Cand viata iti ofera lamai, faci limonada – Iacov 1:1-12
Iacov isi deschide epistola oferind credinciosilor calea prin care pot transforma incercarile in biruinte. Scriptura ne ofera multe exemple de slujitori ai lui Dumnezeu care aplicand filosofia descrisa de Iacov i-au ingaduit lui Dumnezeu sa transforme ceea ce parea a fi o infrangerea, in victorie. Rezultatul biruintei incercarilor a fost maturizarea lor spirituala.
Asa cum spuneam saptamana trecuta in deschiderea studiului, epistola catre Iacov se distinge prin numeroasele verbe la imperativ. Desi numarul acestora difera in functie de traducere, in realitate numarul lor se apropie de cincizeci. Astazi o sa facem primul pas catre maturizarea noastra spirituala, si catre transformarea incercarilor in biruinte. Pentru acest lucru trebuie sa invatam sa ne supunem primelor patru imperative pe care le gasim in capitolul 1, vs.2-5: priviti, stiti, fiti si cereti.
Priviti, vs.2. Acest indemn are de-a face cu atitudinea noastra fata de incercari. Perspectiva determina consecintele si atitudinea determina actiunea. Incercarile nu sunt o posibilitate, ci o realitate. De aceea Iacov nu spune “daca veti trece prin incercari” ci “cand treceti prin incercari.” Incercarile sunt o realitate a vietii pe pamant. Unele vin peste noi pentru ca suntem oameni si toti ne confruntam cu ele: boli, accidente, dezamagiri, tradari. Altele vin pentru ca suntem crestini si traind impotriva curentului lumii vom suferi. Sa deschidem Scriptura si sa citim cateva versete: Ioan 16:33, Fapte 14:22, 1 Petru 4:12. Iacov spune asa cum o face si Petru in 1 Petru 1:6 ca incercarile de care avem parte sunt felurite si diferite. Nu sunt toate la fel. Cand eram mic imi aduc aminte ca aveam o vecina in bloc care facea covoare la razboi. Atunci cand mergeam in vizita la ei ma opream mereu sa ma uit ce a mai aparut nou pe tesatura din bucatarie la care lucra de foarte mult timp. La un moment dat am intrebat-o de ce sunt atatea fire iesite in afara si de ce modelul nu se vede clar? Atunci doamna mi-a spus ca tesatura se lucreaza pe dos si abia la sfarsit covorul se intoarce cu fata si apare modelul final. La fel este cu incercarile din viata noastra. Dumnezeu este tesatorul si noi suntem tesatura. Incercarile din viata noastra sunt felurite si luate in mod individual nu pot fi mereu intelese, dar la final cand tesatura este intoarsa cu fata, avem tabloul perfect al lucrarii mainilor lui Dumnezeu. Cu fiecare incercare biruita, tesatura lui Dumnezeu care suntem noi, este cu un pas mai aproape de a fi terminata.
De aceea Iacov spune ca putem privi ca o bucurie atunci cand trecem prin felurite incercari. La fel ca Mantuirorul nostru care a facut-o, pentru slava ce-I era pusa inainte, Evrei 12:2. Asa cum spuneam la inceput atitudinea va face diferenta. Daca ne place mai mult comfortul decat formarea caracterului matur, atunci incercarile ne vor produce intristare. Daca punem mai mult pret pe lucrurile materiale si fizice, decat pe cele spirituale, atunci ci siguranta nu vom putea gasi vreodata bucurie in incercare. Daca traim doar pentru prezent si nu pentru slava viitoare, atunci incercarile ne vor aduce doar amaraciune. De aceea trebuie sa privim incercarile din perspectiva corecta si cu atitudinea potrivita
Stiti, vs.3. Ce trebuie sa stie crestinul ca sa poata primi incercarile cu bucurie? Ca in fiecare zi credinta noastra este incercata. Dumnezeu ingaduie incercarea ca sa scoata ce este mai bun din noi. Cele mai bune sabii erau mai intai arse si prelucrate in foc. Aurul ajunge la stralucire sa extraordinara doar dupa ce trece prin foc. Acelasi lucru trebuie sa se intample si cu noi. O sa stralucim, daca daca experimentam focul incercarilor, 1 Petru 1:7. Incercarile lucreaza in noi, rabdarer si perseverenta.Acestea sunt calitati ale oamenilor maturi si sunt sunt ceea ce avem nevoie pentru a putea sfarsi cursa credintei, Evrei 10:36.Ce se intampla in lipsa rabdarii?
Cand Avraam si-a pierdut radarea si nu asteptat implinirea promisiunii lui Dumnezeu, s-a casatorit cu Agar si acest lucru a adus multa suferinta si intristare in familia sa. Cand Moise si-a pierdut rabdarea a ucis un om si pentru asta si-a petrecut urmatorii patruzeci de ani ingrijind de oi in loc sa fie printre cei mai mari oameni ai lumii. Cand Petru si-a pierdut rabdarea a scos sabia si a fost aproape sa taie capul unui soldat care nu facea decat sa implineasca ordine. Cand Ioan si Iacov si-au pierdut rabdarea au vrut sa cheme foc din cer si sa distruga o cetate intreaga pentru ca au considerat ofensatoare atitudinea pe care cei de acolo au avut-o fata de ei.
Nu vom creste in rabdare doar citind din Scriptura despre alti oameni si experientele lor, ci avand la randul nostru experiente cu Dumnezeu in mijlocul incercarii. Doar atunci cand stim ce efect si ce finalitate are de fapt incercarea asupra noastra, si o putem privi cu bucurie. Din exemplele lui Avraam, Moise, Iosif, David si mai ales Domnul Isus, intelegem ca Dumnezeu are un scop prin incercarile care vin asupra noastra. Satan nu il poate dobora pe crestinul care stie aceste lucruri, ci doar pe cel ignorant. De aceea, sa stim aceste lucruri este essential.
Fiti, vs.4. Acest imperativ implica supunerea. Fiecare parinte urmareste si se bucura de procesul de maturizare al copiilor sai. La fel isi doreste Dumnezeu si pentru noi. Ce spunem despre un copil peste care trec anii si devine adult, dar continua sa gandeasca si sa actioneze tot ca un copil? Ca fie sufera de un handicap sau ca este imatur. Apostolul Ioan vorbeste in 1 Ioan 2:12-14 despre un proces al dezvoltarii si maturizarii noastre ca oameni. Dumnezeu doreste sa fim copilasi, apoi sa fim tineri si in cele din urma sa fim adulti. Apostolul Pavel descrie in Efeseni 2:8-10 tripla lucrare pe care Dumnezeu o face in viata omului pentru desavarsirea sa. Prima lucrare este pentru noi, jertfa lui Cristos; A doua este in noi, noi fiind lucrarea Sa; A treia este prin noi, prin faptele bune pregatite de Dumnezeu mai dinainte ca sa umblam in ele. Dar inainte ca Dumnezeu sa poata lucra cu adevarat prin noi, trebuie sa lucreze mai intai in noi. Douazeci si cinci de ani a lucrat Domnul in Avraam pana sa ii dea fiul promis. Treisprezece ani a lucrat in Iosif pana sa ajunga sa conduca Egiptul. Optzeci de ani l-a pregatit pe Moise pentru a-l folosi in scoaterea poporului Sau din sclavia egipteana. Trei ani si jumatate a investit Domnul Isus in cresterea ucenicilor Sai pentru lucrarea ce o aveau de facut, dupa care i-a incredintat Duhului Sfant care a continuat sa lucreze in ei. Toate acestea ne spun ca Dumnezeu are un timp al Sau dupa care lucreaza ca noi sa devenim, ceea ce ne-a creat de la inceput sa fim. Pentru ca acest lucru sa se intample trebuie sa ii ingaduim Domnului sa lucreze in noi, iar pentru acest lucru este nevoie de supunere. Iona este exemplul negativ din care trebuie sa invatam aceasta lectie importanta a supunerii. Impotrivirea si nesupunerea noastra nu va atrage decat mai multa disciplinare. Dumnezeu nu face niciodata lucrurile pe jumatate si voia Sa se implineste intotdeauna. Scopul Lui este sa fim crestini maturi pentru ca doar asa poate lucra prin noi in aceasta lume.
Cereti, vs.5. Este imperativ ca in incercare sa ne rugam Domnului si sa ii cerem intelepciune. Dar de ce am avea nevoie de intelepciune in incercari? Ca sa nu irosim sansa de a ne maturiza spiritual prin incercare si sa folosim incercarea spre slava lui Dumnezeu. Este foarte important sa cerem intelepciune, dar si cum o cerem. Necredinta este cel mai mare dusman al rugaciunii si principalul motiv al lipsei de raspuns din partea lui Dumnezeu. Sa nu dam voie indoielii sa puna stapanire pe gandul nostru. Indoiala l-a facut pe Petru sa se scufunde la picioarele Domnului Isus. Instabilitatea si fluctuatiile credintei sunt semne ale imaturitatii spirituale.
Cand isi incepe pledoaria cu privirela incercare, Iacov ne spune sa ne bucuram atunci cand trecem prin incercari, iar la sfarsit spune ca dupa ce am biruit-o vom fi fericiti. Intai crucea si apoi cununa. Asa a fost pentru Cristos si la fel este pentru fiecare credincios. Intai lacrimi si apoi bucurie; intai suferinta si apoi slava. Ca sa vezi curcubeul trebuie sa treci prin furtuna. De ce credeti ca spune Iacov? “Cel ce rabda ispita va primi cununa pe care promis-o Dumnezeu celor Ce-l iubesc?” De ce nu spune, celor ce Il asculta, sau celor ce se incred in El? Pentru ca dragostea este motivatia din spatele poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare avem incredere si ascultam de oamenii pe care ii iubim si de a caror iubire suntem convinsi. Doar pentru ca Il iubim pe Dumnezeu si pentru ca stim cat de mult ne iubeste El, vom avea incredere sa ne supunem planului Sau pentru viata noastra. Doar prin dragoste vom privi, vom sti, vom fi si vom cere dupa voialui Dumnezeu. Asadar, incercarile ingaduide de Dumnezeu in viata noastra au o tripla actiune si scop: Maturizare spirituala, slava adusa lui Dumnezeu si pregatire pentru vesnicie. De aceea sa nu uitam sa privim incercarea prin ochii lui Dumnezeu; sa stim scopul pe care Dumnezeu il are prin ingaduirea incercarii; sa fim supusi lui Dumnezeu in mijlocul incercarii; sa cerem intelepciune pentru a lasa incercarea sa implineasca planul lui Dumnezeu in noi si prin noi.
Nu face ochi dulci ispitei – Iacov 1:13-18
Pe masura ce ne maturizam spiritual, o sa fim mai rabdatori in incercare. Insa incercarile nu sunt singura lupta la care trebuie sa facem fata. Satan lucreaza prin ispite si are ca aliat firea noastra pamanteasca. Daca in prima parte a capitolului 1, Iacov vorbeste despre cum trebuie sa privim, ce trebuie sa stim, sa fim si sa cerem in incercare pentru a putea sa o biruim prin credinta, in cea de-a doua parte ne invata cum incearca satan sa se foloseasca de incercari pentru a ne ispiti. In mijlocul incercarii putem ajunge sa ne plangem de Dumnezeu, sa ne indoim de dragostea Lui de promisiunile Sale si sa cadem in capcana nesupunerii. In acele momente satan ne intinde o mana si se foloseste de oportunitate pentru a ne ispiti.
Avraam cand a cunoscut incercarea foametei in Canaan, s-a lasat ispitit de satan indreptandu-se spre Egipt unde a cazut in pacat. Acolo Dumnezeu a trebuit sa il disciplineaza si sa il intoarca. Poporul evreu a cunoscut incercarea in pustie dupa parasirea Egiptului si i-a ingaduit lui satan sa ii ispiteasca plangandu-se, indoindu-se de Dumnezeu si inchinandu-se la idoli. Dumnezeu a fost nevoit atunci sa pedepseasca o intreaga generatie pentru a-I indrepta. Ispita face si ea parte din procesul nostru de maturizare spirituala. Nu Dumnezeu este Cel ce ne ispiteste, dar nici nu opreste ispitele, dorind sa le biruim cu credinta in El asa cum facem si in cazul incercarilor.
Ispita este momentul in care satan ne indeamna sa facem un lucru bun intr-un mod gresit, incalcand voia lui Dumnezeu. Este bine sa iti doresti sa treci peste un examen, dar satan te indeamna sa il treci copiind. Satan ne pune la dispozitie prin ispita, posibilitatea de a face un lucru bun intr-un mod gresit. La fel este si cand vorbim despre sex. Sexul este un lucru bun. Dar satan ne indeamna sa facem sex in afara casniciei si astfel sa pacatuim. Nu este un lucru rau sa iti doresti sa mananci, dar este pacat sa furi pentru a manca, samd.
Iacov ne prezinta procesul ispitirii care duce la pacat si apoi la moarte: Pofta este lucrul de care satan se foloseste pentru a starni dorintele noastre. Dorintele nu sunt in sine pacatoase. Fara ele nu am putea functiona: dorinta de am manca, de a bea, de a te odihni, dorinta sexuala, sunt fiecare dintre ele bune. Satisfacerea lor intr-un mod care nu este dupa voia lui Dumnezeu este gresit. Trebuie sa folosim dorintele in favoarea noastra, dar sa nu le ingaduim sa lucreze impotriva noastra.
Momirea este forma atragatoare pe care satan o da ispitei. Le fel cum pescarul si vanatorul folosesc momeli pentru a-si atrage prada, la fel face si satan cu noi. Pescarul isi acopera carligul si vanatorul isi acopera cursa. La fel este si in cazul lui Satan. El isi acopera ispita, momindu-ne. De fiecare data momeala lui satan are legatura cu dorintele noastre trupesti. Nu numai ca ispita este ascunsa, dar ne este ascunsa si suferinta pe care caderea ne-o va produce. Lot nu s-ar fi mutat niciodata in Sodoma, daca nu ar fi vazut si tanjit dupa iarba verde si pamantul bogat din preajma Iordanului, Geneza 13:10-13. David nu ar fi curvit daca nu ar fi vazut-o si nu ar fi dorit-o pe Batseba. In ambele cazuri caderea in ispita a avut consecinte groaznice. Dar momeala a ascuns consecintele caderii lor. Doar cunoasterea Scripturii te poate face apt sa descoperi momeala lui Satan si sa raspunzi pe masura. Cand Domnul Isus a fost ispitit in pustie, El a spus de fiecare data: “este scris”.
Pacatul vine atunci cand fiind momiti de satan dam curs poftei noastre. Asa cum pestele cade in carlig si animalul este prins in capcana sa. Acest lucru se intampla cand relatia noastra cu Dumnezeu se bazeaza pe sentimente si nu pe o supunere totala a vointei: nu simt sa ma rog, sa invat versete, sa merg la biserica, sa ajut, sa postesc. Daca sentimenele sunt arma noastra impotriva ispitei, atunci suntem pierduti.
Moartea este plata pentru pacat.Asa cum in noi exista un proces de maturizare, la fel este si cu pacatul. In timp el se maturizeaza in noi daca ii ingaduim. Lucrarea pacatului, duce in cele din urma la moartea sufletului. Acest tipar a fost urmat de satan in ispitirea lui Adam si Eva. Pomul era bun si placut la privit (pofta); primirea cunoasterii (momeala); momentul in care au mancat din el (pacatul); separarea de Dumnezeu a adus ulterior moartea fizica. Din cauza aceasta toti oameni mor fizic, dar cine moare fara Cristos este si separat pe vesnicie de Dumnezeu. La fel a fost ispitit si Domnul Isus si asa spune apostolul Pavel in 2 Corinteni 11:3 ca suntem incercati si noi. De aceea cand suntem ispititi nu trebuie sa ne permitem sa facem ochi dulci ispita, sa credem ca putem flirtra cu ea, ci sa ne gandim la consecintele pacatului care vor veni. Multe relatii si familii au fost distruse de la o simpla si nevinovata flirtrare. Daca imi permit sa ii fac ochi dulci ispitei, in cele din urma voi cadea.
Asadar, oricat am incerca sa ne justificam si sa gasim scuze pentru pacatul nostru, noi suntem singurii vinovati. Scuzele noastre nu vor avea nici un efect inaintea lui Dumnezeu asa cum scuzele lui Adam si Eva nu au avut. Dorintele noastre sunt cele care ne duc in ispita si ne fac sa pacatuim. Dumnezeu ne-a pus la dispozitie trei arme prin care sa luptam impotriva ispitei si sa nu cadem in pacat. Stam departe de pacat pentru ca stim ca pacatul aduce cu el judecata lui Dumnezeu. Stam departe de pacat prin cunoasterea cuvantului lui Dumnezeu. Ne impotrivim pacatului prin puterea Duhul Sfant care locuieste in noi.
Sa nu fim prinsi in propria inselaciune – Iacov 1:19-27
Pacatul poate veni prin inselaciunea lui satan, dar poate veni si prin propia inselaciune,vs.22,26. Multi oameni traiesc cu iluzia mantuirii, cand in realitate sunt de fapt pierduti. Domnul Isus avertizeaza ca sunt credinciosi care se inseala cu privire la umblarea lor in credinta. Ei se considera spirituali, cand de fapt traiesc in ipocrizie, Matei 7:22-23.
Cand ne raportam la cuvantul lui Dumnezeu, fiecare om are o tripla responsabilitate: Sa il primeasca, vs.19-21; sa il implineasca, vs.22-25; sa il marturiseasca, vs.26-27.
Iacov descrie primirea evangheliei ca pe un proces de sadire a acestuia in inima omului, la fel cum o face si Mantuitorul nostru in Matei 13. Acolo sunt descrise patru tipuri de inimi: una impietrita care nu intelege si nu primeste cuvantul; una care desi primeste cuvantul este prea superficiala si lipsita de profunzime si de aceea esueaza ; inima care primeste cuvantul, dar ramane prea preocupata cu lucrurile lumii; si inima roditoare in care cuvantul prinde radacini. Rodul este testul omului mantuit care vine printr-o viata complet transformata, un caracter matur, o purtarea evlavioasa, slujirea celorlalti si castigarea de suflete pentru Cristos. Toate aceste lucruri sunt descrise in paginile Evangheliei ca fiind imaginea omului mantuit, Ioan 15:1-5. Prea multi credinciosi participa de ani buni la intalnirile bisericii, dar in viata lor nu exista o crestere vizibila. Ei sunt foarte bine descrisi in versete precum Matei 13:13 si Evrei 5:11. Pentru ca samanta lui Dumnezeu sa prinda radacini in inima noastra trebuie sa dam ascultare indemnurilor lui Iacov:
Sa fim grabnici la ascultare, vs.19a adica sa ne supunem imediat si fara intarziere voii lui Dumnezeu. Sa nu fim dintre cei ce cauta scurtaturi, negocieri sau scuze si intarzie in supunerea lor permitandu-i lui satan sa ii ispiteasca. Sa citim 2 Samuel 23:14-17. Sa fim inceti la vorbire, vs.19b. Dumnezeu nu degeaba ne-a dat o gura si doua urechi. De cate ori ne uitam in oglinda trebuie sa ne amintim ca trebuie sa ascultam de doua ori inainte sa vorbim o data, Proverbe 10:19.
Sa fim inceti la manie, vs.19c. Cand a fost mustrat de profetul Natan, David a fost grabnic la vorbire, incet la ascultare si rapid la manie, 2 Samuel 12. La fel a facut si Petru in gradina Ghetsimani fiind aproape sa omoare un soldat cu sabia. Multe probleme apar astazi in familii, relatii si in biserica din cauza unor vorbe spuse la manie, dar “mania omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu.”
Iacov ne avertizeaza ca nu vom putea lupta impotriva pacatului atata timp cat nu ne preocupam sa scoatem din viata noastra lucrurile murdare. Daca nu ai in permanenta grija de terenul in care Dumnezeu a plantat ceva bun, buruienile vor innabusi in cele din urma samanta adevarului, vs.21. Doar o inima pregatita va primi cuvantul asa cum se cuvine. O inima nepregatita este asemenea insamantarii cu grau pe un teren napadit de buruieni, Ieremia 4:3. O inima pregatita va fi o inima supusa in respectarea voii lui Dumnezeu.
Responsabilitatea implinirii cuvantului este urmatorul pas pe care omul trebuie sa il parcurga in relatia sa cu Dumnezeu. Sa auzi este bine, dar auzirea in lipsa implinirii nu are nici o valoare. Sa auzi o predica sau un studiu biblic este bine, dar in lipsa implinirii nu va aduce nici o binecuvantare de la Dumnezeu pentru tine. Multi merg la biserica si cred ca simpla ascultare a unei predici le va aduce automat si crestere spirituala in viata lor, ceea ce este o iluzie. De aceea astazi avem o categorie importanta de credinciosi care asculta predici in biserica de ani de zile, dar fara a avea un efect semnificativ in viata lor. Cei ce cred ca sunt spirituali doar pentru ca merg la biserica si asculta predici sunt prinsi in propria inselaciune.
Daca in ceea ce priveste primirea cuvantului, Iacov a comparat Evanghelia cu o samanta, in ceea ce priveste implinirea il compara cu o oglinda. Oglinda iti da oportunitatea sa te examinezi, vs.23-25. Oglinda te ajuta sa te vezi si sa te asiguri ca esti curat. Doar cand ne privim in oglinda cuvantului lui Dumnezeu ne vedem exact asa cum suntem cu adevarat. Dar Iacov subliniaza aici cateva greseli pe care uneori le facem cand ne privim in oglinda Evangheliei.
Ne privim in oglinda intr-un mod superficial, fara sa ne cercetam cu atentie. Diferenta dintre o citire a cuvantului din datorie sau ca pe o forma de reducere la tacere a constiintei si una pentru cercetarea profunda a nevoilor inimii noastre este precum diferenta dintre o fotografie si o radiografie. Ne privim in oglinda, dar la scurt timp uitam ce am vazut pentru ca nu privim in profunzime. Astazi am ajuns sa fim foarte civilizati in modul in care raspundem la primirea cuvantul. Orice fel de emotie, lacrimi sau zbucium launtric sunt privite cu raceala de multi credinciosi. In timpurile de trezire spirituala, la auzirea cuvantului multi cadeau ca morti, cercetati profund de ascutimea sabiei care este cuvantul lui Dumnezeu. Isaia cand a auzit cuvantul lui Dumnezeu a strigat cu disperare “vai de mine, sunt pierdut!” Isaia 6:5. Petru a exclamat la randul lui “Doamne pleaca de la mine caci sunt un om pacatos!” Luca 5:8. Iar Iov desi era un om drept a spus “mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa.” Iov 42:6. Nu facem ceea ce ne spune cuvantul lui Dumnezeu sa facem. Auzirea si ascultarea sunt doua lucruri diferite. Multi aud, dar apoi nu dau ascultare. Astazi in biserici mai mult se vorbeste despre lucrarea lui Dumnezeu, decat se face lucrarea Sa. Sa te privesti in fuga in oglinda nu ajuta cu nimic. Oglinda lui Dumnezeu va fi eficienta cand ne privim in ea cu toata seriozitatea. Cand medicul priveste un pacient poate sa vada anumite lucruri, dar nu va sti toate lucrurile. De aceea trebuie sa faca radiografii si RMN-uri. Acelasi lucru este valabil si pentru noi. Trebuie sa lasam cuvantul sa lucreze in profunzime in noi. Binecuvantarea cuvantului lui Dumnezeu vine in urma aplicarii lui la nivel personal. Doar acela va fi fericit in toata lucrarea lui, Iacov 1:25.
Cel ce primeste evanghelia si o implineste cu siguranta ca o va si marturisi, vs.26-27. Termenul de religie din aceste versete se traduce prin practica exterioara. Sa fii un om cu adevarat religios, inseamna sa traiesti in mod practic cuvantul lui Dumnezeu prin vorbire, slujire si prin separarea de lume. Vorbirea scoate la lumina ceea ce este in inima noastra. Slujirea este o consecinta a omului care a contemplat imaginea lui Isus, s-a vazut pe sine prin oglinda care este cuvantul Sau si apoi a vazut nevoile celor din jurul sau si la care nu poate asista cu nepasare. Separarea de lume inseamna ca pentru mine ca si crestin nu mai exista potrivire cu lumea de acum, Romani 12:2 pentru ca prietenia cu lumea inseamna vrajmasie cu Dumnezeu, Iacov 4:4. Amin!