Cea mai mare nevoie a acestei lumi Ioan 14:12
Ne-am gandit vreodata cum ar putea niste oameni ca noi sa faca lucruri mai mari decat a facut insasi Mantuitorul nostru? Putem noi sa mergem pe apa, sa vindecam ologi sau sa inviem morti? Nu! Cu toate acestea Domnul Isus spune, veti face lucrari mai mari ca acestea? Care ar putea fi acele lucrari? “Sa ducem Evanghelia mantuirii unei lumi pierdute.” Dupa invierea din morti Domnul Isus isi aduna ucenicii si le da o ultima porunca, Marcu 16:15-16. Dar chiar are Dumnezeul atotputernic nevoie de unii ca noi ca sa aducem mantuire altora? Nu are nevoie dar astfel aduce împlinire și scop vieților noastre. Ce s-ar fi ales de aceasta lume fara un om ca Noe? Ce s-ar fi ales de poporul Israel fara un om ca Moise? Ce s-ar fi ales de noi toti daca Petru nu s-ar fi ridicat in ziua cinzecimii sa predice mesajul Evangheliei? Unde as fi eu astazi daca cineva nu ar fi trait in mod practic evanghelia lui Cristos? In prezent incercam sa facem lucrari de evanghelizare prin scoli de vara pentru copii, prin cursuri de limba engleza, prin seminarii si conferinte. Toate aceste lucruri sunt foarte bune, dar stiti care este marea problema a crestinismului? Prea putini crestini petrec timp studiind Biblia in mod individual cu cineva. Cati dintre noi suntem activi in a impartasi in mod personal Scriptura cu cineva care este pierdut? Cu cate persoane facem lucrul acesta in prezent?
In aceasta lume sunt atat de multe nevoi, dar de departe cea mai mare dintre ele este nevoia de mantuire. Sa citim 2 Tesaloniceni 1:5-10. Apostolul Pavel vorbeste de doua categorii de oameni in acest pasaj de Scriptura. Cei ce au auzit evanghelia, au crezut-o si s-au supus, si cei ce nu au facut-o. Noi facem diferente intre oameni prin atat de multe lucruri: culoare, etnie, educatie, statut social, status marital, cariere, sex, samd. In ochii lui Dumnezeu oameni se impart doar in doua categorii: mantuiti sau cu o nevoie disperata de mantuire, salvati sau pierduti.
As vrea sa ne oprim pentru o clipa la Marcu 14:34 si Luca 22:44. La gandul ca va fi despartit de Dumnezeu pentru trei zile, Mantuitorul a simtit o intristare ca de moarte si o agonie atat de profunda incat sudoarea I s-a transformat in niste picaturi ca de sange. Si aceasta frangere cumplita doar la gandul ca va fi separat de Tatal pentru trei zile. Reusim oare sa ne imaginam in aceste conditii ce inseamna despartirea vesnica de Dumnezeu de care vor avea parte toti oamenii din lumea aceasta care nu sunt in legamant cu Isus Cristos? Putem sa dormim noapte de noapte linistiti stiind lucrul acesta? Cum putem uneori sa avem de multe ori preocupari atat de marunte cand in joc sunt sufletele oamenilor? Mai credem noi cu toata fiinta noastra in mesajul evangheliei? Mai credem ca fara Isus Cristos oamenii vor fi condamnati? Mai credem ca Isus Cristos este calea adevarul si viata si ca nimeni nu vine la Tatal decat prin El? Daca inca mai credem, atunci de ce nu evanghelizam? Bineinteles ca satan nu sta degeaba si doreste sa ne umple viata cu tot felul de preocupari, piedici si obstacole. Dar este aceasta o scuza? Oare a fost vreodata usor pentru crestini sa faca lucrul acesta?
Apostolul Pavel marturiseste inaintea tuturor nadejdea lui in Evanghelia lui Isus Cristos, Romani 1:16-17. Pavel stia ca puterea de a misca o inima, de a trezi o constiinta si de a cerceta un suflet ii apartinea doar lui Dumnezeu, 1 Corinteni 3:5-7. Dar el trebuia sa faca cunoscut acest mesaj. La acelasi lucru suntem si noi chemati. Orice le-am da noi oamenilor, de la ajutor financiar, la sfaturi si indrumare, daca nu le dam evanghelia lui Isus Cristos atunci nu am facut cel mai important lucru pe care îl puteam face pentru ei.
Care este primul pas in a evangheliza pe cineva? Roaga-te pentru acei oameni. Cat de mult? Neincetat! Sa citim impreuna 1 Timotei 2:1-4 si Coloseni 4:2-6. Ganditi-va la oamenii din vietile voastre si luati-va un angajament de a va ruga in fiecare zi pentru ei.
Al doilea pas este acela de a face cunoscut omului ca in viata sa exista o nevoie mai mare decât hrana, îmbrăcăminte, bani și chiar sănătate. Ca cea mai mare nevoie a omului este sa își gaseasca calea înapoi catre Dumnezeu. Dumnezeu a ales sa ne creeze cu libertatea de a alege si vedem aceasta libertate pusa inaintea omului inca din Geneza 2:16-17. Dumnezeu a pus inaintea omului un standard pe care acesta a ales sa îl încalce cu buna stiinta, Geneza 3. Și de atunci nici un om care a trăit vreodată pe acest pământ nu a trăit fără sa încalce standardul lui Dumnezeu, Romani 3:23.
Acest lucru a îndepărtat omul tot mai mult de prezenta Creatorului sau, împietrindu-i inima, murdărindu-i cugetul si pustiindu-i sufletul. Dar omul a primit o a doua șansa și posibilitatea sa se întoarcă intr-o relație cu Acela ce l-a creat. Și de aceasta data Dumnezeu ne da libertatea de a alege, oferindu-ne însă și consecintele veșnice ale alegerii noastre, Romani 6:23.
Biblia descrie aceasta despartire veșnica de Dumnezeu ca fiind ceva imposibil de schimbat, ca pe un loc al lacrimilor, al durerii, al disperarii, intunericului, suferintei, maniei si agoniei permanente și nesfărșite (Matei 8:12, Luca 16:24, Apocalipsa 20:14). Ne-am gândi ca nu poate exista vreun om intreg la minte care sa isi doreasca sa mearga intr-un astfel de loc. Si totusi atat de multi oameni alearga spre iad.
Noi nu putem alege pentru ei, dar putem și suntem responsabili sa le oferim oamenilor o alternativa la stilul de viata pe care il au in prezent. Sa le spunem ca Dumnezeu ofera tuturor un dar minunat prin care nimic din ceea ce au facut vreodata in viata lor nu ii va mai putea condamna.Ca exista in viața lor o problema la care ei nu pot găsi soluție, dar pe care Dumnezeu o poate rezolva. Saptamana viitoare o sa vorbim concret despre marea problema a omului și despre unica soluție care vine din partea lui Dumnezeu. Pana atunci sa ne rugam, sa ne framantam și sa-i cerem lui Dumnezeu sa pună pe inima noastră dorinta de a face cunoscuta celui de lângă noi Evanghelia, stiind ca aceasta este cea mai mare nevoie a sufletului sau.