Ieremia 8:4-22
Era anul 1947 cand un crestin pe nume Robert Pierce lucra pentru o organizatie religioasa numita “Tineri pentru Cristos” Lucrarea sa era aceea de a merge cat mai departe cu Evanghelia lui Isus Cristos. Astfel a hotarat sa se indrepte catre China, iar dupa patru luni de misiune cateva mii de oameni s-au intors la Cristos. Foametea insa facea ravagii in China. Pierce a fost foarte afectat de suferinta chinezilor si a filmat conditiile in care acestia traiau. Apoi a mers acasa sa ceara ajutor de la biserici pentru a cumpara hrana copiilor din China. A aratat poze cu ei si inregistrari implorand crestinii pentru sprijin. Mai tarziu un jurnalist care urmarea lucrarea lui Pierce a spus ca acesta nu isi putea controla pur si simplu emotiile cand vorbea despre cei aflati in suferinta. Ca a fost unul dintre cei mai sinceri si profunzi oameni pe care i-a intalnit. Un pastor evanghelic marturisea deasemenea ca atunci cand Pierce se ruga, se simtea cum rugaciunea arde in el. Despre Robert Pierce s-a spus ca a fost un om care traia cu inima franta pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Ieremia asemenea lui Pierce a slujit cu inima franta. Lucrarea lui a fost sa cheme la pocainta poporul lui Dumnezeu. Oamenii nu raspund niciodata bine atunci cand cineva vine sa le spuna ce trebuie sa faca. Raspunsul tipic in aceste situatii este: “cine esti tu sa imi spui mie ce sa fac?” Dar Ieremia a continuat sa strige cu lacrimi si cu inima franta.
Lacrimile lui Ieremia le descoperim si la Domnul Isus. El a plans pentru conditia lumii. A avut inima franta din cauza pacatului in care traiau, Matei 9:36. Misiunea lui Isus a fost insotita de lacrimi asa cum o caracterizeaza versetul din Evrei 5:7. Misiunea Sa i-a frant inima si l-a costat viata. Astazi o sa privim la lucrurile care i-au frant inima lui Ieremia, lui Isus si tuturor pe care Dumnezeu i-a folosit sa duca evanghelia mantuirii la cei pierduti. Aceleasi lucruri care ar trebui sa ne franga inimile si noua ca sa devenim oameni de care Dumnezeu se foloseste in aceasta generatie.
1.Omul lui Dumnezeu are inima franta de pacatul de care trebuie sa se pocaiasca, vs.4-7a. Poporul lui Dumnezeu nu doar ca nu dorea sa se pocaiasca, dar gasea placere tot mai mare in practicile pacatoase. Ieremia le aminteste ca atunci cand cineva cade este normal sa se ridice; daca realizezi ca ai gresit drumul, te intorci; pana si pasarile le spune Ieremia, stiu timpul potrivit cand trebuie sa migreze si cand trebuie sa se intoarca.
Cred ca una dintre marile noastre probleme de azi ca si crestini nu este aceea de a ne recunoaste pacatul, greseala si slabiciunea. Dar suntem un popor care nu mai practica pocainta, Luca 5:32. Pocainta nu este o actiune singulara care are loc doar in momentul premergator botezului, dupa care tot ce avem de facut este sa ne marturisim pacatului si totul este in regula. Beneficiem de promisiunea din 1 Ioan 1:9, daca traim dupa ceea ce ne spune in 1 Ioan 1:7. Isus nu vrea doar sa ne vedem pacatul, El doreste sa ne intoarcem de la pacat. Celor ce ii ierta, El le spune: “du-te si nu mai pacatui!” Adesea suntem precum copiii care spun: “imi pare rau, imi pare rau, nu mai fac” dar dupa ce trece momentul, continua sa faca aceeasi greseala. Eu sunt primul care vreau sa marturisesc ca am facut-o. Dar trebuie sa terminam cu acest obicei pacatos. Sa te intorci de la pacat inseamna sa incetezi sa mai faci acel pacat.
Un evanghelist spunea despre lumea crestina de astazi: “Prea multi doresc sa cunoasca dragostea lui Dumnezeu, dar fara sfintenia Lui. Suntem un popor care a pierdut mesajul pocaintei si de aceea biserica este ca un urias adormit. Pentru ca pocaitii trebuie sa invete din nou sa se pocaiasca!” Doar pacatul care iti frange inima produce o pocainta eficienta.
2.Omul lui Dumnezeu are inima franta de cuvantul Sau, 7b-13. Radacinile pacatului semintiei lui Iuda tineau de respingerea cuvantului lui Dumnezeu, vs.9. Oamenii aveau cuvantul lui Dumnezeu, il cunosteau, dar nu il traiau. Au devenit insensibili la mesajul Legii lui Dumnezeu. Este extraordinar ca desi timpul trece, biblia ramane cea mai vanduta si citita carte din lume. Cu toate acestea exista o diferenta foarte mare intre ceea ce oamenii cred si ceea ce ei fac. Poate fi o problema faptul ca stim cuvantul lui Dumnezeu si il credem, dar nu il practicam? De ce credeti ca avem mesaje asemenea celui din Iacov 1:22? Domnul Isus i-a condamnat de fiecare data pe fariseii si carturarii care erau studenti dedicati ai legii, dar nu o practicau. Iacov spune in 1:21 sa primim cu blandete cuvantul sadit in noi. Sa-l primim cu bucurie, cu recunostinta cu ravna Evanghelia in vietile noastre. Sa ii acordam toata atentia noastra si sa ne lasam invatati, modelati, smeriti si schimbati de ea. Inimile schimbate sunt ale celor ce practica cuvantul lui Dumnezeu. Doar atunci ii vom vedea pe oameni si ii vom trata asa cum i-a vazut si i-a tratat Isus. Vom suferi cand vom vedea nedreptatea, vom fi sensibili la cei bolnavi, singuri, uitati, abuzati. Vom plange pentru cei pierduti si vom avea o pasiunea vie de a evangheliza aceasta lume.
3.Omul lui Dumnezeu are inima franta de urgenta lucrarii, vs.20. Fermierul are doar o fereastra de timp pentru a pregati terenul si pentru a insamanta. Deasemenea exista un timp precis in care el trebuie sa culeaga recolta. O zi de intarziere si toata recolta ii poate fi distrusa. Exista urgenta in lucrarea ce ne-a fost incredintata. Estimarea este ca peste 30 de milioane de oameni mor in fiecare an fara Cristos in viata lor. Treicezi de milioane de oameni care in fiecare an se indreapta catre pedeapsa vesnica a iadului. Ma tem ca am ajuns sa nu mai fim constienti de existent iadului si de consecintele vesniciei in iad. Domnul Isus si-a indemnat ucenicii sa se grabeasca in Ioan 4:31-36. El a vazut multimile, a vazut ca timpul este scurt si a vazut nevoia urgenta. Inima ii era franta pentru ca timpul nu mai avea rabdare cu multi dintre ei.
Un batran predicator obisnuia sa spuna: “tragedia vremurilor noastre este ca situatia este disperata, dar sfintii nu sunt.” Traim intr-o lume distrusa de pacat si disperata dupa nevoia de mantuire prin Isus Cristos. Cu trei saptamani inainte de asasinarea sa, presedintele John Kennedy a spus: “Toti presedintii isi termina mandatul simtind ca nu si-au dus la bun sfarsit treaba. Sunt atat de multe lucruri de facut si am atat de putin timp ca sa le faci.” Ca ucenici ai lui Isus suntem in aceeasi situatie. Avem atat de multa treaba de facut si atat de putin timp, a.i. singura solutie pe care o avem este sa ne dedicam lucrarii ce ne-a fost incredintata. Si sa nu uitam ca Evanghelia este vestea buna doar daca ajunge la timp.
4.Omul lui Dumnezeu are inima franta de suferinta celor din jur, vs.21. Ieremia stia prin ce suferinta urma sa treaca poporul dupa caderea Ierusalimului in mainile babilonienilor. Ieremia era asemenea unui parinte care isi vede copilul distrugandu-si viata prin alegerile gresite pe care le face. Si eu simt durere atunci cand copiii mei sufera. Nu pot sa dorm cand stiu ca sunt raciti si au temperatura. Durerea lor este si durerea mea. Nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna sa imi vad fiica sau fiul cum isi distrug viata datorita alegerilor gresite pe care le fac. Ieremia ii vedea pe oamenii din Iuda ca pe proprii sai copii si suferinta lor datorata alegerilor proaste ii frangeau inima. Era o durere asemenea celei resimtite si de Isus in Ghetsimani. Cand povara pacatului lor a pus stapanire pe El, sudorile s-au transformat in niste picaturi ca de sange. Suferinta, durerea si emotiile erau la cote maxime. Cum sa nu ti se franga inima cand vezi cum toti cei din jurul tau sufera datorita consecintelor pacatului? Cum sa nu simti durere cand cel pe care spui ca il iubesti se indreapta spre iad?
5.Omul lui Dumnezeu are inima franta de faptul ca oamenii refuza sa fie vindecati, vs.22. Cuvintele lui Ieremia sunt o metafora pe care cei ce il ascultau o puteau intelege cu usurinta. Ghiladul era recunoscut pentru alifiile si unguentele vindecatoare care rezultau din rasina unui copac misterios. Ghiladul era un simbol al sperantei, o cetate a vindecarii. Practic Ieremia spune ca exista un medicament pentru vindecarea bolii de care poporul sufera, dar refuza sa il ia.
Un barbat de 30 de ani s-a aruncat de pe stavilarul cascadei Niagara. Curentii l-au luat rapid si l-au dus in mijlocul valtorii cascadei de unde nu mai era cale de scapare. Incredibil insa, omul a reusit sa iasa la suprafata, constient, dar impins incoace si incolo de curentii puternici. A reusit sa se prinda de o bucata de lemn si sa inoate pana aproape de mal. Un sergent de politie vazandu-l i-a spus sa inoate spre el ca sa il ajute sa iasa afara, insa omul a refuzat. A dat drumul la lemnul de care se tinea si a inceput sa inoate spre bucatile de gheata. Un elicopter s-a apropiat de barbat si a lasat jos un cablu de care se se prinda, dar acesta nu a vrut. A lasat apoi jos un cos, dar acesta s-a intors si a inceput sa inoate in directia opusa. Dupa 30 de minute in apa inghetata omul obosise si abia mai inota, dar tot nu vroia sa colaboreze cu salvatorii sai. In cele din urma un pompier a sarit in apa si l-a scos de acolo, salvandu-l impotriva vointei sale. Autoritatile au spus ca cel mai probabil omul nu judeca limpede.
Aceeasi situatie este cu oamenii inrobiti de pacat. Ei refuza sa se lase salvati in ciuda repetatelor avertismente si tentative de salvare pentru ca mintea lor este intunecata. Desi timpul este pe sfarsite si multi dintre ei se indreapta spre iad, totusi refuza sa fie salvati. Refuza sa vina la Isus pentru ca nu judeca limpede.
Ar trebui sa ni se franga inima atunci cand pacatuim, sa fim franti de cuvantul lui Dumnezeu, de urgenta lucrarii care ni s-a incredintat, de suferinta celor din jurul nostrum si de refuzul lor de a fi salvati. Dumnezeu se foloseste de oameni ale caror inimi sunt zdrobite din aceste motive. Suntem noi astfel de oameni?