Un barbat diagnosticat cu cancer era internat la spital cand a avut privilegiul de a auzi predicata evanghelia lui Isus Cristos. Din momentul auzirii cuvantului lui Dumnezeu si pana a murit a trecut trei saptamani. Trei saptamani in care acest om s-a rugat, si-a citit biblia zilnic si a fost o binecuvantare pentru ceilalti colegi de salon. Acest om spunea inainte sa paraseasca lumea aceasta ca nu se mai teme de moarte, ci ca regreta ca si-a petrecut intreaga viata fara sa il cunoasca pe Isus Cristos.
Ne putem intreba acum: Oare ce fel de rasplata va primi acest om care s-a supus lui Cristos si l-a slujit mai putin de o luna?
Un om care si-a risipit intreaga viata si a avut atat de putine realizari spirituale.
Revin acum cu gandul la talharul de pe cruce. Acest om nu avut nici macar o zi la dispozitie in aceasta viata ca sa il slujeasca pe Cristos si totusi Isus i-a promis ca in acea zi va fi cu El in paradis. C siguranta ca a fost extraordinary ca acolo pe cruce el l-a recunoscut pe Cristos ca Domn si Mantuitor, dar cum se poate compara acest lucru cu o viata intreaga de slujire?
Suntem noi oare rasplati de Dumnezeu in functie de numarul de zile sau de anii in care L-am slujit? As vrea sa ne concentram acum atentia asupra uneia dintre pildele Domnului Isus care se incheie cu o propozitie surprinzatoare: “cei din urma vor fi cei dintai, si cei dintai vor fi cei din urma.” Sa deschidem asadar la Evanghelia dupa Matei 20:1-16.
Domnul Isus tocmai avusese o discutie despre mantuire cu un tanar bogat, care cand a aflat ce trebuie sa faca ca sa fie mantuit a plecat intristat dinaintea Lui. Apoi a trebuit sa raspunda unei intrebari adresate de apostolul Petru: “Iata, noi am lasat tot sit e-am urmat; ce rasplata vom avea?” Ce avem noi de castigat ca am ales sa te urmam pe tine? O intrebare care cu siguranta era si in mintea celorlalti, dar pe care doar Petru a avut curajul sa o spuna. Unii dntre cei care se considera foarte spirituali cu siguranta ca sunt indignati de intrebarea lui Petru. Insa vedem ca Domnul Isus nu l-a mustrat pe Petru, ci chiar i-a raspuns la intrebare, Matei 19:28-30.
Oare cine nu si-ar dori sa existe o banca care sa ofere pentr economiile noastre dobanda de 100$? Dar cu siguranta ca nu putem sa luam literal raspunsul Domnului Isus, pentru ca nu cred ca si-ar dori vreunul dintre noi sa aiba o suta de frati, o suta de surori si o suta de mame. Ceea ce spune Domnul Isus este ca rasplata celor ce l-au slujit ca ucenici va fi una nespus de mare atat in viata aceasta cat mai ales in vesnicie.
Noua ni se cere sa ne refuzam un bine mai mic pentru unul cu mult mai mare. Pavel a ajuns sa fie convins ca tot ce este in viata aceasta este un gunoi in comparatie cu cunoasterea lui Isus Cristos.
Din cate am citit eu in Israel exista un interval foarte scurt de timp de doar doua saptamani in care viile pot fi culese, pana cand vin ploile. Asa ca sunt usor de inteles cuvintele Domnului Isus cu privire la nevoia de lucratori a stapanului pentru a termina cat mai repede de cules viile.
Ex.: Cand eram in Italia, mergeam ca romani in piata cea mare din oras unde in fiecare dimineata veneau italieni si alegeau oameni care sa lucreze pentru ei in acea zi. Fiecare dintre noi spera sa fie angajat in acea zi si astfel sa castigam banii pentru care plecasem din tara noastra.
La fel se intampla si in pilda Domnului Isus. Dis de dimneata stapanii viilor veneau in piata si cautau oameni care sa munceasca pentru ei in acea zi, 20:1-2.
La ora 6 dimineata proprietarul a mers in piata si s-a inteles dupa cateva runde de negocieri cu un grup de zilieri care sa mearga si sa munceasca in acea zi pentru el si fiecare va fi platit la sfarsitul zilei de munca cu un denar. Fiind insa foarte mult de munca, stapanul a mers din nou in piata pe la ora 9 si a mai chemat un grup de muncitori. Acelasi lucru l-a facut la pranz si dorind sa sfarseasca culesul in acea zi a mers si a mai chmat cativa muncitori chiar la ora 5 dupa amiaza cu doar o lora inainte ca ziua de munca sa se sfarseasca. Cu fiecare dintre muncitorii chemati la munca mai tarziu nu s-a mai negociat, cid oar li s-a promis fiecaruia ca li se va da ceea ce este drept. Avand in vedere ca pierdusera sansa sa fie luati la munca la prima strigare, muncitorii nu si-au mai permis sa negocieze cu stapanul ci au avut incredere in cuvanul lui.
Atunci cand treaba a fost terminate, stapanul si-a chemat supraveghetorii si le-a spus sa ii cheme pe rand pe cei ce muncisera in viile sale ca sa ii rasplateasca. Surprinzator insa a fost ca el a inceput sa ii rasplateasca de la mai intai pe ultimii veniti si abia la sfarsit pe primii, vs.8-9.
Cand au auzit primii veniti ca cei din urma primisera cat le fusese promis lor initial, cu siguranta s-au gandit ca vor primi cu mult mai mult decat ei, avand in vedere ca ei dusesera gruel muncii in acea zi. Daca cei ce muncisera doar o ora au primit un denar, atunci noi care am muncit 12 ore probabil ca vom primi 12, sau daca nu 12 atunci macar 10. Insa au ramas foarte surprnsi cand au auzit ca si cei ce fusesera chemati la amiaza si cei de la ora 9 dimineata au primit tot un denar ca si cei ce muncisera o ora. Suprinderea li s-a transformat in indinare atunci cand in cele din urma a venit randul lor sa stea in fata stapanului si au fost rasplatiti cu acelasi denar ca toti ceilalti, vs.10-12.
Proprietarul vazand nemultumirea lor le-a dat un raspuns care le-a inchis gura tuturor, vs.13-16.
Aceasta pilda a fost si este interpretata in mai mult feluri. Sa ne gandim insa la poporul evreu care a fost primul chemat in Imparatie. Atunci cand in Geneza, Dumnezeu a incheiat un legamant cu Avraam si i-a spus ca toate natuinile pamantului vor fi binecuvantate in el.
Dar evreii nu puteau sa conceapa ca dupa venirea lui Isus altcineva in afara de ei va fi chemat sa faca parte din aceeasi Imparatie si mai mult de atat ca acesti intrusi nou veniti urmau sa aiba parte de aceeasi rasplata ca si ei.
O astfel de interpretare o gasim si in pilda fiului rispitor. Aceeasi nemultumire a celui ce il slujise pe tatal atatia ani fata de cel ce nu facuse mai nimic. Fratele cel mare a avut aceeasi atitudine ca si lucratorii care au mers sa munceasca in vie de la ora 6 dimineata.
Acestia au fost indignati cand primit rasplata pentru care chiar ei negociasera si se intelesesera cu stapanul la inceputul zilei.
Cei care au fost chemati pe parcursul zilei nu au avut parte de aceleasi negocieri ci s-au increzut in promisiunea stapanului ca vor fi recompensati correct pentru munca lor. Ceea ce ne spune ca nu conteaza cat timp slujesti, ci atitudinea cu care slujesti.
Sa vedem cateva lectii pe care le putem invata din aceasta pilda, care sa ne ajute sa raspundem la intrebarea: Cum vor putea fi cei din urma cei dintai si cei dintai cei din urma?
Atunci cand il slujim pe Cristos o facem din credinta nu pe baza unui contract.
Primii muncitori au acceptat sa mearga sa munceasca in vie doar dupa cateva runde de negocieri. Pana cand nu li s-a spus exact cat vor primi pentru munca lor, nu au mers sa munceasca. Celorlalti le-a fost de ajuns promisiunea stapanului, “veti primi ceea ce este drept.”
Sunt atatia crestini care il conditioneaza pe Dumnzeu ca il slujesc in masura in care sunt binecuvantati de El: “Doamne voi da mai mult la colecta daca imi vei da o slujba mai buna.” “Doamne ma voi implica mai mult in lucrare daca imi vei da un sot sau o sotie.” “Doamne daca ma scapi de boala asta te voi sluji toata viata mea.” Samd.
Oare cum isi pot imagina acesti crestini ca il pot face pe Dumnezeu sa le fie dator? Daca Dumnezeu ne este dator cu ceva atunci acel lucru este pedeapsa vesnica. Asta este singura datorie pe care Dumnezeu o are fata de om. Dar Dumnezeu a ales sa ne rasplateasca nu pentru ca ne este dator, ci pentru ca este un Tata generos.
Cei care cred ca pot sa negocieze cu Dumnezeu termenii slujirii lor nu vor avea decat de pierdut. El va fi plin de har fata de noi atunci cand ne incredem ca El ne va da ceea ce este drept. Atunci cand il slujim pe Isus o facem din supunere, fara invidie.
Muncitorii care incepusera munca dis de dimineata au fost invidiosi ca cei ce muncisera mai putin ca ei primisera aceeasi rasplata. Adesea cadem in capcana de a ne compara cu alti frati si sa fim invidiosi pe slujbele pe care le au, pe familiile cu care au fost binecuvantati sau pe talantii care i-au primit de la Dumnezeu. Atatea exemple avem in scriptura despre pacatul invidiei. Il regasim si in vechiul si in noul testament in biserica primului secol. Atatia crestini sunt invidiodi pe fratii care isi permit sa isi cumpere mereu haine noi, sau sa isi cumpere alta masina, sa isi faca o casa, sau cand primesc o slujba bine platita.
De ce ne este uneori atat de greu sa ne bucuram pentru cei ce sunt mai binecuvantati de Dumnezeu decat noi? Oare nu poate sa faca Dumnezeu ce vrea cu ceea ce este al Lui? Nu poate El hotara cum sa imparta ceea ce ii apartine? Oare nu facem si noi la fel cu ceea ce este al nostru? De ce cand noi facem lucrul acesta este ceva normal, dar cand Dumnezeu face la fel este o nedreptate?
Imi povestea un frate cum cu cativa ani in urma cand a mers intr-o lucrare misionare cu un grup din biserica in care slujea, compania aeriana cu care au zburat a ales cativa pasageri care desi platisera bilete la clasa economy sa zbiare la clasa 1. Printre acesti pasageri spre marea sa suprindere a fost ales si el impreuna cu un alt membru al grupului. Cei care au zburat cu avioane mari si mai ales pe distante mari stiu ce diferenta uriasa este intre a zbura la clasa economy si a zbura la clasa 1. Exista o diferenta enorma de comfort, dar si o diferenta uriasa de pret. Un billet la clasa 1 costa cam de 10 ori mai mult decat unul la clasa economy.
Imi spunea fratele atunci cum a simtit invidia fratilor din grup care nu au fost alesi sa zboare la clasa 1 si in minte i-a venit imediat aceasta pilda. “Prietene cu ce te-am nedreptatit eu pe tine? Nu te-ai inteles tu cu compania aeriana sa zbori la clasa economy? Nu esti tu cel care a ales acest lucru? De ce te umpli de invidie ca fratii tai au fost alesi sa zboare in conditii mai bune decat tine? Nu poate agentia aeriana sa faca ce vrea cu scaunele ei din avion?”
Trebuie sa ne amintim ca daca Dumnezeu nu ar fi generos atunci nici nul dintre noi nu am fi rasplatiti. Sa ne multumim cu locul pe care ni l-a dat El in via Sa, indiferent care ar fi acela. Sa ne amintim si ca Dumnezeu este suveran in modul in care disribuie binecuvantarile Sale si ca indiferent daca primim mai putin decat altii, tot primim cu mult mai mult decat meritam.
Atunci cand il slujim pe Cristos sa nu uitam ca rasplata noastra este harul, nu salariul. “Tot asa cei din urma vor fi cei dintai.” Cu alte cuvinte unii dintre cei ce au venit mai tarziu in Imparatie o pot lua inaintea celor ce au ajuns mai devreme.
Primul motiv este ca Dumnezeu priveste mai intai la atitudinea cu care slujim. Cel ce intra in imparatie la o varsta inaintata si nu are timpul de a face lucrarile de slujire ale celui ce a intrat de tanar va fi rasplatit pentru acea luna de slujire a Mantuitorului Sau, pentru ca rasplatile nu sunt acordate in functie de timpul petrecut in vie, ci de credinta cu care ti-ai facut lucrarea cat timp ai fost acolo. Daca rasplata ar fi fost in functie de timpul de slujire, nu am mai fi avut martiri care sa isi doreasca sa moara pentru Cristos, pentru ca toti ar fi cautat sa traiasca cat mai mult ca sa slujeasca pentru o rasplata mai mare. Dumnezeu este Cel care decide cat timp vom munci in via Sa. Acestia insa vor fi rasplatiti inaintea multora care L-au slujit o viata intreaga mai mult din datorie decat din dragoste.
Al doilea motiv este ca rasplata pe care o vom primi va fi cu mult mai mare decat munca prestata. Dumnezeu le va da celor care au negociat cu El plata pentru care s-au inteles si ii va rasplati dincolo de orice asteptare pe cei ce au slujit increzandu-se doar in cuvantul Lui. Relatie dintre crestin si Dumnezeu nu este doar una dintre Stapan si sclav, ci si una dintre Tata si fiu. De aceea Lui ii face placere sa ofere mostenirea Sa copiilor Sai. Nimeni nu poate sa isi castige rasplata, pentru ca rasplata vine prin har nu este salariul nostru.
O sa inchei cu o povestirea unui misionar despre care am citit de curand intr-o carte. Spunea el ca pe masura ce se intorcea acasa alaturi de sotia sa dupa 40 de ani de slujire in Africa, a avut ocazia sa calatoreasca spre casa pe acelasi vapor cu presedintele Americii, Theodor Roosevelt Marturisea misionarul ca pe vapor era foarte mult fast si sarbatoare si ca atunci cand au ajuns in sfarsit in New York presedintele a fost asteptat de o delegatie numeroasa, in timp ce el si sotia san u au fost asteptati de nimeni.
Nu este greu de inteles de ce intristarea a venit peste acest cuplu care a imbatranit muncind in via Domnului din Africa timp de 40 de ani, iar cand au ajuns acasa misionarul spune ca si-a varsat indignarea in rugaciune inaintea Domnului. In timp ce se ruga si isi exprima dezamagirea ca pe ei nu i-a asteptat nimeni cand s-au intors acasa, o voce parca i-a soptit la ureche spunandu-I, “mai asteapta putin, tu nu ai ajuns inca acasa.”
Indiferent de lipsurile pe care le vom avea aici pe pamant si de pierderile pe care le- suferim de dragul lui Cristos, daca suntem dispusi sa renuntam la aceste lucruri pentru El, rasplata va fi una cu mult mai mare decat lcururile la care am renuntat. Vom ramane uimiti de generozitatea lui Dumnezeu.
Fiecare am fost chemati in vie la diferite ore din zi, dar slavit sa fie Domnul pentru ca ne-a promis fiecaruia ca vom fi rasplatiti la sfarsitul zilei. Ca urmare a generozitatii stapanului, unii dintre cei din urma vor fi cei dinati, iar cei dintai vor fi cei din urma. Nu va asteptati la o rasplata in bani, pentru ca acestia nu vor mai avea nici o valoare in cerri, ci la dreptul de a stapani impreuna cu Cristos pe vesnicie.