Marcu 2:1-12
Fiecare om de pe acest pamant se plange de rapiditatea cu care trece timpul. Expresia, “nu imi vine sa cred cat de repede a trecut” este pe buzele tuturor. Imi este greu sa cred ca peste exact o luna fiica mea va implini un an. Timpul zboara,iar in aceste conditii in care viata trece cu repeziciune trebuie sa ne oprim si sa ne intrebam: Ce ramane in urma mea? Care sunt lucrurile in care imi investesc viata? Si nu este niciodata prea devreme ca sa ne punem aceste intrebari.
Apostolul Pavel care a fost si continua sa fie o inspiratie pentru crestini a ales dupa intalnirea sa cu Isus Cristos sa isi investeasca viata in vesnicia sufletelor oamenilor. Aceasta alegere nu vine deloc usor pentru ca presupune sacrificiu de sine. Sa traiesti pentru altii este poate cel mai greu lucru de facut pentru om. Sa traiesti fiecare zi pe acest pamant avand ca principal scop si interes vesnicia celor din jurul tau. De aceea Pavel indrazneste sa ii indemne pe crestini sa calce pe urmele sale, asa cum si el calca pe urmele lui Cristos.
Va provocam saptamanile trecute sa ne punem cateva intrebari inainte sa afirmam cu tarie ca suntem oameni care calca pe urmele lui Cristos. Apostolul Pavel ne da raspunsul in 2 Corinteni 12:15, “voi cheltui bucuros tot ce am si ma voi da pe mine insumi pentru sufletele voastre.”
In pasajul nostru din Marcu gasim un exemplu de oameni care prin ceea ce au facut, practic s-au investit in vesnicia unui om.
Un paralitic care toata viata sa a depins de altii pentru a fi hranit, spalat si pentru a-si satisface necesitatile elementare avea acum nevoie de ajutor pentru a-si dovedi credinta. Un om care se afla intr-o stare cumplita, care-si traise toata viata la orizontala se pregatea sa traiasca emotia de a simti ce inseamna sa stai in pozitia verticala.
Acesti patru oameni care l-au adus pe paralitic in prezenta Mantuitorului sunt subiectul nostru de discutie de astazi. Sunt trei lucruri pe care le-am observat la acesti oameni, lucruri pe care cei din lume trebuie sa le vada in noi pentru a-l putea vedea pe Cristos: sacrificiu, dragoste si credinta. Trei elemente fara de care nu putem sa ne indeplinim scopul pentru care am fost alesi de Cristos.
Ma gandeam de ce a fost nevoie ca acest paralitic sa ajunga in prezenta Domnului Isus. Sacrificiu este cuvantul potrivit.
A fost nevoie in primul rand de sacrificiul prietenilor sai, care pentru o zi si-au lasat responsabilitatile de la slujbe, familii, placeri si si-au investit timpul in acest om aflat in mare nevoie si suferinta. Timpul este primul lucru pe care ei l-au sacrificat. Tocmai timpul de care cu totii ne plangem ca trece asa de repede, ca ne lipseste si dupa care tanjim atat de mult. Timp de o zi acesti patru oameni au lasat la o parte totul pentru acest om.
Cand a fost ultima data cand ti-ai sacrificat timpul pentru a sluji pe cineva? Cand ai hotarat sa te lasi pe tine si nevoile tale pentru a sluji nevoilor altui om? Acel timp putin pe care il ai liber, acele zile putine de concediu pe care le obtii de la seful tau, sa le sacrifici pentru cineva in nevoie. Asta inseamna sa investesti in vesnicie.
Energia este un lucru pe care acesti oameni l-au sacrificat. Ati carat vreodata pe cineva complet imobilizat? Este o adevarata povara pentru ca el nu te poate ajuta deloc si se lasa in bratele tale cu toata greutatea corpului sau. Am simtit acest lucru cand am lucrat in Italia si a trebuit sa ingrijesc un tanar de varsta mea care era paralizat. Era o foarte mare provocare sa il pun din pat in carucior sau din carucior in cadrul in care statea pentru a putea fi hranit.
Acesti patru oameni l-au transportat pe paralitic cu tot cu pat de unde acesta locuia, pana unde se afla Domnul Isus. Sunt sigur ca atunci cand au ajuns in fata casei erau epuizati. Dar ma gandesc oare ce au simtit cand au vazut ca era atat de multa lume in casa si in jurul casei, ca era practic imposibil sa il duca pe bolnav in fata lui Isus. Ei au trebuit sa isi continue efortul. Au urcat cu tot cu bolnav si patul sau pe acoperisul acelei case, iar de acolo l-au coborat prin gaura pe care au facut-o in tavan.
Cand a fost ultima data cand am intrebat un frate sau o sora daca are nevoie de ajutor? Cand a fost ultima oara cand am facut o astfel de slujire in care ne-am sacrificat poate sanatatea?
Cu cateva luni in urma un prieten m-a rugat daca pot sa il ajut cu mutatul in apartamentul pe care impreuna cu sotia sa il cumparasera. Nu am stiut atunci ce presupune ajutorul de care el avea nevoie, doar ca apartamentul era la etajul patru intr-un bloc fara lift. Ceea ce va pot spune este ca timp de aproape o saptamana l-am ajutat la spart ziduri, la caratul a peste o suta de saci de moloz, mobila, electrocasnice, gresie, s.a.m.d Iar aceasta familie nici macar nu vine la biserica, dar probabil ca datorita slujirii pe care am facut-o pentru ei, unii dintre voi sunteti astazi aici, pentru ca ei v-au spus despre biserica unde slujesc.
Poate ca nimeni nu s-a gandit la acest lucru, dar cei patru oameni a trebuit sa isi sacrifice reputatia si chiar banii pentru acest om. Incerc sa imi imaginez aceasta imagine a intrarii lor in casa prin acoperis. Sa atragi atentia tuturor distrugand acoperisul unei case, sa creezi dezordine si galagie, sa faci praf si sa le arunci paie si bucati de pamant celor ce erau adunati inauntru nu este ceva ce iti doresti. Ma gandesc ce critici au trebuit sa indure acesti oameni din partea celorlalti. Cuvinte precum nebunilor sau prostilor probabil ca au rasunat din toate colturile casei. Dar ce mai conteaza cuvintele celor din jur atunci cand reusesti sa aduci un om fata in fata cu Isus Cristos? Ce mai conteaza ca probabil au trebuit sa plateasca stapanului casei reparatia acoperisului daca acest lucru a dus la intalnirea paraliticului cu Mantuitorul? Reputatia care ne straduim atat de mult sa ne-o cladim si banii pentru care muncim din greu sunt ceruti ca sacrificiu in slujirea aproapelui nostru.
Va marturisesc ca in timp ce lucram la prietenul meu la apartament aproape in fiecare zi dupa ce terminam treaba, trebuia sa merg sa platesc o ora de masaj ca sa fiu in stare sa merg sa il ajut si in urmatoarea zi. Nu va mai spun ce cuvinte am auzit in acea saptamana de la vecinii nemultumiti de zgomotul si mizeria pe care o faceam. Singurul lucru pe care l-am spus unui vecin la un moment dat a fost ca m-as bucura ca in loc sa ne critice in fiecare zi, mai bine ne-ar da o mana de ajutor ca sa terminam mai repede.
Stiu ca aceasta lucrare de slujire va fi rasplatita de Dumnezeu. Dar cea mai mare rasplata pentru mine ar fi ca aceasta familie intr-o buna zi sa il primeasca pe Isus Cristos ca Domn si Mantuitor al vietii lor.
Intrebarea care se pune este: “suntem noi familiarizati cu astfel de sacrificii?” Le experimentam adesea in viata de zi cu zi, sau le evitam pe cat de mult putem? Pentru ca dragii mei, fara sacrificiu nu putem sa lasam in urma noastra nimic vrednic de vesnicie. Acesti patru oameni au inteles acest lucru, de aceea si-au investit timpul, energia, reputatia si banii in vesncie.
Insa toate aceste sacrificii nu pot avea ca motor de motivatie altceva decat dragostea. Nimic in afara de dragoste nu te poate face sa fii dispus sa iti sacrifici timpul, energia, reputatia si banii. Dragostea inlatura orice obstacol si bariera din calea atingerii scopului nostru. Nu poti sa lasi nimic in urma ta care sa fie vrednic de vesnicie, daca nu ai dragoste.
Adesea aud pe fratii crestini si mai ales pe predicatori vorbind despre dragoste, insa multi dintre ei nu ii cauta niciodata pe cei bolnavi, nu ii suna pe cei ce au lipsit de la inchinare si nu trimit niciodata mesaje de incurajare in timpul saptamanii. Singurul lor sacrificiu este acela ca pentru o ora au dat din gura vorbind despre dragoste. Insa dragostea nu se vorbeste, dragostea se traieste.
Care sunt semnele dragostei din viata noastra? Isus Cristos a spus: ”oamenii vor sti ca sunteti ucenicii mei, dupa dragostea pe care o aveti unii pentru altii.” Ne evidentiam noi in viata celor din jur prin dragostea pe care o avem pentru ei? Sau ne evidentiem prin aceleasi lucruri prin care se evidentiaza si ei, egoism, materialism, ignoranta sau dragoste de sine. Eu nu mai cred pe nimeni care imi spune te iubesc, daca semnele dragostei lui lipsesc. Nu mai pot sa tolerez si sa accept ipocrizia.
Cel de-al treilea element care a condus la aceasta intalnirea minunata a paraliticului cu Domnul Isus a fost credinta. Cuvantul divin spune ca “fara credinta este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu.” Cei patru prieteni au avut credinta deplina ca Isus il poate ajuta ce acest om. De aceea nu au lasat nimic sa le stea in cale si au facut orice era necesar pentru ca cei doi sa fie fata in fata. Iar credinta celor patru “demolatori de acoperisuri” l-au impresionat pe Domnul Isus. Credinta celor patru oameni a facut diferenta si a dus la cea mai frumoasa intalnire pe care un om o poate avea pe acest pamant, aceea cu Isus Cristos.
Datorita sacrficiului, a dragostei si credintei celor patru, paraliticul a fost nu doar un om vindecat de boala sa fizica care il chinuia, dar mai presus de aceasta a primit darul iertarii pacatelor de la Fiul lui Dumnezeu. Aceste minuni au fost posibile pentru ca ei au inteles ca trebuie sa isi investeasca vietile in lucrari cu caracter vesnic. Nu este extraordinar ca de mai bine de 2000 de ani, milioane de oameni citesc ceea ce acesti patru barbati au facut? Scriptura nu ne mentioneaza numele lor, insa lucrarea lor a ramas in vesnicie.
Cu totii stim ca fiecare om din aceasta lume are nevoie disperata sa se intalneasca cu Isus Cristos. Unii dintre voi care ati venit astazi la inchinare aveti inca aceasta nevoie disperata in viata voastra. Iar ceea ce vedem in acest pasaj este ca Mantuitorul se ocupa mai intai de problema spirituala a acestui om si abia dupa de handicapul sau fizic. Problema cea mai mare a omului indiferent de incercarile sale, ramane pacatul. Iar nevoie lui cea mai mare este iertarea. De aceea oamenii au nevoie sa se intalneasca cu Isus Cristos, pentru ca doar asa isi pot vedea pacatul si pot intelege nevoia urgenta de iertare si vindecare spirituala.
Ce eforturi suntem noi dispusi sa facem pentru ca oamenii sa il cunoasca pe Isus Cristos? Va marturisesc ca mie un lucru imi este clar: crestinilor de astazi le este din ce in ce mai greu sa aduca oameni la Domnul. “Multimea” ne sta in cale ca si in cazul celor patru prieteni. Dar cred ca este mai degraba vorba de multimea slabiciunilor noastre, nu de multimea de oameni. Programele noastre incarcate, alergarea noastra dupa comorile lumii mai mult decat dupa comorile lui Dumnezeu, nepasarea si indiferenta noastra, lipsa dragostei profunde pentru oameni si de multe ori chiar lipsa credintei ne stau in cale.
Daca dorim sa lasam in urma noastre mai mult decat nimicuri de care nimeni nu isi va aduce aminte, atunci trebuie sa luptam ca sa gasim cai prin care oamenii sa il cunoasca pe Domnul Isus, fiind constienti ca acest lucru va necesita sacrificiu de timp, energie, reputatie, sau bani. Iar aceste lucrari vor fi posibile doar daca in tot ceea ce facem suntem plini de credinta si motivati de o dragoste sincera si dezinteresata pentru cei pierduti. Ma rog Tatalui sa fim oameni care ne investim vietile in vesnicie pentru a ne putea bucura de vesnicie in prezenta Sa.