Maleahi 1
Ne simtim vreodata goi pe dinauntru? In ciuda credintei noastre, a prezentei la biserica chiar si a implicarii in diferite lucrari de slujire simtim ca aceste lucruri nu ne energizeaza sufletele si avem impresia ca traim o religie fara viata?
Evreii care traiau in Ierusalim in timpul profetului Maleahi se confruntau cu aceeasi problema in inchinarea si in relatia lor cu Dumnezeu. Despre acest profet nu se cunosc foarte multe lucruri. Numele lui inseamna “mesageul meu” si ne dam seama din mesajele predicate ca a avut o personalitate puternica si ca lupta cu pasiune impotriva oricarei forme de superficialitate in inchinare si traire. Lejeritatea cu care poporul trata inchinarea il intristau si il ofensau. A fost un reformator curajos care a vorbit pentru Dumnezeu fara ocolisuri si fara ezitare. El le vorbea evreilor care se intorsesera acasa dupa robia babiloniana. Un popor care reusise sa rezideasca templul, sa restaureze inchinarea si sa reia traditiile mentionate in lege si care din afara parea ca sta bine spiritual. Pe dinauntru insa, cancerul multumirii de sine si formalismul religios le distrugea dragostea si pasiunea pentru Dumnezeu. Maleahi a fost ultimul profet trimis de Dumnezeu inainte de Ioan Botezatorul, ca sa indemne poporul la autocercetare si schimbare. Profetul incepe spunandu-le ca Dumnezeu ii iubeste cu o dragoste sincera, profunda si neconditionata, iar raspunsul lor la o astfel de dragoste trebuie sa fie o inchinare si o traire pasionala. Inchinarea poporului Israel devenise una goala, formala si fara viata. Dumnezeu vorbeste poporului Sau apatic si autosuficient in capitolul 1 prin profetul Maleahi indemnandu-i sa se intoarca la inchinarea autentica. Dumnezeu le spune aici atat lor cat si noua ce fel de inchinare asteapta de la noi.
Sa ii aratam cea mai inalta forma de cinste si respect, 1:6. Cand ne gandim la Dumnezeu, cand vorbim cu El, cand ne inchinam Lui trebuie sa o facem cu reverenta si evlavie. Atitudinea noastra descopera felul in care il vedem pe Dumnezeu si cum ne raportam la El. Dumnezeu spune aici: daca eu sunt Tatal vostru si Stapanul vostru, cum puteti sa stati in prezenta mea cu o astfel de indiferenta si sa tratati inchinarea cu o astfel de lejeritate? Facand lucrurile acestea voi aratati de fapt dispret si aroganta fata de Mine, nu dedicare si dragoste. Credeti ca doar pentru ca veniti la inchinare este suficient, doar pentru ca va dati zeciuielile este de ajuns? Atitudinea face diferenta. El nu accepta decat o inchinare care vine dintr-o inima plina de recunostinta si o atitudine de lauda care izvoraste din sufletul omului care a inteles ce a facut Dumnezeu pentru El, ce continua sa faca si ce i-a pregatit in ceruri.
Cu mai multi ani in urma a trait un predicator foarte apreciat de credinciosi. Veneau oameni din toata tara ca sa il asculte si sa se inchine cu biserica unde el predica. Intr-o duminica din cauza unor probleme nu a putut sa predice si a rugat un alt predicator sa ii ia locul. Cand a inceput inchinarea si oamenii au vazut ca predicatorul pe care venisera sa il asculte nu era prezent au fost foarte dezamagiti, iar unii chiar se gandeau sa plece. Atunci predicatorul care il inlocuise a mers la anvon si primele lui cuvinte au fost, “toti cei care au venit sa i se inchine fratelui Henry in aceasta dimineata pot sa mearga acasa. Ii rog sa ramana doar pe cei ce au venit sa I se inchine lui Dumnezeu.”
Putem sa venim la biserica din tot felul de motive superficiale: obligatie morala, sa ne intalnim cu prietenii, sa ascultam un predicator anume, sa vedem cu ce se mai imbraca lumea, samd. Daca venim la inchinare pentru orice alt motiv in afara de a-I da lui Dumnezeu cinste si lauda, atunci mai bine stam acasa. Inchinarea nu exista ca sa ii faca pe credinciosi sa se simta bine, sa ii distreze, sa le trezeasca tot felul de emotii, sa ii manipuleze pe cei necredinciosi sau sa ii indoctrineze. Inchinarea este incercarea omului de a-si concentra intreaga atentie asupra lui Dumnezeu pentru a-i arata respectul, cinstea si dragostea ce i-o poarta.
Calitatea inchinarii mele este data de felul in care Il percep pe Dumnezeu. Cu cat este mai inalta stima si respectul fata de El cu atat va fi mai pasionala si fierbinte inchinarea mea. Daca ne simtim goi este si pentru ca nu recunoastem maretia si prezenta lui Dumnezeu cand ne inchinam Lui. Suntem goi pentru ca ingaduim ca Cel ce este extraordinar sa devina obisnuit. Suntem goi pentru ca Cel ce este plin de mister si care ar trebui sa ne fascineze devine familiar si plictisitor. Calitatea inchinarii nu vine in primul rand prin numarul de participanti, prin cantecele cantate, prin predicatorul care vorbeste ci prin lucrarea Duhului Sfant care ne descoperit inca ceva din maretia si gloria lui Dumnezeu.
Sa ii oferim cel mai bun raspuns, 1:6-8. Preotii in loc sa cheme poporul la cercetare in ceea ce priveste inchinarea si jertfele pe care le aduceau, ei incurajau mediocritatea acceptand ca jertfa pentru Dumnezeu animale oarbe, bolnave sau schioape. Nu aveau apreciere fata de Dumnezeu ci dispret. Ceea ce ei ii dadeau lui Dumnezeu era departe de ceea ce aveau mai bun. Era de fapt ceea ce ei nu isi doreau, ceea ce nu putea nici macar sa vinda.
Biblia ne da trei standarde in ceea ce priveste felul in care daruim:
A.Da-I lui Dumnezeu ceea ce ai mai bun. Nu ii putem da lui Dumnezeu ceea ce noua nu ne trebuie, ci doar ceea ce avem mai bun. Daca ceea ce este mai bun este familia, atunci i-o daruim lui Dumnezeu, daca este slujba atunci i-o daruim lui Dumnezeu, daca este slujirea atunci i-o daruim cu toata inima lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doreste nimic in afara de ceea ce avem mai bun.
B.Da-I lui Dumnezeu mai intai de toate. Nu ii putem da Domnului resturile noastre. Este ca si cum am merge la o familie saraca si le-am duce produsele pe care le aveam noi acasa dar expirasera. Ca si cum am da unor copii nevoiasi jucariile stricate si rupte ale copiilor nostri. Sa dai unui om resturile tale nu este ajutorare si batjocura, insa sa faci asta cu Dumnezeu este o nebunie. Nu ii dam lui Dumnezeu ceea ce ne ramane, ci ii dam lui Dumnezeu mai intai de orice altceva pentru ca asta este ceea ce I se cuvine. C.Da-i lui Dumnezeu ceea ce te costa. Cand daruim pentru Dumnezeu trebuie sa fie un sacrificiu. Despre macedoneni apostolul Pavel marturiseste ca desi traiau intr-o saracie lucie, ei dau dat pentru Dumnezeu dupa puterile lor si chiar peste puterile lor. Sa citim si exemplul din 2 Samuel 24:18-25. Am simtit vreodata ca ne costa ceea ce ii oferim Domnului. Facem pentru numele Domnului sacrificii de timp, energia si banii?
Cand ii daruim lui Dumnezeu mai putin decat ceea ce avem noi mai bun?
-Cand ne petrecem cateva ore pe zi ca sa citim articole pe internet, sa urmarim filme si emisiuni la Tv, sa ne plimbam, sa socializam, dar sa uitam sa deschidem cuvantul lui Dumnezeu; -Cand ne dam toata silinta la slujba ca sa fim cei mai buni, sa ne punem in practica la maxim calitatile si abilitatile, dar cand vine vorba de slujire pentru Imparatia lui Dumnezeu, fie nu am niciodata timp, fie fac doar lucruri care nu implica prea mult timp, energie si bani; – Sa cheltuiesc bani ca sa imi innoiesc garderoba, sa imi schimb telefonul, sa imi iau parfumuri scumpe, sa merg in vacante costisitoare, sa fac eforturi ca sa imi schimb masina, dar cand vine vorba de ceea ce dam pentru lucrarea Domnului, sau pentru ajutorarea celor saraci, oferim maruntisul din buzunare; -Cand strigam si cantam cu entuziasm, pasiune si bucurie la un concert, la un meci de fotbal sau baschet, dar cand suntem la inchinare abia ne deschidem gurile; -Cand ne bate inima atat de tare ca sta sa ne iasa din piept pentru cel sau cea pe care o iubim, dar nu avem nici pe departe aceeasi intensitate in traire pentru Isus.
Nu o sa imi cer scuze pentru ca va voi spune ca Domnului I se cuvine cel putin 10% din venitul nostru. Nu o sa imi cer scuze sa spun ca trebuie sa ne gasim locul in biserica Sa si sa ne dedicam cel putin la fel de mult slujirii Lui precum o facem la slujba noastra. Nu o sa imi iertare pentru ca spun astazi ca trebuie sa ne schimbam atitudinea fata de inchinarea pe care i-o aducem si sa descoperim entuziasm, bucurie si pasiune pe masura ce ne inchinam Creatorului si Dumnezeului nostru. Nu o sa imi cer scuze cand va spun ca trebuie sa il iubim pe Cristos mai mult decat pe prietenul, prietena, copilul, sotul, sotia, slujba sau casa noastra. In lipsa acestor lucruri Isus Cristos ne spune tuturor: “nu sunteti vrednici sa fiti ucenici mei.”
Poporul evreu era plictisit de Dmnezeu. Tratau cu superficialitate inchinarea. Nu doreau sa ii coste nimic inchinarea fata de Dumnezeu, si faceau lucrul acesta doar dintr-un simt de obligatie. Inchinarea lor nu era nimic mai mult decat un simplu ritual mecanic.
Cum as descrie inchinarea mea din prezent? Ravi Zacharias spunea: “Cand un om este plictisit de Dumnezeu, nici raiul nu ii mai pare o alternativa atat de buna.”
Sa ne bucuram de cel mai maret rezultat, 1:9. Cand facem din inchinare un prilej pentru a-l onora pe Dumnezeu, oferindu-I ceea ce avem mai bun, preamarind numele Lui cu toata inima, sufletul si puterea noastra, vietile noastre vor fi transformate. Atunci vom avea parte de binecuvantarea lui Dumnezeu si vom experimenta inchinarea autentica, iar aceasta ne va schimba pentru totdeauna vietile.
Prin inchinarea autentica avem ocazia sa fim imbracati cu putere de Dumnezeu. Inchinarea autentica indeparteaza temerile noastre, oferindu-ne pacea pe care doar Cristos poate sa o ofere. Inchinarea autentica ne innoieste scopul pentru care traim in fiecare zi, oferindu-ne stabilitate si siguranta in momentele de incercare. Inchinarea nu este esenta vietii crestine, dar este forta care ne ajuta sa reusim sa traim o viata bazata pe supunere zilnica fata de Dumnezeu ceea ce ne aduce aprobarea si binecuvantarea Lui.
Doar atunci cand plecam de la biserica cu o credinta mai puternica, cu o speranta mai vie, cu o dragoste mai profunda, cu o inima mai curata, cu o pace mai deplina , cu o bucurie mai mare si cu o dorinta crescuta de a face voia lui Dumnezeu atunci vom putea spune cu adevarat ca ne-am inchinat lui Dumnezeu