Exod 20:1-3
Cat de usor se trece uneori peste vs.1 al acestui important capitol din Scriptura. Se citesc direct cele zece porunci si se trece cu vederea ca Insusi Dumnezeu este Cel ce a rostit toate aceste cuvinte. Dumnezeu a vorbit de-a lungul timpului prin ingeri, profeti, apostoli, insa cand El Insusi vorbeste omul trebuie sa trateze cu toata seriozitatea autoritatea textului. Nu citim in acest capitol cele zece sugestii, cele zece indemnuri pentru o viata mai buna, cele zece obiceiuri sanatoase, cele zece idei de tinut in seama, ci citim cele zece porunci adresate de Dumnezeu omului. Cele zece porunci reprezinta standardul lui Dumnezeu pentru bine si rau. Locul unde mergem pentru a lua deciziile drepte si intelepte cu privire la viata. Un set de principii morale universale care sunt la fel de valide astazi cum au fost si acum 3000 de ani. Bine dar am crezut ca astazi nu mai traim dupa legea lui Moise, ci dupa legea lui Cristos. Asa este! Nu mai traim sub lege ci sub har. Insa traind sub har, nu anuleaza cele zece porunci. Astazi nu suntem mantuiti prin cele zece porunci, ci prin jertfa lui Cristos. Scriptura face acest lucru cat se poate de clar. Nimeni nu va ajunge in cer pentru ca pazeste cele zece porunci, tocmai pentru ca nimeni nu poate sa faca lucrul acesta. Insa asta este doar o parte a monezii. Cealalta parte este ca desi nu suntem mantuiti prin cele zece porunci, suntem protejati de ele in calatoria noastra spre ceruri.
Cum explicam lucrul acesta? Sa presupunem ca pe valea Oltului din cauza unor caderi masive de stanci, unul dintre poduri se rupe. Autoritatile vin si pun cu un km inainte de podul rupt un semn mare care avertizeaza soferii de pericolul care este inainte. Insa asa cum se intampla de multe ori, omul nu tine cont de semnalele de avetizare si isi incearca norocul si sfarseste mort.De ce a murit? Pentru ca a ales sa ignore semnul de avertizare. La fel se intampla si in exemplul trecerilor peste calea ferata. Cati oameni nu isi pierd vietile pentru ca ignora semnalele de avertizare? Cele zece porunci sunt semnalele de avertizare lasate de Dumnezeu pentru noi prin care Dumnezeu ne spune: “atentie, pericol!” Daca alegem sa le ignoram atunci neasumam iscul de s nrpierde viata si chiar mantuirea.
Cele zece porunci sunt harta lui Dumnezeu spre fericire. Toti avem nevoie de harti, de ghidare si calauzire cand ne aflam pe un drum necunoscut. Asa este viata, un drum necunoscut unde avem nevoie de harta. Poate parea ciudat sa spunem ca cele zece porunci sunt harta lui Dumnezeu spre fericire avand in vedere ca opt dintre ele incep cu “sa nu”. Si stim ca atunci cand omul vede sau aude ceva care incepe cu “sa nu”, are deja o atitudine de respingere a acelui lucru. De aceea oamenii il vad pe Dumnezeu asemenea unui dictator care sta pe tronul Lui de aur in cer si asteapta fiecare ocazie ca sa ii pedepseasca pe cei neascultatori. La un moment dat am citit ca editorul unui ziar i-a cerut unuia dintre reporterii sai sa rescrie pentru un articol cele zece porunci. Peste cateva minute reporterul s-a intors cu o hartie pe care erau scrise cu majuscule aceste cuvinte: “nu ai voie!” Asta este parerea oamenilor despre Dumnezeu. Nu, nu, nu, nu ai voie, sa nu faci, sa nu te bucuri de viata si orice iti este interzis este gresit. Insa dragostea inseamna sa spui in anumite situatii “NU”! Cineva spunea ca nu doreste sa devina crestin deoarece crestinismul este o religie negativista. Ca i se pare absurd sa li se porunceasca tinerilor sa se abtina de la sex pana cand se casatoresc. Dar care parinte in momentul cand si-ar vedea copilul jucandu-se in mijlocul strazii ar spune? “pai copiii sunt copii, asta este, sa faca ce cred ei ca e mai bine.” Orice parinte iubitor ar striga la coplul lui sa nu se mai joace in mijlocul strazii. Iar daca s-ar plange de asta, l-ar lua in brate si l-ar duce acolo unde sunt in siguranta. Este acest lucru o lipsa de dragoste din partea parintelui? Daca imi iubesc copilul indejuns de mult atunci o sa ii spun si NU. Asta face Dumnezeu prin cele zece porunci. Ne iubeste indeajuns de mult astfel incat sa ne spuna Nu, cand stie ca lucrul acesta neva aduce in cele din urma suferinta. Poate noi nu intelegem in acel moment, credem ca acela este un lucru bun care ne aduce fericire dar Dumnezeu vede in acelasi timp toate variantele vietii noastre in functie de alegerile pe care le luam. De aceea ne da aceste porunci ca sa fim fericiti aici si acum si in vesnicie.
Cum ar fi daca am privi aceste porunci invers. Atunci ele s-ar tranforma intr-o lista minunata de fericiri asemenea celor din Matei si Apocalipsa. Cele zece porunci nu sunt deloc negative, ci sunt cele mai pozitive afirmatii despre viata scrise vreodata. Cum sa spui ca sa il asculti pe Dumnezeu inseamna sa fii ingust la minte pentru ca accepti o cale ingusta de viata? Este ingust sa scoti din viata aceasta crima, adulterul, ura, invidia, furtul sau minciuna? Cele zece porunci reprezinta siguranta, fericire, implinire si libertate, nicidecum ingustime.
Care este prima porunca a lui Dumnezeu si ce ne cere? “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, sa nu ai alti Dumnezeu in afara de mine.” Lista poruncilor lui Dumnezeu incep cu El, nu cu omul. Pentru ca pana cand nu vom avea o relatie corecta cu Dumnezeu nu vom putea avea relatii corecte unii cu altii. Atfel primele patru porunci sunt pe verticala si ultimele sase pe orizontala. Cand invatam cum sa traim in relatia cu Dumnezeu o sa stim sa traim corect si in relatia cu aproapele nostru. Cele zece porunci incep cu aceasta afirmatie: “Dumnezeu trebuie sa fie intotdeauna primul.” Dar ce inseamna intr-un mod practic prima porunca?
1.In primul rand ne cheama la loialitate.
Un om a cumparat de la o licitatie o frumoasa statuie care il intruchipa pe Domnul Isus. A hotarat sa o puna in sufragerie ca sa o vada el si toata familia lui in fiecare zi. La un moment dat sotia face unele schimbari prin casa si ia statuia din sufragerie cu scopul de a o pune intr-o alta camera. Cand fiica lor mai mica o vede o intreaba pe mama: “Unde ai de gand sa il pui de acum incolo pe Domnul Isus?” Ce intrebare minunata. Asta este si semnificatie primei porunci: “unde il punem pe Dumnezeu?” Ocupa el locul central al casei mele sau l-am pus pe undeva unde sa nu ma deranjeze? Dumnezeu nu poate ocupa decat primul loc. Acesta este mesajul care rasuna de pe muntele Sinai peste milenii. Dumnezeu nu accepta niciodata ceva mai putin decat primul loc. Cineva spunea ca in sport nimeni nu isi aduce aminte de cei ce au treminat o competitie pe locul doi, ci doar de cei ce au castigat-o. Dumnezeu nu vrea si nu accepta locul doi in viata mea. Daca nu ii dau primul loc, atunci nu vrea nimic. Asta inseamna sa demonstram loiaitate fata de El.
2.In al doilea rand ne cheama la onestitate. Prima porunca ne cere sa fim sinceri cu noi si sa recunoastem cine detine autoritatea asupra vietii si alegerilor noastre. Putem face lucrul acesta in fiecare zi daca ne luam 10 minute si ne gandim obiectiv cu privire la viata noastra si la cui ii apartine ea. Cui ii este dedicata viata mea? Care sunt de fapt lucrurile importante pentru mine? Daca suntem cinstiti vom vedea ca nu va fi usor sa recunoastem raspunsul la aceste intrebari. Spunem: “Domnul Isus este viata mea!” Chiar are El control total al vietilor noastre? Sau poate ca doar pretindem lucrul acesta cand de fapt adevarul este ca in viata noastra sunt alte lucruri mai presus de El ( dorintele mele, placerile mele, cariera, educatia, banii, familia). Putem face acest lucru foarte simplu analizand felul in care ne cheltuim bani, ne petrecem timpul, ne investim abilitatile si lucrurile la care visam. Ce este un Dumnezeu? Este acela care ofera insemnatate si fericire vietii mele. Oare cate lucruri nu sunt astazi pe care le facem dumnezeii nostri? Toti oamenii au un dumnezeu. Chiar si ateii au unul.
3.In al treilea rand ne cheama la pocainta. Ce legatura are pocainta cu prima porunca? “Sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine!” Fara substituenti, clone sau imitatii. Porunca lui Dumnezeu ne cheama nu doar sa il punem pe El pe primul loc dar sa spunem si lumii intregi lucrul acesta. De ce avem nevoie sa ne pocaim? De lasitatea noastra, de complicitatea la rau, de tendinta de a-l inlocui pe Dumnezeu cu tot felul de dumnezei pamantesti si lumesti., de frica de a vorbi cand numele Domnului este batjocorit. In Romania avortul este legal. Spunem noi ceva impotriva acestui lucru cand asistam la discutii pe aceasta tema? Spunem ca este un pacat? Sau am ajuns sa inghitim si noi minciunile lui satan, si nu doar ca nu protestam la lucrul acesta ba chiar incuviintam? Cum sa ramanem muti cand aceste mici creaturi create minunat de Dumnezeu sunt macelarite? Pocaieste-te, ne spune Domnul prin prima Sa porunca. Voi sunteti poporul meu. Nu va lasati mintea murdarita accetand mizeriile pe care satan le propaga pe acest pamant.
4.In al patrulea rand ne cheama sa ne aratam curajul. Credeti ca a fost usor pentru Moise sa vina la poporul Israel cu aceste porunci? Un popor care traise intr-o tara cu zeci de idoli si dumnezei. O lume in care au avut dumnezeul fertilitatii, al recoltei, al dragostei, al intelepciunii, al frumusetii, al soarelui sau al lunii. Pentru ei aceasta chemare la inchinarea in fata unui singur Dumnezeu si tranformarea lor in oameni monoteisti insemna respingerea si renuntarea la tot ceea ce cunoscusera si acceptasera pana atunci ca adevar in viata lor. Avem nevoie de curaj pentru a ne lepada de toti ceilalti dumnezei falsi. De cate ori nu am tratat cu lejeritate aceasta porunca a lui Dumnezeu? Dar Dumnezeu este cat se poate de serios: “sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine!” Este El exclusivist? DA! Este intolerant? DA! Nu putem sa fim cu Dumnezeu in vesnicie daca aici pe pamant Dumnezeu este doar unul dintre dumnezeii la care ne inchinam si pe care il slujim.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial o mana de crestini germani au avut curajul sa se impotriveasca politicii lui Adolf Hitler, cand majoritatea au ales sa taca si sa isi vada de treaba. Cand cineva a intrebat ce i-a indemnat pe acestia sa actioneze diferit de ceilalti cineva a raspuns: “Ei aveau scrisa in viata lor prima porunca!” Cand prima porunca a lui Dumnezeu este scrisa in inima mea si rasuna in mintea mea, in permanenta voi judeca toate situatiile in care ma gasesc in functie de ea si voi avea curajul sa stau impotriva curentului si sa ma impotrivesc nedrepttii si pacatului.
Ce am putea spune in incheiere?
Avem nevoie disperata de cele zece porunci tocmai pentru ca ne-am indepartat foarte mult de designul lui Dumnezeu pentru vietile noastre. Si pentru ca indepartarea de voia lui a fost o alegere personala, la fel trebuie sa fie si intoarcerea. Aceasta restaurare nu poate incepe decat cu punerea lui Dumnezeu pe singurul loc pe care il accepta in viata noastra, primul loc. Daca nu facem lucrul acesta atunci nu are rost sa mai vorbim despre celelalte noua porunci pentru ca nu ne ajuta cu nimic. Dumnezeu trebuie sa ocupe primul loc in inima noastra!