Avraam a cunoscut in viata sa cateva incercari majore ale credintei in Dumnezeu. Insa de departe cea mai importanta a fost cea amintita si in Evrei 11:17-19. Descoperim in acest pasaj trei momente care scot la iveala credinta extraordinara a lui Avraam.
Testarea lui Avraam, vs.17.
Citind aceasta intamplare din viata lui Avraam sunt confruntati cu cateva probleme. Prima si cea mai mare este cea a caracterului lui Dumnezeu. Cum sa ceara Dumnezeul care ma iubeste sa imi sacrific singurul fiu pe care il asteptasem 100 de ani si pe care chiar El mi-l promisese. O alta problema pe care o avem in intelegerea greutatii testului la care Avraam a fost pus este ca citim povestea de la sfarsit spre inceput. Noi stim ca Dumnezeu nu i-a ingaduit lui Avraam sa isi sacrifice copilul si atunci minimalizam incercarea extrema la care a fost supusa credinta lui. Singurul lucru pe care Avraam il stia era ca Dumnezeu ii ceruse sa isi sacrifice singurul fiu, Geneza 22:1-2. Oare nu putea Dumnezeu sa spuna doar “ia pe fiul tau” in loc sa spuna “ia pe singurul tau fiu”. Fiul promis de Dumnezeu dupa care Avraam si Sara au asteptat aproape 25 de ani. Mai mult de atat, Dumnezeu adauga si “pe care il iubesti” parca dorind sa adanceasca si mai mult durerea lui Avraam. Fiecare cuvant al lui Dumnezeu avea insa drept scop sa ii arate lui Avraam ca El stia ceea ce Isaac inseamna pentru el. Si deasemenea dorea ca Avraam sa inteleaga pretul pe care trebuie sa il plateasca pentru a-si arata credinta in Dumnezeu. In relatia cu Dumnezeu, omul alege fie sa se supuna Da fie NU. Nu exista supunere partiala. Supunerea in cea mai mare parte a timpului este de fapt nesupunere.
Sa ne fie foarte clar ceea ce Dumnezeu ii cerea lui Avraam . El trebuie sa calatoreasca cu fiul lui, cu Isaac pana la Moria. Stiti unde era Moria? Locul unde a fost rastignit Cristos. In Ierusalim pe dealul Capatanii. Ce coincidenta, nu? Dumnezeu ii spune lui Avraam sa mearga in acel loc unde peste cateva sute de ani singurul Lui Fiu urma sa fie sacrificat. Sa construiasca un altar din lemne, sa il lege pe fiul lui pe altar, sa il injunghie si apoi sa ii dea foc ca jertfa pentru El. Ce putea sa faca Avraam in acel moment? Acelasi lucru pe care il putem face si noi cand ne este testata credinta. Sa ne supunem sau nu.
Increderea lui Avraam, vs.18. Scriptura vrea sa intelegem in acest punct ce anume era in joc. Noi nu ne gandim decat la ce poate insemna pierderea unui fiu. Ceea ce este cu siguranta pentru orice parinte o durere greu de descris in cuvinte. Sunt putine lucruri in aceasta viata ce par mai anormale decat ca un parinte sa isi ingrope propriul copil. Insa scriitoul epistolei vrea sa gandim mai departe de acest lucru. Dumnezeu ii promisese deja lui Avraam ca il va face tatal unei natiuni marete din care urma sa trimita in aceasta lume pe singurul lui Fiu, Geneza 12:1-3. De unde urma sa vina aceasta binecuvantare? Din descendentii lui Isaac. Dar cum se putea intampla asta daca Isaac urma sa moara ca adolescent? Aici suntem confruntati cu ceea ce pare a fi o mare contradictie. In acest punct promisiunea si porunca lui Dumnezeu par sa fie intr-o mare contradictie. Daca Avraam asculta de porunca lui Dumnezeu nu insemna acest lucru anularea promsiunii ce o primise? Iar daca nu asculta atunci cum isi mai putea imagina ca Dumnezeu il va binecuvanta ducandu-si la implinire promisiunea ce i-o facuse? Aici este locul unde credinta lui Avraam pur si simplu straluceste. Nu stia cum si cand va lucra Dumnezeu, dar stia ca o va face cumva. Credinta adevarata il lasa pe “cum, cand si de ce” in mainile Dumnezeului atotputernic.
Aici gasim o lectie atat de importanta pentru noi. Cand Dumnezeu face o promisiune, este o mare prostie sa stai si sa te intrebi cum va face Dumnezeu ce a promis. Avraam stia ca Cel ce ii poruncise sa isi jertfeasca singurul fiu, va da raspuns si intrebarii din mintea sa despre “cum se va mai implini promisiunea pe care mi-a facut-o?” Existe multe momente in viata noastra in care suntem chemati de Dumnezeu doar sa facem urmatorul pas. Fara sa ne intrebam de ce, sau cum si fara sa incercam sa deslusim si intelegem ce vrea Dumnezeu sa faca. Dumnezeu ne spune “du-te”, asa ca “ne ducem”. El spune “stai” asa ca “ne oprim”. El spune “renunta” asa ca “renuntam”. Avraam nu a vazut finalitatea planului lui Dumnezeu, ci doar a ales sa creada.
Triumful lui Avraam, vs.19. Daca mergem inapoi la Geneza 22 si citim vs.5 putem observa ca Avraam anticipa oarecum ca lucrurile intr-un fel sau altul se vor rezolva si Isaac va trai. El ii spune slujitorului sau: “ne vom intoarce” nu, “ma voi intoarce .” Sa ne uitam si la vs.7 si 8 acum. Cand Isaac il intreaba unde este mielul care va fi jertfit, ce ii raspunde Avraam? “Dumnezeu Insusi se va ingriji de asta.” De ce spunea Avraam lucrurile astea? Evrei 11:19 ne raspunde la aceasta intrebare. Pentru ca el credea ca Dumnezeu putea sa il invie pe fiul lui din morti. Mai vazuse el vreodata pe Dumnezeu facand asta? NU! Dar credea ca acest lucru se putea intampla. Nu asta ne spune Evrei 11:1 ca este de fapt credinta?
Avraam a pus la un loc ceea ce stia despre Dumnezeu, cu situatia in care el se afla. Iar concluzia la care a ajuns a fost ca el urma sa isi jertfeasca fiul ca sa implineasca porunca lui Dumnezeu, iar apoi Dumnezeu urma sa faca ceva ca sa il invie din morti. Aceste evenimente se intamplau cu aproape doua mii de ani inainte de venirea pe pamant a lui Isus Cristos. Nimeni nu fusese pana atunci inviat din morti si totusi Avraam credea ca acest lucru se poate intampla. Acelasi lucru pe care il vedem si la Noe. El a construit o arca imensa pentru un inevitabil potop care urma sa inunde tot pamantul desi nu vazuse in viata lui o picatura de ploaie. Cu toate acestea presupunerea lui Avraam era foarte adevarata. Dumnezeu chiar poate sa invie morti. Lazar, Iair si insasi Cristos depun marturie despre acest lucru. Dar nu a fost nevoie sa se intampla lucrul acesta. Isaac nu a murit in acea zi. Asa cum Avraam spusese, Dumnezeu chiar a avut grija sa ofere ceea ce trebuia adus ca jertfa, Geneza 22:13. De aceea versetul 19 din evrei spune ca “figurat vorbind, asa l-a primit pe fiul sau inapoi.”
Sa facem acum o retrospectiva a evenimentelor acelei zile din viata lui Avraam. I-a cerut Dumnezeu sa isi jertfeasca fiul? DA! Avea El dreptul sa o faca? DA! Stia Avraam cum urmau sa se desfasoare evenimentele in acea zi? NU! Dar ce stia Avraam? Stia ceea ce Dumnezeu ii promisese. Si stia ca Dumnezeu este credincios in implinirea promsiunilor Lui. Nu stia cum va face asta dar stia ca asta se va intampla. Aici vedem credinta lui Avraam la cel mai inalt nivel. Desi porunca nu avea sens pentru el si ii cerea sa faca ceva ce parea imposibil de facut, totusi Avraam s-a supus. De ce? Pentru ca el credea ca Dumnezeu poate sa invie chiar si mortii. Ceea ce s-a si intamplat doua mii de ani mai tarziu cand omenirea a vazut aceasta minune infaptuita de Dumnezeu prin moartea si invierea lui Isus Cristos din morti. Prin ceea ce Avraam a facut vedem ce este omul dispus sa faca pentru dragostea lui Dumnezeu. Prin ceea ce s-a intamplat la Calvar vedem ceea ce a facut Dumnezeu ca sa isi arate dragostea fata de om. Cand Dumnezeu si-a ridicat mana sa isi injunghie propriul Fiu la cruce, nu a mai fost nimeni care sa strige, “opreste-te, nu-i face nimic copilului tau.” Nu a mai existat nici un berbec gata sa fie jertfit in locul lui Cristos. Isus a fost oferit ca jerfa de ispasire pentru pacatele mele si ale tale. Sunt cateva asemanari dar si o mare deosebire intre ceea ce i s-a intamplat lui Isaac si ceea ce a experimentat Domnul Isus.
Avraam l-a dat pe Fiul Sau, la fel cum Dumnezeu l-a oferit pe-al Lui, Isaac a carat lemnul pentru altar, la fel Cristos si-a carat propria cruce, Isaac a fost intins si legat pe lemn, la fel a fost tintuit si Isus pe crucea de lemn, Avraam era gata sa il jertfeasca pe fiul sau, la fel era gata sa faca si Dumnezeu, Un berbec a fost oferit ca jertfa in locul lui Isaac, in timp ce Isus a fost oferit in locul meu.
Ce raspuns minunat ii da Dumnezeu lui Avraam in Geneza 22:12 “nu l-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.” Ti-am cerut ce aveai mai de pret in viata ta, iar tu mi l-ai oferit. Avraam a vazut un berbec prins cu coarnele intr-un tufis, l-a luat si l-a adus ca jertfa pentru Domnul. Iar Avraam a numit acel loc, “YHWH Yireh” sau “Domnul va urta de grija” Pentru ca asta este ceea ce descoperi atunci cand iti pui toata credinta si nadejdea in El.
Citind povestea lui Avraam si Isaac ma gandesc cum venim fiecare la Dumnezeu ca niste copii cu mainile intinse cerandu-I daruri si binecuvantari. Si pentru ca El este un Dumnezeu bun, ne umple mainile cu lucruri bune. Ne da viata, sanatate, prieteni, succes, bani, recunoastere, familie, o casa frumoasa, o slujba buna si toate lucrurile pe care le consideram binecuvantari in viata noastra. Copii fiind ne bucuram de darurile primite si ne laudam cu ele unii la altii. Dar la un moment dat Dumnezeu vine si spune: “Copile unde te-ai dus? Da-mi mana, vreau sa am o relatie adevarata, apropiata cu tine.” Dar noi nu putem face asta pentru ca avem mainile pline de daruri si strigam: “Doamne nu pot face asta.” ”Lasa lucrurile alea si prinde-ma de mana.” Dar nu vrem sa facem asta pentru ca le iubim atat de mult. “Dar Eu ti le-am dat pe toate, nu-ti amintesti?” “Stiu Tata, dar ceea ce imi ceri Tu este atat de greu, pur si simplu nu pot sa renunt la ele.” Atunci Dumnezeu imi spune: “Trebuie sa o faci!”
Insa intre aceste doua momente Dumnezeu imi umple mainile cu daruri minunate. Si cand imi cere ceva inapoi pentru a ma invata sa umblu intr-o relatie mai apropiata, sincera si profunda cu El, indiferent de cat de greu si dureros este sa renunt la el, trebuie sa fiu dispus sa o fac. Sa am curajul sa imi deschid mana si sa las sa cada din ea acele lucruri pe care le tin atat de strans pentru ca imi sunt atat de dragi. O lectie pe care avem nevoie sa o invatam toti, din nou si din nou. Dar cand o facem auzim aceleasi lucruri ca si Avraam: “ai fost dispus sa renunti la acel lucru atat de drag inimii tale pentru Mine.”
Cand suntem dispusi sa punem pe altarul jertfirii pentru Dumnezeu visele noastre, planurile, dorintele, sperantele, relatii, familie, bunurile, slujbele si in cele din urma vietile pe care le-am primit tot de la El, Dumnezeu se va descoperi noua asa cum a facut-o cu Avraam si va purta de grija, asa cum a facut si cu el. Doar atunci vom putea experimenta din plin adevarata libertate pe care am primit-o prin Cristos. Atunci cand putem sa spunem: “Doamne nu am nici o idee cum se va rezolva aceasta situatie, dar stiu ca toate iti apartin Tie.” Iar Dumnezeu imi raspunde: “Adu ce ai mai drag si scump la altarul Meu si eu ma voi ocupa de restul.”
Prin toate aceste lucruri Tatal Ceresc ne conduce pe calea experimentarii increderii depline in El. Incet dar sigur descoperim ca lucrurile despre care nu credeam ca putem trai fara ele, nu sunt de fapt chiar atat de importante. Chiar si cele mai dragi si scumpe lucruri din viata noastra cad pe un loc secundar in comparatie cu darul de a ajunge sa il cunoastem tot mai mult pe Dumnezeu. In cele din urma descoperim ca El ne-a cerut sa dam drumul tuturor acelor lucruri din mainile noastre ca sa ni le umple cu El insusi. Recunosc ca va spun aceste lucruri fara sa stiu cu adevarat ceea ce inseamna. Dar invat sa nu mai tin cu dintii de ceea ce iubesc si pretuiesc atat de mult pentru ca de fapt nici unul dintre acele lucruri nu imi apartin. Scriptura imi spune acest adevar. Gol am venit in lume si gol o sa plec din ea. Sotia mea, de fapt nu este a mea ci a Domnului. Copiii? Nu sunt ai mei ci ai Domnului. La fel este slujba, casa in care stau, masina pe care o conduc, sanatatea de care acum ma bucur si viata pe care o traiesc. Toate sunt ale Lui!
Poate ca te afli in viata ta intr-un moment cand stii ca trebuie sa renunti la ceva. Stiu ca nu vrei sa o faci si stiu cat de mult doare doar gandul de a face asta. Dar trebuie sa renunti. Va fi suferinta? DA! Dar aceasta va pali in fata bucuriei pe care o vei trai dupa aceea. O sa incheiem citind intrebarea adresata noua tutoror de Insasi Domnul Isus in Marcu 8:36. Cine este Isaacul meu? Sunt gata sa renunt la el ca sa imi arat credinta in Isus?