2 Timotei 4:7
In vremea cand era inchis la Roma, Pavel le scrie filipenilor una dintre cele mai puternice epistole ale noului testament. In acea scrisoare apostolul recunoaste ca finalul vietii sale pe pamant este aproape, dar in acelasi timp realizeaza si ca nu si-a atins inca scopul pe care il primise de la Dumnezeu.
Ma intreb de ce a fost nevoie ca Pavel sa aiba dorinta in ciuda numeroaselor incercari sa termine aceasta cursa dura a credintei? Raspunsul este unul singur: o puternica motivatie. Pavel a alergat cursa credintei cu disciplina si dorinta.Fara disciplina si dorinta nu o sa reusim.
Pavel foloseste in Filipeni 3:12-14. acelasi cuvant ca si in 1 Timotei 6:11, 2 Timotei 2:22 si 1 Petru 3:11, “urmaresc”. Pavel a trait la intensitate maxima relatia sa cu Cristos. Din clipa in care l-a intalnit pe Cristos el a urmarit sa-si atinga scopul prin disciplina si o dorinta puternica.
Doi facori au stat la baza motivatiei puternice a lui Pavel. El urmarea sa isi atinga tinta si urmarea sa primeasca premiul. Cu alte cuvinte alerga sa isi implineasca slujba fata de Cristos ca apoi sa primeasca rasplata promisa de El.
Dorinta lui Cristos pentru viata noastra.
Sa citim Tit 2:14. Cristos a murit ca noi sa fim curatiti de pacate si sa devenim un popor doar al Lui, plin de ravna pentru fapte bune. Aceasta a fost dorinta cea mai mare din viata lui Pavel. Dar parca atat de des aceasta dorinta a lui Isus pentru noi este atat de departe de ceea ce ne dorim noi de la aceasta viata.
Trebuie sa privim astazi la viata noastra si sa ne intrebam daca avem si noi aceeasi motivatie ca si Pavel. De ce este important sa stim acest lucru? Pentru ca daca nu ne dorim mai mult ca orice sa devenim oameni care ii apartin cu totul doar Lui, atunci nici o alta motivatie nu ne va ajuta sa traim la intensitatea pe care Cristos o asteapta de la noi.
Daca scopul slujirii Mantuitorului tau este sinele atunci ai esuat. Multi crestini il slujesc pe Cristos doar pentru premiu, sau ca sa se simta bine in propria lor piele si sa dea bine in ochii celorlalti.
Astazi pare sa devina o tentinda tot mai generala in crestinism ca sa te simti bine cu tine insuti. Si nu este nimic rau in asta daca tot ce faci in viata ta nu se concentreaza mai intai asupra sinelui si abia apoi asupra persoanei lui Isus.
Respectul de sine trebuie sa vina in viata mea atunci cand inteleg ca nimic bun nu locuieste in firea mea pamanteasca. De aceea trebuie sa privesc in afara persoanei mele, la Cristos ca sa ma simt bine cu propria mea persoana. Atunci a sa ma straduiesc sa imi ating scopul nu ca sa imi castig acceptarea de catre Isus, ci pentru ca am fost deja acceptat de El.
Pavel stia ca nu va atinge desavarsirea in aceasta viata, dar a luptat si a urmarit cu toata fiinta sa sa ajunga la aceasta stare stiind ca pentru asta a murit Cristos pentru El si ca aceasta este dorinta Lui pentru viata sa. Aceeasi dorinta sincera si fierbinte doreste sa o vada Isus in fiecare dintre noi.
Dorinta noastra pentru premiul lui Dumnezeu.
Care este premiul pe care Pavel il dorea atat de mult? Viata vesnica. Dupa ce a primit prin Isus Cristos cetatenia cerurilor, Pavel a trait cu dorinta nestavilita de a ajunge in gloria cereasca. Acolo unde stia ca va scapa de trupul slab si neputincios si va primi un trup de slava asemenea Mantuitorului sau.
Dar de ce aceasta lupta si alergare dupa un premiu pe care el oricum il primise prin credinta in Isus Cristos? Biblia este clara cand spune ca nu suntem mantuiti prin fapte ci prin har. Prin jertfa ispasitoare a lui Isus Cristos de la Golgota. Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu din Romani 3:23 si Efeseni 2:8-9. De ce in aceste conditii mai trebuia Pavel sa lupte cu atata ardoare?
Pentru ca desi mantuirea este un dar de la Dumnezeu, nimeni nu isi poate permite sa trateze cu superficialitate acest dar. Pentru ca darul lui Dumnezeu a constant in suferinta, batjocura si moartea singurului Lui Fiu.Recunoasterea maretiei harului lui Dumnezeu produce perseverenta, nu indolenta. Crestinul care se culca pe o ureche si trateaza cu lejeritate slujba care i-a lasat-o Cristos nu a inteles ce inseamna harul divin. Iar daca Dumnezeu condamna lenea in cele fizice cu siguranta ca va pedepsi si pe cei lenesi in cele spirituale.
Acelasi Isus care spune in Ioan 10:28, “Eu le dau viata vesnica si in veci nu vor pieri.” spune in Luca 13:24 “straduiti-va sa intrati pe usa cea ingusta, caci va spun ca multi vor incerca sa intre dar nu vor putea.”
Acelasi apostol Petru care spune in 1 Petru 1:3-4 ca “avem o mostenire nepieritoare pastrata in ceruri”, spune in 2 Petru 1:10 “fratilor straduiti-va sa va intariti chemarea si alegerea voastra, pentru ca facand aceste lucruri nu va veti impiedica niciodata.”
Si insusi Pavel care spune in Romani 8:29 ca “nimic nu ne poate desparti de dragostea lui Dumnezeu” spune in 1 Corinteni 9:27 ca “imi tin trupul sub control si mi-l fac sclav, ca nu cumva dupa ce am predicat altora, eu insumi sa fiu descalificat.”
De aceea oameni se lupta mereu cu aceasta aparenta contradictie din biblie cu privire la mantuire care vine prin har sau prin responsabilitatea personala. Nu exista insa nici o contradictie cu privire la mantuire. Mantuirea vine prin har, insa aduce responsabilitate in viata celui mantuit. El este responsabil sa traiasca vrednic de mantuirea pe care a primit-o prin har.
Slava cerurilor reprezinta motivatia crestinului.Acest lucru este subliniat din nou si din nou in Scripturi ca cele din Romani 5:1-5, 2 Corinteni 5:1-5, Evrei 12:22-29 sau 1 Petru 4:12-13.
Spunea cineva ca motivul pentru care crestinii au o traire atat de slaba in aceste vremuri este tocmai pentru ca ei se gandesc foarte rar la ceruri.
Ce se va intampla in viata noastra dupa ce am auzit aceste lucruri. Vom face schimbarile care trebuie sa le facem? Vom lupta motivati de aceeasi dorinta ca a lui Pavel de a-l apuca pe Cristos asa cum si noi am fost apucati de El? Vom gasi in Imparatia lui Dumnezeu si premiul chemarii ceresti motivatia de a creste spre desavarsire pentru a-i apartine doar lui Cristos?
In Filipeni Pavel spune ca inca alearga spre premiul ceresc, dar in 2 Timotei afirma cu incredere ca a terminat alergarea, si-a pazit credinta si asteapta sa primeasca cununa vietii vesnice de la Dumnezeu. Iubitii Domnului, intrebarea cu care o sa inchei astazi este: Vom putea sa spunem si noi acelasi lucru inainte sa parasim pamantul acesta?