Romani 1:14-17
Sa citim vs.14-15. Ma gandesc cati dintre noi am ezita sa facem tot ce ne sta in putinta sa salvam vietile parintilor, fratilor, sau prietenilor care sufera de o boala incurabila. Oare am putea sa stam linistiti daca am avea acces la singurul medicament care le poate salva vietile. Oare ne-am gandi ca nu este nici o graba si ca pot sa mai astepte pana imi rezolv eu alte treburi? Ati avut vreodata pe cineva drag bolnav? Ai idee cum te simti vazandu-l cum moare in fiecare zi fara sa poti sa faci ceva ca sa ii alini macar suferinta? Cand am trait aceasta experienta va marturisesc ca i-as fi dat orice tatalui meu, numai sa nu il mai vad chinuindu-se. As fi facut orice sacrificiu daca cineva mi-ar fi spus ca exista un medicament undeva care sa il vindece. Mi-as fi lasat slujba, casa, scoala, prietenii, orice ca sa ii aduc ce avea nevoie si sa se faca bine. Nici un efort nu ar fi fost prea mare.
Dragii mei, astazi parintii, fratii, prietenii si cei mai multi dintre oamenii din jurul nostru mor din cauza acestui cancer al sufletului care este pacatul. Tu si cu mine avem medicamentul de care ei au atat de mare nevoie ca sa nu se mai chinuie si care sa le salveze viata. Il avem in mainile noastre. L-am primit gratuit. Si ce facem? Ii privim chinuindu-se zi de zi din cauza ingrijorarilor, a lipsei de pace, de odihna, de nadejde si ne purtam ca si cum nu ne pasa. Unii avem distractii la care sa mergem, slujbe, concedii de pregatit, facturi de platit si alte responsabilitati care sunt mult mai importante decat salvarea lor. Membri familiilor noastre si prietenii nostri mor astazi sub ochii nostri si desi avem la indemana medicamentul prin care pot primi mantuirea sufletelor, tot ce facem pentru ei este sa spunem din cand in cand o rugaciune, iar cand pleaca din aceasta lume sa mergem la inmormantarile lor cu o floare in mana si cu un mare regret in inima stiind unde au plecat daca nu l-au cunoscut pe Isus Cristos.
Nu vi se pare ironic ca ne dam peste cap si suntem in stare sa renuntam la tot ca sa aducem vindecare trupului celui drag, dar nu facem aproape nimic pentru mantuirea sufletului sau?
Apostolul Pavel spune ca vestirea Evangheliei mantuirii la toti oamenii este pentru inima sa nu doar o datorie, ci si o dorinta. El traia pentru ca, cat mai multi oameni sa primeasa in viata lor ceea ce a primit si el, harul lui Dumnezeu.
Am cheltuit tot ce aveam ca sa ii salvam trupul tatalui meu si nu am reusit, dar daca privesc in urma imi dau seama ca nu am cheltuit la fel de mult ca sa ii salvam sufletul, 2 Corinteni 12:15.
De atunci ma rog la Dumnezeu sa imi creasca credinta ca viata mea sa fie cheltuita pentru mantuirea celor din jurul meu. Degeaba le salvam trupul oamenilor daca sufletele lor merg in iad. Imi doresc atat de mult sa ajung sa simt ceea ce apostolul simtea cand spunea cuvintele din 1 Corinteni 9:16-23. Ce minunat!
Dar pentru a putea sa facem ceea ce a facut apostolul trebuie sa facem din vestirea evangheliei lui Isus Cristos principalul scop al vietii noastre. Trebuie sa ajungem sa vedem celelalte lucruri ale lumiii acesteia: distractie, placeri, slujbe, bani, haine, case, masini, etc ca fiind niminuri si gunoaie in comparatie cu valoarea deosebita a cunoasterii lui Isus Cristos. Nu spun ca nu mai trebuie sa ne bucuram de aceasta viata, ci doar ca trebuie sa facem din impartasirea Evangheliei, cel mai important lucru din viata noastra, Filipeni 3:7-8.
Apostolul Pavel este dupa parerea mea, cel mai frumos exemplu al unui om nascut din nou. Ravna, credinta, lupta si dorinta sa de a duce la bun sfarsit lucrarea care ii fusese incredintata de Dumnezeu este o incurajare extraordinara pentru crestinii din orice vreme. Ascultati cuvintele lui din Fapte 20:24 “Imi privesc viata ca nefiind de nici un pret pentru mine, ca sa-mi pot sfarsi alergarea si slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus si anume sa depun marturie despre evanghelia harului lui Dumnezeu.” Cu cata putere a lucrat Duhul Sfant in acest om. Cu aceeasi putere poate si doreste sa lucreze Duhul lui Dumnezeu si astazi in noi. Totul se rezuma la dorinta noastra. Duhul lui Dumnezeu va lucra in noi atat cat ii permitem noi sa o faca.
Sa citim vs.16-17. Care sunt lucrurile de care ne rusinam astazi? Imi aduc aminte o intamplare care a avut loc cu ceva ani in urma care m-a facut sa ma rusinez. In liceu eram printre baietii populari, insa aceasta popularitate se ridica uneori si pe spatele altor colegi. Aveam cativa colegi si colege care aproape in fiecare zi erau victimele glumelor si ironiilor mele.
Dupa aproximativ 10 ani de la terminarea liceului am avut ocazia sa ma reintalnesc cu cativa dintre ei la nunta unei alte colege. Imi aduc aminte ca a fost prezenta la acea nunta si o colega care facea parte din categoria celor ironizate de mine pe parcursul anilor de liceu. Vazand-o i-am multumit lui Dumnezeu ca dupa atata timp imi ofera ocazia sa ii arat ca sunt un alt om si ca imi pare rau pentru glumele facute pe seama ei in trecut. Asa ca am mers, am salutat-o, dupa care primul lucru care am intrebat-o a fost in cate luni este insarcinata. Vazand-o cat luase in greutate de cand nu o mai vazusem eram convins ca este gravida. Dar ea m-a privit cu acea privire pe care o avea si in liceu de fiecare cand glumeam pe seama ei si imi spune:
“Nu, nu sunt insarcinata, doar ca m-am cam ingrasat in ultima vreme.” Va dati seama cat de rusinat m-am simtit in acel moment. De atunci am invatat sa nu mai intreb niciodata o femeie daca este insarcinata. Daca imi spune ea ca este atunci bine, daca nu, atunci imi tin gura.
Rar mai auzi astazi pe oameni spunand ca le este rusine de ceva. Pacatul ar trebui sa rusineze cel mai tare un om, dar in lumea in care traim acum lucrurile murdare au ajuns sa fie lucruri cu care oamenii se lauda si se mandresc, in loc sa ii rusineze.
Mi-a fost rusine cand intr-un an am uitat de ziua de nastere a mamei mele. Imi este rusine atunci cand esuez ca sot, ca tata, ca fiu, ca frate sau ca prieten. Imi este rusine cand cad in capcana diavolului si pacatuiesc, pentru ca stiu ca de fiecare data cand nu reusesc sa fiu ceea ce am fost chemat sa fiu il dezamagesc in primul rand pe Tatal meu din ceruri. Sunt atatea motive pentru care imi este rusine, dar va pot spune cu toata fiinta mea ca nu imi este rusine de Evanghelia lui Isus Cristos si o propovaduiesc cu bucurie ori de cate ori am ocazia. Nu este nimic despre care sa gasesc mai multa placere sa vorbesc decat despre Evanghelia Mantuitorului meu, pentru ca aceasta carte mi-a salvat viata si mi-a mantuit sufletul.
Sunt convins ca asemenea mie si voi aveti lucrurile voastre pentru care va simtiti rusinati, dar as vrea sa raspundem fiecare la o intrebare astazi: Imi este mie rusine de Evanghelia lui Isus Cristos? Daca nu, atunci de ce evit sa o impartasim in fiecare zi cu oamenii? Daca da, atunci ce imi lipseste pentru a nu mai simti acest lucru?
Va marturisesc ca in primii mei ani cand am inceput sa frecventez biserica si pe atunci aveam cam 17 ani, ma rusinam de acest lucru. Nu vroiam ca prietenii mei sa afle, nu vroiam ca lumea sa ma vada ca merg la biserica sau ca particip la activitati ale bisericii. Imi era rusine de Evanghelie, de biserica si chiar de Isus Cristos. Acei ani au fost printre cei mai tristi ai vietii mele pentru ca in interiorul meu sa dadea o lupta crancena: pe de o parte imi placea la biserica, ceea ce auzeam si faceam acolo, pe de alta parte imi pasa foarte mult de ceea ce ar spune cei din jurul meu daca ar afla. Mi-as fi pierdut popularitatea si cu siguranta si interesul fetelor pentru mine ar fi disparut. Cine ar fi vrut sa aiba de-a face cu unul care merge la biserica. Biserica este pentru oamenii slabi si fraieri nu pentru cei ce vor sa fie mari si deosebiti in ochii oamenilor.
Oare cati dintre noi pot sa spuna astazi cu tarie ca nu le este rusine de Evanghelie? Cati putem sa spunem ca ne mandrim in fiecare zi cu Cristos la colegii nostri de servici, de scoala sau la prietenii nostri? Cati ne mandrim cu biserica noastra si cati ne rusinam de ea?
Care este pretul pe care il poti plati tu si cu mine pentru ca vestim Evanghelia? O ironie, o gluma proasta, sau ignorare din partea celor ignoranti? Pavel a platit cu viata lui. Exista un singura raspuns la intrebarea: cum putem scapa de rusinea fata de Evanghelie? Iar acest raspuns este Isus Cristos. Doar prin puterea, sfintenia si neprihanirea Sa putem sa ne depasim temerile, slabiciunile si rusinea, “pentru ca oricine crede in El nu va fi facut de rusine.”spune apostolul Pavel in Romani 10:11.Astazi datorita lui Isus Cristos nu imi mai este rusine de Evanghelie, ci ma mandresc cu ea inaintea tuturor oamenilor.
Biblia este cartea cea mai vanduta si citita de oameni de pe intreg globul. Despre Isus Cristos s-au scris mai multe cantece, poezii si carti decat despre oricine altcineva. In prezent se estimeaza ca mor ca martiri la nivel mondial peste 350 000 de oameni datorita credintei lor in Isus Cristos. Peste 30% din populatia de pe glob pretinde ca il urmeaza pe Isus Cristos. Mii de scoli, seminarii, asociatii, fundatii si facultati au fost infiintate in numele lui Isus Cristos.
Marele Napoleon Bonaparte a spus: Eu, Alexandru cel Mare, Caesar si altii am creat imperii bazate pe forta si toate s-au prabusit, dar Isus Cristos a creat un imperiu avand ca temelie dragostea si inca rezista pe intreg pamantul.” De ce rezista si astazi la mai bine de 2000 de ani aceasta Imparatie? Pentru ca nu este din aceasta lume si datorita celor care de-a lungul timpului nu s-au rusinat de Evanghelia lui Isus Cristos, pe care au iubit-o, au aparat-o si au predicat-o in ciuda persecutiilor si batjocurii.
Dumnezeu doreste sa facem parte astazi din cea mai importanta lucrare pe care istoria omenirii a cunoscut-o: mantuirea oamenilor. Toti alergam dupa slujbe mai bune. Dar ce slujba mai importanta ca aceasta poti sa iti gasesti? Toti vrem sa fim avansati. Dar ce pozitie mai mare decat cea pe care ti-a oferit-o Dumnezeu poti sa ai? Toti ne dorim mariri de salariu, cand Dumnezeu ne numeste mostenitori ai Lui impreuna cu Cristos.
Iubitii Domnului, astazi avem in mainile noastre ceea ce omenirea are nevoie cu disperare. Ma rog sa avem si in inimile noastre ceea ce ne trebuie. Apostolul Pavel spune ca fara dragostea nu suntem nimic. Doar dragostea poate pune in noi dorinta de a le oferi tuturor sansa la o viata pe care pamantul acesta nu o poate oferi, ci doar cerurile de unde se va intoarce in slava Domnul nostru Isus Cristos o poate da.
3 Responses to Datorie si dorinta