Dorinta noastra de a fi acceptati, placuti, respectati si iubiti de oameni ne impinge spre a cauta, a face si a fi ceea ce vedem ca ceilalti isi doresc, impiedicandu-ne sa descoperim cine suntem cu adevarat. Familia din care provin, mediul in care am crescut, personalitatea mea, exemplele pe care le-am avut in copilarie, sistemul de valori cu care am fost crescut si nivelul de credinta care mi-a fost insuflat, joaca un rol important in formarea identitatii mele.
Sistemul lumii in care traim impreuna cu nevoia noastra de a ne integra si de a fi acceptati ne conduce in timp la dezvoltarea unei personalitati cameleonice. Ajungem sa proiectam diverse imagini ale sinelui, fata de oameni diferiti, in momente diferite, pretinzand ca suntem altcineva decat suntem cu adevarat in incercarea de a castiga aprobarea lor. Problema este ca nici unuia dintre noi nu ne place ipocrizia, nici macar cea pe care o vedem in noi. Desi la suprafata aceasta pare sa ne aduca un oarecare succes, totusi pe dinauntru ne usuca si ne omoara. La un moment dat vom ajunge sa fim extenuati de aceasta existenta si vom dori sa fim ceea ce suntem noi cu adevarat. Dar cum putem face asta, daca nu stim cu adevarat cine suntem de fapt? Cu aceasta intrebare in minte sa citim Romani 12:3. Trebuie sa avem puterea de a recunoaste ca fiecare afisam o imagine falsa a noastra intr-o masura mai mica sau mai mare. Ce vedem atunci cand ne privim in oglinda? Ne place ceea ce vedem? Intelegem ca cea mai frumoasa persoana din lume este cea pe care Dumnezeu a creat-o sa fii tu? Ce ar insemna pentru noi sa descoperim cu adevarat cine este acea persoana? Cine sunt eu? Trebuie sa mai stim ca in cautarea raspunsului la intrebarea, “cine sunt eu?” va trebui sa raspundem la alte doua intrebari esentiale: “cui ii apartin eu?” si “care este scopul vietii mele?”. Prima are legatura cu siguranta noastra, iar cea de-a doua cu importanta noastra. Raspunsul la aceste trei intrebari decide modul in care fiecare persoana alege sa traiasca.
“Cine sunt eu?” face referire la modul general in care gandim despre noi si cum ne prezentam altora. Odata cu trecerea anilor raspunsul la aceasta intrebare se schimba, insa ceea ce ramane este ca de fiecare data raspunsul pe care il dam cu privire la cine suntem noi, are legatura cu ceea ce facem, nu cu ceea ce suntem de fapt.
“Cui ii apartin?” De cand ne nastem si pana murim facem lucruri prin care sa spunem altora cui apartinem. In functie de hainele pe care ni le cumparam , oamenii cu care alegem sa umblam,locurile pe care le frecventam, religia pe care o avem, samd. Fiecare avem nevoie sa apartinem de ceva si vrem ca ceilalti sa stie din ce categorie facem parte pentru a implini nevoia noastra de siguranta.
“Ce trebuie sa fac cu viata mea?” De ce m-am nascut? Oamenii de stiinta, teologii si filosofii au incercat sa dea tot felul de raspunsuri la aceasta intrebare, tocmai pentru ca este una dintre intrebarile fundamentale ale vietii.
Aceste trei intrebari sunt piatra de temelie a existentei noastre. Din pacate sistemul creat de satan in aceasta lume lucreaza ca sa indeparteze omul de la a medita si de la a cauta raspunsuri la aceste intrebari. Cei mai multi oameni refuza sa incerce sa dea raspunsuri la aceste intrebari pentru ca acest lucru necesita o atenta meditatie si cercetare a propriei viati, care implica responsabilitate morala. Este mai usor sa acceptam raspunsuri religioase la aceste intrebari si sa facem lucruri religioase care ne multumesc constiinta apasata de nevoia de a raspunde la aceste intrebari, decat sa trecem prin procesul complex si de multe ori dureros de a descoperi cu adevarat care este sensul vietii.
De ce este greu sa raspundem la aceste intrebari?De ce de-alungul timpului s-au dat atat de multe raspunsuri la aceste trei intrebari? De ce multor oameni inzestrati intelectual le este greu sa descoperecine sunt, cui apartin si care este scopul vietii lor? Haideti sa mergem cu cautarea noastra la inceputurile umanitatii, in gradina Eden. As vrea sa citim de la Geneza 3:3-13 si sa observam doua lucruri pe masura ce citim: schimbarea care se produce in relatia sincera si deschisa dintre Dumnezeu si om; schimbarea dinamicii in relatia barbatului cu femeia pe care pacatul o aduce.
Stiu ca ati citit si ati auzit de nenumarate ori aceste versete. Dar as vrea sa vorbim despre ele acum ca si cum ar fi prima data cand le auziti si le cititi. In acest scurt pasat de Scriptura, gasim un tipar al alterarii si degradarii relatiei dintre oameni si dintre om si Dumnezeu. Pana cand nu intelegem cum a afectat pacatul relatia omului cu sinele, cu Dumnezeu si cu aproapele sau,nu vom putea gasi niciodata raspunsuri la cele trei intrebari fundamentale ale vietii.
Citim aici cum in racoarea diminetii Dumnezeu vine pentru a petrece timp impreuna cu Adam si Eva. Ceea ce ne da de inteles ca aceasta era o practica obisnuita a acelor zile. Singura diferenta este in modul in care Adam reactioneaza in acea zi spre deosebire de celelalte zile. Dumnezeul care l-a creat, care il iubeste si doreste sa petreaca timp cu el vine sa se intalneasca cu Adam, dar el alege sa se ascunda. Dumnezeu l-a strigat pe Adam: Unde esti? Dar aceasta intrebare nu a fost cu scopul de a primi o informatie, ci pentru a oferi un raspuns, un diagnostic. Dumnezeu stia cu siguranta unde este Adam, dar dorea ca el sa raspunda la aceasta intrebare. In raspunsul lui Adam gasim trei cuvinte foarte importante: teama, gol si ascuns. Cum putea Adam sa se teama? Aceasta noua cunostinta a sinelui a produs in el teama. Stia ca este gol si pentru prima data in reatia lui Dumnezeu simtea ca exista anumite parti din el care sunt expuse si de care ii este rusine safie vazute de altcineva. Adam cu aceasta noua cunostinta despre bine si rau, a inteles imediat ce a auzit glasul lui Dumnezeu, ca ceva nu este in regula, ca nu este indeajuns de bun pentru a sta in fata lui Dumnezeu. Aceasta noua cunostinra dobandita prin nesupunerea fata de porunca lui Dumnezeu i-a dat un sentiment nemaintalnit pana atunci, rusinea, care l-a impins sa se ascunda. Acest sentiment al rusinii l-au condus mai apoi catre nevoie de a se acoperi, ascunzand astfel cine este cu adevarat. Degradarea relatiei dintre om si Dumnezeu nu se opreste aici. Dumnezeu ii adreseaza lui Adam o a doua intrebare: “Cine ti-a spus ca esti gol, ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci?” Din nou o intrebare care nu cerea un raspuns ci care oferea un diagnostic. Dumnezeu nu il intampina pe Adam condamnandu-l ci punandu-I acele intrebari prin care el singur sa descopere consecintele nesupunerii lui. Dar in loc sa isi asume responsabilitatea, Adam trasfera vine direct catre sotia sa si indirect catre Dumnezeu. Nu este vina mea spune Adam. Dupa ce il asculta, Dumnezeu isi muta atentia asupra celei care era acuzate, Eva. “Ce ai facut?” a intrebat-o Dumnezeu. Raspunsul Evei este tras la indigo cu cel al sotul ei ei: Nu este vina mea, acuzandu-l in mod direct pe sarpe si indirect tot pe Dumnezeu care l-a creat.
Caderea omului in pacat este mai mult decat o povestire biblica despre cum pacatul a intrat in lume. Caderea a dus la degradarea relatiei noastre cu Dumnezeu, cu aproapele si cu sinele. Din cauza acestui moment tragic al existentei umane intampinam mari probleme in a gasi raspuns la cele trei intrebari fundamentale ale vietii.
Trei lucruri de stiut:
1.Teama isi are radacinile in rusine. De aceea ne temem sa fim intotdeauna cinstiti, sa incercam, sa riscam, sa facem o greseala, sa lasam oameni in viata noastra si sa privim cu obiectivitate la cine suntem. Pentru ca asemenea lui Adamstim ca sunt lucruri la noi care ne rusineaza si stim ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor celorlalti. Iar asta este o importanta bariera cand trebuie sa raspundem la intrebarea “cine sunt eu?”. Avem o problema de identitate. 2. Ascunderea isi are radacinile in nesiguranta. Sentimentul de nepotrivire, insuficienta si nesiguranta, ne impinge si pe noi sa ne ascundem de cine suntem cu adevarat de Dumnezeu si unii de altii. Daca oamenii ar sti tot ce gandesc, ce obiceiuri am, unele lucruri facute in trecut si cine sunt cu adevarat, nu cine vreau sa par ca sunt, acea imagine curatata si mult imbunatatita a mea, cu siguranta ca si-ar schimba parerea despre mine. Este o mare diferenta intre cine vreau sa fiu, cine ma cheama Dumnezeu sa fiu si cine sunt eu cu adevarat. Teama de a fi vazuti asa cum suntem cu adevarat ne sperie. De aceea cautam mereu sa subliniem acele lucruri pozitive din viata noastra si asta nu ne face rai, ci ne face umani. Pentru ca tendinta fiecaruia va fi sa se ascunda de Dumnezeu, de ceilalti si de el insasi din cauza ca suntem disperati de nesiguri. 3. Neasumarea responsabilitatii isi are radacinile in vina. Cand oamenii ne dau la o parte frunzele de smochin cu care ne-am acoperit cand incep cu adevarat sa ne cunoasca, sau Dumnezeu incepe sa ne puna intrebari provocatoare despre comportamentul sau atitudinea noastra, incepem sa acuzam, dand vina pe altcineva. Cand nesiguranta ne este descoperita si pacatul scos la iveala, in mod instataneu transferam vina catre altceva sau altcineva. Nu este vina mea, este a mediului in care am crescut, este a parintilor, a sistemului, a politicienilor, a sotului meu, a sotiei, a bisericii care nu mi-a oferit ceea ce aveam nevoie, samd.
Aceste trei bariere aparute prin intrarea pacatului in lume, fac relatiile imposibile fara ajutorul lui Dumnezeu. Si chiar si dupa ce l-am cunoscut pe Cristos si am incheiat un legamant cu El, continuam sa ne ascundem, sa fim nesiguri si sa evitam sa ne asumam intotdeauna responsabilitatea.