Luca 4:1-13
Cu siguranta ca astazi multe dintre bolile, crimele, razboiele si dezastrele care se intampla peste tot in lume se datoreaza in exclusivitate omului, datorita libertatii sale de a alege. Traim intr-o lume in care gandurile omului sunt indrepate numai spre a face raul. O lume in care oamenii sunt liberi chiar sa il sfideze pe Dumnezeu si sa traiasca ca si cum am fi stapani ai propriilor vieti. Atunci nu putem sa nu ne punem intrebarea: Este oare libertatea buna? Isus Cristos a platit un pret greu de imaginat pentru aceasta libertate pe care noi o avem astazi.
Astazi oamenii nu ezita sa reactioneze la nedreptate, nu ezita sa raspunda criticilor si sa se foloseasca de orice atu au la dispozitie pentru a invinge.
Oare de ce nu a facut Domnul Isus acelasi lucru in timpul lucrarii Sale pe pamant, pentru a-i convinge si pe cei mai sceptici dintre oameni de identitatea Sa si astfel sa incline definitiv balanta in favoarea lui Dumnezeu? In zilele in care s-a aflat in pustie fata in fata cu satan, acuzatorul Sau, Cristos putea sa se ocupe de aceste probleme. Cred ca lucrarea Mantuitorului de a rascumpara lumea nu a inceput la cruce, ci in pustie.
Apostolul Pavel face o comparatie in 1 Corinteni 15 intre primul Adam si Domnul Isus pe care il numeste ultimul Adam. In pustie satan l-a supus de Domnul Isus la acelasi test ca pe Adam in gradina Edenului, numai ca a facut-o invers.
Pe Adam, satan l-a ispitit spunandu-i ca va fi ca Dumnezeu, iar pe Cristos l-a ispitat spunandu-i ca nu poate fi om. Ispititorul care a gasit punctul slab in Adam a incercat sa il gaseasca si pe cel al lui Cristos. Ispitirea Domnului din pustie a fost un adevarat razboi pentru ca slabiciunile umane i-au fost puse la grea incercare Domnului Isus.
Satana l-a ispitit pe Cristos sa transforme piatra in paine, sa stapaneasca peste toate imparatiile pamantului si sa se arunce de pe acoperisul templului pentru a vedea daca Tatal il va salva. Aceste lucruri erau ceea ce evreii asteptau de la Mesia. Si cu siguranta ca toate aceste lucrari erau la indemana Mantuitorului, dar ceva neasteptat s-a intamplat acolo. Cred ca cea mai mare ispita pe care Domnul Isus simtit-o in pustie a fost aceea de a pune capat ispitirii, distrugandu-l pe satan si salvand omenirea de rau. Insa Isus stia ca nu sosise inca momentul.
Ceea ce satan isi dorea cel mai mult era ca insasi Fiul lui Dumnezeu sa i se inchine si sa cedeze in fata lui, dar Cristos ii spune ca numai Tatal ii poate porunci sa faca ceva. Cred ca in pustie satan i-a oferit lui Cristos coroana in locul crucii, iar Domnul Isus a refuzat-o.
Ispitirea Domnului Isus din pustie a prezentat omenirii cum trebuia sa fie Mesia. Oamenii si-ar fi dorit orice fel de Mesia in afara de unul care sa sufere. Satan l-a provocat pe Isus sa se foloseasca de puterea Lui ca Fiu al lui Dumnezeu si sa arate incapacitatea Sa de a fi om rezistand in fata ispitelor sale.
Ne aducem aminte de reactia dura pe care Domnul Isus a avut-o in privinta lui Petru in Matei 16:21-24. In cuvintele lui Petru, Domnul Isus a simtit din nou ispitirea satanei din pustie de a alege calea mai usoara.
Apoi pe cand atarna pe cruce, Mantuitorul a trebuit sa mai faca fata la o ultima ispita a diavolului de a renunta la natura sa umana si de a reactiona, in dorinta lui de a-l impiedica sa isi duca planul de rascumparare la bun sfarsit, Matei 27:39-44. Pentru Cristos nu a existat o cale usoara, o cale lipsita de suferinta.
Cristos ar fi putut sa infaptuiasca minune dupa minune, sa isi arate puterea Dumnezeiasca la fiecare pas si sa castige astfel aceasta lume. Oamenii au nevoie de dovezi incontestabile, de manifestari zgomotoase si mistice pentru a se supune cuiva. Dar nu acesta a fost planul lui Dumnezeu. Dumnezeu prin Cristos, a ales ca in loc sa le ia oamenilor libertatea, sa le ofera o libertate si mai mare.
A dorit ca omul sa Il iubeasca fara sa fie obligat sa faca acest lucru, a dorit ca omul sa Il urmeze de bunavoie, nu atras de minunile si puterea Sa. Dumnezeu nu a dorit sa se vanda oamenilor, luandu-le ochii si sucindu-le mintile prin manifestarea puterii Sale. Cristos nu si-a impus niciodata vointa cu forta in viata cuiva, ba chiar de multe ori i-a atras atentia asupra pretului pe care la randul sau va trebui sa il plateasca daca doreste sa il urmeze. Domnul Isus a aratat un respect extraordinar pentru libertatea umana.
Dostoievski, in cartea sa, Fratii Karamazov spunea ca Isus refuzand sa calce in picioare libertatea umane, s-a facut pe Sine usor de respins inaintea oamenilor. El a avut puterea de a impune credinta, dar nu a facut-o.
Privind in urma in istoria bisericii vedem cum cei ce au crezut in Cristos, au cedat in fata ispitelor carora El le-a rezistat. De aceea au existat cruciadele sau inchizitia care impuneau oamenilor credinta si care a dus la torturarea si moartea milioane de oameni. Datorita incercarii nereusite a omului de a imbunatati calea Domnului. Cristos a murit pentru a intari libertatea umana si orice incercare a omului de a ingradi aceasta libertate in incercarea lui nebuna de de a imbunatati planul lui Dumnezeu va esua.
Atunci cand ucenici i-au cerut lui Isus in Luca 9:51-56, sa cheme foc din cer ca sa ii distruga pe cei care nu se pocaiau, Cristos le spune: “Nu stiti de ce duh sunteti insufletiti! Caci Fiul Omului nu a venit sa piarda sufletele oamenilor ci sa le mantuiasca.” El le-a descoperit mai tarziu ucenicilor, in Luca 12:49-50 lucrarea pe care trebuia sa o duca la bun sfarsit si spune: “cat de apasat sunt pana este implinit.” Aceasta a fost cea mai mare lupta a Mantuitorului. Sa se smereasca pana la capat, sa nu cedeza in fata ispitelor si sa nu se foloseasca de drepturile Lui divine pentru a-si face mai repede sau mai usoara lucrarea.
Ispitirea din pustie ne arata diferenta dintre puterea lui satan si cea a lui Dumnezeu. Satan isi manifesta puterea prin manipulare, constrangere, minciuna si dorinta de distrugere, fiind o putere exterioara. In contrast cu acesta puterea lui Dumnezeu este launtrica. El nu a dorit sa inrobeasca omul printr-o minune, ci a dorit ca el sa aiba o credinta libera neinfluentata de minuni. Prin Cristos, Tatal a aratat omenirii ca nu doreste sa se impuna celor ce nu vor sa il accepte pe Fiul Sau. Puterea poate impune supunerea, insa numai dragostea poate impune dragoste. Asta este ceea ce doreste Dumnezeu de la noi.
Atunci cand vedem ca ispita castiga tot mai mult teren in noi, sa ne intoarcem la povestea isptirii Domnului Isus din pustie si sa ne rugam Tatalui pentru puterea de a ramane puternic ancorati in lucrarea pe care El ne-a incredintat-o amintindu-ne de cuvintele minunate din Evrei 4:15-16. Amin!