostru. Domnul Isus si-a facut timp pentru El ca sa fie singur cu Dumnezeu, timp pentru ucenicii lui, timp pentru cei ce aveau nevoie de slujirea Sa. Sa vorbim despre cateva modalitati prin care putem lupta impotriva egoismului manifestat prin timpul nostru…
Am auzit ca scuze folosite de oameni pentru egoism: slujba, hobby-urile, dar si sotul/sotia sau copiii. Fiecare avem nevoie de slujba pentru hrana, de macar un hobby pentru relaxare, de sot/sotie cu care sa petrecem timp de calitate si de copii care sa ne umple vietile de bucurie si pe care sa ii crestem si sa ii educam, dar sa nu facem din acestea idoli care sa ne controleze vietile si sa ne faca sa devenim egoisti in ceea ce priveste timpul nostru.
Sa invatam sa dam fiecarui lucru timp din viata noastra. Sa cautam acel echilibru pe care il vedem in viata Domului Isus. El a stiut sa foloseasca cu intelepciune timpul si de aceea a reusit sa termine in trei si jumatate o lucrare coplesitoare. Da, El a fost Cristos, Fiul lui Dumnezeu, dar a purtat in trupul sau si s-a luptat si cu neputintele si slabiciunile omenesti. Iar ziua in timpul vietii Lui avea tot 24 de ore ca si acum.
Un al treilea domeniu al egoismului este cel al banilor, Hagai 1:3-11. Exista in viata mea cu adevarat o preocupare pentru nevoile bisericii, pentru vaduve, orfani si pentru cei mai putin binecuvantati decat noi? Avem cu adevarat inima si buzunarele deschise la nevoile celorlalti? Vedem ajutorarea si darnicia ca pe o povara sau ca pe o binecuvantare?
Apostolul Ioan scrie si el in 1 Ioan 3:17, “Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?”. Prin darnicie dam viata dragostii lui Dumnezeu din inimile noastre si cultivăm compasiune faţă de cei în nevoie. Devenim crestini cu fapta, nu doar cu vorba.
Ce exemplu frumos gasim in felul de viata al crestinilor din primul secol, Fapte 2:44-45, 4:32-37.
Al patrulea domeniu pe care-l vom analiza în legătură cu egoismul este lipsa de consideraţie, Matei 26:31-35.
Persoana lipsită de consideraţie nu se gândeşte la impactul acţiunilor sau cuvintelor sale asupra altora. Ori de câte ori nu ne gândim la impactul acţiunilor noastre asupra altora, suntem lipsiţi de consideraţie faţă de alţii în mod egoist.
Deasemenea nu sunt putini cei care au ca atitudine: “eu spun intotdeauna ceea ce gandesc si fac cee ace consider ca este bine fie ca iti place sau nu”. Aceasta atitudinea este o lipsa de consideraţie si drept urmare o dovada de egoism. Pentru ca cel ce face acest lucru este complet indiferent că poate jigni sau răni sentimentele altora. El este preocupat doar să-şi spună părerea proprie si ceea ce el simte fara sa il intereseze prea mult cum ii afecteaza pe ceilalti acest lucru.
Cine întârzie întotdeauna şi-i face pe alţii să aştepte este lipsit de consideraţie. Cine vorbeşte în gura mare la telefonul personal deranjându-i pe cei din jur este lipsit de consideraţie într-un mod egoist. La fel şi copilul care după ce a mâncat isi lasă farfuria pe masă ca să fie adunata de altcineva.
Cum ne cheama Isus sa luptam cu egoismul? Prin lepadare de sine si altruism. Prin acestea se realizează întotdeauna un echilibru între nevoile şi preocupările mele şi ale altora. Astazi exista egoism în familie, când un soţ aşteaptă ca celălalt să-I împlinească nevoile, în loc să gândească cum poate el să slujească celuilalt. Egoismul se vede atat de limpede si in biserica cand in loc ca fiecare credincios sa isi puna darurile primite de la Dumnezeu in slujba Domnului si a celorlalti, asteapta ca altcineva sa faca lucrul acela in locul lui.
Cel mai extraordinar exemplu de dăruire altruistă este Domnul Isus Cristos, despre care apostolul Pavel ne reaminteste ca desi era bogat in ceruri, s-a făcut sărac pentru noi venind pe pamant, astfel încât prin sărăcia Lui noi să fim îmbogăţiti, 2 Corinteni 8:9. Dar atat de frumos ne este ilustrat altruismul Domnului nostru in Filipeni 2:1-16.
Un exemplu de altruism il descoperim in timpul plăgii bubonice care a lovit Europa în 1348 şi care a cauzat moartea a peste 30% din populaţia Europei. Boala se răspândea atât de repede, încât atunci când un membru al familiei era infectat, de multe ori întreaga familie urma să moară. Din această cauză, adesea tot restul familiei pleca în grabă, lăsându-l pe cel bolnav să moară singur. Cativa preoţi au ales sa ramana si sa ii îngrijeasca pe cei bolnavi şi muribunzi, stiind ca facand lucrul acesta urmau sa moara şi ei. Alţi preoţi au refuzat să ramana ca sa ajute si au fugit ca sa isi scape viata. Dupa ce a trecut aceasta epidemie se spunea că toti preoţii buni au murit, iar cei ce au ramas sunt cei egoisti.
Deasemenea exemplul lui Albert Schweitzer care a renuntat la toate functiile ocupate, la viata confortabila si la onoarea de care se bucura in tara lui pentru a merge sa slujeasca ca doctor in Gabon intr-un spital de leprosi.
Probabil ca pe noi trăirea altruistă nu ne va costa totul ca pe Domnul nostru Cristos, dar daca dorim sa fim vindecati de egoism si sa fim mai mult decat crestini de duminica atunci, trebuie sa realizam ca acest lucru ne va costa ceva. Ne va costa resurse fizice, timp, sacrificii, sentimente, bani. Ne va face să devenim interesaţi de interesele, preocupările şi nevoile altora nu doar de ale noastre. Ne va costa preocuparea faţă de emoţiile şi sentimentele altora nu doar de ceea ce simtim sau ne dorim noi.
Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să trezeasca in noi o dorinta de a lupta împotriva tendinţelor egoiste. Fiecare dintre noi ne luptam cu egoimul. De aceea ma rog sa nu trecem cu vederea acest pacat spunând că este neimportant. Atunci cand aleg sa il urmez pe Cristos aleg constient sa nu mai traiesc pentru mine ci pentru El, Filipeni 1:21. Amin!