Unul din cele mai importante citate ale Sfintei Scripturi este următorul: „Prin rănile Lui suntem tămăduiţi!” (Isaia 53:5). Dumnezeu consideră păcatele noastre ca fiind o boală – El ne prezintă şi mijlocul preţios de vindecare, pe care tot El l-a pregătit: este sângele lui Isus Cristos.
Să ne amintim puţin de rănile pe care le-a primit Cristos. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lumea noastră ca să ne mântuiască. El a venit ca om între oameni, şi după 33 ani de ascultare faţă de Tatăl ceresc, a sosit momentul să ne facă cel mai mare bine, şi anume, să Se aşeze în locul nostru, pentru a lua asupra Lui pedeapsa noastră si astfel noi să avem pace cu Creatorul nostru.”
El a mers la Ghetsimani unde a trecut printr-o tulburare sufleteasca greu de imaginat. Apoi, în faţa lui Pilat şi a scaunului de judecată ai lui Irod, a îndurat bataia şi batjocura, pentru ca in cele din urma sa fie dus si ţintuit pe cruce ca să moară tot pentru mine si pentru tine.
Cuvântul „răni” este folosit, ca să exprime suferinţele Sale, atât cele ale trupului cât şi cele sufleteşti, pentru ca întreaga Lui fiinţă a avut de suferit la Golgota. Ceea ce Cristos a facut la cruce a fost un sacrificiu complet, trup si suflet. Trupul Său a pătimit în acelaşi timp cu sufletul Său.
A fost biciuit, iar ostaşii şi servitorii L-au scuipat şi I-au pus o cunună de spini pe cap. Biciuirea era una din cele mai cumplite torturi. Fiecare lovitură de bici pe spinarea goală, tăiau brazde adânci în carne. Mântuitorul nostru a trebuit să suporte chinul biciuirii – şi aceasta nu ca sfârşitul pedepsei, ci doar pregătirea în vederea crucificării.
Cu toată slăbiciunea Sa, provocată de săngele deja vărsat, L-au mai obligat să-Şi poarte şi crucea. L-au pironit de lemn, I-au străpuns mâinile şi picioarele, au ridicat crucea în sus, apoi au înfipt-o puternic în gaura făcută între pietre, încât toate mădularele Sale s-au zdruncinat din locul lor, după cum se spune: „Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.” (Ps. 22.14)
A rămas crucificat, ca un semn pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Trupul Său se dezmembra, ţintuit în cuie. Iar duşmanii Săi îl înconjurau, arătându-şi dispreţul lor si bucurandu-se de suferinţele Sale.
El a strigat:„Mi-e sete!” – ei i-au dat oţet amestecat cu fiere, iar după putin timp a exclamat: „S-a sfârşit!” Astfel Cristos îndurând suferinţa până la ultimele limite, a satisfăcut pe deplin dreptatea divină. Numai atunci Şi-a dat duhul.
Cele spuse până acum se referă la suferinţele trupeşti ale lui Cristos. Dar cine poate cuprinde suferinţele lui sufleteşti şi încă să le mai descrie în toată realitatea lor? Am văzut că Cristos a asudat picături mari ca de sânge. Atunci inima Lui a împins la suprafaţă suferinţa sufletească ce apăsa asupra Lui. El a rostit atunci:
Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte!” (Marcu 14.34) Trădarea şi vânzarea lui luda, precum şi fuga celorlalţi apostoli, L-au durut cumplit. Însă greutatea adevărată a păcatelor noastre era aceea care apăsa groaznic asupra inimii Sale.
Nici un martir n-a pătimit vreodată ca Domnul Isus, căci toţi martirii au fost întăriţi de Dumnezeu în pragul morţii lor, încât n-au mai simţit nici suferinţele cele mai mari. Însă Mântuitorul a fost părăsit de către Tatăl Său, când a fost silit să exclame: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46) Acesta era cel mai amar strigăt, din adâncul durerilor Sale fără fund. Totuşi era necesar ca El să fie părăsit, pentru că Dumnezeu trebuia să întoarcă spatele faţă de păcat – prin urmare a întors spatele şi faţă de Fiul Său, care a fost făcut păcat pentru noi. Mijlocul de vindecare pentru păcatele noastre se află în suferinţele si moartea Domnului nostru Isus Cristos, şi numai în ele. El nu ne-a mai lăsat nici un fel de pedeapsă pe care s-o mai suportăm pentru păcatele noastre, ci doar sa luam crucea Lui, să credem în El cu toata fiinta noastra si sa ne amintim permanent de jertfa Sa intr-o stare de smerenie si recunostinta deplina.
Sa ne amintim de suferinta Domnului, de renuntarea Lui totala la sine, de dragostea Sa pentru noi si sa vestim moartea Lui si astazi asa cum trebuie sa facem pana la intoarcerea Sa. Duhul Sfant sa ne cerceteze pe fiecare pentru a ne gasi vrednici de a lua din painea nedospita si din rodul vitei de vie.
Sa cerem binecuvantarea Tatalui!