“Preaiubitilor, va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori, sa va feriti de poftele firii pamantesti, care se razboiesc cu sufletul. ” 1 Petru 2:11.
Ceea ce mi-a atras atentia mai intai de toate in acest verset este felul in care apostolul Petru se adreseaza fratilor crestini, “va sfatuiesc”. In alte traduceri spune “va indemn” sau “va implor” Insa in nici una nu spune, va poruncesc.
As putea spune chiar ca ma surprinde formularea lui Petru, avand in vedere temperamentul sau vulcanic si modul sau de a reactiona in situatii de criza. Ma surprind oarecum si pentru ca Petru avea autoritatea sa le porunceasca, o autoritate primita chiar de la Cristos, Matei 16:17-19.
Petru insa a inteles ca sunt anumite situatii care necesita o supunere si o ascultare voluntara, iar amenintarile si forta nu pot asigura implinirea acelor scopuri. Daca Petru ar fi poruncit aceste lucruri, atunci el ar fi cerut ceva imposibil. In relatia cu Creatorul, omul trebuie sa isi dea consimtamantul spiritual de a trai dupa voia Domnului.
Din acelasi motiv si apostolul Pavel foloseste aceeasi exprimare in Romani 12:1. Trairea dupa voia lui Dumnezeu trebuie sa fie un act voluntar, nu impus.
In al doilea rand vedem ca apostolul ii numeste pe crestini, “straini”.
Saptamana aceasta a trebuit sa merg la ambasada SUA in Bucuresti ca sa obtin viza de intrare pe teritoriul Americii. A fost nevoie sa fac acest lucru pentru ca in tara lor eu si sotia mea suntem doi straini.
Prin credinta in Isus Cristos noi am primit direct cetatenie pentru ceruri. Iar Duhul Sfant este pasaportul nostru cu care calatorim in siguranta spre raiul vesnic. Aceasta cetatenie cereasca ne-a facut insa pe fiecare sa devenim straini pe pamantul acesta. Pamantul nu mai este casa noastra. Aici suntem doar locuitori temporari asa cum voi fi eu in SUA pe perioada vizitei mele acolo. Fiind cetateni ai cerurilor noi am primit de la Tatal o viza de a trai pe acest pamant, insa viza noastra aici este pe o perioada determinata de timp, la fel cum este si viza mea pentru America. Cand viza mea va expira trebuie sa ma intorc acasa. La fel se va intampla si cand viza mea pentru pamantul acesta va expira. Atunci voi merge acasa.
Ca si straini pe acest pamant noi suntem despartiti de ceilalti prin limbaj, imbracaminte, obiceiuri, purtare si cultura. Cat timp voi fi in America, voi continua sa fiu cetatean roman. Faptul ca sunt acolo nu imi va schimba purtarea, cultura, modul de a ma imbraca, sau obiceiurile. Cu siguranta ca ma voi supune autoritatilor si legilor acelei tari asa cum Scriptura ne cere sa facem ca si crestini cat timp suntem pe acest pamant, dar cetateania mea nu se va schimba.
Ne simtim noi straini pe pamantul acesta? Ne simtim neintelesi si stigheri in mijlocul oamenilor din lume?
Pericolul apare atunci cand incepem sa ne simtim aici ca si cum am fi acasa. Trebuie sa ne reamintim in fiecare zi ca in crestinism nu exista naturalizare si ca un crestin nu scapa niciodata de statutul de strain pe acest pamant.
Apostolul continua si spune ca nu doar ca suntem straini pe acest pamant, dar suntem si pelegrini. Pelegrinul este un strain aflat mereu pe drum. Este o persoana aflata mereu doar in trecere. Crestinul este mereu in drum, nu este nici acolo de unde a pornit, nici acolo unde se duce, ci doar acolo unde se afla in prezent.
Luna trecuta m-a sunat un prieten sa imi spuna ca este in Sibiu. L-am intrebat daca este in vizita la Sibiu, iar el mi-a raspuns ca este doar in trecere dinspre Cluj catre Craiova. El era in drum. La fel este si copilul lui Dumnezeu pe acest pamant. El este mereu in drum spre destinatia sa finala, dar fara sa se stabileasca vreodata intr-un loc. Din cauza pacatului pamantul este doar un pustiu prin care calatorim, iar din cand in cand ne putem odihni putin, dar sa avem grija sa nu ne stabilim aici si sa nu fim naturalizati.
Adesea cantam “sunt un pribeag fara de tara, ratacitor prin lung pustin, dar am in ceruri o comoara si tara mea-i in vesnicii.” Dar reprezinta aceste cuvinte realitatea in care traim noi pe acest pamant, sau sunt doar simple vorbe care nu au acoperire in existenta noastra de zi cu zi?
In acest pustiu spiritual in care traim, Dumnezeu a lasat biserica Sa sa fie oaza de speranta unde crestinul gaseste adapost, hrana si apa. Este singurul loc in care el poate sa se simta aproape de casa, poate sa se simta in largul sau si sa experimenteze prezenta lui Dumnezeu prin Duhul Sfant. Crestinii care nu asteapta cu cea mai mare nerabdare si bucurie ziua de inchinare si nu alearga la fiecare intalnire a bisericii au fost prinsi din urma de poftele lor carnale, iar sufletul lor a pierdut lupta cu firea pacatoasa.
Din aceasta cauza apostolul Petru ne indeamna si ne implora sa ne ferim de poftele carnale. Fugiti de tot ce este lumesc, pentru ca vedeti cum unii dintre noi au fost naturalizati de aceasta lume. Ei si-au luat cetatenia pe acest pamant, dar si-au pierdut-o pe cea din ceruri, pentru ca nu au vegheat si nu s-au lasat transformati si innoiti prin puterea Duhului Sfant. Cartea Evrei 10:28-31 vorbeste despre ceea ce ii asteapta pe cei ce nu au vegheat si a cazut.
Apoi citim cum Pavel ii spune lui Timotei sa fuga de poftele acestei lumi si sa caute dreptatea, credinta, dragostea si pacea impreuna cu cei care-l cauta pe Domnul dintr-o inima curata. In incheiere sa citim Efeseni 4:17-24. Amin!