In Psalmul 119:105 citim importanta pe care cuvantul lui Dumnezeu o are in calauzirea credinciosului. Poporul evreu se ruga pentru venirea lui Cristos. Liderii regiliosi citeau din Scripturi in fiecare zi de sabat despre venirea lui Mesia. Dar cand Fiul lui Dumnezeu a venit, ei nu l-au recunoscut.
Cand Cristos facea minuni si semne inaintea ochilor lor, l-au acuzat ca le face cu ajutorul lui satan. Mai tarziu cand apostolii si ucenicii predicau Evanghelia Sa, liderii religiosi spuneau despre ei ca erau slujitori ai diavolului. Cu toate acestea cei posedati de demoni, cei bolnavi si cei pacatosi l-au recunoscut ca fiind sfantul lui Dumnezeu. Cum se face ca cei ce erau considerati ca fiind orbi spirituali au putut sa il recunoasca, iar cei ce aveau cunostinta si priceperea Scripturilor nu au facut-o?
Ma intreb daca nu cumva intr-o oarecare masura acest lucru nu se intampla si in bisericile zilelor noastre. Parca tot mai multi credinciosi incep sa aiba o apreciere tot mai mica in ceea ce priveste harul lui Dumnezeu si valoarea promisiunilor Sale. Dupa ce au fost nascuti din nou, usor dar sigur unii credinciosi parca incep sa nu isi mai vada nevoia disperata de Cristos. De aceea apostolul avertizeaza in 1 Corinteni 10:12 “cel ce crede ca sta in picioare, sa aiba grija sa nu cada.”
Relatia unui crestin cu Dumnezeu trebuie sa fie intr-o permanenta crestere, dezvoltare si inflorire. Daca nu se intampla acest lucru atunci trebuie sa iti faci o atenta cercetare a inimii pentru ca este foarte posibil sa suferi de raceala spirituala. Iar raceala spirituala daca nu este tratata imediat, duce la starea in care se afla biserica din Efes in Apocalipsa 2:1-5.
Aceasta Biserica a primit o instiintare de la Dumnezeu. Si desi Domnul ii lauda pentru unele lucruri, totusi ii avertizeaza ca sufera de o boala grea. Si-au pierdut dragostea dintai. Dragostea dintai este pasiunea pentru Dumnezeu care domina toate aspectele vietii unui om si a unei biserici. Exista inca dezbateri si pareri diferite intre teologi asupra insemnatatii expresiei “iti voi lua sfesnicului”. Fie Domnul spune ca daca nu se pocaieste Biserica din Efes va fi condamnata. Fie spune ca ii va duce intr-o stare de ratacire sau intr-o incapacitate de recunoastere a prezentei si puterii Sale. Sfesnicul are rolul de a produce lumina, iar fara el nu putem sa vedem. Aceast lucru facea ca Biserica din Efes sa nu se bucure de plinatatea binecuvantarilor si promisiunilor lui Dumnezeu, si nici sa nu poata sa isi indeplineasca rolul de lumina pe care Dumnezeu i-a lasat-o. Oricare ar fi intelesul aceste expresii, consecintele pierderii dragostei dintai sunt teribile.
Astfel, desi avem Evanghelia lui Dumnezeu la indemana putem sa ajungem daca nu veghem la raceala spirituala, apoi la pierderea dragostei dintai si daca nici atunci nu ne pocaim, urmeaza impietrirea inimii si caderea. Sa ai biblia la indemana nu iti garanteaza ca vei recunoaste calauzirea Duhului lui Dumnezeu.
Doar cand inima noastra este intr-o permanenta stare de foame si dorinta de partasie cu Dumnezeu; doar cand ramanem saraci in duh asa citim in una din fericirile din Matei 5 si ne pastram dragostea dintai pentru Cristos vom putea fi siguri ca suntem in prezenta lui Dumnezeu.