Mesaj de la Isus – Biserica din Tiatira

Apocalipsa 2:18-29

Tiatira era cel mai mic si neimportant oras dintre cele sapte mentionate in cartea Apocalipsa. Daca celelalte erau fiecare mari centre comericale sau culturale, Tiatira era cunoscut doar pentru bronzul de calitate din care se faceau arme. Insa desi ca cetate era cea mai lipsita ca importanta dintre cele sapte, mesajul adresat de Domnul Isus acestei biserici este cel mai lung dintre toate. Lucrul acesta ne spune ca pentru Domnul Isus nu exista biserici mici si biserici mari. Caci ”acolo unde doi sau trei se aduna in numele Meu acolo voi fi si eu cu ei.” Sa nu fiti descurajati sa credeti ca daca sunteti o biserica mica atunci nu aveti aceeasi importanta in ochii Domnului. Cristos isi iubeste biserica indiferent de marimea ei.

Isus cunoaste adevarul despre fiecare biserica, vs.18.19. Este singura data in cartea apocalipsa cand Isus este numit Fiul lui Dumnezeu. Ca si in celelelte mesaje Domnul incepe prin a lauda biserica din Tiatira pentru lucrurile bune care ii caracterizeaza lucrarea. Si observam ca aceasta biserica avea faptele bune ale bisericii din Efes dar si dragostea care acesteia ii lipsea. Avea perseverenta pe care o avea si biserica din Smirna, dar si teologia corecta care descria biserica din Pergam. Mai mult de atat, Domnul spune despre aceasta biserica ca facea la acel moment chiar mai multe in numele Lui decat facuse la inceput. Biserica din Tiatira era o adunare care crestea spiritual, in credinta in dragoste si in slujire. Spre deosebire de biserica din Efes despre care Domnul spune, „ai inceput bine, dar acum esti rau”, despre cea din Tiatira spune, „ai inceput bine si acum esti si mai bine.”

Dar Domnul Isus scoate la iveala si raul din biserica in vs.20. In ciuda laudelor si a cuvintelor frumoase spuse de Domnul despre ei, totusi undeva in mijlocul acestei cresteri spirituale, ei au ingaduit unei femei neevlavioase sa se ridice si sa aiba o influenta rea puternica in mijlocul lor. Cel mai probabil numele real al acestei femei nu era Izabela, ci Domnul facea referire la ea ca avand aceeasi influenta rea si negativa pe care a avut-o Izabela, sotia regelui Ahab despre care citim in cartea 1 Regi 16:29-32. Izabela a fost fiica unei rege pagan, insa Ahab regele poporului Israel de atunci a ales-o de sotie. Ea l-a intors atat de rege cat si intregul popor de la Dumnezeu si i-a facut pe toti sa se inchine la baal. Sub influenta pacatoasa a lui Izabela poporul Israel a decazut mai mult decat in orice alta vreme si decat sub conducerea oricarui alt rege. Izabela a promovat si a incurajat cat a putut de mult idolatria si desfraul.

Cum a reusit insa o femeie asemanata de Domnul Isus cu Izabela sa isi castige un loc atat de important in cadrul bisericii? Cred ca cel mai important cuvant pentru a intelege lucrul acesta este cuvantul,  „profetesa”. Pretinzand ca vorbeste in numele lui Dumnezeu eu a castigat favoarea crestinilor mai naivi si imaturi spiritual. Cu siguranta avea si o personalitate puternica, un discurs convingator, un zambet seducator si raspunsuri potrivite pentru potrivnicii ei. Fara indoiala ca era o femeie inteligenta dar si cu o capacitate extraordinar de mare de manipulare. Prin invatatura ei puteai avea totul: Mantuire, pe Isus, raiul, inchinarea la idoli, prietenie cu lumea si sex nevinovat.  Nu e de mirarea ca a gasit destul de repede oameni care sa ii sustina ideile si doctrina. Asa cum a reusit Izabela in vechiul testament asa a reusit si aceasta femeie in biserica din Tiatira.

Acesta este motivul pentru care personal sunt foarte prevazator cand cineva vine la mine si imi spune ca are un mesaj, o profetie sau un indemn de la Domnul. Este una sa fii predicator si alta sa pretinzi ca esti profet. Oricine pretinde ca este profet al lui Dumnezeu isi asuma o responsabilitate enorma. Nu vreau sa spun mai multe pe tema aceasta, decat ca din punctul meu de vedere sunt multi astfel de profeti falsi prin biserici si astazi si trebuie sa fim cu mare bagare de seama. Avem deja cuvantul lui Dumnezeu si apostolul Pavel spune clar in 2 Timotei 3:16-17 ca in el avem tot ceea ce ne trebuie.

Dat totusi cum a putut o astfel de femeie sa ajunga atat de influenta intr-o biserica atat de frumoasa? Poate a reusit sa influenteze pe unii dintre liderii bisericii. Poate ca de teama ca vor aduce dezbinare in biserica, liderii au evitat sa o confrunte cu adevarul. Poate au crezut ca tolerand-o, in cele din urma va inceta. Poate si-au spus ca si ea ca si ceilalti au nevoie sa cunoasca dragostea lui Isus si in cele din urma sa vina la adevar.                                                Nu putem sti cu exactitate motivul, dar stim ce s-a intamplat. Biserica a cazut in pacat sub influenta negativa a acestei femei.

Isus judeca pacatul din biserica, vs.21-23. Desi este adevarat ca rabdarea lui Dumneeu este mare, ea nu trebuie tratata cu dispret sau ca pe o slabiciune a Lui, ci ca pe un motiv sa ne pocaim de pacatele noastre, 2 Petru 3:9-10.  Dar si rabdarea lui Dumnezeu are o limita. Daca cineva persista in pacat atunci judecata Lui va veni peste el. Partea buna este ca cei au ales sa o urmeze au primit ince ceva timp ca sa se pocaiasca, dar pentru femeia respectiva timpul se scursese. Multi crestini aleg sa traiasca in pacat in lipsa unei judecati imediate a lui Dumnezeu. Dar pacatul isi primeste mai devreme sau mai tarziu rasplata. Si aceasta rasplata este moartea.

Isus ii incurajeaza pe aceia ce ii ramasesera credinciosi, vs.24-25. „Ce inseamna adancimile lui satan?” Izabela i-a mintit pe unii dintre crestini si le-a promis ca vor creste in cunostinta si pricere prin practicarea unor ritualuri pagane combinate cu simboluri crestine si tot felul  de experiente sexuale. Aceste lucruri urmau sa le aduca descoperirea unor secrete profunde si taine ascunse, nestiute de ceilalti. Asta este inselaciunea falsilor profeti care au dus in ratacire atatea milioane de oameni care sincer il cautau pe Cristos. Tuturor ne plac secretele. Ne dorim sa stim lucruri nestiute de ceilalti. Din cauza asta multi urmeaza astfel de profeti falsi si cad din credinta. Cand amesteci misterele si secretele cu putina religiozitate rezultatul este aproape irezistibil. Cine mai sa ramana doar la biblie cand poate sa primeasca mesaje directe de la Dumnezeu, semne si profetii care sa ne ofere o imagine asupra lumii care nu se vede cu ochiul liber si pe care ceilalti nu le pot vedea. Aceasta femeie ajunsese sa aiba atat de mare influenta in biserica inca Domnul nici macar nu le mai spune sa o scoata din mijlocul lor. Era nevoie de interventia Lui directa pentru a scoate biserica din acest intuneric.                                                                                                                                                                                                                                                     Isus le cere celor ce ii era credinciosi un singur lucru: „tineti cu tarie ceea ce aveti pana voi veni Eu.” Nu cedati si nu renuntati. Uneori asta este tot ceea ce trebuie sa faca un om evlavios. Sa nu cedeze in fata compromisului si a pacatului.

Isus ofera o promisiune minunata bisericii in vs.26-29. Ei se vor bucura alaturi de Cristos in ceruri. Vor domni impreuna cu Cristos si se vor bucura de prezenta Lui permanenta.

Ce implicatii are acest mesaj pentru noi? Adevarul este ca astazi traim intr-o societate care ne face sa ne uscam pe dinauntru. Si realitatea este ca un om infometat va manca orice ii vei pune inainte. De foame se hraneste cu lucruri care in cele din urma ii vor aduce moartea. Prea multi crestini astazi traiesc in doua barci. Prea multi refuza sa ii dea controlul deplin al vietilor lor lui Isus. Prea multi vor sa fie casatoriti si cu Cristos dar si in pat cu lumea. Intotdeauna va fi o Izabela acolo inaintea ta care iti ofera o varianta ieftina de crestinism, o cale comfortabila de a-l urma pe Cristos care sa nu te coste mai nimic. Sa fim cu bagare de seama fratilor la o astfel de inselatorie. Sa ne ferim de astfel de minciuni care ne promit totul, dar care ne trimit direct in iad. Stiu ca aceste lucruri nu sunt niciodata usor de primit, dar calea spre rai este ingusta. Sa tinem sus steagul sfinteniei si al neprihanirii. Sa lasam lumea sa traiasca cum alege sa o faca. Dar daca suntem biserica lui Dumnezeu atunci sa nu ne comformam ideilor si practicilor acestei lumi, ci planului si voii lui Cristos.

Acest mesaj ne transmite fiecaruia sa ramanem credinciosi adevarului, sa fim cu mare bagare de seama la ce se intampla in jurul nostru si sa nu cedam. Daca ne-am lasat compromisi de ideile si practicile lumii atunci sa ne pocaim si sa ne intoarcem pe calea sfinteniei cat Domnul mai are inca rabdare cu noi. Nu putem sa o avem pe Izabela care ne ingaduie sa fim crestini dupa placerea noastra si sa il avem si pe Isus care ne cheama sa fim sfinti asemenea Lui.

Daca vrem sa fim ca Isus atunci sa pasim pe calea Lui. Sa luptam pentru lucrurile pentru care a luptat el, sa aparam ceea ce a aparat El, sa iubim ceea ce a iubit El si sa uram ceea ce a urat El. O viata noua, extraordinara ne asteapta daca suntem gata sa facem lucrul acesta pana la capat. Amin!

 

This entry was posted in Predici. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code