Cand Domnul Isus s-a inaltat la cer, El le-a incredintat ucenicilor Sai onoarea si respnsabilitatea de a continua lucrarea Sa. Biserica are drept scop sa fie lumina acestei lumi. Dar oare de ce este atat de greu pentru biserica de azi sa fie biserica despre care a vorbit Mantuitorul? De ce este atat de greu sa oglindim slava Mielului si puterea Duhului Sfant in aceasta lume? Nu v-ati intrebat niciodata cum este posibil ca o adunatura de oameni slabi, barbati si femei pacatosi asa cum suntem noi, sa fim trupul lui Cristos? Si cum poate Domnul sa aiba asteptari asa de mari de la noi?
Privind in urma vedem cum Cristos a dat cheile Imparatiei Sale si corintenilor. Despre ei citim ca se certau, multi erau imaturi spiritual, altii traiau in desfrau. I le-a dat lui Petru care s-a lepadat de 3 ori de El, lui Toma care s-a indoit de invierea Sa, si ni le-a dat si noua care de multe ori nu ne ridicam la inaltimea chemarii Lui.
Stiati ca la fiecare doua secunde un om moare? Asta este ceea ce spun statisticile, dar ne spune noua ceva lucrul acesta?
Nu ne spune oare acest lucru ca trebuie sa facem cunoscut urgent un mesaj oamenilor? Sa le spunem ca mantuirea nu este o schimbare de suprafata, ci una adanca, in profunzime. Sa le impartasim pasaje din Scriptura ca cele din Ezechiel 11:19-20, 1 Petru 1:3-4, Efeseni 4:22-23, Fapte 11:17, 2 Corinteni 5:17, Tit 2:14, Romani 6.
Cum trebuie sa le spunem oamenilor mesajul evangheliei? Adevarul trebuie spus in dragoste. Trebuie sa stim cum sa trezim interesul oamenilor pentru scriptura. Trebuie sa fim smeriti, sa nu ne pierdem in detalii si sa scoatem la suprafata problema si nevoia omului, asa cum vedem in exemplul Domnului Isus din Ioan 4 in discutia pe care a avut-o cu femeia samariteanca.
Domnul Isus ne cheama sa fim sarea acestei lumi. Nu trebuie sa fim miere ca sa lingusim si sa periem oamenii, ci sa le spunem adevarul chiar daca acesta le va strapunge urechile si inimile. Asta este puterea evangheliei.
Pe de alta parte sa nu ajungem ca de la sare sa devenim otet. Oamenii nu trebuie sa aiba de-a face cu acrituri, ci cu oameni care dau gust vietii lor.
Deasemenea trebuie sa fim intelepti ca sa fim sarea oferita in doze corespunzatoare, fara sa devenim agasanti. Sa cautam si sa gasim locul, momentul si cuvintele potrivite pentru a le face cunoscut adevarul.
In cele din urma trebuie sa ajungem ca sare sa ne dizolvam in vietile oamenilor. In urma noastra nu trebuie sa ramana doar un album de poze si un epitaf scris pe piatra funerara. Sa ne consumam, sa ne cheltuim, sa fim sarea care ne dizolvam pentru mantuirea celor din jur.
Cred ca Isus Cristos poarta astazi ranile facute de neputinta bisericii Sale de a fi mireasa fara pata sau zbarcitura, ci sfanta si fara cusur asa cum citim in Efeseni. Cred ca Mantuitorul poarta ranile provocate de neputinta multor crestini de a fi martorii Lui in lumea aceasta. Ma intreb oare care dintre rani sunt mai dureroase pentru El? Neputinta noastra de a fi ceea ce El ne-a chemat sa fim, sau piroanele care i-au strapuns trupul? Cred ca Isus Cristos a fost de-a lungul secolelor si continua sa fie si astazi rastignit. O sa inchei acest studiu cu o intrebare pe care Domnul Isus le-a adresat-o ucenilor Sai in Luca 18:8b “cand va veni Fiul Omului, va gasi El oare credinta pe pamant?”
Sunt convins ca atunci cand vorbea de credinta nu facea referire la vorbe goale care nu ne costa nimic, ci la oameni care traiesc ca martori ai Sai pe acest pamant. Prin prezenta si lucrarea Duhului Sfant, crestinul trebuie sa fie ambasadorul Mantuitorului in aceasta lume.
Dragii mei, niciodata Domnul Isus nu a spus ca va fi usor. El a spus sa calcam pe urmele Sale, iar aceste urme sunt cele ale sacrificiului, durerii, intristarii, suferintei, lacrimi, dar si urme de biruinta si slava.
Trebuie sa intelegem ca nu putem sa ii oferim lui Cristos ceva, pentru ca El nu accepta altceva decat totul. “Cel care nu se leapada de sine sa isi ia crucea si sa ma urmeze nu este vrednic sa fie ucenicul Meu”. Fiti martorii lui Isus Cristos in aceasta lume.