Luca 24:1-35
As vrea sa privim astazi la acesti doi ucenici pe drumul catre Emaus si uitandu-ne la ei sa ne analizam pe noi. Personal cred ca exista o asemanare incredibila intre multi credinciosi de azi sacesti doi ucenici. Biserica se preocupa in ziele acestea si pe buna dreptate o face, despre ce metode sa foloseasca ca sa castige mai multe suflete pentru Cristos. Principalul scop al bisericii este intr-adevar evanghelizarea. Insa intrebarea cu care se incepe este de obicei urmatoarea: “Noi suntem aici, iar afara sunt oameni pierduti. Cum putem sa ii aducem si pe ei in biserica?” Dupa care incep sa caute modalitati si activitati pentru a-i atrage la biserica. Si multe biserici sunt dispuse sa faca copromisuri in ceea ce priveste invatatura Scripturii doar pentru a-i atrage pe oameni. As vrea totusi sa va provoc astazi sa va ganditi la acest lucru dintr-o alta perspectiva. In loc sa ne intrebam cum putem sa ii aducem pe cei din afara in biserica, as vrea sa ne intrebam: “De ce sunt toti acesti oameni in afara bisericii?” Nu sunt oare multi dintre ei in afara bisericii din cauza a ceea ce vad ca exista azi in biserica? Ce este in neregula cu cei credinciosi, de oamenii pierduti prefera sa stea in afara bisericii? Biserica ar trebui sa fie principala atractie a unei comunitati. Si totusi, de ce nu este?
Haideti sa ne gandim putin la oamenii din afara bisericii si sa analizam starea de spirit si manifestarea pe care o au atunci cand merg sa participe la una dintre activitatile lor sambata dupa amiaza (un concert, un joc de fotbal, etc). Cum se pregatesc ei pentru acest moment? De cele mai multe ori stau cu ochii pe ceas de nerabdare sa vina momentul in care sa plece de acasa. Atunci cand pleaca, se grabesc si entuziasmati sa ajunga acolo cat mai repede, inainte de inceperea evenimentului pentru a fi siguri ca ocupa un loc cat mai bun. Sa vorbim acum despre cum se manifesta in timpul evenimentului. Canta, striga, aplauda, rad, se bucura fiind intr-o stare reala de extaz. Si cand se termina evenimentul cum reactioneaza? Pleaca spre case zambind si vorbind aprins depre cele vazute si auzite acolo facandu-I pe toti cei ce n-au ajuns la eveniment sa simta ca au pierdut cel mai grozav lucru auzit vreodata. Asta este imaginea lumii participand la activitatile lor.
Acum as vrea sa ne gandim la credinciosii din biserica si sa analizam starea de spirit si manifestarea lor atunci cand merg sa participe la activitatile lor de inchinare de duminica? Care este imaginea pe care o vedem? Pai unii dintre ei sunt in cumpana daca sa se trezeasca sau nu ca sa mearga la biserica. Pana la urma este duminica, au avut o saptamana grea, iar omul mai trebuie sa se si odihneasca. Sambata nu au spus asta, dar asta e gandul lor duminica dimineata. Dar isi spun ca este totusi duminica si ca trebuie sa mearga la biserica ca doar asta este datoria lor de crestini. Asa ca ies din case si se duc la biserica, dar arata de parca acest lucru ar fi o povara. Nu este entuziasm, nerabdare si daca reusesc sa ajunga acolo exact la ora in care incepe adunarea nicidecum cu cinci minute mai devreme, atunci au reusit o performanta vrednica de lauda. Cum se manfiesta ei in timpul inchinarii atunci cand canta, cand se roaga, cand citesc Scripturile? Pai unii mai casca, altii mai trag un pui de somn, cativa fac eforturi disperate sa ramana concentrate dar minteale zboara la altele si putini chiar reusesc sa fie concentrati si vii inlauda pe care i-o aduc lui Dumnezeu. Si ce se intampla cand pleaca de la inchinare? Dau impresia ca au participat la un eveniment unic si special. Vorbesc ei aprins despre cele vazute si auzite acolo? Adesea uita despre ce s-a predicat de cum iasa pe usa bisericii. Diferenta pe care o vedem in aceste doua cazuri, este ca singurul regret al oamenilor din lume atunci cand participa la un evenimnet de-al lor este ca se termina prea repede, in timp ce regretul multor crestini este ca biserica nu se termina mai repede.
Prea multi credinciosi de astazi seamana cu acesti doi ucenici care calatoreau acum mai bine de 2000 de ani de la Ierusalim catre Emaus. Cand starea de spirit a credinciosului din prima zi a sapatamanii este de impovarare, tristete si deprimare, atunci de ce ne intrebam care este motivul pentru care oamenii prefera sa ramana afara? As vrea sa privim putin la acesti doi ucenici din Luca 24 si sa vedem asemanatorile dureroase dintre multi credinciosi de astazi si ei. Concentrarea atentiei noastre va fi asupra a trei versete cheie din acest pasaj, vs.17, 25 si 32. Care era starea lor de spirit din prima zi a saptamanii? Cuvintele, atitudinea si limbajul trupului lor descriau deznadejde, dezamagire, apasare, tristete si melancolie. Marea nevoie si piatra de hotar pentru biserica de azi este sa treaca de la acea stare de tristete, amorteala a inimii si necredinta (vs.17 si 25) la descoperirea secretului unei inimi care arde (vs.32). O inima care arde a fost intotdeauna cheia succesului in lucrarea lui Dumnezeu. Cand biserica va avea o inima care arde, problema evanghelizarii si a oamenilor din afara ei va fi rezolvata.
Dar de ce erau acesti doi ucenici ai Domnului Isus atat de tristi si deprimati in dimineata glorioasa a invierii Mantuitorului lor? Scriptura spune ca “ei vorbeau unul cu altul si se intrebau” vs.13-15. Despre ce vorbeau? Despre minunea invierii lui Cristos? Nu! Ei vorbeau despre ce se intamplase cu trei zile in urma. Pentru ca nu credeau ca intr-adevar Cristos inviase in dimineata aceea asa cum femeile carora ingerul Domnului le vorbise, ii anuntasera mai devreme. In loc sa laude minunea lui Dumnezeu,sa salte de bucurie si sa strige pe drum ca Isus Cristos a inviat din morti, ei vorbeau si se intrebau despre cum fusese posibil ca Isus Cristos marele invatator si profet sa moara pe o cruce de lemn. Ei vorbeau despre Cristos cel inmormantat nu despre Mantuitorul care a inviat. Aceeasi atitudine o au multi ucenici astazi. Atitudinea, cuvintele si tot ceea ce ii defineste prezinta mai degraba lumii un Mantuitor infrant si slab, nu unul biruitor si puternic cu autoritate in cer si pe pamant.
Cand strainul ii abordeaza, ce ii spun ei despre Cristos? vs.18-21 (noi speram si am crezut, dar s-a dovedit a nu fi asa). Ei erau atat de siguri de moartea lui Isus ca nici nu ii interesa subiectul invierii Sale. Aceasta este psihologia lui satan: priveste la probleme, la neimpliniri, la ziua de ieri si nu la bucuria zilei de azi si la nadejdea zilei de maine. Daca tot ceea ce vedem in biserica noastra este ca suntem putini, ca nu sunt indeajuns de multi barbati, ca suntem prea tineri sau prea batrani, ca nu avem indeajuns de multe resurse, nu este de mirare ca oamenii continua sa ramana in afara bisericii.
Domnul Isus le spune apoi aceleasi cuvinte pe care simt ca ni le spune si noua astazi: “O cat de nesabuiti si de inceti la inima sunteti cand vine vorba sa credeti…” Cu alte cuvinte El spune: mintea si inima voastra nu sunt acolo unde trebuie. De aceea oamenii sunt in afara bisericii si nu in interiorul ei. Ce inseamna sa fii nesabuit si incet la inima? Sa va dau un exemplu: Esti la tine acasa si citesti ziarul sau o carte de aventuri. Esti receptiv, interesat si alert la informatiile pe care le citesti. Apoi simti deodata un impuls ca ar trebui sa iei in mana si Biblia ca sa citesti ceva din ea. Asa ca lasi ziarul sau cartea pe care o citeai si deschizi Scriptura. Insa dupa numai cateva clipe incepi sa te simti obosit, gandul iti zboara la altceva, iti pierzi concentrarea. Apoi iti spui ca poate ar fi mai bine sa te rogi decat sa citesti Scriptura. Dar acelasi lucru se intampla si in timpul rugaciunii. Nu iti gasesti cuvintele,incepi sa casti si o stare de letargie te cuprinde. Asta inseamna sa fii inceti la inima. Acest chin al letargiei spirituale la care satan ne supune si care ne paralizeaza credinta. Putem fara probleme sa citim despre multe lucruri cu entuziasm, dar nu sa citim Scriptura; sa vorbim cu alti oameni ore intregi despre fel defelde subiecte, dar nu cdespre Dumnezeu; sa mergem la evenimente care dureaza ore intregi, dar abia rezistam doua ore la inchinare. Asta este incetineala inimii si nesabuinta mintii. Paralizie spirituala. Vestea buna pentru noi este ca aceasta boala a incetinelii inimii se trateaza. Antidotul este inflacararea ei, 2 Timotei 1:6. Indemnul lui Pavel este:”inflacareaza darul din tine.” Atata focul! Trezeste-te! Efeseni 5:14-17. Scoate lenevia din viata ta spirituala.
Dar care erau lucrurile pe care ei nu le credeau? Ei erau inceti la inima si nesabuiti in a crede tot ceea ce spusesera profetii despre Mesia si tot ceea ce le spusese insusi Mesia in cei trei ani si jumatate cat statuse cu ei. Problema cu multi credinciosi astazi este ca ei nu cred toata Scriptura. Am auzit pe unii sunand:” da cred in cutare sau cutare lucru, dar nu pot sa cred ca va fi chiar asa in ceea ce priveste cutare sau cutare lucru.” Biblia ori o accepti in intregul ei ori o respingi, nu poti sa alegi din ea ca dintr-un meniu la restaurant. Domnul Isus ne spune prin mustrarea facuta acestor doi ucenici ca trebuie sa credem tot ceea ce ne spune Scriptura si sa ne supunem pe deplin ei, nu partial si nici macar 90%. Total!
Cce s-a intamplat dupa aceea, vs.28-35. Cand cei doi crestini intristati si deznadajduiti in prima parte a capitolului si-au fixat inima si mintea asupra lui Cristos si mai exact asupra Scripturilor (vs.32), totul s-a transformat. Luca ne spune ca nu au mai putut astepta nici macar zorii zilei, ci au plecat in ceasul acela din noapte sa le spuna si celorlalti ceea ce experimentasera. Ce a produs schimbarea aceasta totala in ei? O inima care ardea! Dintr-o inima intristata si inceata, au dobandit o inima plina de entuziasm si viata. Scripturile au fost raspunsul pentru ei si sunt raspunsul si pentru noi. Acelasi lucru il spune si apostolul Pavel in Romani 1:16. Poate spuneti ca daca l-ati vedea in mod fizic pe Isus atunci ar exista o astfel de transformare si in voi. Dar nu de asta avem nevoie. Ei nu l-au recunoscut pe Cristos, dar au auzit Scripturile. Asta a dus la inflacararea inimilor lor. Daca astazi crestinii ar inceta sa mai cauta tot felul de experiente spectaculoase si uimitoare cu Dumnezeu si si-ar lipi gandul si inima de Scripturi, aceea ar fi cea mai inaltatoare experienta pe care si-ar putea-o dori. Aduceti-va ainte de cuvintele spuse de Domnul Isus lui Toma in Ioan 20:29. Nu este necesara prezenta fizica a Domnului Isus ca inima ta sa arda pentru El. Am primit ceva chiar mai bun, Duhul Sfant, Mangaietorul, Ioan 16:7-16.
Sa citim in incheiere cuvintele din Evanghelia dupa Matei 3:11, ce apartin lui Ioan Botezatorul: “Eu va botez cu apa, dar Isus va va boteza cu Duhul sfant si cu foc.” Vreau sa te intreb astazi copilul lui Dumnezeu: “unde este focul din tine?” Focul lui Dumnezeu care s-a vazaut pe muntele Carmel, focul lui Dumnezeu din ziua Cincizecimii. Acel foc care ii face pe oameni sa salte de bucurie si care trezeste la viata si cea mai amortita inima. O inima care arde, este singura noastra scapare si dedeparte cea mai mare nevoie a bisericii moderne. Am eu o astfel de inima? O ai tu? Daca nu te preocupa ca nu o ai vreau sa iti spun ca esti un nesabuit si un nebun. Lasa tv, facebook, calculator, plimbarile fara rost, stresul nebun de la munca sau participarea la tot felul de evenimentele mondene si intoarce-te la Scripturi. Cauta-l in fiecare verset pe Cristosul care este apa vie ce satura de bunatatile cerului orice suflet care Il cauta cu ardoare. Inceteaza sa te mai uiti doar la probleme si sa faci astfel din satan un idol, ci ingaduie-I Dumnezeului Atotputernic sa isi arate maretia si slava in viata ta. Sa il cautam pe Isus in Scripturi, sa alergam dupa El, sa imploram dupa El si inimile noastre reci vor incepe in sfarsit sa arda. Dumnezeu sa se indure de noi si sa ne dea o astfel de inima.