Luca 15:11-32
Din pilda fiului risipitor se pot da atat de multe invataturi. Se poate predica despre dragostea lui Dumnezeu, despre nevoia pacatosului de iertare, despre desertaciunea vietii departe de Tatal, dar si despre crestinul care desi slujeste are inima compromisa. Despre aceasta din urma situatie as dori sa va predic astazi. Despre cum putem sa credem ca suntem crestini activ in lucrarea Domnului, dar sa fim in acelasi timp cu inima departe de El. Desi sunt multe lucruri de spus, as dori ca astazi sa ating macar patru puncte, care dupa parerea mea sunt de o importanta foarte mare.
Cand citim aceasta pilda, sunt convins ca cel ce ne atrage atentia cel mai mult si este condamnat pentru faptele sale, este fiul cel mic. Dar va spun ca inaintea lui Dumnezeu amandoi fratii sunt la fel de vinovati, doar ca au comis pacate diferite. In timp ce pacatul fratelui cel mic a fost dragostea de lume si destrabalarea, pacatul fratelui cel mare a fost mandria si indreptarirea de sine.
Dragii mei, omul care nu realizeaza ca nimic bun nu se gaseste in el nu va cunoaste niciodata eliberarea deplina pe care o poate primi in Cristos. Apostolul Pavel a ajuns sa fie cunoscut nu doar de crestini, ci si de demoni pentru lucrarea pe care a facut-o in numele Domnului Isus Cristos. Vedem aceasta chiar din marturia unui demon pe care o gasim in Fapte 19:15. Dar aceste lucruri nu ar fi fost posibile daca Pavel nu ar fi fost pe deplin eliberat de mandrie si increderea in fortele proprii. Duhul lui Dumnezeu a zdrobit complet inima lui Pavel. Toate lucrurile cu care el se putea mandri inaintea oamenilor si nu erau putine, asa cum chiar el marturiseste in Filipeni 3:4-9, au fost pe deplin inlaturate din inima lui. “De acum nu ma mai laud decat cu crucea lui Cristos” spune el. Fiind smerit de Duhul lui Dumnezeu, apostolul Pavel isi marturiseste neputinta si slabiciunea in Romani 7:18-19. Daca Pavel a reusit in viata lui si a parasit aceasta lume ca invingator, a fost pentru ca inainte sa fie inaltat, el a fost zdrobit de Domnul.
Oamenii se uită la înfăţişare şi pe baza aceasta îi consideră pe unii buni şi alţii răi. Dar Dumnezeu care se uită la inimă ne vede pe toţi în aceeaşi stare. Biblia ne spune că suntem cu toţii într-o stare depravată pana cand nu suntem pe deplin eliberati de Domnul Isus Cristos.
In pilda fiului risipitor, Dumnezeu este intruchipat de tatal, fiul cel mic poate fi pacatosul, sau crestinul ce a ratacit de la cale, iar fiul cel mare este crestinul activ. Acesta din urma nu era un crestin leneş, nu stătea acasă toată ziua profitând de binecuvantarile Tatalui. Nu se evidentia doar prin urmarirea tuturor emisiunilor de divertisment de la TV, prin plimbari sau shopping, asa cum sunt astazi multi crestini. Era unul dintre cei care lucra din greu pentru tatăl său, şi care aparent îl iubea mai mult decât fratele sau mai mic. Spre deosebire de acesta, el nu a plecat de acasă, risipind o mare parte din averea tatălui. După aparenţe, el era mai devotat, dar după cum vom vedea, el era la fel de egoist ca fratele său mai mic. În el vedem imaginea unui creştin activ în lucrarea Domnului, plin de devotament, dar a carui lucrare este pe deplin centrata pe sine.
Dumnezeu a creat acest pământ să funcţioneze după anumite legi. El a facut ca pământul să se învârtă în jurul soarelui. Dacă pământul ar avea o voinţă proprie şi ar decide într-o zi să nu mai fie centrat în jurul soarelui, ci doar să se învârtă în jurul său, atunci tot ce exista pe pământ ar muri.
La fel Adam a fost creat să fie centrat pe Dumnezeu. În ziua când a refuzat că Dumnezeu să mai fie centrul universului său şi a ales să fie centrat pe sine măncand din pomul interzis de Dumnezeu, el a murit.
Atat de multi slujitori ai lui Dumnezeu, care cred ca sunt spirituali şi plini de ravna, cum a fost şi fiul cel mare, au nevoie de mustrarea Domnului. Indemnul meu este sa strigam zilnic catre Domnul asemenea lui David in Psalmul 139:23-24 „Cerceteaza-ma Dumnezeule si cunoaste-mi inima, incearca-ma si cunoaste-mi framantarile! Vezi daca sunt pe o cale rea si du-ma pe calea vesniciei!”. Sa nu ne incredem in inima noastra pentru ca aceasta este adesea inselatoare si in afara de Dumnezeu nimeni nu o poate cunoaste. Aceasta este concluzia la care a ajuns si proorocul Ieremia in capitolul 17:9-10.
1. Dumnezeu lasă de multe ori peste noi incercari ca să scoată dinăuntrul nostru imaginea unei inimi inca corupte, ca să ne putem vedea cum suntem cu adevărat. Este uşor să ne considerăm duhovniceşti când circumstanţele noastre sunt uşoare. Când nu avem probleme majore in viata noastra, când nu ne supără nimeni, când lucrurile merg uşor şi totul pare lejer, ne putem foarte uşor înşela cu privire la adevărata stare a inimii noastre. Dar când ne supără un coleg de serviciu, sau un vecin ne deranjează, poate partenerul de viata ne dezamageste, atunci haina duhovnicească dispare si avem posibilitatea sa ne vedem asa cum suntem de fapt, fara masca si machiajul spiritual pe care il purtam zi de zi.
Asta s-a întâmplat cu fiul cel mare. Când fratele său mai mic a fost cinstit si s-a pocait de pacatul sau, el s-a supărat. Nimeni nu ar fi crezut vreodată ca fiul cel mare ar putea fi aşa de invidios. El părea să fie un slujitor devotat si pe deplin predat Tatalui. Dar el nu se mai confruntase pana atunci cu o asemenea presiune. Atunci adevărata lui faţă a ieşit la iveală. Si nu provocarea din acel moment l-a făcut rău. Provocarea a scos doar la iveală ceea ce era ascuns în el de mult timp.
Aşa că trebuie să fim mulţumitori că Dumnezeu ne trece din cand in cand prin asemenea vremuri ca să putem vedea corupţia din inima noastră si sa putem fi dusi de El pe calea mantuirii.
2. De asemenea mai învăţăm din aceasta pilda că daca avem capacitatea de a ne controla nu inseamna ca avem si victorie asupra sinelui. O persoană poate exploda de mânie într-o situaţie grea, pe când alta cu un temperament mai calm fierbe doar pe dinăuntru fără să lase sa iasă afară ceva. În ochii lumii, a doua persoană poate fi văzută ca una puternică si spirituala, dar Dumnezeu care vede inima ştie că amândouă persoanele au pacatuit. Diferenţele din comportamentul extern s-a datorat doar prin temperamentele lor diferite. Inimile lor erau la fel de compromise.
Dumnezeu nu vrea să părem eliberaţi şi duhovniceşti ci vrea să fim cu adevărat liberi. Apsotolul Pavel a spus in Galateni 2:20 „Acum nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. Acesta este punctul in care doreste Dumnezeu sa ne aduca.
3. Sa mergem mai departe si sa deascoperim si alte slabiciuni in slujirea fratelui cel mare. El cauta să primească o răsplata pentru slujire sa. „Ţi-am slujit toţi aceşti ani şi nu mi-ai dat nici măcar un ied”, ii spune fiul cel mare Tatalui. El l-a slujit pe tatăl său doar pentru o răsplată in tot acel timp, numai ca până atunci acest lucru nu iesise la suprafata. Acel moment de presiune a scos la iveală adevărul din inima sa.
Astfel il slujeşte omul care se increde in fortele proprii pe Dumnezeu. Nu face acest lucru cu bucurie şi dragoste, ci cu gândul la o răsplată. Răsplata aşteptată poate fi o binecuvântare fizica, materiala sau chiar spirituală de la Dumnezeu. El il vede pe Dumnezeu ca pe Mos Craciun, o sursa de a primi cadouri.
Fiul cel mare l-a considerat pe tatăl său crud şi nedrept pentru că nu i-a răsplătit slujirea în toţi acei ani. El este ca slujitorul despre care citim in pilda talantilor din Luca 19. Când acesta a fost chemat la stăpân, el a spus: Doamne, iată-ţi talantul, pe care l-am ingropat; căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru,.
Nu acesta este slujirea pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi. Biblia spune in 2 Corinteni 9:7 ca „Pe cine dă cu bucurie, pe acela îl iubeşte Dumnezeu”. În acelaşi fel în dreptul slujirii, Dumnezeu iubeşte pe cel ce slujeşte cu bucurie, nu din nevoie. Decât o slujire de mântuială, Dumnezeu ar prefera să nu fie slujit. Când cineva slujeşte ca să fie răsplătit, nu durează mult pana cand acea persoana va începe să se plângă lui Dumnezeu că nu primeşte binecuvântări suficiente, iar problema se agravează atunci când vede pe cineva mai binecuvântat de Dumnezeu decât el/ea. Aceeasi atitudine o vedem si in pilda lucratorilor viei din Matei 20 si o vedem si aici la fiul cel mare.
Câtă bucurie şi libertate este într-o slujire care izvorăşte din dragoste pentru Cristos. Iacov a muncit timp de şapte ani ca să o primească pe Rahela de la tatal ei. Dar Biblia spune in Geneza 29:20 că acei şapte ani „i s-au părut ca si cum ar fi fost doar câteva zile”. De ce? Pentru că o iubea, ne spune Scriptura. Dragostea face ca povara slujirii sa fie una usoara. Biblia spune despre relaţia lui Cristos cu biserica că este ca o relaţie dintre soţ şi soţie. Ce aşteaptă un soţ de la soţia lui în primul rând? El nu se căsătoreşte cu ea doar ca să-i gătească, să-i spele hainele sau sa-i calce. Ceea ce doreşte el mai întâi de toate este dragostea ei. Fără de asta, toate celelalte lucruri sunt fără valoare. Asta este ceea ce doreşte si Dumnezeu de la noi.
4. Omul mandru nu considera ca mai poate fi invatat ceva nou. Când fiul cel mai mare s-a infuriat si nu a acceptat sa se bucure alaturi de restul familiei, iesind afara din casa, tatăl său a ieşit dupa el şi a încercat să vorbească cu el. Dar acesta a fost încăpăţânat şi a refuzat să îl asculte.
Cu adevărat „Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat” (Eclesiastul 4:13). Cel care crede că ştie totul şi nu vrea să mai înveţe nimic de la alţii este într-o stare regretabilă.
Persoana centrată pe sine este atât de sigură că are dreptate, încât nu mai vrea să fie corectat. Nu mai acceptă să fie criticat. Spiritualitatea noastră este testată la maxim atunci când suntem contrazişi şi atacaţi.
Un slujitor dedicat al Domnului, Aiden Wilson Tozer ale carui lucrari v-as indemna sa le cititi pentru o mai atenta cercetare a relatiei personale cu Domnul, a spus ca atunci când suntem criticaţi, singurul lucru care ar trebui să ne îngrijoreze este dacă criticile sunt adevărate sau false, nu dacă persoana care ne critică ne este prieten sau duşman.
Dacă nu suntem gata să primim învăţătura şi să fim corectaţi, este un semn că suntem plini de noi înşine, în ciuda faptului ca suntem crestini de ani de zile si am avut numeroase experienţe spirituale şi o buna cunoştinta a bibliei.
Va marturisesc ca eu am trecut prin acesta dubla experienta. Am fost si omul mandru care nu accepta sa fie corectat de altcineva indiferent de argumentele pe care le primeam si mai simt uneori si in prezent aceasta ispita a diavolului; dar mi s-a si spus in mai multe randuri in ultimii ani de diferiti frati si surori ca au impresia ca atunci cand predic, de fapt vorbesc despre ei. Dar ce lucrare binecuvantata face Domnul in noi atunci cand ne cerceteaza si ne smereste inimile, aratandu-ne de fapt cine suntem, unde suntem si ce avem de facut pentru a fi acolo unde trebuie sa fim.
„Cerceteaza-ma Dumnezeule si cunoaste-mi inima, incearca-ma si cunoaste-mi framantarile! Vezi daca sunt pe o cale rea si du-ma pe calea vesniciei!”. Harul Domnului Isus sa fie cu noi toti!