Comunitatea crestina autentica este locul in care noua creatie in Cristos care sunt acum (vs.9), este pregatita sa implineasca nevoi reale (vs.10) si sa o faca pentru motivul corect (vs.11). Astazi o sa vorbim despre ce inseamna sa fiu autentic si o sa ne concentram atentia asupra vs.9. Nu putem avea niciodata o comunitate autentica, fara oameni autentici.
O comunitate crestina autentica are nevoie:
1. Oameni autentici si curati, vs.9.
Cand vorbeste despre imaginea noastra ca si credinciosi, apostolul Pavel subliniaza doua lucruri esentiale in vs.9: autenticitate si puritate. Nu este vorba despre varianta mea cosmetizata si frumos ambalata. Ci este vorba de versiunea mea adevarata, sincera si lipsita de orice forma de ipocrizie. In traducerea originala din greaca, termenul folosit in acest verset pentru sinceritate este “fara masca”. Cu alte cuvinte Pavel spune ca pentru a ne bucura de binecuvantarea extraordinara a unei comunitati crestine autentice unde sa cunoastem dragostea in forma sa cea mai pura, este nevoie sa ne dam mastile jos. Sa fim deschisi, sinceri si vulnerabili unii cu ceilalti. Cea mai cruda boala si cel mai mare obstacol in dezvoltarea unei comunitati crestine autentice este ipocrizia.
Dar cat de important este pentru Dumnezeu sa fim adevarati, sinceri si autentici in tot ce facem? Dumnezeu a pus un pret atat de mare pe autenticitatea crestinilor incat a judecat primul pacat de ipocrizie inregistrat de Scriptura in biserica noului testament cu o asprime socanta. Sa citim de la Fapte 5:1-11. Pacatul lui Anania si Fafira a fost acela al ipocriziei. La inceput biserica era formata in proportie de 80% din sclavi si saraci. Anania si Safira vazand ca vanzarea unui teren si punerea banilor la picioarele apostolilor ii adusese lui Barnaba o mare cinste si onoare intre credinciosi, au vrut sa apara si ei in ochii celorlalti la fel de evlaviosi si generosi cum fusese si Barnaba. Problema era ca o mare parte din castigul din vanzarea terenului il pastrasera pentru ei, mintind pe Petru si pe ceilalti frati din biserica ca toti banii ii oferisera pentru a-i ajuta pe cei in nevoie si pentru lucrarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, si-au pus o masca. Au vrut sa para mai spirituali, generosi si mai iubitori decat erau in realitate. Ceea ce s-a intamplat este pe cat de dur pe atat de adevarat. Dumnezeu a pedepsit cu moartea aceasta familie pentru incercarea lor de a castiga respectul, aprecierea si dragostea celorlalti credinciosi pe baza unei minciuni. Pentru ca asa cum spune apostolul Petru, mai presus de oameni, ei l-au mintit pe Duhul Sfant. Judecata lui Anania si Safira a fost un adevarat soc pentru intreaga biserica din Ierusalim si nu numai. Vestea mortii lor a facut inconjurul lumii crestine de atunci si Scriptura spune ca in biserica s-a instaurat o frica de Dumnezeu fata de orice forma de iporizie si minciuna. Pentru ca Dumnezeu a vrut sa transmita inca de la inceput un mesaj foarte clar: sinceritatea este inima unei comunitati autentice unde este impartasita dragostea adevarata. Dumnezeu are toleranta zero fata de ipocrizie. Faptul ca Dumnezeu nu mai judeca pe loc acest pacat in biserica ii face pe multi credinciosi sa creada ca Dumnezeu a coborat standardele in ceea ce priveste autenticitatea si onestitatea. Dar pe toti cei ce se joaca cu aceste lucruri in Biserica lui Dumnezeu astazi, ii asteapta o judecata aspra. Atunci cand oamenii incep sa se prefaca, sa minta, sa spuna adevarul pe jumatate, sa fie cu doua fete, sa spuna una si sa gandeasca alta, posibilitatea de a avea ceva autentic este spulberata. Ipocrizia din viata credinciosilor este pacatul care discrediteaza cel mai puternic mesajul lui Cristos. Fiecare avem in noi o doza de ipocrizie, din cauza lumii cazute in care traim si a slabiciunii trupului pe care il avem, insa sa faci lucrul acesta inconstient este ceva si sa-l faci premeditat este altceva. Va marturisesc ca si in mine Dumnezeu mai are de lucrat pana sa ajung sa fiu pe deplin cinstit si autentic in tot ceea ce fac, spun si gandesc, dar invat sa imi asum tot mai mult greselile in loc sa le ascund. Ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa nu cad in capcana de a incerca sa par mai evlavios, mai iubitor sau mai generos decat sunt de fapt.
Dar Domnul imi spune ca autenticitatea si sinceritatea mea nu sunt de ajuns. Este nevoie deasemenea de puritate si curatie (urati raul si lipiti-va de bine). Cineva a spus ca cea mai buna masura de siguranta impotriva pacatului este sa fii in permanenta socat si scarbit de el.
Motivul pentru care crestinii aleg sa poarte masti si esueaza in a fi pe deplin sinceri si autentici este de cele mai multe ori pentru a ascunde de ceilalti nesupunerea lor intentionata fata de poruncile lui Dumnezeu. Atata timp cat exista pacat ascuns in viata mea, niciodata varianta mea autentica si adevarata nu va fi prezenta. Pentru ca atata timp cat ascund ceva fata de ceilalti, trebuie sa ma prefac.
Cum fac un mare numar de credinciosi? Isi pun urmatoarea intrebare: Cat de mult pot sa fortez limitele si barierele cuvantului lui Dumnezeu inainte ca ceea ce fac sa fie considerat un pacat? Cati bani sa imi doresc inainte sa fie considerata lacomie? Ce ar trebui sa nu contina un film, ca sa hotarasc sa nu ma uit la el? Cat pot sa beau inainte sa comit un pacat? Cat de departe pot sa merg intr-o relatie inainte sa cad in pacatul imoralitatii sexuale? Ce se intampla cand aceasta este atitudinea noastra fata de pacat? Vom dezvolta un tipar comportamental, care va da nastere la mici compromisuri si minciuni personale, adanc ascunse in inimile noastre. Si toti stim ca pentru a ascunde ceva este nevoie de foarte multa energie, asa ca aleg sa imi pun o masca. Iar din acel moment nu ma mai pot bucura cu adevarat de harul lui Dumnezeu si de autenticitatea din interiorul comunitatii crestine. Relatiile mele cu ceilalti crestini din biserica devin din ce in ce mai superficiale, iar discutiile dintre noi sunt simple clisee, insotite de un jargon religios. Vina incepe sa fie din ce in ce mai mare si dupa o vreme nu imi mai doresc sa fiu impreuna cu credinciosi care sunt dedicati, sa ascult cuvantul lui Dumnezeu sau sa particip la activitati care ma confrunta in mod direct cu ipocrizia mea.
De ce credeti ca Dumnezeu ne spune, “urati raul!”? Indemnul de “a ura” este foarte dur. Dorinta lui Dumnezeu este ca atitudinea noastra fata de pacat sa nu fie: “Cat de departe pot sa merg pana sa comit un pacat?” ci “Cat de aproape trebuie sa stau de sfintenie?” Unde suntem noi din acest punct de vedere? Oferim fratilor si surorilor noastre varianta noastra autentica, si adevarata? Traim urand orice forma de pacat si tanjim doar dupa ceea ce este pur si curat? Intelegem cat de mult afecteaza pacatul din viata noastra atat pe noi cat si familia lui Dumnezeu? Pacatul ascuns este doar o iluzie, Psalmul 139:23-24, 1 Ioan 1:9, Iacov 5:16. Amin!
2. Oameni autentici si curati care sunt dispusi sa acopere nevoi reale, vs.10.
Comunitatea crestina autentica are un pret pe care fiecare credincios trebuie sa fie pregatit sa il plateasca. Nu este nevoie sa fim doar adevarati si curati ci sa fim si pregatiti sa slujim, acoperind nu doar nevoile care ne sunt la indemana si nu ne costa mare lucru, ci si acelea care ne costa timp, energie, bani, sacrificiu, emotii si care ne scot din zona noastra de comfort. Rasplata care vine aunci cand sunt dispus sa ne implicam in felul acesta nu poate fi egalata sau cumparata, 1 Ioan 3:16.
Pentru a putea sa implinim nevoile reale ale celor din jur este nevoie de: devotament si respect. Radacina cuvantului devotament in limba greaca are de-a face cu acea afectiune speciala pe care o acorzi celorlalti. Acea sarutare si imbratisare sfanta pe care o acorzi fratilor in biserica. Sa avem fata de fratii din adunare,afectiunea, dedicarea si atitudinea pe care ai avea o fata de copii tai, fata de tatal tau sau de mama ta, “caci acolo unde este comoara ta, acolo este si inima ta.” Pana nu intelegem valoare devotamentului in dezvoltarea relatiilor profunde si adevarate nu vom avea parte de mai mult de relatiile superficiale, caracteristice unui club social, dar nicidecum cele de care ar trebui sa ne bucuram in biserica lui Dumnezeu.
Ce inseamna de fapt sa fii dedicat? Cel mai la indemana exemplu este cel al sportivilor profesionisti. Ei reprezinta pentru mine cea mai buna imagine a dedicarii si devotamentului, al pretului pe care sunt dispusi sa il plateasca pentru ca sportul este viata lor. Simtim si noi aceeasi dedicare fata de familia pentru care Isus a murit ca noi sa avem parte de ea? Avem aceeasi dedicare cand vine vorba de o nevoie reala, apasatoare din viata unui frate sau a unei surori? Va puteti imagina ce ar fi biserica daca ar exista un astfel de devotament intre credinciosi? Sa fim devotati unii altora inseamna sa ne punem vietile in joc unii pentru altii.
Devotamentul si dedicarea unii fata de altii reprezinta doar jumatate din ceea ce trebuie sa facem pentru a putea sa ne acoperim unii altora adevaratele nevoi. Trebuie sa existe un respect profund pe care ni-l acordam reciproc. Sa avem pasiune pentru succesul celorlalti, fiind dispusi sa lasam succesul nostru deoparte. Sa ne bucuram de realizarile lor mai mult decat se bucura ei de propriile realizari. Acest lucru vine total in opozitie cu valorile acestei lumi, tocmai de aceea puterea si impactul pe care il are in vietile oamenilor este extraordinar.
Dumnezeu ne-a oferit si cel mai bun exemplu in materie de devotament si respect in Fiul Sau Isus Cristos. Elintruchipeaza cea mai profunda imagine a acoperirii nevoilor adevarate si a dorintei depline pentru binele celorlalti pana la sacrificiu de sine, Filipeni 2:6-8. Crucea este cel mai mare exemplu de dedicare si respect oferit vreodata acestei lumi. Isus a pus nevpile mele mai presus de ale Lui si a considerat succesul meu mai de pret decat al Sau. Cum ar fi ca si eu sa ii calc cu adevarat pe urme si sa ii urmez exemplul? Care sunt cateva dintre nevoile cele mai mari ale fratilor si surorilor din Biserica, ale prietenilor, familiei pe care le cunosti? Care sunt lucrurile pe care le-ai putea face pentru a acoperi aceste nevoi? Cum te lasi folosit de Dumnezeu pentru a-ti arata devotamentul si repectul fata de ceilalti? Pretul poate fi intr-adevar mare, dar si rasplata este pe masura.
3. Oamenii autentici si curati care implinesc nevoi reale pentru motivul corect, vs.11
De ce ne dorim astazi sa experimentam atat de putin din din aceasta autenticitate a comunitatii crestine? De ce a devenit biserica mai mult un eveniment la care luam parte, decat o comunitate din care facem parte? De ce am ajuns ca ceea ce experimentam in biserica sa fie mai mult ceva social decat spiritual, mai mult ceva superficial decat transformator. Haideti sa citim urmatoarele Scripturi: Galateni 1:10, Ioan 5:44, Luca 16:15. Pentru ca biserica a ajuns sa fie despre si pentru oameni, in loc sa fie despre si pentru Dumnezeu.
Vs.11 din Romani 12 ne descopera voia lui Dumnezeu in ceea ce priveste motivul (Dumnezeu) si modul in care trebuie sa slujesc (dedicare si ravna). Dumnezeu ne avertizeaza aspru aici in ceea ce priveste lenevia spirituala, “Nu fiti lenesi”. Lenea este un pacat, Proverbe 24:30-34. Sa ii spui cuiva ca este lenes, poate fi considerata o insulta. In ceea ce priveste Scriptura , lenea este esecul de a face ceea ce trebuie sa faci, in momentul in care trebuie sa faci acel lucru. Sa fii lenes nu inseamna ca nu esti activ sau ocupat, ci ca Dumnezeu ti-a dat ca lucrare sa faci ceva anume in relatia cu ceilalti si sa faci acele lucruri la momentul potrivit.
Dumnezeu leaga imediat de porunca impotriva leneviei, aspectele dedicarii si a ravnei. Ravna cu Duhul reprezinta imaginea apei care clocoteste. Slujirea lui Dumnezeu prin relatiile pe care le avem unii cu altii trebuie sa reflecte pasiunea, entuziasmul si zelul pe care il avem pentru Cristos. Sa faci ceea ce este drept ca urmare a religiozitatii este una si sa o faci ca urmare a spiritualitatii este alta. Poti sa faci ceea ce este bine, dar fara pasiune si inima,ci mai mult dintr-un simt al datoriei si obligatiei. Dar cum putem sa facem asta cu pasiune si entuziasm? Raspunsul se gaseste in ultima parte a versetului; “slujiti Domnului!” V-ati gandit cate lucruri putem sa spunem ca facem in numele Domnului, cand de fapt ne slujim pe noi insine? Uneori impiedicam formarea unei comunitati crestine autentice pentru ca motivele pentru care facem unele lucruri nu se concentreaza pe dragostea sincera pentru Dumneeu, ci pentru a obtine ceva de la Dumnezeu. Este extraordinar de important sa ne evaluam motivele pentru care facem ceea ce facem.
De ce ne slujim unii pe altii? Ce motivatie este in spatele lucrurilor pe care le fac in relatia cu ceilalti? Cum ne putem verifica motivele? Atunci cand vom sluji avand motivatia corecta, o vom face si cu dedicare si ravna. Cand intelegem ca motivul adevarat pentru care iubim, slujim si zidim biserica, este Isus care ne-a iubit si a ales sa moara pentru noi, iar apoi inaltandu-se la cer pregateste un loc pentru fiecare, va schimba modul in care facem lucrurile. Va schimba calitatea, profunzimea si sinceritatea cu care ii slujim pe ceilalti.
Cum stim daca ceea ce facem este pentru Dumnezeu sau pentru noi? In primul rand dupa felul in care raspundem atunci cand facem ceva si nu primim acel multumesc pe care il asteptam si consideram ca il meritam. Cum raspundem cand avem impresia ca oamenii ia ca si cum li s-ar cuveni ajutorul si slujirea noastra? Cum raspundem cand sacrificiul si generozitatea noastra nu sunt laudate? Testul il dam cand suntem dispusi sa mergem acea mila in plus, iar apoi sa fim complet ignorati. Modul in care reactionam in acele situatii ne va da o imagine cu privire la motivul pentru care fac ceea ce fac si pentru cine o fac.” Cum reactionezi atunci cand esti tratat ca o sluga?
O comunitate crestina autentica va lua nastere cand varianta mea autentica va fi pregatita sa acopere nevoi reale pentru motivul corect. Nu iubesti oamenii pentru a te simti tu bine si o faci doar cand ai dispizitie sa o faci. Nu ii iubesti pentru a fi apreciat si inaltat de cei din jurul tau. Sa ii iubim pe oameni pentru motivul corect inseamna sa le oferim altora ceea ce au nevoie cel mai mult, atunci cand merita cel mai putin, fiind dispusi sa ne sacrificam pentru asta.
Acesta este modul in care Isus te iubeste pe tine si pe mine. Si doar aceasta iubire va descoperi lumii intregi o comunitate supranaturala intemeiata de Isus Cristos, care dezgheata inimi, mangaie suflete, transforma vieti si care se numeste Biserica.