Geneza 22:1-5
Astazi o sa va spun ceva ce sunt convins ca fiecare dintre voi cred ca ati simtit: credinta este o mare provocare, este un drum in continua catarare, o nadejde care adesea este incercata de teama si indoiala. Zi de zi credinta noastra este incercata cu provocari mai mici sau mai mari
Vs.1-2: Avraame adu-mi ca jertfa pe singurul tau fiu. Fiul pe care il iubesti atat de mult, fiul pe care chiar eu ti l-am promis. Fiu care a venit acum cand ai 100 de ani, dupa 25 de ani de asteptare, intr-un moment cand in mod normal nici un om nu mai putea avea copii. Pe fiul in care nici tu si nici sotia ta Sara nu ati crezut si ati ras cand ati auzit cuvintele mele. Pe acest Fiu pe care eu ti l-am dat, ti-l cer inapoi.
Aceasta cerere vine din partea lui Dumnezeu. Ar fi ceva de neinteles, ilogic si chiar o nebunie, daca altcineva ar cere un astfel de lucru.
Eu am o fetita de doua luni cu care Dumnezeu m-a binecuvantat si care a adus in viata mea si a sotiei mele o bucurie ce nu am experimentat pana acum. Dar nu a trebuit sa incerc pana la 100 de ani ca sa o am si sa cunosc dezamagire dupa dezamagire de fiecare data cand acest lucru nu se intampla. Nu a trebuit sa traiesc vazand tristetea din ochii sotiei mele care nu reuseste sa aduca pe lume un copil. Nu a fost nevoie sa fiu ironizat de cei din jur sau sa ii aud cum se laudau cu copiii lor. Nu a trebuit sa ma incred 25 de ani intr-o promisiune pe care Dumnezeu mi-o facuse si care parea sa nu mai vina niciodata. Avraam si Sara au trait cu aceste lucruri. Si chiar in momentul cand nici nu se mai gandeau ca este posibil, Dumnezeu le-a dat copilul pe care Il promisese, facand imposibilul sa devina posibil.
Iar acum cand aceasta minune s-a intamplat, cand viata lor s-a schimbat radical, cand batranetea le-a fost luminata si oasele le-au fost intarite de bucuria acestui copil, Dumnezeu ii cere lui Avraam sa faca un lucru de neinteles, sa aduca copilul ca jertfa pentru El.
Mie nu imi cere Domnul sa fac acest lucru si sunt recunoscator si multumitor cum nu pot exprima in cuvinte ca nu trebuie sa traiesc experienta drumului parcurs de Avraam pana la muntele Moria ca sa-si dea copilul ca jertfa. Toate gandurile, sentimentele, frustrarile pe care sunt sigur ca le-a simtit Avraam mergand spre locul indicat de Dumnezeu, imi sunt straine atat mie cat si voua.
Dar astazi imi cere Dumnezeu sa fac lucruri care nu sunt usoare. Imi cere sa vorbesc despre Cristos intr-o lume care nu vrea sa auda de El si sa simt astfel uneori respingere, ironii sau batjocura; sa ma inchin Domnului in singura zi in care poate sunt liber de la servici si in care ma pot odihni, odihna de care am atat de mare nevoie dupa o saptamana istovitoare de munca; sa ii daruiesc Domnului banii mei dupa care alearga bancile sau pe care ii am de inapoiat prietenului, fratelui sau vecinului. Bani de care masina fara de care nu ma pot descurca are nevoie pentru reparatii. Bani cu care pot sa cumpar ceva in plus de pus pe masa familiei mele. Si imi si mie astazi sa ii demonstrez credinta mea prin faptul ca il iubesc mai mult decat pe propria sotie sau propriul copil.
Oare de ce imi cere Dumnezeu aceste lucruri atat de grele? Pentru ca Dumnezeu nu a cerut niciodata omului sa faca ceva usor si lipsit de insemnatate pentru el. De fiecare data El cere ceva pentru care am muncit din greu, ceva dupa care am asteptat mult timp, sau pe cineva in care am investit cu adevarat. Pentru ca iubirea lui Dumnezeu si pentru Dumnezeu se demonstreaza prin sacrificiu, nu prin vorbe.
Dar pana la urma Dumnezeu nu ne cere decat din lucrurile pe care chiar El ni le-a daruit, Iacov 1:17. Toate binecuvantarile vin de la El, iar dupa unele dintre ele asteptam multi ani: un sot, o sotie, un copil, o slujba, o casa, o vacanta, sau o masina. Toate aceste lucruri cand le primim ne fac sa ne simtim bine, in siguranta si realizati. Dar ce se intampla cand Dumnezeu ni le cere inapoi? Poate ca noi nu Il auzim cerandu-ne, asa cum Avraam a auzit, ci doar se intampla dintr-o data. Incercarea credintei vine cand in acele momente de suferinta, continuam sa credem ca Dumnezeu este bun si plin de dragoste si ca prin tot ce face are un scop cu mult mai mare decat putem intelege noi, Evrei 11:17-19.
Vs.3-5: Ceea ce ma uimeste este ca atunci cand Dumnezeu ii cere lui Avraam sa isi sacrifice fiul, acesta nici macar nu se lupta cu Dumnezeu, nu isi arata frustrarea care sunt convins ca o simtea si nici macar nu il intreaba pe Dumnezeu “de ce?”, intrebarea pe care atat de des i-o adresam noi Domnului, de multe ori pentru niste fleacuri. El nu a ezitat macar o clipa sa se supuna cerintei Domnului. S-a sculat dis de dimineata, a incarcat tot ce avea nevoie pe un magar si a plecat impreuna cu Isaac, spre locul unde Domnul il trimisese ca sa il aduca ca jertfa. Oare asta ne spune despre Avraam ca era un robot, fara sentimente si vointa proprie? Cu siguranta ca nu.
Ceea ce ne spun aceste versete este ca atunci cand credinta lui a fost testata, Avraam a iesit biruitor. In toti anii cat umblase cu Dumnezeu, Avraam dezvoltase o incredere in Domnul care nu il oprea de la nimic.
Pentru salvarea Sodomei si a Gomorei, Avraam a indraznit sa negocieze cu Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a ascultat si i-a dat o sansa ca sa salveze aceste cetati, Geneza 18:23-33. Avraam era deplin incredintat ca Dumnezeu va lucra spre binele sau. Timp de atatia ani il binecuvantase, il protejase si niciodata nu il dezamagise. Deasemenea stia ca o data ce Domnul i-a facut o promisiune, nu si-o va incalca. Asa ca Avraam nu era un robot fara sentimente, ci avea siguranta deplina in planul Dumnezeului Sau, desi nu intelegea care este acesta.
Stim cum s-a incheiat aceasta aventura a credintei pentru Avraam. In momentul in care se pregatea sa il injunghie pe Isaac, ingerul Domnului i-a strigat sa se opreasca si sa nu se atinga de baiat. “Ai dovedit ca ai credinta si ca te temi de Dumnezeu.” Cat de mult imi doresc sa aud si eu aceste cuvinte. Dar ca sa le aud trebuie sa fiu dispus sa sacrific pentru Domnul meu atunci cand El imi cere asta. Dovada de credinta si supunere a lui Avraam nu au trecut neobservate, ci au fost rasplatite. Asa ca Dumnezeu i-a mai facut o mare promisiune in vs.16-18.
Ce s-ar fi intamplat daca Avraam nu ar fi facut ceea ce Dumnezeu i-a cerut? Poate ca Domnul ar fi trecut cu vederea peste nesupunerea lui. Dar cred ca la sfarsitul vietii sale Avraam nu ar fi parasit lumea aceasta triumfator cum a facut-o, nu ar fi fost considerat parintele credintei, nu s-ar fi scris carti despre el si nu ar fi fost dat ca exemplu in atatea predici si studii biblice.
Cum voi parasi eu aceasta lume? Cum raspundem noi cand credinta noastra este testata de Dumnezeu? Dumnezeu nu ne rapeste nimic dragii mei. El este cel care ne daruieste lucruri pe care sa le folosim, oameni pe care sa ii iubim si care sa ne iubeasca si pe singurul Sau Fiu prin care sa traim pe vesnicie. Dumnezeu l-a oprit pe Avraam sa isi sacrifice singurul fiu, dar El a mers pana la capat si l-a jertfit pe singurul lui Fiu, pe Isus Cristos pentru mantuirea oamenilor.
Stiind toate aceste lucruri, nu merita sa ne incredem cu tot ce avem in promisiunile Domnului? Daca suntem oameni ai credintei, atunci sper ca vom trai asa cum apostolul Pavel ne indeamna in Romani 12:1. Amin!