Unde sunt ceilalti noua?

Luca 17:12-19

Un lucru pe care il spun de fiecare data despre copiii zilelor noastre este ca le lipseste recunostinta si multumirea pentru tot ceea ce parintii sa straduiesc sa faca pentru ei. Aud multi parinti plangandu-se de acest lucru, despre cum foarte greu copiii lor ajung sa isi arate aprecierea fata de eforturile depuse pentru a nu le lipsi nimic. Considera ca totul li se cuvine.

Dar de fiecare data cand citesc acest pasaj din Scriptura imi dau seama ca nu doar copiii au aceasta problema. Adultii sunt asemenea lor. Zece oameni grav bolnavi, incercati cu o boala care distrugea atat trupul cat si duhul unui om au privilegiul sa se intalneasca cu Fiul lui Dumnezeu, sa vorbeasca cu El si sa spere la vindecarea ce numai de la El o puteau primi. Pentru prima data dupa foarte mult timp, lampa sperantei se aprinsese din nou in inimile lor.

Regasim si in aceste versete un adevar trist si rusinos pentru oameni. 90% dintre cei bolnavi si vindecati au uitat sa isi arate recunostinta pentru Cel ce ii vindecase. Doar unul din cei zece a multumit Domnului si a spus tuturor ce facuse Isus Cristos pentru el.

Dragii mei aici vorbim de oameni respinsi, alungati si dispretuiti, din fata carora ceilalti, inclusiv membri familiilor lor, fugeau si strigau de fiecare data cand erau vazuti “necurat, necurat”. E imposibil de imaginat durerea fizica si sufleteasca pe care acesti oameni o traiau. Dar acesti oameni au putut sa cunoasca din nou bucuria imbratisarii celor dragi, sa se intoarca la slujbe si sa faca toate lucrurile pe care le faceau inainte sa se imbolnaveasca, lucruri pentru care isi pierdusera speranta ca le vor mai face vreodata. Din oameni condamnati la moarte Cristos a facut oameni noi.

Incerc sa imi imaginez dezamagirea din glasul si inima Domnului Isus cand a vazut ca din cei zece ce fusesera vindecati, doar unul s-a intors sa ii multumeasca si sa il slaveasca pe Dumnezeu. De cate ori citesc despre dezamagirile experimentate de Domnul Isus din cauza oamenilor pe care ii slujise, ii hranise sau ii vindecase de cele mai oribile boli, gasesc putere sa merg inainte atunci cand am parte de dezamagiri din partea oamenilor. Dezamagiri venite in urma lipsei de recunostinta pe care acestia o arata indiferent de lucrurile prin care i-ai slujit sau i-ai ajutat. Daca Cristos a trecut prin acestea, cine sunt eu sa nu le cunosc. Ma bucur ca ma straduiesc sa calc pe urmele Mantuitorului meu si sa simt in mica parte ceea ce si El a simtit.

O veche definite a ateismului spunea asa “ateul este omul care uneori simte recunostinta, dar nu gaseste pe nimeni caruia sa ii multumeasca.” E dureros insa sa privesc la crestinismul de azi si sa vad lipsa de recunostinta din viata crestinilor fata de Cel ce le-a adus curatirea de cea mai ingrozitoare boala, pacatul.

Un predicator spunea ca a fost invitat intr-o zi la masa de o familie crestina foarte saraca. In timp sa stateau la masa, iar gazda se ruga pentru hrana, multumirea si recunostinta fata de Dumnezeu care reiesea din glasul sau l-a facut pe predicator sa deschida ochii pentru a vedea daca nu cumva fusese pus pe masa ceva ce nu mai vazuse pana atunci. Era probabil cea mai modesta hrana pe care predicatorul o mancase vreodata, dar atitudinea acelui om fata de Dumnezeu l-a cercetat profund. Era pur si simplu o stare de multumire fata de Domnul Sau, cu care acest om traia. Nu belsugul mesei era un motiv pentru el sa dea slava lui Dumnezeu, ci belsugul harului lui Cristos ce il primise de la Dumnezeu.

Recunostinta este o stare si un mod de viata care nu are neaparat legatura cu ceea ce avem. Domnul Isus pune o intrebare “Unde sunt ceilalti noua? Oare nu zece au fost curatiti?” Oare i-a parut rau Domnului ca i-a vindecat pe toti zece. Cu siguranta ca nu. Asta este menirea Domnului, sa curete, sa vindece, sa dea speranta si mantuire la ceea ce este pierdut. Si astazi Domnul intreaba, “unde sunt ceilalti noua?” Unde sunt toti cei carora le-am dat o noua viata? Cei la care prin sangele meu le-am oferit curatire, iertare si mantuire? Unde sunt ei duminica cand trebuie sa mi se inchine, unde sunt ei de luni pana sambata cand trebuie sa slaveasca numele meu inaintea tuturor oamenilor sis a faca cunoscuta vindecarea ce am facut-o in viata lor? Unde sunt?

Mi-as dori ca toti crestinii sa fie insufletiti de cuvintele din Evrei 12:28-29. Recunostinta fata de Dumnezeu nu vine doar ca urmare a abundentei si belsugului din viata noastra. Daca este asa, atunci cu ce sunt eu mai deosebit decat un pagan? Poate ca nu o sa am parte de abundenta, dar ma incred cu toata inima in cuvintele lui David din Psalmul 37:25. Sa stiu acest lucru pentru mine este suficient. Sunt convins ca fiecare dintre noi avem cu mult mai mult decat avem nevoie si sper ca pe masura ce trecem prin fiecare zi sa o facem cu atitudinea psalmistului din Psalmul 100.

Imaginea leprosului ce s-a intors la Cristos, este imaginea omului recunoscator lui Dumnezeu pentru tot ce face in viata lui. Toti oamenii ar trebui sa traiasca intr-o permanenta stare de multumire pentru mantuirea ce le-a fost oferita de Dumnezeu prin Isus Cristos, pentru familii, prieteni, slujbe, sanatate si painea cea de toate zilele. Mi-as dori ca noi cei ce am fost rascumparati prin sangele lui Isus Cristos si astazi stam inaintea lui Dumnezeu ca oameni mantuiti sa traim fiecare zi intr-o stare de continua recunostinta, nu doar pentru binecuvantarile fizice ale acestei lumi ci sa simtim asa cum simte si slujitorul Domnului, Habacuc 3:17-18.

Sa ii spunem Domnului astazi: “Tata, nu stiu unde sunt ceilalti noua, dar eu sunt aici, inchinandu-ma la picioarele Tale ca un om care am fost iubit, curatit si mantuit de Tine. Ca un om care nu stiu sa traiesc asltfel decat multumind-Ti in fiecare zi pentru tot.”

This entry was posted in Predici. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code