Ioan 19:28-29
Este greu sa ni-l imaginam pe Domnul Isus, apa vietii spunand, “mi-e sete”. Rastignirea este un proces lung si lent in care corpul ajunge la o stare extrema de deshidratare. Lupta launtrica inceputa in gradina Ghetsimani unde sudoare din cauza zbuciumului erau asemenea picaturilor de sange a continuat cu seria lunga de procese, o noapte in inchisoare si o dimineata cu alte procese si multe lovituri dure care ii brazdasera tot trupul. Acum atarna de mai bine de sase ore pe cruce, iar trupul sau avea o nevoie diperata de apa. Acela care cu o simpla vorba linistise furtuna si transformase apa in vin nu apela la puterea sa divina pentru a-si hidrata trupul care agoniza pe cruce. Pentru ca Isus Cristos prin viata Sa ne-a invatat cum sa traim, iar acum pe cruce trebuia sa ne invete si cum sa murim.
Setea Domnului Isus face inca o data dovada faptului ca El a fost cu adevarat si om. Este greu pentru multi sa accepte ca insusi Fiul lui Dumnezeu putea sa treaca prin aceste stari dureroase ale umanitatii. Dar in Scriptura il regasim pe Domnul Isus care a mancat, a baut, a dormit, a obosit, s-a maniat si chiar a plans. Toate acestea sunt stari pe care si noi le experimentam. Zbuciumul Duhului Sau i-au afectat din plin si trupul, asa cum spune si Solomon in Proverbe 17:22. Acea sete a reprezentat si experienta maniei lui Dumnezeu pe care El a luat-o asupra Sa. Desparirea de Tatal i-a secat atat trupul cat si duhul. David vorbeste despre setea celui care il iubeste cu toata fiinta pe Tatal in Psalmul 42:1-2. Setea Domnului Isus dupa Tatal intrecea setea Sa dupa apa. David a profetit aceste clipe din viata Mantuitorului in Psalmul 22:14-15. Isus a insetat pe cruce ca sa ne scape pe noi de o sete vesnica. El a indurat setea in acea zi ca noi sa nu cersim un strop de apa asemenea bogatului care se topea in vapaia iadului. Isus trebuia sa implineasca pe cruce si ultimele profetii despre Mesia. Tot David este cel care vorbise cu sute de ani inainte despre experienta gustarii otetului in Psalmul 69:21. Cand Isus s strigat “mi-e sete” a facut-o si pentru a se implini aceasta profetie a lui David. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al perfectiunii si al preciziei care nu lasa nimic la voia intamplarii. Planul Tatalui trebuia implinit pana la ultimul detaliu.
I-am fi dat noi apa Domnului Isus acolo la cruce? Domnul ne spune in Matei 25:34-35 ca putem sa facem acest lucru chiar si astazi. Daca nu o facem pentru cei insetati din jurul nostru nu am fi facut-o nici pentru Domnul Isus. Sunt adesea frati care au nevoie de ajutorul nostru, dar cand stim ca acest lucru cere un anumit sacrificiu preferam sa ne facem ca nu vedem. In acele momente trebuie sa stim ca Domnului Isus nu ii facem acel lucru.
Cand vedem viata Domnului Isus pana in ultima sa clipa intelegem ca El s-a supus pe deplin planului pe care Tatal l-a avut pentru El. Acelasi lucru il cere astazi Dumnezeu de la noi. Oare nu are Dumnezeu trasat un plan clar pentru fiecare dintre noi? In ce masura ne supunem noi acestui plan? Sunt dorintele noastre supuse voii lui Dumnezeu sau au prioritate de fiecare data? Este setea noastra dupa El la fel de mare ca setea celui ce se taraste in nisipul fierbinte al desertului? Se ridica destule intrebari pentru noi. Sa implinesti voia Tatalui inseamna uneori sa cunosti chinul si suferinta. Noi crestinii moderni vrem sa fim slujitorii lui Dumnezeu fara a face vreun sacrificiu, fara sa cunoastem durerea, apasarea, setea sau foamea. Oare cand o sa ajungem sa intelegem ca voia noastra se supune voii lui Dumnezeu si nu invers? Ma rog Tatalui sa fim coplesiti si apasati de Duhul Sau intr-un astfel de mod incat sa simtim cu toata fiinta noastra prezenta Sa care sa ne smereasca.
Lumea se intreaba de ce permite Dumnezeu sa fie atata suferinta pe pamant, dar refuza sa creada in Isus Cristos care a cunoscut suferinta mai mult decat oricare dintre noi, Evrei 4:15-16. Isus a simtit tot ceea ce simtim si noi. Nici El nu a fost crutat de suferinta. Pentru ca asta este ceea ce face pacatul. Aduce suferinta, lacrimi si durere.
Despre Domnul Isus stim ca a fost cu totul desavarsit. Scriptura spune ca Dumnezeu doreste acelasi lucru de la noi. Dar cum putem creste spre desavarsire. Prin supunere. Atunci cand o sa incetam sa ne facem ca nu vedem, sau ca nu auzim, cand o sa acceptam si suferinta sau sacrificiul pentru Cristos nu doar binecuvantarile Sale, atunci ii permitem lui Dumnezeu sa lucreze in noi desavarsirea. Desavarsirea vine doar prin supunere.
Toti oamenii se nasc insetati. Am fost creati de Dumnezeu nu doar sa simtim setea fizica, dar si setea spirituala care izvoraste din nevoia partasiei cu Creatorul nostru. Din pacate multi aleg sa isi stinga aceasta sete cu alcool, sex, droguri, bani, putere, asa cum spune si profetul Ieremia in 2:13. Cu cat societatea noastra se dezvolta si nivelul de trai creste, cu atat sunt mai multe puturi crapate care ne ademenesc.
Din descrierea Domnului Isus din pilda bogatului si a lui Lazar intelegem ca iadul este un loc al setei. Setea fizica, dar mai ales setea spirituala a despartirii vesnice de Dumnezeu. Iadul sau iazul de foc cum este numit in Scripturi, este un loc al setei nesfarsite. Slavit sa fie bunul Dumnezeu ca prin setea lui Isus Fiul Sau noi putem sa fim saturati din fantanile ceresti si adapati de insusi Duhul Sau, asa cum citim in Apocalipsa 7:16-17. Isus a baut cupa mortii ca noi sa bem cupa vietii, el a baut paharul maniei ca noi sa bem paharul binecuvantarii. Si cand te gandesti ca Isus ne cere doar sa il iubim respectandu-I poruncile, de restul s-a ocupat El pentu noi. Nu intamplator in ultima chemare a Scripturii din Apocalipsa 22:17, Isus isi invita Mireasa sa vina sa ia fara plata apa vietii. Daca astazi traim pentru Cel ce odata a insetat pentru noi, nu o sa mai insetam niciodata.