Exod 20:17
Cuvantul cheie din aceasta porunca este verbul “a pofti”. Se repeta de trei ori in aceasta porunca tocmai pentru a accentua importanta pe care o are. Cuvantul “pofta” are doua intelesuri, unul pozitiv si altul negativ. Cel pozitiv este acela de a avea o dorinta puternica sau placere pentru ceva sau cineva. Dar in sensul negativ acesta inseamna sa iti doresti foarte mult ceva la care nu ai nici un drept, care apartine altuia. Porunca lui Dumnezeu nu interzice dorintele puternice in general ci doar pe cele ce pasesc in sfera poftirii anumitor lucruri si relatii asupra carora nu am nici un drept.
In traducerea evreiasca acest cuvant este folosit in Scriptura prima data in Geneza 2:9 si 3:6. In primul caz este folosit pentru ceva pozitiv facand referire la creatia buna si placuta la vedere a pomilor din grădina Eden, iar al doilea pentru a descrie pomul asupra caruia Dumnezeu le atrasese atentia lui Adam si Eva sa nu manance din el. Cu alte cuvinte porunca a zecea ne spune sa nu privim sau sa ne atintim ochii asupra acelor lucruri sau oameni cu care nu avem dreptul de a avea vreo legătura.
O intrebare importanta pentru a trata aceasta porunca este: Sunt eu fericit, cu adevarat fericit cu ceea ce am in viata mea? Sau parca e loc de mai mult?“Dar doar daca as avea…, atunci as fi fericit.” Aceasta atitudine este tocmai ceea ce face omul nefericit, nemultumit, trist, Filipeni 4:12. Trebuie sa recunoastem ca aceasta porunca este o mare provocare pentru fiecare.”Dar daca …” este in mintea fiecaruia dintre noi. Intrebarea care trebuie sa ne-o punem acum este: Care este limita cand ceea ce este normal sa iti doresti ajunge sa fie pofta pacatoasa? Nu este o problema sa iti doresti o sotie, o casa, o slujba, o familie, o masina, sănătate, dar este pacat sa iti doresti sotia, casa, slujba sau masina care ii apartin altei persoane. Poate fi păcat și când deși suntem bolnavi spiritual nu facem nimic pentru a fi vindecați, dar când suferim de probleme fizice facem tot ce ne sta in putința pentru a găsi vindecare. Ar fi bine sa am o casa? DA! Dar daca fericirea mea depinde de asta atunci dorinta mea este o pofta. Este bine sa imi doresc o familie? DA! Dar daca fericirea mea depinde de intemeierea unei familii atunci am trecut cu dorinta mea in sfera pacatului.
Cateva lucruri particulare ale pacatului poftei:
1.Este un pacat invizibil. Cele mai multe dintre celelalte pacate sunt vizibile si usor de observat. Cand ucizi, minti, furi, comiti adulter, dar si toate celelalte păcate au unele manifestari exterioare vizibile. Pofta însă este invizibila. Si in ea poate cadea la fel de bine cel sarac ca si cel bogat. Acest pacat nu poate fi tinut sub control ca altele. Poti sa faci pe cineva sa isi ia o zi de odihna, sau poti pedepsi pe cineva care fura sau ucide, poti sa mustri pe mincinos, dar pofta trece dincolo de conduita publica. Asta este partea cea mai dificila cu privire la acest pacat. Pentru ca nu il putem vedea suntem ispititi sa il trecem usor cu vederea. De cate ori ati auzit pe cineva recunoscand acest pacat? Poate am auzit toate celelalte pacate marturisite, dar am auzit pe cineva sa marturiseasca ca a pacatuit poftind la ceea ce nu avea voie? Personal nu am auzit pe nimeni care sa spuna: “Recunosc ca am un spirit rau al poftei. Ma puteti ajuta? Va puteti ruga pentru mine?”
Pavel spune in Romani 7:7-9 ca toate au fost bune pana cand omul a primit cele zece porunci si astfel pacatul a fost identificat in mod direct. Fara lege omul nu ar fi stiut ce este pacatul. Fara cea de-a zecea porunca nu am fi stiut ce inseamna sa poftesti si cum acesta este ceva rau si pacatos. Pofta nu are deloc de-a face cu trupul ci este ceva direct legat de inima. Ce se intampla cand vedem o banca pe care este pus un semn cu “nu atingeti, proaspat vopsit”? In mod instinctiv simtim un impuls de a pune degetul sa atingem. Pofta de a face asta a fost mereu in noi, dar semnul de a nu atinge a trezit-o la viata. Este ca si cum ai spune: “inchide ochii si gandeste-te la orice in afara de o pantera roz”. Care credeti ca va fi primul lucru care ne vine in minte? “O pantera roz. Simplu act de a spune “Sa nu”, trezeste in noi dorinta de a face ceea ce este interzis.
2.Este rezultatul unei inimi nerecunoscatoare. Sa poftesti la cea ce este al aproapelui tau arata ca vrem sa imbunatatim ceea ce ne-a dat deja Dumnezeu. Cel ce pofteste la ceea ce nu este al lui considera ca este nedreptatiti si ca i s-ar cuveni mult mai mult decat are in prezent. In timp ce altii se bucura de atatea bunatati el trebuie sa se multumeasca cu firimituri. Cand poftesc la casa aproapelui meu, nu ma arat de fapt nemultumit cu cea in care locuiesc eu in prezent? Cand poftesc o alta femeie nu arata ca sunt nemultumit cu sotia mea? Cand poftesc la copiii aproapelui meu nu ma arat nemultumit fata de Dumnezeu. Cand poftesc la promovarea colegului meu de munca nu ma arat nemultumit cu ceea ce Dumnezeu mi-a dat mie? Cand poftesc la sanatatea vecinului meu nu ma arat nemultumit de felul in care Dumnezeu are grija de a mea? Atunci cand poftesc la ceea ce nu imi apartine ma indoiesc de intelepciunea lui Dumnezeu, de bunatatea, dreptatea si dragostea Lui. Pofta pentru ceea ce nu este al nostru este de fapt un atat direct la adresa lui Dumnezeu. Practic spunem: “Doamne, nu ai grija de noi asa cum se cuvine.” Il acuz pe Dumnezeu ca a esuat in a-mi purta de grija.
Scriptura nu condamna sa fii un bun om de afaceri; nu condamna pe cel ce isi face planuri pentru viitor; nu condamna ca iti dorești sa ai o proprietate mai mare; nu condamna pe cel ce se bucura de munca lui; si nu il condamna nici pe cel bogat pentru ca este bogat. Dumnezeu atrage atenția asupra pericolului de a ajunge sa nu fii mulțumit niciodată cu ceea ce ai.
Am văzut de curând un film care se numește: “toți banii din lume” regizat după o întâmplare reala. Nepotul celui mai bogat om din lume la acel moment Jean Paul Getty a fost rapid. Când răpitorii au sunat sa ceara suma de răscumpărare, bunicul lui a refuzat sa o plătească considerând-o prea mare. După mai multe runde de negocieria-și primirea unei cutii cu urechea tăiată a nepotului sau, Paul Getty a plătit o suma mult sub ceea ce ceruseră inițial răpitorii. Când a fost întrebat de ce ezita sa plătească răscumpărarea pentru ca aceasta nu reprezenta nimic la banii pe care ii avea și întrebat de cât de mulți bani ar mai avea nevoie ca sa se simtă in siguranța, acesta a răspuns scurt:”de mai mulți!” Trauma emoțională și fizica experimentata de nepotul sau in perioada cat a fost ținut prizonier l-au transformat pe acesta intr-un dependent de droguri care la câțiva ani după aceste evenimente in urma unei supradoze a paralizat, a orbit și și-a pierdut complet capacitatea de a vorbi. A trăit astfel timp de 30 de ani murind la vârsta de 54 de ani. Acesta este păcatul in care a căzut și bogatul nesăbuit descris de Domnul Isus in una din pildele Sale. Avem in prezent lucruri la care strabunicii nostri nici nu indrazneau sa viseze. Tehnologia a ajuns la un stadiu atat de avansat incat putem sa facem lucruri extraordinare cu un efort minim. Toate aceste lucruri ar trebui sa ne faca sa traim vieti multumitoare si fericite, dar totusi cei mai multi oameni sunt nemultumiti si nefericiti. Avem atat de multe, dar tot nu este suficient. Avem toate motivele sa fim fericiti si tot nu suntem.
Care ar fi cativa pasi practici pe care ii putem face pentru a lupta cu pacatul acesta?
Cred ca raspunsul este multumirea si recunostinta. Omul care este multumitor si recunoscator nu poate trai poftind la ceea nu este al sau. Poti sa fii fie multumitor, fie poftitor, dar nu poti fi ambele lucruri in acelasi timp. Cred ca putem urma trei pasi pentru a lupta impotriva acestui pacat:
1.Sa ne pazim inima. Sa fim cu mare bagare de seama la dorintele pe cale le avem. Fiecare lucru pe care il facem a fost la inceput un gand; fiecare achizitie a fost initial o simpla dorinta; fiecare cuvant a fost candva doar o idee. Avem nevoie sa ne cercetam mereu dorintele si sa ne pazim inima de cele ce ar putea sa ne impinga catre pacatul poftei. Sa ne analizam gandurile, comparatiile cu alte persoane si ceea ce ele au; dorintele impulsive de a cheltui bani pe diverse lucruri nefolositoare, etc.
2.Sa daruim mai mult. Infrangem acest duh de nemultumire din noi invatand sa daruim tot mai mult. Nu putem sa fim oameni altruisti si care poftesc la lucruri care nu le apartin in acelasi timp. Nimic nu vindeca lacomia mai bine decat darnicia. Ne putem da seama ce valoare au lucrurile pentru noi atunci cand ne gandim sa le daruim cuiva care ar avea nevoie de ele. Citeam despre cineva care de craciun a hotarat ca in loc sa spuna ce isi doreste cel mai mult a hotarat sa daruiasca un lucru pe care el punea mare pret. Pofta aceasta pentru ceea ce nu ai este precum cancerul. Vindecarea vine prin daruire. Pofta nu poate locui intr-o inima generoasa. Fie vom inceta sa daruim, fie vom inceta sa poftim.
3.Roaga-te lui Dumnezeu sa iti dea o inima recunoscatoare. De ce suntem adesea nemultumiti cu ceea ce avem in viata noastra? Pentru ca nu cred ca ne-am rugat lui Dumnezeu sa zideasca in noi o inima recunoscatoare. Personal recunosc ca am esuat in acest lucru. Filosoful grec Epicur a spus : “daca vrei sa faci un om fericit nu adauga la bunastarea sa, ci i-ai din dorintele pe care le are.” Pare ca suntem atat de priceputi in a ne mari posesiunile dar cati dintre noi macar ne gandim la a ne elibera de anumite dorinte? Si totusi multumirea vine urmand aceasta cale. Sa ne rugam Domnului sa puna in noi o inima multumitoare. Roaga-te pentru asta dimineata acasa, in masina, la slujba, seara inainte de culcare si de cate ori ai ocazia sa o faci. Sa facem asta cu toata fiinta noastra in fiecare zi timp de o luna si apoi sa urmarim cum lucreaza Dumnezeu in inimile noastre.
O sa inchei cu cuvintele Mantuitorului din Matei 6:33. Vindecare incepe atunci cand atentia noastra este pe Isus Cristos. Nimic omenesc nu ne poate vindeca de acest pacat. Doar infuzia supranaturala cu Duh Sfant o poate face. Doar dragostea fierbinte pentru Imparatia cerurilor ne va aduce vindecare de bogatiile pamantesti.