Studiu al cartii Rut – Dragostea este in aer

Rut 3

In ultima jumatate de secol societatea s-a degradat tot mai mult si a devalorizat dragostea, familia si a casnicia. Cand societatea in care traim fuge de responsabilitate si angajament, dragostea adevarata si casnicia sunt pe cale de disparitie. Pana acum am vazut in cartea lui Rut ca peste o familie vin multe momente de cumpana si incercare. In acele situatii unii aleg sa plece, altii raman dar o fac doar din nevoie dezvoltand amaraciune in inima lor, in timp ce tot mai putini aleg sa ramana si sa lupte pentru familia si angajamentele lor. Am vorbit saptamana trecuta depre cei patru piloni ai unei familii binecuvantate si cum tindem sa atragem in viata noastra oameni asemenea noua.                                                     Pe masura ce incepem sa citim din capitolul trei, sesizam ca dragostea semanata pe solul hranit cu un caracter frumos, credinta si respect, incepe sa infloreasca. O simtim in cuvintele lor si o vedem in actiunile lor. Cu toate ca nu putem defini cu exactitate ce este dragostea, fiecare putem sa o recunoastem atunci cand o vedem. Acea parte din noi care tanjeste dupa dragoste prinde viata atunci cand suntem martorii unei iubiri sincere si curate.

Dragostea este posibila pentru fiecare om daca intelege un adevar cat se poate de simplu. Iubirea este un act care tine de vointa, nu de sentimente. Capitolul trei al cartii Rut aduce lumina asupra acestui adevar. Asa cum am vazut data trecuta, pilonii unei familii binecuvantate sunt toti consecinte ale unor acte care tin de vointa si hotararea noastra. Noi decidem ce fel de character avem in functie de alegerile pe care le luam zi de zi. Noi hotaram daca oferim respect sau nu aproapelui nostru, la fel cum tot noi decidem daca sa credem sau nu. Dragostea adevarata nu se bazeaza pe sentimente ci pe vointa. In acest capitol gasim frumos portretizata atat dragostea umana cat si o intruchipare a dragostei divine.

Portretul dragostei umane. Sa citim primele 5 versete. Inca din capitolul doi observam ca Naomi realizeaza ceva ce Rut nu ar fi sesizat. Naomi stia ca Boaz ca parte din neamul ei avea drept de rascumparare asupra lor si stia ca Rut putea fi o femeie care sa ilintereseze pe Boaz. Naomi stia ca este nevoie doar de o scanteie ca sa aprinda focul intre cei doi. Asa ca nu mai asteapta, ci actioneaza pentru ca lucrurile sa se intample. Naomi ii spune lui Rut sa se aranjeze, sa scape de hainele de doliu si sa se imbrace astfel incat sa arate ca este gata sa isi continue viata. Aici avem un mesaj limpede in ceea ce priveste faptul ca nu poti sa ai parte de un inceput nou, daca traiesti tot in trecut. Schimbarea hainelor ne indica acest lucru. Naomi ii spune apoi lui Rut cum trebuie sa ii arate lui Boaz care sunt intentiile ei cu privire la el. Ea pune in aplicare un plan foarte bun pentru a-I oferi lui Rut sansa unui nou inceput.

In versetele de la 6-13 se vorbeste despre intalnirea nocturna dintre Rut si Boaz. Sunt cateva lucruri care trebuie sa le intelegem cu privire la intalnirea lor. Nu este nimic imoral sau indecent in ceea ce Rut a facut. Era un obicei ce facea parte din traditia evreiasca. Prin acest gest femeia ii facea barbatului cunoscute intentiile ei serioase cu privire la casatorie. Barbatii au nevoie uneori de un impuls pentru a trece la actiune. Si asta este ceea ce a facut Rut cu Boaz.                                                                                                                                         Desi se obisnuia ca barbatul sa faca cererea in casatorie femeii, vedem ca atunci cand Boaz s-a trezit si a simtit ca o femeie doarme la picioarele lui a intrebat cine este, iar Rut i-a raspuns: “ia-o pe servitoarea ta sub aripile tale”. Aceste cuvinte reprezentau o cerere de rascumparare si protectie prin casatorie din partea lui.                                                                 In Legea Mozaica o ruda avea responsabilitatea de a se casatori cu Rut pentru a pastra viu numele si mostenirea lui Elimelek, lucru care este clar descris in capitolul 4:1-12. Desi cererea ei era legitima, sunt insa cateva lucruri neobisnuite cu privire la aceasta care ne descopera o alta trasatura extraordinara a lui Rut, curajul: In primul rand femeia este cea care formuleaza cererea; O femeie mai tanara cere in casatorie un barbat mai in varsta; o slujitoare il cere de sot pe stapanul terenurilor de unde ea isi strangea hrana; o straina cerea in casatorie un cetatean al poporului lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri demonstreaza curajul lui Rut dar si dragostea ei pentru Boaz care se aprindea tot mai mult in inima ei.

Neobisnuinta cereri ei l-a impresionat pe Boaz. El a laudat-o pe Rut pentru faptul ca nu a alergat dupa tineri frumosi si bogati si pentru ca s-a dovedit a fi o femeie integra si cinstita. Calitatile ei ne reamintesc de femeia descrisa in Proverbe 31:10. Boaz isi dorea sa se casatoreasca cu Rut, dar a dovedit ca este la randul lui un barbat integru si cinstit.

El stia ca in randul neamului lor era altcineva care avea drept de rascumparare asupra mostenirii lui Elimelek, inaintea sa. Insa o asigura pe Rut ca daca va depinde de el, atunci ii va onora cererea, luandu-si acest angajament inaintea lui Dumnezeu. El dorea sa se casatoreasca cu ea si urma sa faca ceea ce depindea de el ca acest lucru sa se intample.

Prin ceea ce face in vs.14-18, Boaz isi comfirma intentiile si dragostea pentru Rut. El s-a preocupat sa ii pastreze reputatia neintinata. A fost un om onorabil care nu a dorit ca lumea sa creada despre ea ca este una dintre prostituatele care obisnuiau sa vina in vremea seceratului ca sa faca propuneri indecent lucratorilor. Prin cele sase masuri de orz daruite lui Naomi, Boaz isi face cunoscute intentiile pe care le avea fata de Rut.

Rut ne demonstreaza din nou ca este o femeie curajoasa care nu se teme sa isi asume riscuri foarte mari. Am vazut acest lucru in alegerea ei de a o urma pe Naomi in Betleem si acum il vedem in felul in care il abordeaza pe Boaz. Ea si-a riscat reputatia si a riscat deasemenea sa fie respinsa  cunoscand rusinea si umilinta care veneau cu aceasta.

Cand a fost ultima data cand am riscat noi? Cand am fost ultima data curajosi in a sustine lucrurile in care credem? Vreau sa va spun ca sotia mea a facut acest lucru pentru mine si pentru relatia noastra in repetate randuri. A fost curajoasa in a spune si a arata ceea ce isi doreste. Si-a asumat riscuri si acest lucru m-a impresionat. De aceea acum stiu ca am alaturi de mine o femeie curajoasa si deasemenea sper ca in prezent curajul saii fie rasplatit prin ceea ce familia noastra ii ofera.

Portretul dragostei divine. Pasajul foloseste tema rascumpararii. Rut era o vaduva tanara, condamnata la o viata de saracie si cersetorie, daca nu se gasea cineva care sa o rascumpere din aceasta mizerie. Fiecarui personaj i se poate atribui un rol in planul rascumpararii.

Naomi poate interpreta rolul lui Dumnezeu: Ea isi dorea ca Rut sa fie rascumparata; a conceput un plan de rascumparare; Stia ca rascumpararea era posibila doar prin cineva care se afla intr-o relatie cu rascumparatorul (prin Elimelek); a lucrat la inima lui Rut pentru ca aceasta sa actioneze, cerand sa fie rascumparata.

Rut poate fi imaginea pacatosului fara speranta. Ea nu putea sa faca nimic ca sa iasa din starea in care era; dar a raspuns la harul lui Boaz; a renuntat la trecutul ei (prin schimbarea hainelor,vs.3); a cerut sa fie rascumparata (vs.9); a primit promisiunea rascumpararii de la Boaz precum si o arvuna pentru rascumpararea ei (vs.11 si 15).

Boaz il poate intruchipa pe Domnul Isus. El era vrednic sa rascumpere datorita reputatiei si statutului sau (2:1,20); A fost dispus sa ofere rascumparare (vs.11); a asteptat momentul potrivit ca sa ofere rascumparare (vs.13); a platit pretul pentru rascumpararea ei.

Sa invatam si noi sa iubim asa cum Dumnezeu ne iubeste. Sa ne bucuram de o poveste de dragoste ca cea dintre Rut si Boaz. O dragoste cladita pe caracter, respect si credinta. Sa invatam sa oferim dragoste si sa primim dragoste.

This entry was posted in Studiu Biblic. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code