Am umblat pe apa cu Isus Cristos

Matei 14:22-32

Cuvantul lui Dumnezeu este, printre multe altele, o listă cu drumuri de neuitat. Prima umblare menţionată în Biblie este cea a lui Dumnezeu, care obişnuia să Se plimbe prin grădină Eden în răcoarea dimineţii. Dar de-a lungul istoriei, Dumnezeu le-a cerut oamenilor să umble alături de El si a gasit in fiecare generatie oamenii care si-au dorit sa faca asta.

Avraam a avut de parcurs un drum împreună cu fiul său, Isaac, spre muntele Moria unde urma sa il aduca ca jertfa.

Moise şi israeliţii au avut de parcurs un drum prin Marea Roşie si prin pustie timp de patruzeci de ani pana sa ajunga pe pamantul fagaduintei.

Citim despre drumul triumfător al lui Iosua în jurul Ierihonului; drumul lui Pavel spre Damasc cand s-a intanit cu Mantuitorul si cel mai trist drum din istoria omenirii, al lui Cristos spre Golgota. Foarte multe astfel de drumuri demne de amintit se regasesc in sfanta scriptura.

Dar astazi as dori sa vorbim despre drumul parcurs de sfantul apostol Petru, pentru ca si el a cunoscut o astfel de experienta care i-a marcat viata. Drumul acesta a fost cel din ziua când la chemarea Domnului a coborât din barcă şi a umblat pe apă. Umblarea lui Petru este o invitaţie a DOmnului pentru orice persoană care vrea să păşească prin credinţă si să experimenteze intr-un mod deosebit puterea şi prezenţa lui Dumnezeu in viata sa.

Atunci cand Dumnezeu face omului o chemare, o multime de trairi cuprind fiinta acelei persoane:

Există întotdeauna teamă pentru ca Dumnezeu are obiceiul de a cere oamenilor să facă lucruri care îi sperie. Poate fi vorba de teama de imperfecţiune („Vorba şi limba mi-este încurcată,” spunea Moise). Poate fi teama de eşec („Ţara pe care am străbătut-o ca s-o iscodim este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei!” strigau iscoadele trimise în Ţara Promisă). Poate fi chiar o teamă de Dumnezeu („Doamne, am ştiut că eşti un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat,” pretindea slujitorul din pilda talantilor). într-un fel sau altul, teama este prezentă.

Există întotdeauna încurajare. Dumnezeu promite că va fi acolo („Domnul este cu tine, viteazule!” îi spunea îngerul lui Ghedeon, care în mod sigur nu mai fusese numit aşa înainte). Dumnezeu  promite  că  va  pune  la  dispoziţie  toate  talentele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor Sale („Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus”, îi spune El unui Moise bâlbâit). Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor le spune Dumnezeu ucenicilor.

Există întotdeauna o decizie. Uneori, aşa cum este cazul lui Moise sau al lui Ghedeon, oamenii răspund cu „Da” chemării lui Dumnezeu. Alteori, cum este cazul celor zece iscoade înspăimântate sau al tânărului bogat, oamenii răspund cu „Nu”. Dar de fiecare data oamenii iau o decizie in ceea ce priveste chemarea lui Dumnezeu. Vor raspunde cu da sau nu, nimeni nu poate sa fie neutru.

Există întotdeauna o viaţă schimbată. Cei care răspund pozitiv chemării lui Dumnezeu nu umblă perfect, nici pe departe. Dar pentru că spun „Da” lui Dumnezeu, ei cresc şi învaţă chiar şi din propriile greşeli devenind astfel parte a planului lui Dumnezeu. Si cei care spun „Nu” vor fi schimbati. Ei devin mai împietriţi, mai insensibili la chemarea Sa şi e foarte probabil că vor spune „Nu” şi data viitoare.

Exemplu personal: Anul acesta am avut bucuria sa merg impreuna cu sotia mea intr-un concediu. Am fost binecuvantati sa vedem printre altele maretia si frumusetea lucrarilor lui Dumnezeu.

Intr-una dintre zile am mers sa vizitam un parc imens de distractii. Am vazut multe lucruri frumoase acolo, dar ceea ce i-a atras atentia in mod deosebit sotiei mele, a fost un carusel ce avea o inaltime de peste 70 de metri, asemenea unui bloc cu 12 etaje. Practic era un ax inalt de 70 de metri care avea din 2 in 2 metri cate doua scaune unite, prinse de ax cu niste lanturi care nu cred ca erau mai groase de 3 cm si care se inaltau din ce in ce mai sus pe acel ax si se invarteau din ce in ce mai tare.

Prietenii care ne-au insotit in concediu au spus ca trebuie sa fii nebun ca sa te urci in asa ceva, fara sa stie ca nebunii eram chiar noi, sotia mea si cu mine. Am descoperit de-a lungul timpului ca am alaturi de mine o femeie foarte curajoasa, careia nu ii este teama de provocari, dar nu m-am gandit ca o sa ma supuna la o astfel de provocare. Cu seninatate mi-a spus ca ea vrea sa incerce acel carusel si ca o sa faca asta chiar daca eu o sa aleg sa nu o insotesc. In momentul acela mi-am spus ca daca ceva rau se va intampla, macar sa fiu si eu cu ea acolo pentru ca nu vad cum as putea sa traiesc fara ea. Asa ca desi nu eram deloc convins sa fac asta si trebuie sa recunosc ca simteam si o usoara teama, avand in vedere ca insistentele mele de a o convinge sa nu facem asta esuasera, am hotarat sa facem asta impreuna.           Imi treceau prin cap o multime de intrebari. Oare este sigur scaunul care ne tine? Oare lanturile sunt suficient de rezistente?               Toate aceste intrebari ma duceau cu gandul la cel ce crease aceasta nebunie de carusel. Si singurul raspuns pe care il primeam era ca trebuie sa am incredere in acel om, ca facuse o masinarie buna, solida si rezistenta. Dar oare puteam sa imi incredintez eu viata in mainile acestui om? Puteam sa fiu sigur ca voi ajunge din nou cu picioarele pe pamant in siguranta?

In fiecare zi, tu si cu mine suntem prinsi in caruselul vietii. Si uneori poate fi o aventura pe care o asteptam cu nerabdare, dar putem noi avea cu adevarat incredere sa pasim in aceasta aventura? Intotdeauna ne vom confrunta in viata cu lupta dintre credinta si teama. Despre asta este vorba si in aceasta intamplare din viata apostolului Petru. Si sper cu ajutorul lui Dumnezeu sa invatam astazi, cum putem sa ne invingem teama si sa umblam cu Domnul prin credinta si nu prin vedere.

Cand umblam cu Isus Cristos, putem sa recunoastem prezenta Sa:

Citim cum apostolul Petru si ceilalti ucenici la indemnul Domnului Isus s-au urcat intr-o barca pentru a traversa marea ca sa ajunga pe celalalt tarm. Totul a decurs bine pana in momentul in care un vant puternic s-a pornit, iar valurile din ce in ce mai mari le amenintau viata.

In clipa aceea citim ca Domnul Isus a venit la ei umbland pe mare, dar ei nu l-au recunoscut. Vazandu-l, ucenicii au fost cuprinsi de teama si au inceput sa strige “Este o stafie”, o fantoma, este ceva ireal.

Cu siguranta ca ne intrebam cum a fost posibil sa nu-l recunoasca pe Domnul? Asta pentru ca tindem sa avem o parere atat de buna despre noi si sa credem ca greselile, lipsa de credinta sau intrebarile pe care altii le-au avut inaintea noastra sunt copilarii. Dar sunt convins ca atunci cand suntem prinsi în mijlocul furtunii, învăluiţi de valurile descurajării şi ale îndoielii, nu suntem cu nimic mai buni decât ucenicii în recunoaşterea prezenţei lui Isus. Suntem la fel de cuprinsi de teama, de orbi si lipsiti de credinta.

Un alt lucru care trebuie subliniat este ca ucenicii se aflau în barcă tocmai la porunca Domnlui Isus. Ei aveau de învăţat ca şi noi astăzi o lectie de o importanta extrema. Ascultarea nu garantează absenţa greutăţilor. Evanghelistul Matei doreste ca noi toti sa intelegem că, de cele mai multe ori, Isus vine când este cel mai puţin aşteptat, in aceasta situatie a facut-o la ora 3 dimineaţa, în mijlocul furtunii.

Din cei doisprezece ucenici aflati in barca, doar Petru a recunoscut prezenta lui Isus si a hotarat sa faca un pas imens in relatia lui cu Domnul. Ceilalti 11 au ramas in barca impietriti de frica. Cand vrem cu toata inima sa umblam cu Dumnezeu vom putea recunoaste prezenta Sa chiar in mijlocul furtunii si nu va putea sa treaca pe langa noi fara sa il recunoastem.

Cand umblam cu Isus Cristos putem sa facem diferenta intre ceea ce vine prin credinta si ceea ce este o nebunie:

„Doamne daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape.” Petru nu a sarit pur si simplu in apa atunci cand a vazut silueta Domnului Isus, ci a avut nevoie de siguranta pentru a face acest lucru. Siguranta care a venit din indemnul Domnului „Vino!” Aceasta relatare a scripturii nu vorbeste despre asumarea unor riscuri nebunesti. Dumnezeu nu ne cere sa fim niste kamikaze spirituali. Nu ne cere sa stam in mijlocul strazii avand credinta ca nici o masina nu ne va lovi. Nu vrea sa fim extremisti religiosi. Aceasta este o lectie despre credinta si supunere, indiferent de circumstantele in care te regasesti in viata. Ceilalti ucenici poate au crezut ca indrazneala lui Petru a fost o nebunie, un act extrem asa cum multi cred astazi despre noi. Ca suntem nebuni si extremisti atunci cand condamnam pacatul si imoralitatea din lume. Dar ceea ce Petru a facut in acea zi a fost sa dea dovada credintei si supunerii Lui in fata chemarii lui Dumnezeu.„Porunceste-mi sa vin la Tine.” Ceea ce Petru a facut nu a fost o nebunie ci doar un act minunat de credinta.

Cand umblam cu Isus Cristos avem curajul sa facem ceea ce in mod normal nu am face niciodata:

As vrea sa incercam macar sa ne punem in locul lui Petru pentru o clipa. Imaginati-va intunericul noptii, vantul puternic, marea involburata si o barca impinsa incoace si incolo de valuri puternice. Apoi imagineaza-te pe tine in acea barca, in acele conditii si incearca sa iti pui intrebarea: Ce as fi facut eu in acea clipa? As fi ramas in barca sau as fi pasit pe apa?

Sunt incredintat ca atunci cand o persoana alege cu toata inima sa umble cu Dumnezeu, va primi puterea si curajul sa faca lucruri de neimaginat, lucruri pe care niciodata nu crezuse ca le poate face.Dumnezeu ne-a creat pentru mai mult decat sa ne luptam ca sa nu esuam. Ne-a creat ca sa ne aventuram cu El in experiente unice, care vor da vietii noastre o alta dimensiune.

Care este barca mea? Ce anume trebuie sa parasesc eu pentru a putea sa descopar adevarata aventura a umblarii cu Dumnezeu? Orice lucru in care ma incred mai mult decat in Dumnezeu este o barca din care trebuie sa ies. Daca vreau sa stiu care este barca mea atunci tot ce trebuie sa fac este sa ma intreb: Care este lucrul care stiu ca ma trage in jos, dar ma tem cel mai mult sa-l parasesc, sa renunt la el? Este oare slujba, o relatie nesanatoasa cu cineva, o dependenta, o dragoste pentru lucrurile acestei lumi, banii?

Frica imi va spune care este barca mea, pentru ca părăsirea ei ar putea reprezenta cel mai greu lucru din viaţa mea. Dar va spun ca alegerea de a nu parasi barca, nu ne va da siguranta ca aceasta nu se va scufunda.

Cand umblam cu Isus Cristos ne asteptam sa trecem prin incercari :

Ma gandesc la sentimentul care l-a incercat pe Petru atunci cand s-a vazut pe apa cu nimic sub picioare. Cata bucurie trebuie sa fi simtit facand ceva ce nu mai facuse nici un om pana atunci. Pentru o clipa triumful sau a fost extraordinar. Insa numai pentru o clipa, pentru ca in secunda cand atentia sa a trecut de la Cristos la ce era in jurul sau, totul a inceput sa se naruie.   A fost cuprins de frica si a inceput usor sa se scufunde. Realitatea l-a lovit din plin si probabil ca atunci s-a intrebat : Oare ce a fost in mintea mea? Nimic nu se schimbase in afara de faptul ca atentia lui trecuse de la Domnul Isus la vantul si valurile ce il inconjurau.

Stim cu totii ce inseamna sa fim loviti de vant si de valuri. Am cunoscut fiecare momente cand am pasit cu incredere cu Dumnezeu si am avut cu El experiente minunate. Eram plini de entuziasm si incredere si i-am facut Domnului nenumarate promisiuni. Dar apoi au inceput sa apara tot felul de obstacole si piedici, vanturile si valurile vietii au inceput sa ne loveasca din ce in ce mai tare si ne-am intors privirea de la Domnul pentru ca am inceput sa privim spre ele si nu spre Domnul. Iar atunci am inceput sa ne scufundam. Scufundarea incepe atunci cand iti iei ochii de la Cristos si in loc sa te increzi in El, lasi frica sa puna stapanire pe tine. Atunci cand nu ai incredere ca El poate aduce hrana pe masa ta, slujba potrivita, sotul sau sotia de care ai nevoie, vindecare celui drag si mantuirea celui pierdut, frica pune stapanire pe tine.

Ex.: Cred ca stiti cu totii ca imi place fotbalul. Atunci cand la fotbal se ajunge la loviturile de la 11 metri, antrenorul intreaba cine se simte in stare sa isi asume responsabilitatea de a executa. Cei ce accepta aceasta responsabilitate stiu ca pot sa rateze, dar stiu si ca daca nu incearca nu vor putea simti niciodata gustul minunat al victoriei daca vor inscrie.

Da, poti alege siguranta. Dar va intreb acum, ce este sigur in lumea aceasta. Sunt zeci de mii de oameni care ajung in fiecare an la spital pentru ca au suferit rani cazand din pat, sau la dus in timp ce faceau baie. Poti sa stai in casa toata viata de teama sa nu ti se intample ceva si sa mori alunecand la dus.

Sa umbli cu Dumnezeu te face sa fii constient ca vor exista greutati si nu vei fi luat prin surprindere cand acestea vor veni.

Desigur ca putem alege sa ramanem in barca crezand ca astfel vom fi in suguranta. Nu stim ce s-ar fi intamplat cu ucenicii daca nu ar fi aparut Domnul Isus sa calmeze furtuna. Poate ca ar fi supravietuit. Dar cum vom cunoaste triumful asupra fricii daca nu incercam?

Cand umblam cu Isus Cristos vom sti sa trecem peste esecuri :

Ca rezultat al faptului că a cedat fricii, Petru a început să se scufunde. Aşa că ne întrebăm: A eşuat Petru? Da, intr-un fel a eşuat. Frica si indoielile au fost mai puternice decat credinta lui. „A văzut că vântul era tare”, ne spune evanghelistul Matei.

Dar cred că in acea noapte, în acea barcă s-au aflat unsprezece oameni care au esuat cu mult mai mult decat a facut-o Petru. Eşecul lor a trecut poate neobservat si necriticat. Numai Petru a cunoscut ruşinea eşecului public. Numai despre el s-a spus ce credinta mica a avut.

Dar dragii mei, Petru a fost deasemenea singurul care  a cunoscut gloria umblării pe apă. Doar el a stiut ce înseamnă să încerci să faci ceea ce nu-i stă în putinţă omului si să simţi euforia faptului că eşti intarit de Dumnezeu să faci acel lucru. Odată ce umbli pe apă, nu vei uita asta niciodată. Cred că Petru a dus cu el în mormânt bucuria acestui moment. Sunt convins ca si atunci cand atarna rastignit pe cruce cu capul in jos, umblarea pe mare din acea zi, i-au dat putere asupra suferintei ce o traia.

Pe langa aceasta experienta, numai Petru a cunoscut gloria de a fi ridicat de Isus într-un moment de nevoie disperată. Petru a inteles, ceea ce pentru multi este enigma. A descoperit că atunci când te scufunzi, Isus era singurul care te poate salva. A împărtăşit o legătură cu Isus si o încredere în El pe care ceilalţi nu au simţit-o. Cel mai mare eşec nu este să te scufunzi în valuri, ci sa nu risti niciodata sa cobori din barca. Sa nu ajungi niciodata sa te rupi de tot si sa iti pui toata increderea in puterea lui Dumnezeu. Cand umblam cu Domnul vom sti cum sa trecem peste esecuri, pentru ca El ne va da aceasta stiinta.

Cand umblam cu Isus Cristos vom ajunge sa Il cunoastem pe Dumnezeu:

Cel mai important motiv al parasirii comfortului tau si al alegerii de a lasa barca fricii tale, este ca acolo te vei intalni cu Domnul Isus. Cristos dupa cum am vazut, nu se afla in barca. Iar daca vrei sa te intalnesti cu El, atunci trebuie sa pasesti in intunericul de afara, in mijlocul valurilor si in bataia puternica a vantului. De acest lucru a fost motivat apostolul Petru. El stia ca acolo, pe marea involburata se va intalni cu Domnul lui. Coborand din barca, Petru a inteles ca se poate increde cu toata fiinta in Mantuitorul lui, in orice situatie s-ar afla. Petru a invatat ce inseamna sa umbli prin credinta si nu prin vedere, binecuvantare de care vorbeste mai tarziu in Corinteni si apostolul Pavel. Petru l- a cunoscut pe Dumnezeu atunci cand s-a supus chemarii lui Cristos: ’Vino!’

Pentru unii dintre noi poate că a existat o perioadă în viaţa noastra în care umblam pe apă cu Domnul în mod regulat. O perioadă în care inima noastra se asemăna cu cea a lui Petru si spunea: „Porunceşte-mi Doamne. Spune-mi să vin la Tine.” O perioadă în care am riscat să ne împărtăşim credinţa chiar dacă asta ne-a adus respingere sau batjocura; în care am dăruit, chiar dacă aceasta a fost pentru noi un sacrificiu; în care am slujit, chiar dacă stiam ca exista posibilitatea eşecului. Poate ca uneori ne-am scufundat, dar alteori am reusit sa plutim pe apa.

Unii dintre noi poate ca nu ne-am parasit niciodata barca comfortabila in care am trait toata viata. Poate nu am avut niciodata curajul sa parasim spatiul nostru de comfort si probabil ca te simti in siguranta acolo unde esti, dar este posibil ca Domnul sa treaca pe lângă tine si sa nu Il recunosti! Si astazi Isus Cristos caută oameni dispusi să coboare din barcă. Nu ştiu ce va insemna acest lucru pentru noi. Pentru fiecare poate insemna altceva.

Dar dacă vom cobora din barca putem fi siguri de două lucruri: Primul este că atunci când vom da greş, şi vom greşi uneori, Isus va fi lângă noi să ne ridice. Nu vom fi singuri în eşecul nostru. Iar celălalt lucru este că din când în când vom cunoaste extraordinara experienta a umblarii cu Isus Cristos, Domnul pe apă.

This entry was posted in Predici. Bookmark the permalink.

One Response to Am umblat pe apa cu Isus Cristos

  1. Naros Vasile says:

    Da ,e minunat sa te increzi in Dumnezeu nu numai cand esti in furtuna.Dar furtuna este aceea care ne spune ca esta Unul mai mare decat furtuna,care poate linisti orice furtuna.
    Un cuvant minunat de incurajare,Domnul sa te binecuvinteze!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code