Cu ceva timp in urma am mers in vizita la niste prieteni. Pe cand stateam de vorba in sufrageria lor am observant intr-un colt al camerei o chitara care insa nu avea corzi. L-am intrebat pe prietenul meu ce este cu chitara respectiva. Iar el mi-a raspuns: “este un proiect neterminat de-al meu.La inceput am fost incantat, dar pe parcurs entuziasmul mi s-a dus.” Oare nu am avut si noi momente cand am inceput proiecte, ne-am facut planuri, dar dintr-un motiv sau altul pe parcurs le-am abandonat? Astazi as dori sa ne reamintim ca desi abandonarea la jumatatea drumului a anumitor proiecte incepute poate ca nu ne va costa mare lucru, sa te opresti la jumatatea drumului in viata de credinta te poate costa totul. Este foarte bine sa ai ambitie, dorinta si curaj sa incepi ceva, insa daca nu ai aceeasi pasiune sa si termini ceea ce ai inceput atunci acel lucru nu iti va folosi la nimic. Degeaba ai inceput sa faci scoala de soferi daca in final nu ai luat permisul de conducere, nu? Daca ai esuat odata trebuie sa abandonezi idea de a-ti lua permisul? Nu! Continui pana cand o sa termini ceea ce ai inceput. Cei ce au avut realizari extraordinare pe acest pamant au esuat de nenumarate ori pana cand in cele din urma au reusit. Multi dintre cei mai credinciosi slujitori ai lui Dumnezeu au esuat, dar esecul acela de moment nu a caracterizat lucrarea si viata lor. Ei s-au rdicat si au spus NU jumatatilor de masura, reusind in cele din urma sa isi duca la bun sfarsit lucrarea. Sa citim cuvintele Mantuitorului din Luca 14:28-30.
Cu toate acestea multi credinciosi imbratiseaza calea jumatatilor de masura? De ce? Pentru ca este confortabila. Pentru ca acolo e-ul nostru are un cuvant de spus. Pentru ca acolo ne cream un Dumnezeu mai maleabil, si dispus sa negocieze termenii si conditiile slujirii noastre. Ne construim in mintile noastre un Dumnezeu al jumatatior de masura. Acceptam doar jumatatea caracterului Sau care este dragostea, dar ignoram cealalta jumatate care este sfintenia. Apostolul Pavel exprima limpede aceasta realitate in care multi credinciosi traiesc in 1 Corinteni 3:1-3. Am auzit pe unii folosind ca scuza urmatorul argument: “totusi este mai bine asa decat deloc.” Insa daca in unele aspect ale vietii acest lucru poate fi acceptat, in relatia cu Dumnezeu acest concept nu exista. Planul lui Dumnezeu pentru fecare credincios este ca acesta sa locuiasca trup si suflet in casa credintei, nu intr-o casa de poposire. Dumnezeu se asteapta de la noi sa locuim si sa muncim in casa credintei la fel cum noi ne asteptam ca presedintele sa locuiasca si sa lucreze la Cotroceni. El poate fi plecat uneori de acolo, dar de fiecare data ne asteptam sa revina si sa conduca aceasta tara in casa pentru care a fost ales sa locuiasca si sa slujeasca. Pericolul jumatatilor de masura este unul real. Cristos nu se gaseste in jumatati de masura si la fel nici binecuvantarile lui nu se gasesc in jumatatile de masura. De aceea vietile multor credinciosi sunt goale la fel cum este inchinarea si rugaciunile lor. Nu exista puterea lui Dumnezeu in ei pentru ca Dumnezeul caruia ne inchinam si caruia ii slujim nu este un Dumnezeu al jumatatilor de masura. Apostolul Pavel subliniaza cat se poate de clar acest adevar si in epistola catre Coloseni 3:23.
Nu este de ajuns sa incepi bine relatia cu Dumnezeu daca nu te preocupi in fiecare zi sa continui la fel de bine ca sa sfarsesti bine. Ce bine ar fi daca sotii si sotiile s-ar iubi si s-ar purta unul cu celalalt ca in luna de miere. Dar nici o casnicie nu poate supravietui doar pentru ca a avut un inceput frumos in luna de miere. Este nevoie sa te preocupi in fiecare zi sa iti faci casnicia sa fie o luna de miere. Sunt multi cei ce au inceput bine relatia lor cu Dumnezeu, insa dupa o vreme au ales calea jumatatilor de masura. Unii si-au dat seama si s-au pocait, asemenea lui David, dar altii nu au facut-o si au avut un sfarsit foarte rau. Astazi as dori sa privim la cateva exemple din cartea 2 Cronici, capitolele 24,25.26. Scriptura vorbeste aici despre trei dintre regii din istoria lui Israel care au inceput bine domnia lor in relatia cu Domnul, dar au sfarsit teribil de rau. Numele lor a fost Ioas, Amatia si Uzia. Cand au ajuns la conducere, fiecare a inceput prin ascultare si supunere fata de Dumnezeu. Dar pe parcurs entuziasmul lor a disparut si au ingaduit prieteniilor nepotrivite, idolatriei si mandriei sa le indeparteze inimile de Dumnezeu.
Exemplul lor si al altora ca ei ne arata deslusit ca nu exista jumatati de masura in relatia cu Dumnezeu. Viata de credinta desi poate avea suisuri si coborasuri, trebuie sa fie mereu pe o trasa ascendenta. Ca si credincios nu poti sa fii la fel de la o luna la alta si de la un an la altul. Fie esti mai puternic, fie esti mai slab. Crestinii care nu cresc, de fapt descresc si la primul hop, la prima incercare sau ispita se vor poticni si vor cadea.
Credinciosii care aleg calea jumatatilor de masura nu au nici o problema cat timp Dumnezeu nu devine radical in cererile Lui. Insa cand agenda lor intra in conflict cu planul lui Dumnezeu, lucrurile se schimba. Problema este ca ei au ajuns sa creada ca Dumnezeu este de acord cu stilul lor de viata, de slujire si de inchinare, iar cand Domnul le descopera minciuna in care traiesc, inimile lor nepocaite se ingamfa si se razvratesc. Sfarsitul celor ce au astfel de reactii nu este niciodata unul bun. Iar exemplele sunt prea multe si prea clare ca sa le putem enumera sau ca sa putem nega aceasta realitate. In Imparatia lui Dumnezeu nu exista loc pentru jumatati de masura. Sa citim in incheiere ultima parte a pildei nuntii fiului de imparat, de la versetul 11-14. “Multi sunt chemati, dar putini sunt alesi.” Sa alegem ca acolo unde ne sunt picioarele, acolo sa ne fie si inima. Nu este de ajuns ca avem slujbe, daca acolo nu ii slujimdomnului cu toate inima. Nu este de ajuns sa avem familii, daca in mijlocul lor Dumnezeu nu este laudat. Nu este de ajuns sa daruim daca nu o facem pentru ca Domnul sa fie slavit. Si cu siguranta nu este de ajuns ca picioarele noastre sa fie prezente la inchinare, dar inimile noastre nu. Nimic in afara de toata inima, toata puterea si tot cugetul nostru nu este vrednic de Imparatia lui Dumnezeu.