1 Corinteni 11:28-31, 2 Corinteni 13:5
Impresia omului este ca se cunoaste pe sine mai bine decat il cunoaste oricine altcineva. Pana la urma noi cunoastem tot ce facem si suntem in permanenta constienti de actiunile noastre. Dar realitatea este ca a te cunoaste pe tine insuti poate fi mai greu de realizat decat orice alta cunoastere din viata noastra. De aceea avem nevoie de cateva principii care sa ne ajute cand vrem sa ne facem o cercetare obiectiva si eficienta.
Cercetarea de sine trebuie sa fie mereu insotita de citirea si supunerea fata de cuvantul lui Dumnezeu. De cate ori citim din biblie sau ascultam o predica trebuie sa lasam acele cuvinte sa ne cerceteze si sa comparam daca ceea ce citim sau auzim este cu adevarat ceea ce noi traim. Scriptura contine tot ceea ce avem nevoie pentru o cercetare corecta, daca asta este ceea ce ne dorim cu adevarat, 2 Timotei 3:16-17. De aceea de fiecare data cand sunt fata in fata cu Scriptura trebuie sa ma intreb: “traiesc eu dupa aceasta porunca a lui Dumnezeu, m-am supus eu si in acest aspect intocmai dupa voia Sa?” Deasemenea este important cand citim din biblie despre alti oameni ai lui Dumnezeu care au cazut in diferite pacate, sa ne intrebam daca nu cumva ne facem si noi vinovati de aceleasi pacate. Cand vedem felul in care Dumnezeu i-a pedepsit, sa ma intreb daca nu cumva merit si eu aceeasi pedeapsa. Cand citim despre modul in care Dumnezeu i-a binecuvantat pentru trairea lor in credinta, sa ma intreb daca merit si eu binecuvantari asemenea lor. Cuvantul trebuie folosit ca o oglinda prin care sa ne vedem exact asa cum suntem, Iacov 1:23-25. Din pacate multi credinciosi nu fac lucrul acesta. Ei sunt preocupati de alte lucruri atunci cand in biserica se predica, nu considera ca vreunul dintre pacatele mentionate de predicator ii vizeaza pe ei in vreun fel, ci se concentreaza doar asupra celorlalti despre care cred ca ca li se potriveste foarte bine predica respectiva si ar trebui sa ia aminte cu atentia. Dar nicidecum ei nu aud ceva care sa ii indemne in vreun fel sa se cerceteze. Nu exista timp mai irosit ca acela in care sa nu lasi cuvantul viu lui Dumnezeu sa iti vorbeasca personal cand il citesti sau il asculti.
Tine seama de ceea ce spun altii despre tine. Adesea omul este orb fata de propriile greseli, ei vad foarte usor greselile altora si sunt mereu dispusi sa vorbeasca despre ele. Daca noi esuam in a ne vedea defectele, nu inseamna ca si ceilalti o vor face. Unii oameni sunt mandri, dar nu reusesc sa isi dea seama de acest lucru. Totusi acest defect este evident pentru altii. Altii sunt invidiosi, gelosi, barfitori, rautaciosi, dar nu isi dau seama de pacatul din viata lor. Totusi acesta este limpede pentru ceilalti. De aceea cand cineva ne spune ca avem o problema, nu ar trebui sa tratam acea persoana ca un dusman sau un nebun care nu stie ce spune, ci sa ne intrebam daca nu cumva exista un sambure de adevar in ceea ce spune. Omul spiritual nu va vedea aceste lucruri doar ca pe niste insulte sau prostii, ci le vor trata si ca un prilej de a se cerceta pe sine. Ar trebui sa fim cu bagare de seama mai ales la ceea ce ne spun oamenii evlaviosi din viata noastra. Cei pentru care avem un respect fata de eforturile pe care le depun sa traiasca la inaltimea chemarii lui Cristos, Proverbe 27:6. Nu ar trebui sa ne ofenseze fiecare repros pe care il primim, ci sa ne bucuram cand cineva ne atrage atentia asupra unui posibil pacat din inima noastra. Chiar si cand acestea vin din partea unor persoane care este evident ca nu ne plac. Poate ca felul in care o spun este urat sau vine din dusmanie sau invidie, totusi in cuvintele lor poate exista uneori si mult adevar. De multe ori acesti oameni ne critica chiar in acele puncte in care suntem de fapt vulnerabili si slabi.Uneori chiar si barfele pe care le auzim despre noi ne pot indemna spre cercetare. Chiar daca comportamentul lor nu este crestinesc, sa ne cercetam este cu siguranta un raspuns mai crestinesc din partea noastra decat sa raspundem inapoi cu jigniri si acuze, Romani 12:21.
Cand vedem greselile altora sa ne cercetam si sa vedem daca nu cumva aceleasi greseli le avem si noi (hotul striga hotul), Romani 2:21-24. Sunt multi cei ce se grabesc sa vorbeasca despre greselile altora, dar in realitatea au si ei aceleasi lipsuri. Omul mandru ii acuza pe ceilalti de mandrie, cel mincinos ii acuza pe altii de minciuna,cel necinstit acuza nedreptatea celor din jur, samd. Fiecare greseala si pacat pare mult mai urat la altii, decat in noi. Desi putem vedea foarte bine imperfectunile altora, cand ne uitam la noi insine, aceleasi imperfectiuni ne sunt ascunse de oglinda mincinoasa a firii, cand esuam in a ne privi prin oglinda Duhului. De aceea este intotdeauna bine ca atunci cand observam vreo atitudine, un comportament, sau un mod nepotrivit de a vorbi la cineva, sa ne cercetam imediat si pe noi insine, Proverbe 27:19.