Sa raspundem la o intrebare

Am eu ca si crestin vreo responsabilitate pentru trezirile spirituale?

“După şapte zile, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!”, dacă nu-l vei înştiinţa şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul! Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!” Ezechiel 3:16-21.

Am vorbit saptamana trecuta despre faptul ca trezirile spirituale sunt o lucrare a lui Dumnezeu prin Duhul Sau cel Sfant. Atunci am eu ca si crestin vreo responsabilitate sau raspundere in trezirea altora? Va trebui sa dau eu socoteala lui Dumnezeu pentru asta? O sa dam raspuns astazi la aceasta intrebare din Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum ne straduim sa facem de fiecare data.

Cei mai multi dintre crestini au astazi atitudinea lui Cain care atunci cand a fost intrebat de Domnul unde este fratele sau, el a raspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?”

Cu mai multi ani in urma s-a facut o statistica din care a rezultat ca peste 7000 de biserici nu au castigat nici un suflet intr-un an intreg. Peste 7000 de predicatori au predicat un an intreg, duminica de duminica, degeaba. Aceasta este dovada limpede a lipsei de responsabilitate a crestinilor fata de cei pierduti. Este dovada clara a neglijarii marii insarcinari pe care Domnul a dat-o in Matei 28:18-20.

Sunt convins de multi crestini si unii dintre noi, nu inteleg ceea ce Dumnezeu vrea sa spuna cand ne numeste in 2 Corinteni 5:20, ambasadori ai sai pe acest pamant. Daca esti ambasador inseamna ca locuiesti si lucrezi intr-o tara care nu este a ta. Reprezinti presedintele sau regele tarii tale intr-o alta tara. Noi il reprezentam pe Dumnezeu si cerurile in aceasta lume, dar aceasta lume nu este casa noastra.

Sfanta Scriptura vorbeste despre bucuria cerurilor si a ingerilor atunci cand un suflet vine la pocainta. Ma gandesc cum astazi plange cerul de lipsa de roada a bisericilor Domnului. Sa spunem vestea cea buna tuturor este o porunca dragii mei, nu o optiune, este o responsabilitate nu o alegere. Cristos nu a luat moartea pe cruce ca pe o optiune sau o alegere ci ca pe o porunca si o responsabilitate in fata Tatalui.

Acest lucru ne spune ca noi purtam responsabilitatea trezirii sufletelor pierdute si neglijarea acestei porunci ne face sa fim asemenea lui Iona care a trebuit sa treaca printr-o suferinta teribila pentru a invata sa se supuna Creatorului sau. Ceea ce uita crestinii azi este ca intotdeauna voia Domnului este cea care se implineste, iar daca ei incearca sa fuga de responsabilitatea pe care Dumnezeu le-a dat-o vor da socoteala la fel cum a dat Iona sau poate si mai rau. In Evrei 12:25 cuvantul ii avertizeaza pe toti crestinii cu privire la neglijarea poruncilor lui Dumnezeu.

Prea multi cred ca daca nu predica de la amvon inseamna ca ei nu au aceasta responsabilitatea a predicarii lui Cristos. Domnul Isus nu a predicat de la amvon, la fel s-a intamplat cu Filip care i-a predicat etiopianului pe drum, cu Pavel care i-a predicat Lidiei langa rau si cu multi altii care au predicat in piete, in casele oamenilor si in orice alt loc au avut posibilitatea sa faca asta. Nu doar predicatorul il predica pe Cristos, ci fiecare credincios trebuie sa faca asta.

Scriptura spune ca noi am fost pusi ca strajeri ai Domnului in aceasta lume. Dar cine stie ce este acela un strajer stie ca acesta are o responsabilitate foarte mare, Ezechiel 3:16-21. Suntem noi curati de sangele altora? Suntem curati de sangele colegilor de scoala, de servici, de al prietenilor, al vecinilor si al membrilor familiilor noastre? Am facut noi tot ce ne-a stat in putinta pentru a-i smulge din ghearele diavolului.

Apostolul Pavel a luptat ca sa nu se faca vinovat de sangele oamenilor si marturiseste chiar el despre acest lucru in Fapte 20:24-27. Nu vrem noi sa avem mainile curate de sangele oamenilor? Eu asta imi doresc si pentru asta vreau sa lupt. De aceea va spun aceste lucruri voua si tuturor celor pe care ii cunosc. Purtam responsabilitatea trezirii spirituale a oamenilor, iar daca nu vom accepta acest lucru cat mai repede trebuie sa ne pregatim sa raspundem inaintea lui Dumnezeu pentru nepasarea noastra, Evrei 10:26-31,35-39.

Slujba propovaduirii impacarii oamenilor cu Dumnezeu prin Isus Cristos ne apartine si noua crestinilor din secolul 21, 2 Corinteni 5:17-20. Citim clar despre aceasta responsabilitate pe care o avem si in pilda talantilor si in multe alte locuri in sfanta scriptura, dragii mei. Oare de ce refuzam sa auzim aceste lucruri. Ma rog ca Dumnezeu sa ne deschida urechile, mintile si inimile pentru a ne supune voii Sale sfinte si sa nu mai continuam sa staruim in nepasare si indiferenta.

La un moment dat un crestin aflat pe patul de spital este vizitat de un frate si desi operatia sa fusese un succes, totusi ceva il apasa foarte tare. Cand a fost intrebat ce s-a intamplat, crestinul i-a spus ca noaptea ce trecuse colegul lui de salon murise. Apasarea sa venea din faptul ca doar cu o zi inainte avusese oportunitatea sa ii vorbeasca si cu toate acestea evitase sa ii spuna despre mantuirea care vine prin Isus Cristos. Vorbisera despre alte lucruri, dar s-a temut sa ii vorbeasca de Cristos, iar acum omul acesta murise fara sa il cunoasca pe Domnul si fara sa aiba sansa sa se pocaiasca. Daca ii spunea poata ca omul nu raspundea chemarii Domnului, dar macar el avea constiinta impacata ca ii daduse acelui suflet ratacit aceasta oportunitate.

Oare de cate ori nu suntem si noi pusi de Domnul in aceeasi situatie? Oare de cate ori nu am ezitat sa le vorbim celor pierduti de mantuirea ce le este la indemana prin Domnul Isus, daca isi predau viata Lui. Dumnezeu doreste sa lucreze prin noi si are nevoie de gurile noastre si de inimile noastre, 2 Corinteni 6:1.

Un alt lucru trist este ca anumiti crestini sunt incapabili sa inteleaga ca trezirea spirituala a pacatosilor nu este doar o responsabilitate, ci este si o mare onoare pe care Dumnezeu ne-o face. Chiar nu inseamna nimic pentru noi care suntem slabi, neputinciosi, adesea cu credinta putina, ca Dumnezeu vrea sa luam parte la salvarea din iad a celor pierduti? Ce har extraordinar ne da Domnul si noi il tratam cu dispret si indiferenta. Daca ar fi sa avem ocazia sa participam la salvarea unui vecin aflat printre daramaturile unei case, probabil ca ne-am simti responsabili sa intervenim pentru salvarea acelei vieti, dar cand este vorba sa intervenim pentru a ajuta la mantuirea sufletului sau, nu mai simtim aceeasi raspundere.

Intelegerea responsabilitatii pe care ne-a lasat-o Dumnezeu pe pamantul acesta produce pocainta in viata crestinului si il face sa reactioneze asa cum a reactionat si Iona dupa ce a fost cercetat si incercat din greu de Dumnezeu. Dupa aceea Iona nu a mai fugit de responsabilitatea pe care o primise de la Domnul, ci a mers sa propovaduiasca pocainta celor din Ninive. Acelasi lucru trebuie sa se intample si cu noi, sa le propovaduim pocainta oamenilor din Sibiu. Ce mare har si bucurie ar fi peste aceasta biserica daca acest lucru s-ar intampla, asa cum a fost si in Ninive.

Un barbat aflat pe patul de moarte a fost vizitat de un crestin. Cand l-a vazut, barbatul si-a adus aminte cum cu ani in urma la insistentele lui il insotise in biserica din care facea parte si dupa ce auzise predica din acea zi fusese atins de cuvantul Domnului. Dar in momentul in care au plecat de la biserica, prietenul sau crestin a inceput sa vorbeasca asa cum o face lumea, sa faca glume proaste si acest lucru l-a facut pe cel aflat acum pe patul de moarte sa spuna ca nu vrea sa aiba de-a face cu o astfel de biserica in care cei ce isi spun crestini au o astfel de purtare. Cu ultimele cuvinte acesta i-a spus celui ce se pretindea a fi crestin: „Stiu ca o sa mor si o sa ajung in iad, dar vreau sa stii ca sangele meu se va cere din mana ta.”

Crestinul acela era unul asemenea multora de azi, care nu traia prin duhul si care nu fusese cu adevarat nascut din nou, iar viata lui fusese o piatra de poticnire pentru un suflet care simtise chemarea Domnului la un moment dat.

Nu ne trec fiorii cand auzim toate aceste lucruri? Nu cumva ne regasim si noi printre aceste exemple? Daca intr-adevar credem ceea ce scriptura spune si anume, ca plata pacatului este moartea, atunci cum putem sa tacem si sa nu le spunem oamenilor acest lucru? Oare nu se va cere sangele celor pierduti si din mainile noastre?

Mantuirea pacatosilor trebuie sa devina si responsabilitatea noastra. Haideti, va rog din suflet, sa incepem sa ne asumam raspunderea pentru ei.

Harul Domnului Isus, dragostea lui Dumnezeu si partasia Duhului Sfant sa fie cu noi toti!

This entry was posted in Predici and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

code