Din mijlocul furtunii in Cuvantul lui Dumnezeu Daca ar fi sa reducem la un singur motiv cauza unui numar mare dintre problemele noastre, a furtunilor in care ajungem uneori, atunci acela este faptul ca esuam in a mai crede si in a ne supune Evangheliei. Cand devenim insensibili la cuvantul lui Dumnezeu. Cand prea rar acesta ne mai cerceteaza si ne strapunge inimile si ajungem sa ascultam mesajul Scripturii fara o dorinta puternica de a ne lasa modelati si transformati de ea. Aunci cand totul in relatia noastra cu Dumnezeu ajunge sa fie ceva mecanic si fara viata. Pana cand crestinul nu ajunge din nou sa creada din toata inima si sa isi supuna neconditionat gandul si vointa Evangheliei, se va lupta mereu cu furtuni care ii produc suferinta, ingrijorare si neliniste in loc sa experimenteze mai multa bucurie, nadejde si pace.
Acest lucru este valabi sil in viata mea. Momentele de necredinta in Evanghelie si nesupunerea este si radacina multor probleme cu care eu ma confrunt in viata mea. Nu circumstantele, nu oamenii, nu economia, ci esecul meu in a ma increde total in cuvantul lui Dumnezeu si in a urma invataturile Sale.
Saptamana trecuta am incheiat studiul nostru in momentul in care Iona a fost aruncat in mare de catre marinarii alaturi de care calatorea. In aceasta dimineata as vrea sa incepem studiul cu ultimul verset din capitolul 1 in care citim ca Dumnezeu trimite un peste mare care il inghite pe Iona, iar acesta isi petrece urmatoarele trei zile si trei nopti in pantecele pestelui. Nu o sa acord in aceasta dimineata importanta pestelui si nu o sa vorbesc despre cum a fost posibil pentru un peste sa inghita un om, iar acesta sa traiasca acolo trei zile si trei nopti. Daca pot sa cred ca Isus Cristos a coborat in locuinta mortilor, a stat acolo trei zile dupa care a inviat din morti, atunci cred si ca Iona a fost inghitit de un peste si a stat acolo trei zile si trei nopti. Aceasta nu este o poveste despre un peste care a inghitit un om, ci despre un om care a avut nevoie sa fie inghitit de un peste ca sa se increada din nou in cuvantul lui Dumnezeu si sa scape de falsa religiozitate in care traia fara sa isi dea seama. Doar in acea clipa Iona isi da seama ca se afla intr-o siuatie fara iesire, se intoarce cu inima la Dumnezeu si din pantecul pestelui inalta o rugaciune de pocainta minunata catre Domnul sau.
Cuvantul lui Dumnezeu incepe sa aiba din nou insemnatate pentru Iona. Si cand ingaduie acestuia sa lucreze in el, Iona isi vede propria neprihanire si falsa religiozitate in care traise atata timp. A fost nevoie de o reactie hotarata si de o masura extrema din partea lui Dumnezeu ca Iona sa inteleaga ca in inima lui este pacat si ca are nevoie de iertare. El foloseste in repetate randuri in rugaciunea sa cuvantul “adanc” tocmai pentru ca realizeaza adancimea pacatului, adancimea caderii si adancimea consecintelor lui. De la vs.1-7, vedem ca Iona constientizeaza situatia tragica in care se afla.
As dori acum sa ne intrebam un lucru: avem noi momente in care ne facem o atenta, profunda si sincera cercetare a felului in care ne raportam la cuvantul lui Dumnezeu? Acordam noi cu adevarat atentie maxima Scripturii, ii mai ingaduim sa ne patrunda inimile, ii acordam timp ca sa meditam la ea si cautam oportunitati de a o aplica prin slujire? 1 Corinteni 11:31-32. Ceea ce este extraordinar in aceste versete este ca Iona nu doar isi constientizeaza falsa religiozitate pe care o avea si pacatul nesupunerii fata de Dumnezeu. El intelege ca desi se afla in acea situatie disperata, totusi Dumnezeu doreste sa ii ofere har si iertare, la fel cum ne spune si apostolul Pavel in 1 Corinteni 11:32. Insa harul si iertarea sunt accesibile celui ce se cerceteaza si se pocaieste. In lipsa cercetarii nu ajung pocainta si in lipsa pocaintei nu pot sa primesc iertare. Continuam noi sa ne cercetam vietile in lumina Scripturilor. Continuam sa ne pocaim de atitudinile, gandurile, vorbele sau actiunile pacatoase? Iona a inteles ca aceasta este calea de intoarcere spre Dumnezeu.
Din burta pestelui, Iona isi inalta ochii catre Templul lui Dumnezeu. Si cea mai mare durere a lui este ca nu il va mai putea vedea vreodata. Ce era asa de special la Templu? Psalmul 27:4. Templul era locul in care slava lui Dumnezeu se cobora in mijlocul oamenilor. Locul unde Dumnezeu vorbea si I se descoperea poporului Sau. Timpul petrecut in burta pestelui il aduce pe Iona inapoi la adevarata temelie a relatiei cu Dumnezeu. El stia ca asa cum era acum nu mai putea sta in prezenta Dumnezeului Sau, Psalmul 15:1-2. In acele momente Iona redescopera minunea prezentei lui Dumnezeu si a cuvantului Sau. De aceea spune in 2:9 “Mantuirea vine de la Domnul.” Acest adevar nu era ceva nou pentru Iona, dar acolo si-a adus aminte de ceea ce uitase. Un lucru la care la randul nostru trebuie sa meditam. Am inteles ce ne descopera Scriptura cu adevarat in cuvintele din epistola Evrei 11:19-20? Simtim aceeasi durere cand intelegem ca atunci cand ne razvratim impotriva cuvantului lui Dumnezeu si urmam voia noastra, acest lucru ne indeparteaza de prezenta lui Dumnezeu?
In vs.10, Dumnezeu l-a adus pe Iona unde dorise sa fie dintotdeauna, aproape de El. Iar acum Iona era pregatit sa mearga si sa le faca cunoscut ninivenilor mesajul lui Dumnezeu.
Realitatea este ca fiecare ne regasim in una din urmatoarele trei categorii de oameni: Prima este categoria din care fac parte cei care nu au patruns niciodata cu gandul si nu au inteles adancimile propriului pacat. Pana cand nu vor ingadui Duhului Sfant sa le descopere cat de mare este nevoia lor de iertare si cat de rai sunt de fapt in comparatie cu sfintenia lui Dumnezeu, vor continua sa ramana egoisti, lipsiti de dragoste si insensibili. Evanghelia nu va fi niciodata cu adevarat cea mai buna veste primita vreodata de ei. Pentru ca din punctul lor de vedere ei sunt in cea mai mare parte oameni “buni”.
A doua categorie este formata din cei ce au inteles maretia si mudaria pacatului lor, dar nu au patruns inca adancimile harului lui Dumnezeu. De fiecara data cand simt ca esueaza si il dezamagesc pe Dumnezeu se considera prea rai si nevrednici de a fi numiti copiii Lui. Si desi aceasta poate parea a fi smerenie, de fapt este mandrie. Pentru ca ei spun de fapt: “eu sunt mai rau decat este Dumnezeu bun.” Nu au inteles cu adevarat ce este harul. Harul Lui este infinit mai adanc si mai mare decat pacatul lor. Datorita lui Cristos El poate sa iubeasca si sa ierte neconditionat.
In cele din urma sunt cei ce au fost patrunsi si transformati de mesajul Evangheliei. Ei traiesc bucurandu-se de profunzimile harului lui Dumnezeu, fiind recunoscatori si multumitori pentru dragostea si iertarea ce au primit-o. De aceea ei sunt mereu gata sa ofere dragoste si iertare mai departe. Dar sa nu uitam ca intotdeauna putem patrunde si mai adanc in relatia cu Dumnezeu. Nu existe limite in experientele si descoperirile pe care le putem avea impreuna cu Dumnezeu. Sa nu cadem in capcana multumirii cu ceea ce am primit. Harul este asemenea cadoului cutie in cutie, pe care nu termini niciodata sa il deschizi si care nu inceteaza sa te uimeasca cu fiecare cutie deschisa.
In incheiere as vrea sa spun ca motivul pentru care nu le putem predica altora Evanghelia lui Cristos, este pentru ca am incetat sa ne-o predicam noua. Poate ca suntem in aceeasi situatie ca Iona si avem nevoie sa redescoperim temeliile relatiei cu Dumnezeu si a dragostei divine. Nu stiu in care dintre cele trei grupuri te afli tu in dimineata asta. Doar tu poti da acest raspuns. Dar putem impreuna si prin calauzirea Evangheliei sa iesim din locul in care am ajuns. Putem sa vorbim, sa ne rugam impreuna si sa luptam impreuna. Putem sa mergem la cuvantul lui Dumnezeu, sa ii imgaduim sa ne vorbeasca, sa ne transforme, sa ne smereasca si sa ne sfinteasca. Si astfel dupa ce ne-am predicat noua si am fost patrunsi din nou de maretia dragostei si a iertarii lui Dumnezeu, putem sa mergem si sa le predicam si altora despre Mantuitorul minunat pe care il avem. Atunci cand ne vom lasa din nou strapunsi si insufletiti de cuvantul lui Dumnezeu, cand vom crede cu toata fiinta mesajul Evangheliei si ne vom supune fara rezerve invataturilor sale. Atunci vom fi gata sa iesim la randul nostru din “burta pestelui”in care ne aflam acum si sa mergem sa aducem bucuria mantuirii la cei ce nu au primit-o.