Cum trebuie sa alergam ca sa ne atingem tinta?

Povestea cineva cum a hotarat antrenorul unei echipe profesioniste de baschet sa isi motiveze jucatorii inainte de un meci.

El le-a spus asa: “Domnilor in seara aceasta cand veti pasi pe teren pretindeti ca nu sunteti pe primul loc ci pe primul. In loc sa va simtiti invinsi, pretindeti ca sunteti castigatori. Nu va ganditi la acest meci ca fiind unul important ci pretindeti ca este un amical jucand de placere pentru sport..” Echipa sa a pierdut rusinos in acea seara, iar antrenorul a intrat furios la vestiare cerandu-le explicatii jucatorilor sai pentru ceea ce s-a intamplat pe teren. Atunci unul dintre jucatorii sai i-a spus: “Domnul antrenor nu fiti suparat, pretindeti si dvs. ca am castigat in seara asta.”

Nu sunt putini cei care pretind ca alearga cu Cristos spre ceruri. Insa doar cand vom fi in fata lui Isus se va vedea care au fost aceia ce au alergat spre tinta si cei care doar au pretins ca alearga spre tinta.

Cred ca apostolul Pavel era un admirator al atletismului pentru ca  se foloseste adesea exemple din probele de atletism pentru a explica ce inseamna viata crestina. El spune ca toti alergam intr-o cursa, iar alergarea noastra are ca scop castigarea cursei, 1 Corinteni 9:24-27.

Pavel sune in acest pasaj de Scriptura ca ceea ce face dintr-un atlet un castigator, face si dintr-un crestin un castigator. Societatea noazstra nu este una care sa dezvolta sau sa investeasca pentru a avea sfinti. Nimic din aceasta cultura in care traim nun e va incuraja sa devenim niste campioni spirituali.

Nimeni nu poate sa concureze pentru o tara daca nu face in primul rand dovada cetateniei sale. Daca nu facem dovada cetateniei noastre ceresti nu vom putea sfarsi cursa spre premiul ceresc. Ce mai este important de stiut este ca in aceasta cursa toti putem sa iesim castigatori, pentru ca nu ne intrecem unii cu altii, ci cu noi insine. Fiecare vom fi judecati individual pentru alergarea noastra.

Cum trebuie sa alergam ca sa ne atingem tinta?

In primul rand avem nevoie de disciplina. Sunt putini cei care pot sa inteleaga cu adevarat ce inseamna sa fii un sportiv de performanta. De cat sacrificiu, munca si pasiune este nevoie pentru a castiga. Uneori viata de sportiv este o adevarata tortura, dar fiecare este pregatit sa experimenteze aceasta tortura pentru a-si atinge tinta. Sunt multi cei care in timp renunta tocmai pentru ca performanta cere atat de multe sacrificii. La fel este si in viata crestina, doar cei ce sunt dispusi sa sufere, sa sacrifice, sa munceasca din greu si uneori chiar sa se tortureze pentru a-si atinge tinta, vor reusi.

Nu degeaba sunt multi cei care renunta sa alerge. Ei vor sa participe la cursa si sa castige premiul, darn u sunt dispusi sa plateasca pretul pentru succes.

Sunt multe moduri in care putem esua in viata crestina, iar lipsa disciplinei este unul dintre ele. Nu este nevoie sa adaugam ceva la programele naostre care sunt deja foarte incarcate, ci trebuie sa inlocuim cu disciplinile spirituale anumite prioritati gresite pe care le avem in prezent.

Oare cum putem sa gasim timp ca sa mergem in fiecare zi la tratament, atunci cand descoperim ca avem anumite probleme fizice. Suntem dispusi sa stam ore intregi in fata cabinetelor medicale pentru a ne rezolva problemele. Totul tine de a ne intelege nevoile. Sa ne disciplinam spiritual este o nevoie pe care o avem ca si crestini, este un tratament obligatoriu pe care trebuie sa il urmam constant.

Pavel spune ca “face un singur lucru” si acela il face bine, nu 30 de lucruri pe care le face de mantuiala. Scopul disciplinelor spirituale este sa invatam sa ne luam puterea de la Cristos.

In al doilea rand avem nevoie de directie. Pavel adauga de aceasta data la exemplul din atletism si un exemplu din box pentru a sublinia aceasta idee, 1 Corinteni 9:26.

Atunci cand se da startul intr-o cursa, toti atletii alearga in aceeasi directie. Imaginati-va ce ar insemna ca fiecare sa fuga in directii diferite. Toti cunosc directia pe care trebuie sa o urmeze ca sa ajunga la linia de sosire.

La fel este si in box. Pavel spune “eu nu ma bat ca unul care loveste in vant.” In box nu conteaza cate lovituri dai pe meci, ci cate lovituri isi ating tinta. Doar acelea sunt punctate de arbitri. Daca loviturile tale nu isi ating tinta, atunci nu faci decat sa iti irosesti energia degeaba. Pavel spune ca el lupta in asa fel incat fiecare lovitura sa conteze.

In Filipeni 3:12-14 Pavel intareste idea alergarii avand o directie clara. Cand esti implicat intr-o cursa cauti mereu sa urmezi calea cea mai sigura si directa spre linia de sosire. Atletii se lupta sa prinda fiecare culoarul de pe interior pentru ca acela le permite cea mai buna pozitionare in cursa.  Nimeni nu isi permite sa faca ocolisuri sau sa se opreasca in timpul cursei. Doar cel ce se concentreaza pe linia de sosire va castiga. Cand privim astazi cum alearga multi crestini, ne dam seama ca nu au o directie clara. Sunt multi care alearga asa cum merg unii care au consumat prea mult must. Sunt multi care se lupta pentru lucruri fara importanta si isi consuma energia degeaba.

In al treilea rand avem nevoie de determinare, Evrei 12:1. Cand privim inapoi la oameni descrisi in Evrei 11 intelegem ca daca ei au putut alerga cu success, la fel putem sa o facem si noi. Invatam de la cei ce au sfarsit cursa cu succes in trecut ca pentru a invinge avem nevoie sa ne aducem mereu aminte pentru ce concuram si incotro ne indreptam.

Versetul din Evrei 12 ne spune lucruri esentiale in alergarea noastra. Mai intai de toate trebuie sa dam la o parte orice ne poate impiedica. Poate ca avem obiceiuri in viata noastra, care desi nu sunt pacatoase ne ingreuneaza alergarea pentru ca ne fura timp important si energie pe care trebuie sa le dedicam lui Dumnezeu.

Apoi trebuie sa ne eliberam de pacatul care ne infasoara atat de tare. Pacatul ne face sa cadem in fiecare zi. Oare cat de multi s-au lasat impiedicati la inceput de un pacat ce parea atat de mic, dar care mai tarziu i-a facut sa sfarseasca cazuti pe marginea pistei de alergare. Dar in aceasta situatie Domnul ii indeamna pe cei ce nu au cazut si sunt inca in cursa, sa ii ajute pe cei ce au cazut, Iacov 5:19-20.

La jocurile olimpice in din 1992, Derek Redmond a participat la cursa de 400 m. In semifinala probei, la jumatatea cursei, ligamentele unuia dintre genunchi sau au cedat. Cu lacrimi in ochi si coplesit de durere a reusit totusi sa se ridice sis a sara intr-un picior catre linia de sosire. Vazandu-l din tribunele pline de oameni, tatal sau a luat-o la fug ape treptele stadionului si dupa ce a reusit sa treaca de oamenii de ordine a nintrat pe pista, si-a pus bratul in jurul taliei fiului sau si impreuna au reusit sa treaca linia de sosire. Derek nu mai avea nici o sansa la medalii, insa prin determinarea sa a castigat respectul tuturor. Tatal sau spunea dupa cursa: “nu puteam sa ingadui ca fiul meu sa nu sfarseasca cursa pentru care s-a pregatit din greu timp de patru ani.” Nu stim daca tatal sau stia sau nu, dar a actionat asa cum Dumnezeu se asteapta de la noi sa actionam. Sa fim cinstiti si sa recunaostem ca ii vedem adesea pe fratii nostri cazuti, dar nu ne pasa intr-atat de mult incat sa ne oprim si sa ii ajutam sa sfarseasca cursa. Egoismul si dragostea de sine mai mare decat dragostea de frati sunt cele ce ne impiedica. Este o realitate dura, insa toti trebuie sa o recunoastem si sa ne pocaim.

In cele din urma trebuie sa alergam cu perseverenta. Sa nu renuntam niciodata, sa ramanem determinati amintindu-ne in fiecare zi pentru ce fel de cununa alergam. Nu este o cununa asa cum primesc cei ce alearga pentru premiile acestei lumi, ci este o cununa care nu se vestejeste, 1 Corinteni 9:25. Amin!

 

This entry was posted in Predici. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code