Matei 14:22-33
Viata de credinta este o calatorie cu Dumnezeu. Scriptura ne descrie multe calatorii ale credintei de neuitat: calatoria lui Avraam impreuna cu unicul lui fiu, Isaac spre muntele Moria pentru a-l aduce ca jertfa la cererea lui Dumnezeu; calatoria lui Moise impreuna cu poporul Israel in pustie din robie catre Canaan; calatoria victorioasa a lui Iosua si Caleb in jurul Ierihonului; calatoria lui Saul ca persecutor al lui Cristos spre Damasc si intoarcerea lui ca aparator al Sau; sau calatoria Domnului Isus spre Golgota. Despre fiecare dintre aceste calatorii dar si despre altele mentionate de Biblie se pot face serii intregi de predici.
O sa ne concentram atentia asupra unei astfel de calatorii extraordinare de credinta descrisa in Sfanta Scriptura. Si o sa ne oprim la calatoria lui Petru pe apa prin furtuna. Fiecare experimentem in aceasta viata umblarea prin furtuni de tot felul. Desi barca ii oferea lui Petru o aparenta siguranta si o zona de comfort, aventura descoperirii adevaratului sau potential a inceput cand a indraznit sa paseasca prin credinta pe apa. Aceasta este singura modaitate prin care Dumnezeu ne poate scoate din banalitatea unor vieti irosite si din monotonia generala a cotidianului ca sa traim experienta inaltatoare a vietii de credinta cu Dumnezeu aici pe pamant, pregatindu-ne astfel de experientele ceresti despre care apostolul Pavel spune in 1 Corinteni 2:9 ca “Nici un ochi n-a văzut, nici o ureche n-a auzit și la mintea omului nu s-a suit ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc.“
Ce reprezinta pentru noi umblarea lui Petru pe apa? Este imaginea a ceea ce poti face cand te increzi cu totul in Cristos. Aceasta aventura extraordinara incepe intotdeauna cu o chemare: “vino!” O chemare care implica de fiecare data si un factor de risc. Dumnezeu cere adesea oamenilor lucruri care ii sperie. Dar pe cat de mare este riscul si teama noastra pe atat de mare este si promisiunea pe care ne-o da Dumnezeu de fiecare data: “Eu voi fi cu tine”. Fiecare chemare implica intotdeauna o alegere. Fie ii spunem “da” lui Dumnezeu, fie “nu”. Raspunsul la chemarea lui Dumnezeu aduce de fiecare data o schimbare in om fie inspre bine fie inspre rau. Fie ii mareste credinta in puterea lui Dumnezeu, fie il impietreste si mai tare. Lauda si onoare nu este pentru cei ce stau in tribuna si critica, ci a celor ce sunt pe teren si se sacrifica. Fie ca o sa castige sau o sa piarda ei macar au avut curajul sa indrazneasca si credinta ca o sa reuseasca.”
Sa ne intoarcem la pasajul nostru din Matei 14:22-33. Intr-o noapte Petru si ceilalti apostoli se aflau in barca si traversau Marea Galileii. Pentru cei mai multi dintre ei, plimbarea cu barca era cea mai relaxanta experienta avand in vedere ca isi castigau existenta petrecandu-si cea mai mare parte a timpului pe mare. Deodata o mare furtuna s-a abatut asupra lor si barca era in pericol sa fie inghitita de valuri. Undeva in jurul orei 3 dimineata, cand teama inghetase inimile lor, au observat ceva care mergea pe apa si se indrepta spre ei. Frica din ei a atins atunci cele mai inalte cote, crezand ca ceea ce vad este o fantoma. Acum se ridica o intrebare: cum de nu l-au recunoscut pe Isus? Matei vrea sa intelegem si sa recunoastem ca in mijlocul incercarii, deznadejdea si indoiala ne pot face sa nu mai recunoastem prezenta Domnului Isus.Frica ne paralizeaza.Este unealta prin care satan lucreaza si ne ingheata credinta nemaiputand sa vedem ce Dumnezeu mare avem ci doar cat de mare este incercarea prin care trecem.
Nu era prima data cand Dumnezeu se arata oamenilor intr-un astfel de mod inspaimantator: I s-a aratat si i-a vorbit lui Moise dintr-un rug aprins, lui Ilie din vant si foc, iar lui Petru cand umbla pe apa. Cand fiecare dintre acesti oameni au raspuns in ciuda temerilor lor cu “da” lui Dumnezeu au avut parte de experiente inaltatoare cu El, iar Dumnezeu a facut prin ei lucrari extraordinare. Ucenicii se aflau in barca chiar ca urmare a poruncii Domnului Isus. Ce ne spune acest lucru? Ca ascultarea si supunerea fata de Cristos nu ne fereste de furtunile vietii, dar ne da ocazia sa avem experiente unice cand ne supunem Lui prin credinta. De ce credeti ca Petru ii cere Domnului Isus sa il cheme la El? Pentru ca mai mult decat de o lectie despre curaj, aceasta este o lectie despre ascultare. Nu este o lectie despre riscuri extreme, ci despre supunere extrema. In viata de credinta, avem nevoie de curaj, dar curajul trebuie sustinut de intelepciune duhovniceasca si supunere. Petru nu a sarit pur si simplu in apa, ci a avut nevoie sa auda chemarea lui Cristos. Inainte sa coboare din barca Petru a avut nevoie sa stie ca Domnul lui crede ca este o idee buna sa faca acest lucru: “Doamne daca esti Tu, atunci porunceste-mi sa vin la Tine.” Dumnezeu a pus in noi ceva care ne spune ca viata este cu mult mai mult decat sa stam paralizati de frica si ascunsi in barca. Ceva care ne ofera sentimentul ca am fost creati pentru mai mult decat simpla supravietuire si evitare a esecului. De aceea trebuie sa ne punem urmatoarea intrebare: Care este barca mea si ce ma impiedica sa o parasesc? Barca mea este orice lucru care imi ofera mai multa siguranta decat Dumnezeu. Orice lucru in care imi pun increderea si speranta in special atunci cand ma confrunt cu furtuni in viata mea mai mult decat imi pun in Dumnezeu. Acel lucru care ma face sa ma simt comfortabil si la care nu pot sa ma gandesc ca ar trebui sa renunt. Lucrul care ma impiedica sa ma ridic si sa merg la Isus pe apa atunci cand El ma cheama. Poate fi acel lucru care iti aduce atat de multa placere, siguranta financiara, o relatie nepotrivita, slujba, multumirea parintilor, idolatrizarea copiilor, o dependenta, statutul social sau dorinta de succes. Frica pe care o simtim la gandul de a renunta la acel lucru sau de a-l pierde imi va spune care este barca mea. Imi va spune ce ma impiedica sa fac lucruri extraordinare pentru Domnul meu Isus Cristos.